22
September , 2017
Friday

Popoarele lumii sărbătoresc 65 de ani de la încheierea celui de al doilea război mondial. Prin semnarea, la 2 septembrie 1945, a actului de capitulare a Japoniei, s-a pus capăt celei mai cumplite tragedii din istoria omenirii. Este semnificativ faptul că războiul s-a sfârşit în Extremul Orient, exact acolo unde, de altfel ,şi izbucnise primul focar al conflictului mondial.

Scânteia celui de al doilea război mondial s-a aprins în septembrie 1931, după invazia Japoniei militariste în nord-estul Chinei. Transformând statul marionetă Manchu Huo, creat pe teritoriul ocupat, într-un cap de pod pentru continuarea agresiunii, Tokio a început, în 1937, escaladarea acţiunilor militare din China, extinzându-le apoi în Asia de sud-est şi Oceanul Pacific. Invazia japoneză s-a manifestat printr-o cruzime feroce, îndeosebi împotriva chinezilor care au rezistat cu curaj. Politica agresivă a militariştilor japonezi s-a realizat în cea mai strânsă cooperare cu Germania şi Italia – aliaţii Japoniei, prin pactul politic şi militar „Axa Berlin-Roma-Tokio”.

Guvernul sovietic s-a opus în mod activ extinderii focarului celui de al doilea război mondial în Extremul Orient. Ca răspuns la ocupaţia japoneză din Manciuria, a solicitat Ligii Naţiunilor să adopte sancţiuni eficiente împotriva agresorului. Şi URSS a fost gata să participe, cu forţe armate. Occidentul, însă, nu a sprijinit propunerile sovietice, alegând în Extremul Orient (ca şi în Europa) tactica acordării de concesii în faţa agresorilor, încercând să satisfacă apetitul Japoniei pe seama Chinei.

Japonia a atacat mişeleşte Statele Unite şi Marea Britanie, a ocupat posesiunile franceze şi olandeze din sud-estul Asiei. Tragedia de la Pearl Harbor, Coregidor şi Singapore, atacul asupra Ceylonului şi Insulelor Aleutine au demonstrat lăcomia nestăpânită şi planurile aventuriste, dar extrem de periculoase, ale militarismului japonez, mascat sub haina demagogiei despre „prosperitatea comună a Marii Asii de sud-est” .

În Uniunea Sovietică se ştia despre planurile agresive ale Japoniei împotriva ţării noastre. După cum aveau să declare mai târziu, la interogatorii, generalii japonezi prizonieri, statele lor majore pregăteau ocuparea a peste 40% din teritoriul sovietic. Numai forţa noastră de apărare a împiedicat Japonia să atace URSS. În aceste condiţii, din cauza ameninţării japoneze, eram nevoiţi ca în plină invazie germană să menţinem în Extremul Orient aproape 30% din forţele armate, care ar fi fost atât de utile pe frontul sovieto-german.

După atacul japonez asupra SUA şi Marii Britanii, aliaţii occidentali au solicitat în repetate rânduri Uniunii Sovietice să se angajeze în operaţiuni militare împotriva Japoniei, măcar prin punerea la dispoziţie a bazelor aeriene de pe teritoriul nostru. Dar în mijlocul luptelor împotriva invadatorilor germani ajunşi în adâncul Rusiei, ţara noastră nu-şi putea permite deschiderea unui al doilea front, în Orient. Abia la Conferinţa de la Teheran, din 1943, în urma solicitărilor insistente ale delegaţiilor americane şi britanice, partea sovietică a căzut de acord să intre în războiul din Extremul Orient, după încheierea acţiunilor militare pe frontul sovieto-german. Acest lucru a fost confirmat şi la Conferinţa de la Yalta, între Uniunea Sovietică, SUA şi Marea Britanie, din 1945.

Fiind de acord cu o eventuală angajare în acţiunile militare împotriva Japoniei, guvernul sovietic a pornit de la faptul că o pace trainică postbelică ar fi imposibilă în condiţiile în care înfrângerea militarismului japonez n-ar fi fost dusă până la capăt. Atât timp cât la frontierele noastre avea să existe un focar de agresiune, Uniunea Sovietică nu putea considera că securitatea sa este garantată. Erau prea vii în memoria poporului nostru acţiunile antiruseşti şi antisovietice ale japonezilor, atacul fără motiv de la Port Arthur, din 1904, ocupaţia din Extremul Orient rus din anii Războiului civil, provocările armate ale militariştilor de la lacul Hasan, din 1938, şi Halhin Gol, din 1939, actele ostile ale japonezilor pe uscat şi pe mare în timpul invaziei germane, ajutorul dat fasciştilor germani, inclusiv prin livrarea de materii prime strategice, afectarea transportului maritim sovietic, transmiterea de informaţii cu caracter de spionaj.

În anii 1944-1945, cel de al doilea război mondial era în plină desfăşurare în Extremul Orient. Trupele japoneze ocupaseră o parte considerabilă din China şi Asia de sud-est, unde se desfăşurau lupte intense. În această luptă eroică, poporul chinez imobilizase aproximativ o treime a forţelor armate japoneze. În acelaşi timp, după înfrângerea suferită de flota japoneză în octombrie 1944, pierderea de către japonezi a numeroase baze de pe insule, aliaţii occidentali deţineau cu siguranţă iniţiativa militară în teatrul de război din Pacific, ceea ce le-a permis să exercite o blocadă dură asupra insulelor japoneze dinspre ocean.

Cu toate acestea, Tokio nu se gândea la încetarea ostilităţilor, bazându-se pe armata sa de mai multe milioane de ostaşi. Comandamentul nipon era chiar dispus să folosească arma biologică. Apreciind perspectivele unui asalt al Japoniei, Statele Unite luau în considerare posibilitatea continuării ostilităţilor până la sfârşitul anului 1946 şi chiar 1947, prognozându-şi pierderile la aproximativ 1 milion de persoane (iar britanicii la circa 0,5 milioane de persoane), presupunând că în acest caz pierderile părţii japoneze ar fi atins cifra de 20 de milioane de oameni.

În războiul din Pacific şi Asia de sud-est, situaţia intrase în mare impas. Nici aliaţii occidentali, nici japonezii – în pofida tuturor forţelor de luptă implicate de ei în această perioadă – nu puteau găsi o cale destul de rapidă să iasă fără pierderi mari din situaţia militar-strategică creată. Carnagiul celui de-al doilea război mondial părea să dureze la nesfârşit.

Conducerea sovietică a trebuit să ia, în aceste condiţii, o decizie responsabilă. Ţara noastră a intrat în război cu Japonia, după un conflict sângeros şi distrugător cu Germania, atunci când rănile provocate de acesta încă nu se vindecaseră. Datorită circumstanţelor geopolitice, în faţa trupelor noastre se afla cea mai puternică grupare manciuriană (Armata Kwantung), care număra peste 1 milion de militari. Aceste trupe ar fi putut fi susţinute de numeroasele rezerve din insulele nipone şi din Coreea. Cu acestea, urmau să se dea lupte grele.

Bombardamentele nucleare americane de la Hiroshima – 6 august – şi Nagasaki – 8 august 1945 nu i-au înfrânt pe japonezi, deşi numărul victimelor era de aproape o jumătate de milion de oameni. Conducerea de la Tokyo nu a considerat ca iminentă capitularea, mizând pe posibilitatea unor manevre politice. În cercurile militare se considera că Hiroshima si Nagasaki nu au suferit „mai mult” decât alte oraşe japoneze, şi, prin urmare, rezistenţa poate continua. Este semnificativ faptul că premierul britanic W. Churchill, de asemenea, a afirmat că „ar fi o greşeală să se presupună că bomba atomică a decis soarta Japoniei”.

Totuşi, fidelă datoriei de aliat, la 9 august 1945, URSS a intrat în război cu Japonia, după denunţarea prealabilă a Pactului de Neutralitate cu Japonia, în deplină conformitate cu clauzele acestuia. Armata Kwantung a fost izolată de Japonia şi de forţele sale de expediţie din China, după care a fost înfrântă şi capturată. Prin lupte grele, trupele sovietice au eliberat China de Nord-Est şi Coreea de Nord, sudul Sahalinului şi Insulele Kurile. Situaţia militar-strategică din Extremul Orient s-a schimbat radical în favoarea aliaţilor.

Intrarea Uniunii Sovietice în războiul împotriva Japoniei a fost un eveniment extrem de important, care a grăbit considerabil sfârşitul ostilităţilor din Extremul Orient şi al celui de-al doilea război mondial în general. La 9 august 1945, la reuniunea de urgenţă a Consiliului Suprem pentru conducerea războiului, prim-ministrul japonez Suzuki a declarat: „Intrarea, în această dimineaţă, în război a Uniunii Sovietice ne pune definitiv într-o situaţie fără ieşire şi face imposibilă continuarea războiului”. Luptele soldaţilor noştri cu japonezii, uneori extrem de crâncene, au continuat, dar sfârşitul războiului era previzibil – la 2 septembrie 1945 a fost semnat actul de capitulare a Japoniei. Al doilea război mondial se sfârşise.

Anul 1945 a intrat în istorie ca anul Marii Victorii asupra forţelor fascismului şi militarismului. Aceasta a pus capăt încercărilor sângeroase de reîmpărţire a lumii de către puterile agresive, de subjugare a omenirii, concepţiile politico-filozofice antiumane bazate pe ură şi lăcomie. Această victorie a fost obţinută cu eforturile uriaşe ale URSS, SUA, China şi altor state aliate, cu preţul unor sacrificii şi privaţiuni nemaiîntâlnite. Ea a devenit un punct de reper în evoluţia civilizaţiei moderne, a creat premisele pentru dezvoltarea sa accelerată şi democratică, pentru eliberarea naţională şi renaşterea socială a popoarelor.

În Extremul Orient a fost lichidat focarul de agresiune şi de război care ameninţa stabilitatea şi securitatea globală. Schimbări profunde au avut loc şi în peisajul politic din zona Asia-Pacific: marea Chină s-a eliberat de invadatorii străini care o sfâşiau, Vietnamul, Indonezia, Coreea, Birmania şi alte ţări din regiune au pornit pe calea eliberării. Poporul japonez s-a eliberat de sub jugul militarismului, intrând într-o nouă etapă de dezvoltare socio-politică. Victoria asupra Japoniei a făcut posibilă revenirea în componenţa Rusiei a teritoriilor din Extremul Orient care îi fuseseră smulse anterior. Dreptatea istorică a triumfat.

Pentru a nu permite, însă, repetarea trecutului cumplit, trebuie să păstrăm în memorie lecţiile celui de al doilea război mondial, încheiat în Extremul Orient cu 65 de ani în urmă. Popoarele iubitoare de pace trebuie să fie unite în faţa provocărilor cu care se confruntă. Nu putem permite renaşterea ideologiilor antiumane, ambiţiile hegemonice, agresive, zămislite pe ura de rasă, etnică sau confesională. Trecutul ne avertizează asupra indiferenţei faţă de nedreptate, fărădelege, violenţă, asupra lipsei de fermitate în lupta împotriva răului. Sunt absolut intolerabile încercările de a face apologie sau de a-i reabilita pe cei ce s-au făcut vinovaţi de tragedia mondială a secolului XX, de deviere a orientărilor morale privind evaluarea caracterului şi bilanţului acestei tragedii. Altfel, nu vom putea să apărăm ordinea mondială actuală, bazată pe o nouă cultură a relaţiilor internaţionale, care nu admite repetarea unor războaie, fie ele adevărate sau „reci”.

De acest lucru ar trebui să ne amintim cu ocazia aniversării sfârşitului celui de-al doilea război mondial şi a Victoriei din Extremul Orient.

Alexander CHURILIN

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult