15
December , 2017
Friday


La orele serii, la lumina palidă a unei lămpi de birou, cu greu am putut descifra hieroglifele înscrise pe e-mailul domestic. Şi mi-a plăcut şi tare m-a bucurat ce am citit, cu greu, fiind nevoit să sar cuvinte şi litere. O iniţiativă măreaţă, am crezut eu, îmi era propusă pentru revistă. Aşa că am citit textul, repet, cu greu, dat fiind lumina stânjenită de becul şchiop al lămpii.

Autorităţile intenţionează să deschidă un muzeu dedicat corupţiei. Administratorul viitorului muzeu – şi am sperat, măcar o secundă, că am putea fi noi, adică revista „Balcanii şi Europa” – va solicita opiniei publice să-i desemneze pe primii 100 de oficiali corupţi. Criteriile de alegere a celor mai corupţi oficiali se referă la funcţia deţinută, suma presupus ilicită pe care ar deţine-o, condiţiile în care au fost obţinuţi banii. Iniţiatorul va începe să colecteze exponate la recomandarea utilizatorilor de internet şi se va solicita şi sprijinul partidului aflat la putere”.

Şi atunci, mintea, înfierbântată de această idee românească superbă a început să toace nume şi sume, „tunuri” trase, verificate chipurile, anchetate, dar în cele din urmă albite, şi multe alte drăcovenii de acest gen, care, aduse în suprafeţele paginilor de ziar, mi-ar fi putut produce multe buclucuri. M-aş fi gândit să mă refer, mai întâi, la cei aflaţi la putere, în „găşculiţe”, indezirabile chiar pentru însuşi preşedintele ţării. Însă, cum am să le scriu eu numele acestora gândind că aş avea de-a face cu Internele, cu Transporturile, cu Economicul? M-aş fi putut aştepta să mă persecute, mai întâi, sectoristul, băiat de treabă şi blajin, de altfel, dar care, la ordin, şi-ar face meseria şi ar fi vai de mama mea… Apoi mi-ar fi frică să merg chiar cu metroul, căci ăla mare de tot, din „troică”, ar pune să se oprescă vagonul chiar în tunel şi m-aş găsi plasat în întuneric, înconjurat de babe hâde, urâte şi obosite, ceea ce m-ar şi exaspera! Cel cu „economicul” i-ar pune pe ai săi să-mi întrerupă curentul electric – operaţiune în care sunt mari specialişti – sau, mai grav, m-ar băga la apă ca să plătesc sume exorbitante prin manevre numai de ei ştiute, aşa-numitele „recalculări”.

Deşi drăcuşorul din mine nu-mi dădea pace, eram gata să pun mâna pe pix şi să fac un text de iniţiere pentru cetăţeni, îndemnându-i să-i „toarne” pe toţi cei pe care i-ar fi socotit a fi mari corupţi. Când, însufleţit de acţiune… eşec total! Lumina s-a aprins, un jet luminos mi-a adus întregul text în faţa ochilor şi… stupoare. Amintitul anunţ era exact aşa cum îl desluşisem eu, dar cu o mică scăpare: era vorba despre crearea unui muzeu dedicate corupţiei, numai că nu la noi, ci în sud-vestul Chinei, în localitatea Chengdu. Iar sprijin se cerea Partidului Comunist pentru realizarea iniţiativei, iar premierul chinez, Wen Jiabao, recunoştea că “fenomenul corupţiei reprezintă o mare problemă în China”.

Aha, mi-am zis, ispăşit, chestia asta o fi la ei, nu la noi. Chiar aşa! Cum să-i cert eu pe nenumiţii miniştri că ar fi corupţi?! M-ar bate Dumnezeu, prin intermediul unor pământeni specializaţi. Şi s-ar ajunge din nou la exasperanta solicitare: “dovada, dovada”. Şi eu ce m-aş face? Cum să aduci dovezi, când procuraturile, tribunalele şi comisiile parlamentare se chinuie şi nu ajung la nici un capăt? Aşa că… aşa rămâne. Să fie la ei!

Carol Roman

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult