19
August , 2017
Saturday
Vreau să fiu ungur... Ori autonomia Ţinutului secuiesc, ori revizuirea Tratatului de la Trianon cere UCM „Meden taumazein" ...
În această primăvară s-au împlinit doi ani de existenţă a Fundaţiei Internaţionale de Cooperare şi ...
În vremuri grele, naţionalismul radical şi reprezentanţii săi „prosperă”: de la dreapta antiimigraţie până la ...
La început de februarie, am asistat la următoarea scenă: un autoturism încerca să se strecoare ...
Este de notorietate politica ambiguă a Budapestei. Primul ministru ungar Viktor Orban se are bine ...
În urmă cu câtva timp, relatam, în unul din editorialele noastre, despre vizita făcută în ...
Extensii La aproape şapte decenii de la încheierea celui de-al doilea război mondial, există state care ...
În ultimele secole, majoritatea economiștilor au căzut de acord că libertatea comerțului este un lucru ...
declară d-na Lucia Varga, ministru delegat pentru Ape şi Păduri Doamnă ministru, aţi făcut, la nivel ...
Etnicii români din Serbia îşi unesc forţele pentru păstrarea nealterată a identităţii româneşti şi a ...
Încheiem un an economic bun, unul rău sau... aşa şi-aşa? Umorul predecembrist spunea că celebrul ...
Vizita preşedintelui Klaus Iohannis în Statele Unite ale Americii a cărui punct culminant a fost întrevederea cu omologul său ...
Spania a încetat de ceva timp să mai fie un El Dorado pentru români. Recesiunea, ...
Aflate în febra „alegerilor prezidenţiale”, principalele partide existente ori re-formate încearcă să-şi impună candidaţi din ...

Archive for November, 2010

NIRO INVESTMENT GROUP susţine performanţa handbalului românesc

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on NIRO INVESTMENT GROUP susţine performanţa handbalului românesc

Handbalul este un sport care, datorită tradiţiei şi rezultatelor lăudabile, ne onorează şi merită sprijin şi stimulare, precum şi recunoaşterea publică. Începând cu luna octombrie, NIRO INVESTMENT GROUP este partener oficial al Federaţiei Române de Handbal după semnarea unui contract convenit de ambele parti. SC NIRO INVESTMENT SA va sprijini financiar cele două echipe naţionale, bărbaţi şi femei, seniori, în formarea lor profesională şi participarea la turneul final al Campionatului European din Danemarca şi Norvegia şi în turneul final al Campionatului Mondial din Suedia.

O mamă bună pentru nemţi…

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on O mamă bună pentru nemţi…

Ne-a trecut pragul casei o mamă grijulie pentru propriii copii. Pentru că nu este de ici, de colea să ai într-o altă ţară un număr de 17.518 copii sau, mai clar spus, societăţi cu capital german în ţara noastră. Evident că este vorba despre distinsa doamna Angela Merkel, ilustrul cancelar al Germaniei, care, în timpul vizitei sale în România, după ce a dat bineţe autorităţilor române, s-a preocupat îndeaproape de amintiţii săi copii, sârguincioşi şi disciplinaţi exemplar. S-a interesat de ce “greutate” au mai căpătat în ultimul an, dacă suferă de oarecari “deranjamente”, financiare, evident şi multe altele privitoare la sănătatea şi prosperitatea lor.

După cum a remarcat presa, pe întregul parcurs al vizitei s-a preocupat îndeaproape de situaţia investitorilor germani din România, acolo unde era cazul punctând şi arătând atenţia acordată de la înălţimea poziţiei sale de cancelar şi de către statul german. Mai întâi, firmele germane au dorit ca achiziţiile publice să fie transparente, pentru a se putea înfrupta deplin şi “copiii nemţi”. Indiferent în ce termeni au fost îmbrăcate aceste deziderate, în cele din urmă tot a apărut evident sensul. Bunăoară, după discuţiile cu preşedintele Băsescu, când a menţionat că “justiţia, transparenţa sunt importante pentru investitorii germani”. Şi nu care cumva să nu se menţină cota unică de impozitare de 16% ori să aibă loc impozitarea profitului reinvestit! Ca mamă bună ce este, s-a ocupat şi de datoriile în valoare de 143 milioane de euro ale statului român faţă de firmele germane. S-a bucurat când a primit un răspuns pozitiv din partea premierului Boc pe acest subiect. S-a interesat şi de domeniile industrial şi energetic, principalele sectoare către care se îndreaptă acum investiţiile germane din România, preţuită fiind, îndeosebi, munca bine instruită şi ieftină.

Chiar şi în problema deosebit de sensibilă a proiectului de securizare a frontierei, determinantă pentru admiterea în spaţiul Schengen, s-a gândit, evident, la EADS, aripa germană a concernului european, angajată în această lucrare, în primul rând foarte tehnică. Nu ar fi fost firesc ca firmele germane să nu aibă o porţie şi în acest subiect mănos, dar delicat pentru noi, deoarece de Germania depinde în mare măsură admiterea României în spaţiul Schengen.

Deci, doamna Merkel, mamă bună pentru nemţii şi nemţişorii săi din România (şi această afirmaţie o facem fără răutate, dimpotrivă, cu admiraţie) şi-a găsit timp să rostească şi cuvinte pentru românaşi, faţă de care s-a purtat cât se poate de onorabil. A încercat să ţină seama de subiectele aflate pe agenda discuţiilor avute cu autorităţile române de înalt nivel: strategia Dunării, Republica Moldova, Transnistria, Balcanii de Vest, criza economică, strategia pentru integrarea romilor şi strategia energetică a UE, cu referire la proiectul Nabucco şi la proiectul AGRI.

Nu putem decât să o felicităm pe doamna Merkel, care se îngrijeşte cu atâta dăruire şi atenţie pentru “tot ce mişcă” german în ţara noastră şi să dorim ca şi ai noştri să urmeze şi să manifeste, pe cât posibil, faţă de interesele conaţionalilor, acelaşi spirit… matern, precum modelul german.

Carol Roman

Vize pentru Balcanii de Vest

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Vize pentru Balcanii de Vest

Franţa a criticat Comisia Europeană, pentru faptul că, din “motive politice”, duce mai departe negocieri cu ţările din Balcanii de Vest în privinţa liberalizării regimului de vize, neglijând “riscurile” asociate unui asemenea gest. Parisul nu mai doreşte să fie de acord cu liberalizarea regimului vizelor pentru bosniaci şi albanezi, după experienţa negativă pe care autorităţile franceze au avut-o cu romii români şi bulgari, se arată într-un articol apărut în publicaţia franceză “Le Monde”, care preia declaraţia sub anonimat a unui diplomat francez cu rang înalt. “Comisia doreşte o măsură, dar ea nu va gestiona impacturile negative”, a arătat sursa, adăugând că, până la urmă, statele membre sunt acelea care vor trebui să se ocupe de problemele de imigraţie şi siguranţă ce rezultă în urma ridicării vizelor pentru cetăţenii din Balcanii de Vest.

Adresându-se Parlamentului francez, secretarul de stat francez pentru Imigraţie, Pierre Lellouche, a apreciat că politica vizelor este “o chestiune de securitate”: “Anul trecut, ţările din fosta Iugoslavie au văzut ridicată bariera vizelor. Cele care au mai rămas sunt Albania şi Bosnia-Herţegovina. De fiecare dată, acesta este un exerciţiu delicat. Poziţia mea, şi cred că şi cea a guvernului, este aceea că problema vizelor este o chestiune de securitate. Nu este doar un cadou diplomatic pe care-l oferim de-a lungul drumului”. Oficialul francez a subliniat că ţara sa va cere “garanţii de siguranţă” din partea Albaniei şi a Bosniei-Herţegovina, înainte de a aproba ridicarea vizelor pentru aceste ţări.

De partea cealaltă, comisia Parlamentului European pentru Afaceri interne, justiţie şi libertăţi civile a adoptat un proiect de rezoluţie privind ridicarea vizelor pentru albanezi şi bosniaci, cu 49 de voturi pentru şi două abţineri. Michele Cercone, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Afaceri interne Cecilia Malmstrom, a declarat că executivul european şi-a încheiat misiunea, atât prin a propune liberalizarea regimului vizelor, cât şi prin a verifica dacă toate criteriile necesare sunt îndeplinite. “În acest moment, toate criteriile sunt îndeplinite. Rămâne la latitudinea Parlamentului şi a Consiliului să adopte decizia finală”, a subliniat Cercone.

Strategia Naţională de Aparare a Ţării

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Strategia Naţională de Aparare a Ţării

Potrivit Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, principalele vulnerabilităţi ale României sunt diminuarea capacităţii de aplicare a legii de către unele instituţii ale statului, capacitatea administrativă redusă la nivel central şi local şi politizarea excesivă a unor instituţii, atât la nivel local cât şi naţional. O altă vulnerabilitate se referă la “dezechilibrele bugetare, cauzate de decizii politice greşite”, precum şi la “lipsa unui mecanism coerent” de previziune, planificare şi control, care să susţină gestionarea bugetului în sistem multiannual. Alte puncte slabe sunt corupţia, cu implicaţii asupra funcţionării instituţiilor statului şi cu efecte negative asupra vieţii cetăţeanului, evaziunea fiscală, contrabanda şi practicile specifice economiei subterane.

Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului reprezintă o altă vulnerabilitate a statului român, conform documentului. Strategia de apărare menţionează şi decalajul de dezvoltare între regiunile României, scăderea populaţiei şi procesul de îmbătrânire a acesteia, calitatea scăzută a sistemului de educaţie, efectele negative ale migraţiei asupra familiilor, mai ales în ceea ce-i priveşte pe copii şi tineri, deficienţe în protecţia şi funcţionarea infrastructurii critice.

Principalele riscuri şi ameninţări la adresa României sunt extinderea modalităţilor de manifestare a terorismului pe plan internaţional şi apariţia unor riscuri noi generate de radicalizare religioasă, terorism cibernetic sau propagandă în mediul virtual, proliferarea armelor de distrugere în masă, precum şi dezvoltarea programelor de rachete balistice. Alte riscuri sunt criminalitatea organizată, traficul şi consumul de droguri, menţinerea unui nivel ridicat de instabilitate şi insecuritate în zona Mării Negre, perpetuarea incertitudinilor în zona Balcanilor de Vest, fragilitatea sistemului financiar internaţional, spionajul şi alte acţiuni ostile ale unor servicii de informaţii.

Apărarea României reprezintă totalitatea acţiunilor intreprinse, a mijloacelor şi metodelor specifice necesare pentru a proteja interesele, valorile şi obiectivele naţionale de securitate de riscurile şi ameninţările la care pot fi supuse. Statul român dispune de două modalităţi prin intermediul cărora combate riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile identificate în acest document: pe de-o parte, concentrând resursele proprii, naţionale, şi pe de alta parte cooperând cu aliaţii şi partenerii internaţionali”, se arată în documentul adoptat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Comisiile de politică externă ale celor două Camere ale Parlamentului au avizat favorabil, la sfârşitul lunii august, textul Strategiei Naţionale de Apărare, menţinând referirea la campaniile de presă ca element de vulnerabilitate. Parlamentul va dezbate documentul în sesiunea de toamnă.

Paşi importanţi în procesul consolidării relaţiilor bilaterale la nivel economic

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Paşi importanţi în procesul consolidării relaţiilor bilaterale la nivel economic
  • interviu special acordat de Însărcinatul cu Afaceri al Republicii Albania la Bucureşti, dl. Luan Topciu

  • Am dori să cunoaştem care este stadiul implementării în Albania a reformelor economice şi instituţionale absolut necesare şi care asigură drumul către Uniunea Europeană.

– Albania, ca o ţară europeană, rămâne pe deplin angajată şi hotărâtă să întreprindă orice reformă care se va considera indispensabilă pentru a deveni stat membru în Uniunea Europeană. Acest obiectiv este o prioritate a Guvernului Albaniei, dar şi o aspiraţie a poporului albanez. Aproximativ 94% dintre albanezi sprijină procesul de aderare a Albaniei la UE,  fapt ce încurajează angajamentul Guvernului albanez pentru a accelera acest proces. În această toamnă, se aşteaptă decizii pozitive din partea Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene şi a Comisiei Europene, pentru statutul de candidat. Primul ministru al Albaniei, Sali Berisha, a remis răspunsurile la chestionarul lung al Comisiei Europene cu privire la integrarea europeană, pe 14 aprilie 2010. Aproximativ 1.200 de experţi au lucrat la acest chestionar pentru a da cele 2284 de răspunsuri, aşteptându-se o evaluare pozitivă.

În data de 7 octombrie 2010, Parlamentul European a votat în favoarea eliminării obligativităţii vizelor pentru cetăţenii Albaniei şi ai Bosniei-Hertegovina înainte de sfârşitul anului 2010, considerând că cele două state îndeplinesc condiţiile necesare din punct de vedere al securităţii documentelor, al luptei împotriva imigraţiei clandestine şi criminalităţii. Propunerea de eliminare a obligativităţii vizelor urmează a fi aprobată în luna noiembrie şi de Consiliu, aplicându-se regula majorităţii calificate. Liberalizarea vizelor pentru cetăţenii Albaniei va consolida încrederea cetăţenilor ţării noastre în caracterul tangibil al perspectivei europene.

  • Cum se resimte criza economică în Albania şi ce măsuri au fost luate pentru depăşirea acestui impact?

– Spre deosebire de multe ţări, economia albaneză nu a fost afectată de recesiune economică. După ultimele date, prezentate de Institutul Naţional de Statistică, a avut loc chiar o creştere economică. În al doilea trimestru al anului 2010, economia a crescut cu 3,3 la sută, comparativ cu cel de-al doilea trimestru al anului 2009, pe când, comparativ cu primul trimestru al anului 2010, a crescut cu 2,4 la sută. În acest trimestru, ramurile economiei care au cunoscut cele mai mari creşteri sunt  industria, comerţul şi transportul, respectiv cu 31,8 la sută, 12,7 la sută şi 8 la sută, comparativ cu trimestrul al doilea al anului 2009. Economia albaneză este o economie de dimensiuni reduse, dar dinamică. Datorită reformelor profunde şi de ansamblu, am reuşit ca Albania să se situeze pe lista ţărilor cu o creştere economică rapidă şi una din ţările cele mai atractive pentru investiţiile străine. Economia albaneză, în ciuda crizei profunde mondiale, păstrează în acest an creştere economică susţinută. Energia şi turismul vor fi pilonii principali ai dezvoltării economice. În luna iulie a.c. au avut loc creşteri salariale şi de pensii, cu până la 10%.

Revoluţia fiscală şi reformele finanţelor publice sunt un proces continuu. Reducerea în continuare a poverii fiscale, cum ar fi eliminarea TVA pentru bunuri şi servicii în domeniul educaţiei şi sănătăţii, reducerea taxelor pe dividende, reformarea completă a sistemului de pensii şi de asigurare socială sunt unele dintre reformele principale intreprinse de Guvernul Albaniei.

Obiectivul nostru major pentru următorii patru ani este construirea parcurilor energetice, parcurilor industriale, porturilor, autostrăzilor, aeroporturilor, hidrocentralelor şi altor lucrărilor, investiţii ce vor ajunge la aproximativ 12 miliarde de euro. O investiţie consistentă va merge spre construirea a circa 150 de hidrocentrale.

  • Ce ne puteţi spune despre relaţiile politico-economice dintre ţările noastre, la ora actuală?

Relaţiile între cele două popoare se dezvoltă în modul cel mai firesc în toate domeniile – economic, social, politic. Guvernele ţărilor noastre au bunăvoinţa de a dezvolta şi instituţionaliza aceste relaţii, creând mai multe spaţii prielnice şi un mediu favorabil colaborării între cetăţenii ambelor ţări. În cursul acestui an am avut schimburi intense de vizite reciproce, la toate nivelurile, între cele două ţări, fie bilaterale, fie cu ocazia întălnirilor multilaterale regionale.

În luna iunie a acestui an a avut loc o vizită oficială a  preşedintelui României, Traian Băsescu, în Albania, la invitaţia preşedintelui Albaniei, Bamir Topi. Cu acest prilej, preşedintele Trian Basescu s-a întâlnit cu cele mai înalte oficialităţi albaneze – preşedintele Bamir Topi, premierul Sali Berisha şi preşedinta Parlamentului Albaniei, Jozefina Topalli. Preşedintele României a reiterat sprijinul ţării sale faţă de perspectivele europene ale Republicii Albania. În cadrul acestei vizite oficiale s-au semnat documente în domeniul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, precum şi în domeniul maritim, ceea ce  reprezintă un prim pas în procesul consolidării relaţiilor bilaterale la nivel economic. În vederea îmbunătăţirii schimburilor comerciale, s-a  stabilit organizarea unui Forum de afaceri, în toamna acestui an.

Trebuie menţionat faptul că în relaţiile între cele două ţări, un loc important îl ocupă acţiunile în domeniul apărării şi siguranţei. În cadrul NATO, armatele noastre participă la mai multe operaţiuni comune, nu numai la cele de antrenare, ci şi la cele de menţinere a păcii în regiunile de criză. De asemenea, în cadrul luptei împotriva terorismului, traficului clandestin şi corupţiei, guvernele noastre, prin organe specializate, fac parte în aceeaşi coaliţie, cu programe şi acţiuni coordonate. Volumul total al schimburilor comerciale dintre România şi Albania se situează încă la un nivel destul de scăzut şi sub aşteptări. La  data de 31 iulie a.c.,  volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Albania a fost de 38,68 milioane de dolari,  din care la import 37,88 milioane dolari, iar exportul 0,80 milioane dolari, soldul fiind  de 37,08 milioane dolari în favoarea României. Produsele principale din exportul albanez sunt minereurile, detergenţii, metalele, cărbunele, cimentul, ghipsul etc. Din România se importă produse minereuri, produse metalice, textile, mobilă, sticlă etc. Ridicarea barierelor vamale şi crearea unei infrastructuri corespunzătoare în domeniul energiei şi telecomunicaţiilor vor face că regiunea noastră să devină atractivă pentru produsele sale, dar şi pentru ofertele turistice. Sperăm că ridicarea vizelor pentru cetăţenii albanezi va creşte numărul vizitatorilor, oamenilor de afaceri şi turiştilor albanezi în România. Circulaţia liberă a persoanelor va aduce un nou impuls în dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări.

Soarta tristă a Institutului Român din Albania

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Soarta tristă a Institutului Român din Albania

Institutul Român din Albania, importantă instituţie culturală românească, a cărei menire era de a întări şi dezvolta relaţiile dintre români şi albanezi, de a studia, la nivel de cercetători, evoluţia şi legăturile dintre cele două popoare, este desfiinţată de mulţi ani. Cu toate eforturile depuse de autorităţile de la Bucureşti de a recupera proprietatea statului român de la Saranda, unde se afla iniţial Institutul, rezultatele nu sunt cele aşteptate, întrucât partea albaneză propune să ne fie oferită în schimb o clădire în altă locaţie, la Corcea. Subiectul continuă să tărăgăneze pe agenda bilaterală româno-albaneză.

Pornit ca un gest de recunoştinţă al Albaniei către ilustrul Nicolae Iorga, Institutul Român din Albania a cunoscut un destin zbuciumat. Reprezentând unul din cele mai importante centre de cultură românească din Europa şi singurul din Balcani, Institutul a plătit tribut celui de-al doilea război mondial şi evenimentelor politice care au urmat.

La sfârşitul perioadei interbelice, o iniţiativă generoasă prindea contur în ceea ce a primit numele de Institutul Român din Albania. Decretul regal semnat de regele Carol al II-lea în 1938 punea bazele unei instituţii „de studii şi cercetări arheologice, de cercetări în domeniul istoriei şi filologiei” la Santi Quaranta, în Albania, cu scopul de „a cunoaşte cât mai bine trecutul străvechi şi viaţa prezentă a Europei sud-estice şi de a realiza o strânsă colaborare a învăţaţilor de la noi şi a celor din Balcani, cu aceleaşi preocupări”. Nicolae Iorga a avut un rol major în activitatea Institutului, imprimându-i o orientare interdisciplinară. Aşa au apărut în biblioteca Institutului studii şi manuscrise, traduceri ale unor inscripţii preţioase, a unor codice şi hrisoave străvechi, care atestau elemente ale vieţii comunităţilor aromâneşti din Balcani. Dar ocuparea Albaniei, la începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale, apoi asasinarea, în 1940, a lui Nicolae Iorga, mentorul Institutului, au dus la desfiinţarea acestuia. Deşi terenul şi clădirea reprezentau proprietatea statului român, Institutul a fost ocupat de armatele greceşti, apoi de cele italiene, a funcţionat ca spital de campanie, a fost afectat de bombardamente, iar comorile din inventarul său, laolaltă cu biblioteca, au dispărut.

Dar interesul pentru această instituţie a rămas viu. Mareşalul Ion Antonescu îl reînfiinţa, în plin război, în condiţii foarte grele, în 1943, iar intenţia autorităţilor vremii era de a „repara şi pune în funcţiune localul românesc din Santi Quaranta, destinat şcolilor româneşti din Albania”. Institutul ar fi urmat să „organizeze şi controleze şcolile şi bisericile româneşti din întreaga Albanie”, după cum precizează un Memoriu din 1943, aflat în arhiva Ministerului Afacerilor Externe. Eforturile nu au putut continua decât până în 1944, moment de la care nu s-a mai vorbit despre Institutul Român din Albania, subliniază, în volumul „Institutul Român din Albania”, cunoscutul publicist Tănase Bujduveanu.

În timp, clădirea a devenit sediu de vamă, reşedinţă a unui club sportiv, apoi, după 1990, magazin, pentru ca la un moment dat să fie cumpărată de un cetăţean albanez. În anul 1993, Guvernul român accepta deschiderea unui proces pentru recuperarea proprietăţii româneşti din Albania. Există promisiuni în ceea ce priveşte cedarea imobilului care a adăpostit Institutul Român din Albania, iar chestiunea este deschisă pe agenda relaţiilor româno-albaneze.

La mai bine de 70 de ani de la înfiinţarea Institutului Român din Albania, încă se speră într-o rezolvare pozitivă a problemei recuperării clădirii şi terenului donate cândva statului român de Nicolae Iorga. O viitoare refacere a acestei entităţi culturale ar fi un important câştig pentru legăturile foarte strânse dintre români şi albanezi.

Roxana Ichim

Amprenta influenţei germane

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Amprenta influenţei germane

Rubrica noastră consemnează, de câteva numere, mărturii despre aportul valoric adus de diferite culturi la consolidarea unei structuri unitare a civilizaţiei româneşti. După amprenta franceză şi cea rusă, publicăm file care atestă influenţa germană asupra culturii româneşti.

Influenţa germană nu a fost o permanenţă, dar ea s-a manifestat în momente decisive, definitorii, ale evoluţiei noastre istorice şi culturale. Să începem cu începuturile – întemeierea statului feudal Moldova, una din părţile componente ale statalităâii noastre. Discuţiile sunt multe, ipotezele, ca şi legendele, abundă, însă nu se poate face abstracţie de contribuţia elementului germanic care, în zonă şi în epocă a fost hotărâtoare în ceea ce priveşte apariţia statalităţii. Toată zona europeană de la estul teritoriilor româneşti s-a coagulat sub acţiunea directă a germanicilor. Dar Moldova? Moldova a apărut ca o marcă a regatului ungar, pentru a-şi afirma autonomia în decursul a mai puţin de o generaţie. Dar ea se cheamă Moldova, iar herbul său este un cap de bour, ceea ce în germana veche înseamnă acelaşi lucru. Se ştie că nucleul statalităţii se afla în nordul de azi al provinciei, iar el se sprijinea pe oraşele locuite de numeroşi germani – enumerăm doar Baia şi Siretul. De altfel, cel mai mare oraş din zonă, Rodna, număra aproape cincizeci de mii de locuitori, un important centru minier şi metalurgic. La momentul când a fost distrus de mongoli, partea covîrşitoare a populaţiei era de origine germană. În toată perioada medievală, colonizări sporadice de populaţie germană au dus la crearea unor bazine viticole de un renume ajuns pînă astăzi, cum este cel de la Cotnari, sau la exploatări miniere şi centre manufacturiere. Scurta ocupaţie a Olteniei de către Habsburgi a avut urmări pe care astăzi nimeni nu se străduie să le mai identifice, de la costumul popular bărbătesc, cu elemente decorative de influenţă militară austriacă, la nume de localităţi sau de familie.

Osatura medievală a Transilvaniei, fără nici o îndoială, se construieşte pe nodurile cetăţilor germane (săseşti), iar influenţa acestora asupra lumii româneşti iese la iveală în momentele semnificative. Primul document scris în limba română este scrisoarea boierului Neacşu către „dumnealui Hans Benkner”, judele Braşovului. Renumele, să nu spunem faima, lui Vlad Ţepeş este asiguraă de circulaţia unor pamflete germane la adresa curajosului şi intransigentului voievod, un erou al rezistenţei anti-otomane. Dimitrie Cantemir atinge gloria maximă în lumea intelectuală a epocii, odată cu acceptarea sa ca membru al Academiei de la Berlin. Un alt fapt de cultură legat de germani este opera diaconului Coresi, care tipăreşte „Scriptura” în limba română. Sigur, putem lua în seamă intenţia vădită a reformaţilor germani de a răspândi elementul creator al Reformei, constituit în fapta traducerii Cărţii Sfinte în limbi care nu erau sacre, dar pentru români rămâne ca un punct de referinţă fapta diaconului, îndrăzneţ în gândirea sa. Privind istoria românilor, după expansiunea Habsburgilor către Dunărea de jos, încheiată cumva după pacea de la Carlovitz, nu putem să nu constatăm că renaşterea ideii naţionale şi construcţia acesteia se petrec datorită Şcolii Ardelene. Ori, Şcoala Ardeleană nu se putea naşte decât în climatul creat de Viena prin stimularea instituţională a confesiunii greco-catolice. Influenţa culturală este resimţită direct, prin faptul că intelectualii acestui curent se dedică cercetării sistematice şi alcătuirii de lucrări iluministe şi enciclopedice. Exact această lucrare a lor are drept rezultat trezirea conştiinţei naţionale şi exprimarea ei la nivelul păturilor mai de jos, în burghezia pe cale de a se forma, în ţărănimea în general exclusă din dinamica societăţii. Imaginea Împăratului de la Viena care este un protector al românilor, în opoziţie cu rolul real al marilor seniori, funcţionează cu succes aproape un secol, de la Răscoala lui Horea, trecînd prin tragica Revoluţie de la 1848, sfârşind cu Memorandum-ul. Speranţele românilor au constituit tot atâtea instrumente politice pentru Casa Imperială de la Viena şi ,dacă politic şi social românii au pierdut de fiecare dată, câştigul cultural a fost imens. Cărţi, publicaţii şi şcoli, personalităţi, de la profesori, cărturari la generali au devenit patrimoniul cultural al românilor din Transilvania, patrimoniu care i-a transformat în factori activi în procesul de întregire a statalităţii naţionale. Totul s-a făcut şi s-a petrecut în strânsă legătură cu centrele de cultură şi civilizaţie germane. Privirea intelectualilor, a elitei româneşti din această provincie ţintea către Viena, în acele vremi cea mai înaltă expresie culturală şi de civilizaţie a germanităţii.

Dar nu doar în Transilvania, unde populaţia germană înţelegea prin exponenţii săi dimensiunile convieţuirii, exemplul clasic fiind dat de Ştefan Ludwig Roth, prin faptele, cuvintele şi sfârşitul său eroic, ci şi în Moldova influenţa germană este hotărâ toare în momente cruciale. Eminescu şi întreaga Junime nu numai că sunt, ci şi declară limpede că filogermanismul, măcar în dimensiunea sa culturală, ar fi calea de urmat pentru tânărul stat şi renăscuta cultură românească. Nici nu putea fi altfel, dacă ţinem cont de efervescenţa intelectuală a Berlinului şi Vienei la acel moment, de obsesia creării unei naţiuni germane unitare după secole de fărâmiţare şi dezbinare. Nu a fost întâia dată în istorie cînd intenţiile bune au pavat drumul către Iad. Romantismul căutării de sine şi ampla construcţie enciclopedică au fost două amprente culturale germane care au rămas pentru totdeauna aplicate culturii noderne române. Folclorul, dicţionarele şi tratatele, culegerile de documente şi cercetările arheologice au marcat sfârşitul veacului al XIX-lea şi asta reprezintă un uriaş efort de sincronizare şi regăsire de sine. Acţiunea politică, impulsul modernizator şi talentul de administrator al Principelui Carol, apoi Regele Carol I, au descătuşat imense energii naţionale, care au dus la edificarea unui stat modern, cu adevărat european, capabil să fie el însuşi în plan extern şi sigur pe sine în plan intern. Continuând reformele şi chiar îndrăznelile lui Vodă Cuza, Carol I înţelege că singura piedică în calea dezvoltării armonioase a statului este partizanatul politic excesiv, cel care conţine în sine obsesia sinuciderii ori a exterminării adversarului politic. Găseşte soluţia, aparent comică, a rotativei guvernamentale, dar ce altceva este ea decât deprinderea cu alternativa democratică la guvernare? Nu era decât o impunere a formelor, în aşteptarea fondului.

În jumătate de secol, românii recuperează două sute de ani de marginalizare voită şi nevoită. Când modernizarea se apropie de sfârşit, momentan, desigur, marele observator de pe margine, ironicul, acidul, sentimentalul Caragiale, cel care a şarjat la orice manifestare formală care contrazicea propriul ei conţinut (avem aici o scurtă definiţie a comicului) a plecat din ţară. Unde a plecat? Natural, la Berlin. Bucureştiul sfârşitului de veac XIX şi al începutului de veac XX, unde în Parlament se vorbea franţuzeşte, avea o serie de mari intelectuali, admiratori ai culturii germane sau, pur şi simplu, filogermani. Eminescu, Slavici, Petre Carp, Titu Maiorescu, apoi Stere şi Arghezi, la care se adaugă Blaga, Rebreanu sau Mihail Sorbul reprezintă produsele de luat în seamă ale influenţei germane. Vedem cum marea cultură română asimilează idei, curente, expresii artistice fără a-şi pierde în nici un fel caracterul, specificul, ci îmbogăţindu-se firesc. Asemeni tuturor culturilor europene. Şi, nu în cele din urmă, am dorit să amintesc de influenţa benefică germană pe care a avut-o acordarea prestigiosului premiu internaţional cultural Johann Gottfried von Herder unor personalităţi marcante ale culturii central şi est-europene, care au adus contribuţii semnificative atât culturii proprii, cât şi culturii Europei, între care s-au aflat şi românii Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Constantin Noica, Marin Sorescu, Eugen Barbu, Andrei Marga ş.a.

Am observat, în această rapidă parcurgere a unor momente cruciale ale devenirii noastre, că influenţa germană a fost benefică. Nu a fost o constantă, dar a fost ceea ce ne trebuia. Non multa, sed multum! O încheiere demnă de o caracteristică neo-latină. Atâta latină câtă s-a studiat în şcolile româneşti a fost să fie datorită modelului german de reconsiderare a studiilor clasice.

Eugen Uricaru

Făgaşul culturii americane

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Făgaşul culturii americane

Una dintre amintirile mele cele mai timpurii este cea a filmelor de desene animate – cât se poate de americane – cu Felix Motanul şi Betty Boop. Primul meu film colorat, tot american, trebuie să-l fi văzut puţin după 23 august ‘44 (când primeam cu încântare şi primele pachete de chewing-gum), fiindcă îmi amintesc de Pinocchio, al lui Walt Disney, apoi de Shirley Temple sau Stan şi Bran, care au devenit tot cam pe-atunci personaje aproape reale din viaţa mea şi l-am văzut, în fine, pe « Charlot »… Cultura americană devenise aşadar parte din fondul meu aperceptiv înainte de clasa întâia de şcoală.
Privind retrospectiv, cred că pot afirma că, în mediile educate din România filmul a fost mult timp principalul vehicul al culturii americane, în vreme ce cartea era încă predominant europeană. Am descoperit literatura americană abia la începutul anilor ’60, când editurile româneşti au început să publice traduceri şi monografii consacrate autorilor de dincolo de ocean.
Nu voi continua acest demers de ego-istorie evocând circulaţia semi-clandestină a marilor filme americane din anii ’60-’70 pe casete video, sau primele cărţi de antropologie americană pe care le-am citit în vremea când copiii şi studenţii mei visau la blue-jeans şi la Coca Cola (Pepsi aveam şi noi). Am evocat aceste fragmente de memorie personală pentru a propune cititorilor câteva ipoteze: pe de-o parte, aceea că pătrunderea culturii americane în România nu a fost un flux constant, ci a avut caracterul unor şocuri culturale intermitente. Exotică sub aspectul creaţiei literare, ea a fost de timpuriu asimilată la nivelul culturii populare, mai ales cinematografice, urmată de cea muzicală, de cultură a vestimentaţiei şi a comportamentelor generaţiei tinere. A doua ipoteză este frecvent invocată de toţi cei care au de-a face cu aceste fenomene – anume că, tocmai fiindcă era prost văzută de regimul comunist şi chiar interzisă de vânătorii de blugi cu sau fără uniforme, cultura pop americană a explodat în toate mediile electronice, precum şi în cele sociale, imediat după Revoluţia din decembrie, de astă dată având drept vehicul principal televiziunea.
Chiar dacă nu e teoretizată pe deplin, aprecierea pozitivă a culturii americane în întregul ei are un rol important în pro-americanismul general din societatea noastră. Asemeni altor societăţi post-totalitare – cea poloneză, de exemplu – societatea românească pare să nu fi adoptat mantra vest-europeană, şi cu deosebire franceză, despre o Americă incultă, exclusiv dominată de obsesia profitului imediat şi de produse comerciale fără valoare culturală.
În mod surprinzător, prejudecata conform căreia americanii ar fi inculţi reapare intermitent când e vorba de învăţământul american. Atunci, mulţi adulţi – şi chiar mai mult decât atât – sar ca opăriţi să ne spună cât e de minunată şcoala românească faţă de cea occidentală în genere şi americană în special. Asta în timp ce mult lăudaţii noştri olimpici se precipită – oare de ce ? – să câştige o bursă într-o şcoală americană: cine va fi ştiind mai bine, bunicul sau nepotul olimpic?
Cum prea bine ne învăţa cândva Voltaire, înainte de orice discuţie se cade să ne definim termenii. Ce înţelegem, aşadar, prin cultură americană? Nu voi intra aici într-o infinită dezbatere în legătură cu definirea noţiunii de « cultură ». Adevărul e că, asemeni tuturor continentelor culturale cu care ne întâlnim în era globalizării, şi cultura americană e compusă din nenumărate culturi foarte deosebite între ele. Între cultura unui campus de la Harvard, Princeton sau Berkeley, unde întâlneşti pe fiecare alee plimbându-se câte un laureat al Premiului Nobel, şi cultura rapperilor din Brooklyn, distanţa e cel puţin similară cu cea care îl despărţea cândva pe Platon de un ţăran. Pe de altă parte, receptorii sunt şi ei la fel de diferiţi ca şi emiţătorii: pe vremea serialului american de mare succes « Om bogat, om sărac », actorul american William Smith, care interpreta în film personajul hiper-negativ al persecutorului nemilos al fraţilor Jordache, era cât pe-aci să fie linşat la Marsilia de o mulţime furioasă, care îi reproşa nu că îl joacă pe Falconetti, ci că este Falconetti în persoană. William Smith e, de altfel, un bun exemplu al surprizelor pe care ni le rezervă « cultura americană ». Celebru datorită rolului cu totul linear şi simplist din « Om bogat… », Smith era în realitate licenţiat al Universităţii din Syracuse şi Master în studii ruseşti al cunoscutei  University of California Los Angeles, a participat la Războiul din Coreea, după care şi-a continuat studiile în Europa, la Sorbona şi la Universitatea din München, vorbind curent, în afară de rusă, şi sârbo-croată, franceza şi germana. Smith a părăsit o eventuală carieră academică pentru un contract cu MGM şi o fructuoasă carieră de actor…
Dacă ar fi să sintetizez într-o unică imagine ceea ce înţeleg eu prin « cultura americană », m-aş raporta la povestea filmului Rambo. David Morell, autorul best-sellerului după care s-a făcut filmul – clasificat drept al 253-lea în topul « celor 500 de filme mai importante din istorie » (altă operaţie clasificatorie specific americană) – i-a dat acest nume bizar, John Rambo, eroului încarnat de Silvester Stallone, în memoria poetului său preferat, Arthur Rimbaud. No comment.

Zoe Petre

20 de ani de politică externă românească

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on 20 de ani de politică externă românească

După decembrie 1989, România şi-a reorientat politica pe calea întăririi legăturilor cu occidentul, în mod special cu Statele Unite (cu care în prezent există un parteneriat strategic, lansat încă din 1997 ca mecanism avansat de cooperare) şi Uniunea Europeană, al cărei membru a devenit în anul 2007. Dacă, în 1972, România devenea membră a Băncii Mondiale şi a FMI şi de asemenea a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în 2004 ea a devenit membră a NATO. Liderii actuali ai României au făcut declaraţii publice în ceea ce priveşte strângerea relaţiilor cu alte ţări europene şi, de asemenea, în ceea ce priveşte ajutorul dat acestora în procesul integrării euro-atlantice, (în special în cazul Moldovei, Ucrainei şi Georgiei). Liderii români au declarat public în mai multe ocazii că se aşteaptă ca, într-o perioadă de aproximativ 10 ani, toate ţările democratice postsovietice din Europa Răsăriteană şi din Caucaz să acceadă în UE şi NATO. În decembrie 2005, preşedintele Traian Băsescu şi Secretarul de Stat SUA Condoleezza Rice au semnat un acord care permite instalarea de baze militare americane în România. România şi-a arătat în mod public sprijinul pentru Turcia şi Croaţia în eforturile făcute de aceste ţări pentru admiterea la Uniunea Europeană. (Relaţiile economice turco-române au statut privilegiat). Relaţiile româno-maghiare s-au aflat tot timpul la nivelul cel mai înalt, Ungaria sprijinind eforturile României de aderare la UE. Reprezentanţii minorităţii maghiare din Romania participă la coaliţia de guvernământ.

România s-a dovedit un partener de nădejde al aliaţilor în timpul Războiului din Golf, în mod special în timpul preşedinţiei române a Consiliului de Securitate al ONU. România a avut o participare valoroasă în operaţiunile UNAVEM II din Angola, IFOR/SFOR din Bosnia, Albania, Afganistan şi Irak. În timpul conflictului din Iugoslavia, autorităţile române au respectat cu stricteţe sancţiunile dictate de ONU împotriva Iugoslaviei. În ciuda simpatiilor pro-sârbe din rândul populaţie şi a anumitor partide politice, România a sprijinit NATO în campania din Kosovo şi a permis aeronavelor aliate să survoleze spaţiul aerian românesc. România fost prima ţară care a aderat la programul Parteneriat pentru Pace (ianuarie 1994), ceea ce i-a deschis drumul către aderarea la NATO în 2004. România este membră a OSCE şi a Consiliul de Cooperare Nord Atlantică.

În 1996, România şi Ungaria au semnat şi ratificat un tratat care a rezolvat unele mai vechi litigii şi a pus bazele unor relaţii de cooperare benefice ambelor ţări. În 1997, România a semnat un tratat bilateral cu Ucraina, prin care s-au rezolvat unele probleme teritoriale şi care solicita protecţia minorităţilor. România a fost implicată major în activitatea unor organizaţii regionale, precum Iniţiativa de Cooperare Sud-Est Europeană şi Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi a fost o forţă pozitivă în sprijinirea eforturilor de menţinere a stabilităţii şi de promovare a cooperării în zonă. România a menţinut tot timpul relaţii diplomatice cu statul Israel şi a sprijinit procesul de negociere pentru pace din Orientul Mijlociu, iniţiat după terminarea conflictului din Golf, din 1991. De asemenea, România este membru fondator al Organizaţiei de Cooperare la Marea Neagră. Problema apelor din jurul insulei Şerpilor a fost prezentată în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga în 2009, care a dat câştig de cauză, majoritar, României. Cât priveşte relaţiile României cu Federaţia Rusă, ele au stagnat o bună perioadă de timp, datorită unor declaraţii şi atitudini socotite a fi ostile, din ambele părţi.

O biografie impresionantă

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on O biografie impresionantă

Milan Petrović, născut la Belgrad, este un ziarist cunoscut atât în România cât mai cu seamă în Serbia. Acum, la vârsta de 85 de ani și-a adunat amintirile într-o carte remarcabilă. Biografia sa care cu ușurință poate fi definită a fi palpitantă cuprinde momente unice: fost ofițer în armata iugoslavă de partizani, în urmă cu 62 de ani vine în România unde se atașează de țara noastră neuitând, însă, nici o clipă de țara sa de baștină. La București a urmat Facultățile de Ziaristică și Filosofie după care a desfășurat o carieră ziaristică neîntreruptă de peste 60 de ani. Numeroși ani a lucrat ca redactor la “Radio România”; în același timp a fost corespondent de presă pentru cotidianele belgrădene “Borba”, “Vecernje Novosti” și “Politika”. Toate aceste elemente dintr-o biografie deosebită sunt cuprinse în această carte care se citește pe nerăsuflate, în care Dragoslav Simić prelucrează amintirile ziaristului sârb ce și-a trăit biografia în România. “Este o viață creionată romanesc, cu flashuri retrospective, cu multe biografii dramatice întrețesute cu aceia a lui Milan Petrovic” ,după cum afirmă în prefața cărții, acad.Răzvan Theodorescu.

„Lirica turcă la Bucureşti”

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on „Lirica turcă la Bucureşti”

A apărut, nu de mult, la Editura „SemnE”, într-o elegantă înfăţişare grafică, o substanţială antologie din poezia turcă. Adunaţi laolaltă între coperţile acestei frumoase cărţi, sub titlul „Lirica turcă la Bucureşti”, 20 de autori reprezentativi – cum, de altfel, se şi precizează într-un subtitlu pe deplin justificat – , prin poeziile ce le sunt antologate cu discernamânt critic şi redate în limba română, în expresive echivalenţe, deschid, într-adevăr, aşa cum se subliniază în atent gândita prefaţă, o „fereastră către lirica turcă pentru cititorul român”. O fereastră luminoasă, va putea adăuga, după lectura antologiei, cititorul iubitor de metafore. Luminoasă, pentru că în spaţiul ei se disting oglinzi strălucitoare şi pot fi identificate puternice, distincte personalităţi lirice, ale căror poeme selectate conturează o generoasă carte de vizită a literaturii unui popor aflat în vecinătatea noastră. Popor cu care ne aflăm într-un tradiţional şi rodnic dialog spiritual.

Rod al unei bune cunoaşteri a literaturii române şi turce, al competenţei, discernămntului şi stăpânirii până la nuanţă a limbii celor două popoare, al talentului şi pasiunii cu care d-na Erem Melike Roman s-a devotat slujirii unui asemenea dialog spiritual, al sutelor de emisiuni radiofonice consacrate literaturilor respective şi convorbirilor cu personalităţi culturale din cele două ţări, pe care, în calitate de redactor principal şi speaker, de autor de emisiuni, le-a realizat vreme de 30 de ani, traducerile inspirate publicate în principalele reviste de literatură din România reprezintă o strălucită carte de vizită a liricii contemporane, purtând semnătura unor importanţi scriitori, a căror traducătoare a fost.

Cu unii din poeţii traduşi, cum afirmă în prefaţă autoarea cărţii, a avut întâlniri la Bucureşti şi Istanbul – Bülent Ecevit, Tahsin Saraç, Şükran Kurdakul, Kemal Özer, Cengiz Bektaş, Atol Behramoglu, Refik Durbaş, Gülsüm Cengiz, Hüseyin Alemdar – , „prilej de împărtăşire reciprocă a valorilor celor două culturi”. Un motiv în plus, cum spunea marele nostru Arghezi, de a aduna un nume pe o carte şi a aduce la Bucureşti „parfumul inegalabil al unei literaturi inspirate şi sensibile”, cum apreciază traducătoarea literatura turcă.

Ceea ce poemele cuprinse în antologie probează pe deplin, confirmând aprecierile unuia din poeţii turci contemporani, Kemal Özer, pe care am avut onoarea să-l cunosc şi privilegiul de a fi fost traducătorul cărţii mele „Zamanin Sözü” (Cuvântul vremii), apărută la Editura „Yordam”, din Istanbul, marele poet colaborând pentru traducere cu d-na Erem Melike Roman.

Ar fi nedrept să nu amintesc, în finalul acestei prezentări, că în bogata sa activitate de traducător, pe lângă prezentarea, pentru cititorii din România, a scriitorilor turci, autoarea acestei frumoase antologii a făcut cunoscute, prin traducerile sale în limba turcă, multe nume de scriitori, de poeţi români, care şi-au aflat găzduirea unor creaţii ale lor în prestigioase reviste de cultură din Istanbul.

Nicolae Dragoş

Cu oiştea-n… expoziţie

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Cu oiştea-n… expoziţie

Mă adresez revistei “Balcanii şi Europa”, pe al cărei frontispiciu atârnă cuvintele “publicaţie de consemnări şi atitudini”. Îmi exprim regretul pentru faptul că această publicaţie nu a înţeles să se ridice împotriva unor denigratori “cu bună intenţie”. Mă refer la ultima expoziţie fotografică din capitala Franţei, intitulată “Bucureştiul ne-iubit”, în care acelaşi mesaj nefast, denigrator, ca acela din expoziţiile Institutului Cultural Român de la New York şi din Germania îşi face loc şi la Paris. Chipurile, sunt chemaţi parizienii să subscrie ideii că Bucureştiul este o urbe în demolare, în care neglijenţa şi reaua-voinţă sunt un corolar al nepăsării şi distrugerii şi li se cere sprijinul. La ce? Vorbe goale! Cât despre expoziţie? Cuvinte de apreciere pentru românii fotografi, pentru iniţiatorul Ferranti, numai că una au vrut şi alta a ieşit. Sau, vorba românului, au dat-o cu oiştea-n gard. Nimeni nu spune că stările de lucruri prezentate nu ar fi adevărate. Dar nu avem oare suficiente probe despre modul în care România este văzută peste hotare din cauza cerşetorilor, hoţilor, pungaşilor, infractorilor de tot felul, majori, bărbaţi şi femei, copii, proveniţi dintre imigranţi adesea cu aluzii directe la romi amestecaţi cu români? Cui foloseşte o asemenea expoziţie, plasată la Paris, unde ar trebui, cât de cât, să ne mai spălăm şi noi din păcatele de care suntem acuzaţi, uneori poate mai diform decât sunt în realitate? Nu avem şi lucruri frumoase pe care să le arătăm? Nu ascunzând realităţile, ca pe vremea comunismului, ci doar fiind ponderaţi şi arătând lumii şi faţa noastră luminoasă. Ce am reuşit cu această expoziţie? Doar să mai dăm un argument denigratorilor, referitor la spiritul distructiv şi demolator al românilor! Reamintesc de modul în care în Italia a căzut pe capul unei femei de serviciu culpa de a-şi fi ucis patroana – toată poliţia şi justiţia italiană au năvălit asupra ei – pentru ca, până la urmă să fie găsit criminalul adevărat, un bătrân unchieş iresponsabil. I-au fost oare prezentate scuze româncei pentru gravele acuze? Mă îndoiesc! Mă refer la psihoza pe baza căreia a fost arătată cu degetul românca nevinovată, deoarece în marele târg al “Europei unite”, toate relele şi belelele sunt aruncate pe capul imigranţilor şi în mod special asupra românilor care sunt adesea asimilaţi cu romii. M-am întors recent din străinătate şi am văzut cât de grea este povara pe care trebuie s-o purtăm din această pricină.

Şi a folosit la ceva această expoziţie, decât de a-i arăta din nou pe români într-o lumină sumbră, parţial deformatoare?

Vasile Cocean

Bălţi

Bun venit, frate extraterestru!

Reporter: editura November - 20 - 2010 Comments Off on Bun venit, frate extraterestru!

Şi încă cum! Nu ne referim la omul simplu. Vom afirma, cu toată convingerea, că munca asiduă a prezicătorilor sfârşitului lumii, Armaghedonului, Apocalipsei, a rodit.u, de rând, căruia i se explică zilnic, prin televiziuni, prin filme de groază, artistice, documentare, chiar şi de desene animate, că nu avem încotro şi că, dacă nu azi, atunci mâine sau poimâine vom fi rachetaţi în lumea umbrelor. Nimeni nu va scăpa, ar suna decizia proniei cereşti, ivită prin tornade, incendii, cutremure, inundaţii etc etc. Numai că omenirea – ne sugerează importanta instanţă mondială ONU – va putea scăpa de belea datorită… cui credeţi? Datorită extratereştrilor.

Deşi autorul acestor rânduri ar putea fi bănuit că e pus pe şagă, în realitate chiar aşa stau lucrurile. Adică? Misionarii sosiţi din alte lumi, extratereştrii, cum le zicem noi, ar putea salva omenirea de la prăbuşire. Şi ce ni se transmite direct de la New York, chiar de la faimoasa organizaţie mondială care ar trebui să ocrotească omenirea – şi nu prea o face – dar iată că în acest caz se sesizează? ONU a luat în considerare numirea unui reprezentant care să acţioneze ca „persoană de contact” în eventualitatea unei debarcări a extratereştrilor pe Terra. Mai-marii Pământului au decis că răspunsul omenirii în cazul sosirii unor vizitatori de pe alte planete trebuie coordonat de o persoană competentă, calificată, iar aceasta nu este alta decât d-na Mazlan Othman, astrofizician de origine malaeziană, în vârstă de 58 de ani, şefa Biroului pentru probleme spaţiale al ONU (UNOOSA), cu sediul la Viena. Primind cu bucurie această funcţie preţioasă, amintita doamnă şi-a preluat, la Londra, atribuţiunile, cu titlul oficial de „ambasador pentru extratereştri în cadrul Naţiunilor Unite” (cotidianul britanic „The Telegraph”).

Deci, la apariţia oricărei fiinţe extraterestre, aceasta, pentru a putea intra în legătură cu fitecine, va trebui s-o caute de urgenţă pe amintita purtătoare de cuvânt, prin intermediul căreia să comunice cu noi, oamenii obişnuiţi. Aşa că extratereştrii care aterizează pe planeta noastră vor trebui să se adreseze oricărui muritor de rând întâlnit în calea sa prin cuvintele-cheie „du-mă la liderul vostru”. Şi evident că vor fi conduşi la binecuvântata doamnă Othman. Detalii despre obiectul de activitate al noului job, pe baza fişei de post, au şi fost stabilite la Conferinţa Societăţii Regale, în Buckinghamshire. Această importantă funcţie de reprezentare planetară bineînţeles că va costa bănişori, nu glumă, întrucât nimeni nu poate sugera măcar cam cum vor arăta musafirii – ca nişte şopârle, maimuţe sau viespi – şi aici domneşte misterul cel mai deplin. Strategia de primire şi ospeţie a venit după descoperirea recentă a sute de planete în jurul altor stele, ceea ce, au dedus marii noştri savanţi pământeni, ar duce la creşterea probabilităţilor de existenţă a unor inteligenţe trecute în cine ştie ce fel de trupuri. Pe această „bază” au început să fie proiectate programe, un cod de comportament cu vizitatorii din altă lume, seminarii, simpozioane, dicţionare multilingvistice, asortate cu sunete din limbajul unor animale cu frecvenţă pe Terra, ce mai, agitaţie mare!

Şi iată că de unde nici nu te aştepţi s-au găsit unii pragmatici, dornici de a fructifica ocazia. Astfel, Republica Kazahstan, din Asia Centrală, a demarat proiectul construirii primei ambasade din lume destinate exclusiv extratereştrilor şi, totodată, al primei baze de aterizare pentru navele acestora, după cum anunţă agenţiile de presă locale. Proiectul este puternic susţinut de autorităţi, care chiar au sprijinit iniţiativa, prin acordarea unui teren în apropierea oraşului Alma Ata. Astfel, se doreşte ca Republica Kazahstan să fie prima care oferă facilităţi vizitatorilor din alte lumi, care facilităţi, dacă previziunile oficialilor se dovedesc a fi corecte, conferă un însemnat avantaj financiar Kazahstanului. În acest mod va fi dovedită valoroasa strategie economică, pe termen lung, de depăşire a crizei economice prin această politică guvernamentală, susţine mai departe presa locală.

Din mass media răzbate că şi Azerbaidjanul, ţară vecină, doreşte să se cupleze la proiect, dat fiind că vizitatorii extratereştri vor fi, desigur, atraşi de resursele naturale ale celor două ţări, îşi imaginează aceştia. Desigur că marile puteri, ori ţări emergente, cum ar fi SUA, Rusia, China, India, vor fi umilite şi depăşite de acest start vijelios. Dar n-au încotro, nu te poţi pune cu popoarele tinere!

Fără să fim exageraţi, ne întrebăm, dintr-un instinct patriotic: noi ce facem? stăm de-o parte şi-i lăsăm pe alţii să… să… să…?

Carol Roman

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult