15
December , 2017
Friday

Afirmă dl. Cristian Diaconescu, Preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României
Revista noastră, „Balcanii şi Europa”, l-a prezentat cititorilor săi pe dl. Cristian Diaconescu în repetate rânduri, în calitate de ministru al Afacerilor Externe al ţării. De această dată, l-am abordat în calitatea pe care o are, de preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, care promovează „democraţia socială şi militează pentru reconstrucţia pe baze noi a unui stat activ puternic”.
Se cunoaşte că unul dintre cele 5 proiecte fundamentale ale UNPR îl reprezintă “o democraţie profundă şi coerentă”. În acest perimetru de preocupări, l-aţi propus, şi a fost acceptat, din partea UNPR, pe dl. Valentin Mocanu în funcţia de secretar de stat care să gestioneze problemele romilor în relaţia cu Franţa. Socotiţi că incluziunea romilor reprezintă o problemă deopotrivă naţională şi europeană?

Consider că „problema” romilor este, din punctul nostru de vedere, o problemă exclusiv naţională. Practic, nu avem argumente pentru a pasa această temă în altă parte. Din altă perspectivă, putem considera că sunt aspecte generale care pot avea caracter european, dar în ceea ce priveşte romii cetăţeni români, repet, dacă o considerăm o „problemă”, atunci ea îşi poate găsi rezolvare doar aici, în România. În fapt, socotesc că ceea ce dv numiţi „problema romilor” este mai degrabă o consecinţă a faptului că nu am fost suficient de prompţi şi insistenţi în gestionarea evenimentelor premergatoare repatrierilor din Franţa.

Din datele oficiale reiese că repatrierea romilor din Franţa a fost voluntară. Consideraţi că în acest proces au fost respectate dreptul comunitar şi legislaţia celor două state membre?

Nu aş dori să dau un verdict în acest sens. Cred că ne putem pronunţa numai după o analiză temeinică a ceea ce s-a întâmplat în Franţa. În acelaşi timp, vreau să reţineţi că sunt un adversar al verdictelor pe grupuri de persoane şi cu atât mai mult dezaprob măsurile care se iau pe categorii de oameni şi nu pe fiecare individ în parte. Este oarecum tardiv să ne pronunţăm acum, după ce repatrierile au fost operate şi cred că se putea face mult mai mult în sensul protejării unor cetăţeni români aflaţi pe teritoriul altui stat.

Am dori să vă exprimaţi un punct de vedere referitor la faptul că, la data de 7 septembrie a. c., Comisia Europeană a creat un grup operativ privind romii, care să evalueze utilizarea de către statele membre a fondurilor Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte fondurile europene, aşa cum ştiţi, există diverse organisme naţionale sau comunitare care verifică traseul banilor, modul în care ei sunt cheltuiţi şi dacă anumite domenii au într-adevăr sau nu nevoie de acele fonduri. Orice mijloc de verificare nu face decât să garanteze că banii europeni ajung în zonele unde este nevoie mai mare de ei.

Recent, preşedintele Traian Basescu sublinia că statul trebuie să le ofere romilor nomazi posibilitatea de a câştiga bani prin muncă şi posibilitatea de a-şi educa copiii. Ce oportunităţi oferă minorităţii rome statul român, din această perspectivă?

Socotesc că, dacă vom lua măsuri speciale pentru o anume minoritate, vom face mai mult rău decat bine. Copiii romi au exact aceleaşi drepturi precum orice copil – cetăţean român. În realitate, dacă statul creează condiţii speciale pentru copiii unei minorităţi, evident involuntar, va stigmatiza acei copii. Ar fi inadmisibil! Orice copil cetăţean român beneficiază, la vârsta corespunzătoare, de şcolarizare gratuită, repet, orice copil român, indiferent de etnie sau apartenenţă la o minoritate. În ce priveşte obţinerea de venituri din munca cinstită, în acelaşi fel, statul garantează cetăţenilor săi că se pot dezvolta, că pot munci şi pot obţine venituri licite. Dacă se vor crea condiţii speciale pentru o minoritate, automat vom fi nevoiţi să considerăm acea minoritate lipsită de posibilitatea de a se adapta la ritmul societăţii. Am avut ocazia să cunosc romi remarcabili. Sunt absolut convins că sunt oameni adaptabili şi care, prin elitele lor, pot chiar să aducă progres societăţii.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult