30
October , 2014
Thursday

După 20 de ani de la intrarea României pe drumul edificării unei democraţii de tip occidental, golul lăsat de saşi în Transilvania este mai vizibil ca oricând. Zona satelor săseşti din Transilvania, inclusă de UNESCO, în 1993, pe lista Siturilor de Patrimoniu Mondial, mai precis un areal de 90.000 de hectare, nu-i mai cuprinde azi pe nemţii care au fondat-o (comunităţi germanice din Flandra, Luxemburg şi valea raului Moselle) şi care s-au stabilit aici în secolele al XI-lea şi al XII-lea.


Ce-ar trebui să preţuim…

Apold, Biertan, Malancrav, Homorod, Rupea, Viscri sunt numai câteva din satele săseşti situate în sudul Transilvaniei, care mai păstrează încă amprenta vieţii de la ţară – o raritate în Europa zilelor noastre. Această regiune din România, plină de legende şi mister, străjuită din cele mai vechi timpuri de munţi, păduri şi locuitori vajnici, oferă o imagine de peisaj medieval real. Adevărat fenomen arhitectural european, zona satelor săseşti din Transilvania include capodopere cum ar fi bisericile medievale fortificate – aşa-numitele cetăţi ţărăneşti – care se află în judeţele Sibiu, Braşov şi Mureş. Satele săseşti stau şi astăzi mărturie asupra existenţei unei culturi agricole bogate şi bine consolidate în Europa de Est. Între oraşele întemeiate de saşi se numără Sibiu – care a fost Capitala Culturală Europeană în 2007 – şi Sighişoara.

Consecinţe dramatice

Degradarea multora dintre localităţile întemeiate de saşi s-a datorat faptului că saşii au părăsit România în mai multe etape: după primul război mondial (când Transilvania a devenit parte a României), după al doilea război mondial şi, poate paradoxal, după 1989. Atunci, ministrul de Externe al Germaniei, Hans Dietrich Genscher, i-a invitat pe toţi germanii de dincolo de graniţă să se întoarcă „acasă” după reunificarea ţării.

Evident, plecarea lor are consecinţe dramatice asupra patrimoniului construit de ei. Multe case şi, mai ales, biserici au fost abandonate. Ca urmare, a început un proces accentuat de degradare a clădirilor, bisericilor săseşti, chiar şi a zidurilor şi turnurilor de fortificaţie. Sunt şi cazuri fericite, precum satul Viscri – Deutschweisskirch, din Judeţul Braşov, aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Aici mai trăiesc circa 28 de saşi şi a renăscut “din propria-i cenuşă”. Astăzi satul Viscri – Deutschweisskirch atrage turişti din toată lumea graţie frumoasei Biserici Medievale Fortificate, impecabil păstrată, şi programului foarte strict de reabilitare şi conservare a satului. La polul opus se află satul Drăuşeni – Draas, situat la mai puţin de o oră de mers cu maşina de Viscri – Deutschweisskirch. Aici mai trăiesc doar câţiva saşi, iar localitatea suferă evident de pe urma abandonului şi a îmbătrânirii populaţiei (biserica medievală din secolul al XIII-lea, care este declarată monument istoric, nu a mai fost folosită din anii `70 pentru rugăciune).

În ce priveşte casele saşilor, multe dintre ele sunt ocupate astăzi de români şi – mai ales – de romi. Se estimează că în 1990 aceste sate erau populate în proporţie de 70% de saşi, 25% de români şi 5% de romi. Astăzi proporţiile s-au inversat – populaţia romă reprezintă în jur de 60%, cea română aproximativ 35%, în vreme ce saşi mai sunt doar în proporţie de 5%. Noii locuitori ai satelor săseşti încep să schimbe iremediabil faţa acestor sate, construind case „moderne” şi chiar biserici noi. Este o situaţie unică în Europa: un întreg grup social a părăsit meleagurile pe care a creat timp de secole o cultură spectaculoasă şi în mai puţin de 20 de ani de la plecarea sa s-au produs deja schimbări ireversibile ale patrimoniului lăsat în urmă.

Ne ajută alţii

Cele mai importante iniţiative şi proiecte de reabilitare şi conservare a patrimoniului săsesc aparţin unor organizaţii internaţionale. Una dintre ele este “Mihai Eminescu Trust” – o organizaţie britanică – care restaurează de mulţi ani case şi biserici din Transilvania. Mai există „Biroul de Coordonare Biserici Fortificate”, care funcţionează în cadrul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice, fiind finanţat de Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică din Germania (GTZ). De altfel, Societatea pregăteşte un program de conservare a arhitecturii săseşti, în colaborare cu Fundaţia pentru Reabilitare Urbană şi Consiliul Judeţean Sibiu. Scopul principal al acestui proiect îl reprezintă elaborarea unei strategii de conservare a arhitecturii satelor săteşti şi valorificare a lor în cadrul turismului cultural.

Britanicii, la rândul lor, sunt deosebit de interesaţi de repunerea în circuitul touristic al arealului satelor săseşti. Şi asta de la cel mai înalt nivel. Însuşi Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, este un obişnuit al zonei. Alteţa sa a vizitat, de mai multe ori în ultimii ani, o serie de localităţi din Ardeal, unde fundaţiile sale finanţează proiecte destinate păstrării valorilor şi tradiţiilor locale şi dezvoltării durabile a acestor localităţi. De altfel, Prinţul Charles s-a implicat în programul de reabilitare a mai multor sate săseşti, îşi petrece uneori vacanţele în Transilvania, participă la degustări de produse tradiţionale, stă la masă cu localnicii, vizitează mormântul stră-stră-stră-bunicii sale, contesa Claudia Rhedley, de la Sângeorgiu de Pădure, din judeţul Mureş. Mai mult, fermecat de frumuseţea locului, Prinţul Charles a achiziţionat o proprietate, în localitatea Viscri. Nat Page, fost prim-secretar al Ambasadei Marii Britanii în România, şi-a „lăsat” ferma din Anglia pentru a da o mână de ajutor localnicilor în refacerea zonei satelor săseşti. El a lansat un proiect intitulat, „Leader”, care încurajează implicarea comunităţii în dezvoltarea economică şi turistică. Antreprenorii locali, fundaţiile, bisericile şi alţi membri ai comunităţii se reunesc în aşa-numitele Grupuri de Acţiune Locală, pentru a lua decizii importante. Nu lipseşte nici gândirea pragmatică: John Akeroyd, un renumit botanist englez, declară că în zona satelor săseşti se găseşte o uriaşă diversitate de plante şi animale pe care restul Europei le-a pierdut aproape în întregime. „Britanicii ar face din asta o rezervaţie naturală, din care ar scoate enorm de mulţi bani prin turism”, spune Akeroyd, pilduitor.

Roxana Ichim