20
September , 2017
Wednesday

Adevărul şi numai adevărul

Marea ispravă de după 1989

Reporter: Adrian Paradovschi June - 12 - 2010

Acum, în anul 2010, comparând evoluţia economiei româneşti cu cea din urmă cu 20 de ani, ne putem întreba justificat: care este marea ispravă de după două decenii de transformări radicale în economie? Constatăm cu regret că speranţele şi aşteptările noastre nu s-au îndeplinit în economie şi în nivelul de trai decât parţial şi doar pentru foarte puţinii care au reuşit în afaceri. În această trecere la economia de piaţă a fost distrusă, practic, industria, una socialistă, funcţională, de bine de rău, clădită din sudoarea celor mulţi, cu multe sacrificii, şi care a fost transformată, sub presiunile tranziţiei, în fiare vechi, vândute pe nimic străinilor sau făcută cadou „băieţilor isteţi”. Recent, o mare hală a fostelor uzine „Electroputere”, din Craiova, în care se poduceau transformatoare de înaltă tensiune şi piese pentru locomotive, s-a transformat în supermarket, unde se vând produsele alimentare importate din străinătate.

Ce am lăsat în urmă

  • Dezvoltarea economiei în perioada 1949-1989

Indicatorii macroeconomici ai acestei perioade arată că în ţara noastră a avut loc o dezvoltare economică extensivă, mai ales în deceniul 1970-1980, în care s-a urmărit cantitatea, mai puţin calitatea, marcându-se cea mai puternică extindere forţată a capacităţilor de producţie în întreaga economie, sub lozinca industrializării de tip socialist, investindu-se prioritar în industrie peste 30 la sută din venitul naţional. S-a urmărit şi s-a realizat schimbarea caracterului de ramură al economiei, din agrar-industrială în industrial-agrară. În decembrie 1989, România ajunsese să aibă un produs intern brut de 800 de miliarde de lei, aproximativ 53,6 miliarde de dolari americani. Exporturile României totalizau 5,9 miliarde de dolari. Datoria externă a ţării, de 11-12 miliarde de dolari, fusese achitată în totalitate încă din februarie 1989. În jur de 58% din venitul naţional era realizat în industrie, 15% în agricultură, iar restul în comerţ şi servicii. Populaţia salariată reprezenta peste 73% din cea ocupată. Salariul minim era, în 1989, de circa 2000 de lei, adică 135 de dolari. România avea peste 8 milioane de salariaţi şi 3,5 milioane de pensionari. În sistemul bancar funcţionau 5 bănci româneşti: BNR, Bancorex, Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, Banca de Investiţii şi CEC.

România căpătase o putere economică mare, bazată pe principalele industrii ale ţării – textilă, încălţăminte, metalurgică, de maşini uşoare şi asamblare de maşini, minieră, petrolieră, prelucrare a lemnului, materiale de construcţii, chimică, alimentară, de rafinare a petrolului. Mai puţin importante erau industria farmaceutică (aceasta asigura, totuşi, medicamentele esenţiale consumate în sistemul medico-sanitar al ţării), maşini grele şi aparate electrocasnice. Se ajunsese ca toată ţara să fie împânzită de fabrici, uzine, combinate industriale, care dădeau de lucru întregii populaţii dislocate, uneori arbitrar, din mediul rural în cel urban, în procesul industrializării accelerate, cu părţile sale bune şi rele. Înainte de 1989, România producea peste 40.000 de tractoare pe an, combinatele siderurgice ajunseseră să dea anual 14 milioane de tone de oţel, industria materialelor de construcţii reuşea să asigure cele necesare constucţiilor industriale şi civile din oraşele ţării. Producţia de ciment, sticlă şi articole de sticlărie, ceramică şi prefabricate, luase o mare amploare. Prelucrarea lemnului, industria alimentară şi cea uşoară se dezvoltaseră substanţial, ca şi industria energetică, petrochimică şi cea de armament, care au contribuit la plata datoriei externe. România dispunea de o puternică industrie navală, în şantierele de la Marea Neagră şi de pe Dunăre care au dotat flota comercială şi de pescuit a României, mărind numărul vaselor la 360 şi situând ţara noastră pe locul al 9-lea în lume, flotă care, din păcate, a dispărut aproape fără urmă, după 1990. În agricultură, pe suprafaţa agricolă a ţării, de 14,7 milioane hectare, din care zece milioane arabile, lucra circa 30% din populaţia activă.

Turismul intern se dezvoltase atât cât să permită tuturor cetăţenilor ţării să poată petrece vacanţe în staţiunile noi de pe litoralul românesc al Mării Negre şi din staţiunile montane apărute sau dezvoltate înainte de 1989.

Unde ne aflăm

Evoluţii în perioada 1990-2010 –

Trecerea de la economia planificată central la cea de piaţă funcţională s-a dovedit a fi un proces mult mai complicat şi mai complex decât se crezuse iniţial, deoarece a trebuit ca acest proces să aducă restructurări pofunde în activitatea tuturor ramurilor economiei. Schimbările radicale puteau fi făcute doar în baza unui model care să definească paşii în această reformă economică deosebit de îndrăzneaţă. Din păcate, nu exista un model deja verificat în practică, pentru că nu avusese loc nicăieri trecerea de la o economie socialistă bazată pe proprietatea de stat şi planificarea centralizată la economia de piaţă, după care guvernul să se ghideze şi să evite eventualele greşeli făcute de alţii. Sarcina restructurării şi revenirii, după peste 40 de ani de comunism, a devenit şi mai dificilă. Cu toate acestea, imediat după evenimentele din 1989, România şi-a îndreptat interesul spre modelul capitalist european, date fiind asemănările de factură psihică şi de tradiţii mai mari cu ţările din partea vestică a Europei.

Deceniul 1990-2000 a fost perioada marilor transformări şi a dificultăţilor majore, pentru că autoritatea guvernamentală din anul imediat următor evenimentelor din 1989 nu a dovedit destulă fermitate, din cauza instabilităţilor politice fireşti după asemenea răsturnări revoluţionare. Acum, la două decenii de la evenimentele de atunci, constatăm că, deşi avem o economie de piaţă, încă se mai simt influenţe ale economiei planificate centralizat. Pornite cu handicap major, cu mentalităţi din regimul abia răsturnat, era firesc ca reformele să fie întârziate şi să nu se înceapă cu dreptul. A fost încetinit procesul privatizărilor, trecute în strategia dezvoltării pe baze private a economiei. Aceasta a avut urmări negative în procesul traziţiei la economia de piaţă funcţională, urmându-se un curs sinuos, apărând prăbuşiri de întreprinderi, modificări ale schimbului valutar, ceea ce a influenţat negativ exporturile. În consecinţă, în primii doi ani de după 1989 a apărut şi prima criză economică post-decembristă, inflaţia a crescut în ritm galopant, ajungând chiar la 250%, în visteria ţării nu existau decât 700 de milioane de dolari, veniturile şi nivelul de trai al populaţiei scăzuseră alarmant de repede, iar la sfârşitul anilor `90 s-au înregistrat falimentele răsunătore ale marilor bănci româneşti, începând cu Bancorex, Credit Bank, Dacia Felix, Banca Albina, Bankcoop, Banca Română de Scont, Banca Turco-Română, Banca de Investiţii şi Dezvoltare. În prezent, România nu mai dispune decât de două bănci autohtone, CEC şi Eximbank.

Abia 1999 a devenit anul reluării dezvoltării economice. Mai încet decât se aştepta, s-au pus bazele sectorului privat în economie, acesta cotribuind la formarea Produsului Intern Brut cu 55% în 1996, faţă de 12,8% în 1989. Treptat, acest sector s-a extins, pentru ca în prezent să contribuie cu peste 80 % la formarea PIB-ului României.

În industria siderurgică a scăzut serios ritmul producţiei, combinatul de la Galaţi şi toate celelalte din ţară au mai produs în 2009 doar 2,7 milioane de tone de oţel, faţă de 5 milioane în 2008 şi 14 milioane în 1989, când România ocupa locul 15 în primele ţări ale lumii, în prezent ocupă locul 37. Greşeala s-a făcut imediat după 1989, când, în loc să fie privatizate repede şi la preţul pieţei de atunci, au fost decapitalizate, s-a furat din ele cât s-a putut, aşa încât multe au devenit mormane de fiare vechi.

Agricultura este la pământ. Ea nu mai poate furniza produsele necesare consumului intern, acoperit acum în proporţie de 70% din importuri. În 2001 se mai produceau circa 5300 de tractoare şi 3300 în 2006, iar după dispariţia fabicii de tractoare din Braşov, în 2007, se mai produc doar câteva zeci de tractoare, la „Mat” Craiova şi „Mecanica” Ceahlău. Ca dotare mecanică a agriculturii, România era cotată, în 2009, printre cele mai slabe din Europa. Agricultura contribuia la formarea PIB-ului României cu 6% în 2007, faţă de 12,6% în 2004. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, adică aproximativ 30% din persoanele ocupate înregistrate la nivelul anului 2009. Problemele majore ale agriculturii româneşti sunt date de fărâmiţarea terenurilor în mici gospodării de subzistenţă familială, retrocedarea defectuoasă a terenurilor agricole foştilor proprietari, care a creat numeroase nemulţumiri şi procese în justiţie, lipsa investiţiilor în ferme mari, private, sau a asociaţiilor agricole care să permită lucrarea mecanizată a terenurilor, dificultatea accesării fondurilor nerambursabile grantate de UE fermierilor români din cauza lipsei fondurilor de cofinanţare, pusă pe seama guvernului şi băncilor deţinute de străini, dezinteresul politic şi incompetenţa responsabililor din acest domeniu.

Şi ar mai fi de adăugat ceva: România şi fosta zonă socialistă central şi est-europeană a fost acaparată, practic, de companiile străine, măturând în calea intrării lor în aceste ţări marile obiective industriale construite de-a lungul deceniilor înaintaşe. Iată ce scria recent cotidianul austriac „Die Presse”, referindu-se la această evoluţie. „Niciodată până acum, fluxul de capital la nivel global nu a fost aşa de nestrăvilit, însă, cu tot echilibrul între ţările bogate şi cele sărace, el funcţionează mai prost decât în era colonială, cu excepţia Europei de Est. Doar Europa de Est a experimentat, în ultimii 15 ani, un aflux masiv de capital din ţările mai bogate. Doar aici cota investiţiilor directe durabile a crescut puternic la nivel de companii, de la 16 la 42 la sută. Pe post de „stăpâni coloniali” se situează, de exemplu, băncile austriece şi concernele industriale germane. Aici se adaugă şi faptul că, după căderea „Cortinei de Fier”, prăpastia dintre Europa de Vest şi cea de Est era foarte mare, chiar şi pentru lucruri secundare, precum autorităţi, justiţie sau infrastuctură”. Este, oare, voba de o „ispravă colonială”, cum sugerează ziarul austriac?

Comparaţia dintre cele două etape de dezvoltare economică a ţării în sisteme social-ecoomice complet diferite arată că atunci când începi prost, ai toate şansele să termini şi mai prost, pe toate planurile vieţii economice şi sociale româneşti. Este teama permanentă a salariatului, a micului fermier şi a pensionarului român care, pe bună dreptate, critică cu năduf „marea ispravă” de după 1989 a noului regim democratic din ultimele două decenii de după evenimentele din 1989.

  • În timp ce România nu are bani nici pentru repararea drumurilor naţionale, ungurii, cehii şi slovacii au în plan inaugurarea unor importante sectoare de autostradă în 2010. Un studiu al companiei poloneze PMR Publications arată că în Slovacia, ţară care are deja o reţea de 351 km de autostradă, în acest an vor mai fi finalizaţi alţi 40 km din D1. În momentul de faţă, se poate circula pe 271 km din autostrada D1, care va trebui să traverseze ţara de la vest la est, până la graniţa cu Ucraina. În Cehia, lungimea totală a reţelei de autostrăzi, şase la număr, ajunge la 1.113 km. Autorii studiului relevă faptul că în momentul de faţă există 17 proiecte de construcţie de autostrăzi, din care jumătate vor deveni operaţionale în acest an şi cealaltă jumătate în 2011. În 2010 sunt pregătite panglicile inaugurale pentru mai multe sectoare de legătură, care însumează 31,8 km. Compania maghiară de autostrăzi administrează 700 km. Planurile pentru acest an vizează darea în folosinţă a 58,6 km de autostradă, pe două subproiecte. Ministrul român al Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat că în acest an se vor inaugura zero kilometri de autostradă. Mai mult, şi reţeaua existentă de drumuri naţionale se degradează.
Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult