18
November , 2018
Sunday
Academia Română, cel mai înalt for de consacrare culturală și științifică, a acordat revistei „Balcanii ...
Remember În urmă cu 70 de ani, imediat după cel de-al doilea război mondial, România, a ...
Revista „Balcanii şi Europa” a celebrat 15 ani de apariţie neîntreruptă, reunind foşti şi actuali redactori, ...
În calitate de reprezentanţi peste hotare ai guvernelor, diplomaţii sunt protejaţi de o imunitate care ...
Stimate domnule Bogdan Lucian Aurescu, Avem bucuria de a vă aduce la cunoştinţă că redacţia revistei ...
Sunt foarte multe ţări europene care oferă joburi în străinătate, inclusiv pentru români. Însă, în ...
Mulţi dintre liderii autoritari ai lumii au „cochetat” cu literatura. De la poezie la eseuri ...
Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Ministerului român al Afacerilor Externe, ...
65 de ani de la victoria în războiul de rezistenţă al poporului chinez împotriva agresiunii ...
Migranții economici care se revarsă astăzi în valuri spre Europa sunt oameni care caută condițiile de ...
Lumea prezentului se confruntă cu un risc crescut de izbucnire a unui dezastru nuclear, din ...

Archive for December, 2010

Implicare socială, în anul 2010

Reporter: editura December - 13 - 2010 Comments Off on Implicare socială, în anul 2010

Susţinere pentru handbalul românesc. Din octombrie, Grupul de firme NIRO INVESTMENT a devenit partener oficial al Federaţiei Române de Handbal, prin semnarea unui contract agreat de ambele părţi. SC NIRO INVESTMENT SA va susţine financiar cele două echipe naţionale, băieţi şi fete, seniori, în pregătirea şi participarea acestora la Turneul final al Campionatului European feminin din Danemarca şi Norvegia şi la turneul final al Campionatului Mondial masculin din Suedia.

Ajutor umanitar. Printre marile companii din ţara noastră care au venit în sprijinul miilor de sinistraţi rămaşi fără adăpost în urma inundaţiilor care au afectat o mare parte din teritoriul țării noastre se situează NIRO Investment Group, care a suvenționat chiar în primele zile ale calamităților trimiterea în Moldova, în județul Botoșani a unor ajutoare în valoare de 11.000 de Euro. Comunitatea Oamenilor de Afaceri Chinezi din Complexul Comercial Dragonul Roşu şi Asociaţia Culturală a Kurzilor şi Oamenilor de Afaceri Kurzi din România au organizat o campanie pentru strângerea de ajutoare care au primit un sprijin substanțial din partea NIRO Investment Group.

Sprijin pentru ciclism. Ţinând seama de faptul ciclismul are nevoie de o susţinere financiară solidă, o revigorare a acestui sport s-a datorat Societăţii cu cea mai mare vechime ca partener al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, respectiv din anul 1994, NIRO Investment SA. În cei 16 ani de bună colaborare, societatea a sponsorizat “Tricoul Roşu”, în marea competiţie internaţională “Turul Ciclist al României”. Este al doilea tricou ca importanţă, după cel galben, în ierarhia oricărei competiţii cicliste. Pentru ataşamentul manifestat faţă de acest sport tradiţional, Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon a hotărât desemnarea ca Preşedinte de Onoare a d-lui Nicolae Dumitru, președintele Grupului de firme NIRO Investment; de asemenea, a fost ales în funcţia de preşedinte al Federației dl. Ion Badea, director de imagine.

La tratament, în China. NIRO Investment Group trimite în China la Beijing pe sergentul în rezervă Daniel Porumb, în vârstă de 30 ani, imobilizat la pat în Spitalul Militar Central, pentru un tratament de specialitate la Clinica “XISHAN INSTITUTE FOR NEUROREGE-NARATION AND FUNCTIONAL RECOVERY”. Militarul a fost rănit în cursul unei misiuni, în Irak, în anul 2007. NIRO sponsorizează spitalizarea și intervenția medicală cu suma de 35.000 de euro.

Parteneriat Public Privat. Printre alte acțiuni ce denotă implicarea NIRO Investment Group în viața socială se prevalează “Parteneriatul Public Privat”cu Primăria Sectorului 2, pentru activități comune în mediul social, în sprijinul comunității. Se amintește că în urmă cu ani locuitorii sectorului 2 s-au bucurat de beneficiile unui parteneriat asemănător dintre NIRO și Primăria Sectorului 2. Valoarea susținerii financiare este de 60.000 de euro.

Premianţii noştri

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Premianţii noştri

Avem satisfacţia şi bucuria, deopotrivă, de a ne afla reuniţi în acest perimetru publicistic, oameni ce cred în menirea presei, în excelentele sale virtuţi, în mesajul său social, constructiv şi critic în acelaşi timp, într-un climat de democraţie ce-şi permite afirmări şi negări fără vreo teamă de persecuţie sau ostracizare. Tocmai de aceea, în vremurile turbulente şi tulburătoare pe care le trăim se simte nevoia, poate mai mult ca oricând, de filtrul animator al mass-media, în diferitele sale ipostaze, apreciate de cei mai mulţi.

Încă din momentul apariţiei sale, revista „Balcanii şi Europa” a fost o experienţă unică în presă, din perspectiva zonei căreia i s-a dedicat de-a lungul celor 10 ani, prin strădaniile unei redacţii liliputane, care a fost apreciată şi susţinută de colaboratori de primă mărime. Revista a rămas concentrată pe complexitatea problemelor balcanice, tratate extensiv, în context european şi global. A urmat întotdeauna dezideratul de a consemna evenimente de importanţă majoră, de a analiza teme de maxim interes, de a lua atitudini şi poziţii împotriva celor aflaţi în contrasens cu desfăşurarea evenimentelor vieţii politice, economice, financiare, sociale, culturale sau umanitare din ţara noastră, din Balcani, dar şi din Europa.

După cum se cunoaşte, alături de verticalitate şi prestigiul câştigat, pas cu pas, „Balcanii şi Europa”, în întregul său demers gazetăresc s-a sprijinit – şi-i vom aminti din nou – pe colaboratorii săi, personalităţi de primă mărime ale vieţii publice din România şi pe excelentele relaţii directe cu misiunile diplomatice ale ţărilor balcanice la Bucureşti, dar şi cu cele ale României în aceste state. Şi o vom spune fără teama de a fi răstălmăciţi – după cum am mai spus – că ne considerăm antemergători pe un drum regăsit mai târziu de politicieni, ocupaţi îndeosebi în a-şi aţinti privirile doar către America şi Europa de vest, neglijând vecinii şi zona în care ne-a plasat istoria.

În numele vocaţiei sale declarate de publicaţie dedicată exclusiv problematicii balcanice, fără să ignore însă corelaţia cu Europa, dar şi de formator de opinie, revista „Balcanii şi Europa” a premiat, an de an, performeri din toate domeniile. Să-i amintim, pentru o clipă, pe premianţii noştri din rândurile preşedinţilor de stat, primilor miniştri, miniştrilor, ambasadorilor, academicienilor, unor reputaţi oameni de ştiinţă, cultură şi eminenţi sportivi, ce şi-au înscris numele în galeria laureaţilor publicaţiei de faţă. Anul 2010 nu face excepţie. Cei distinşi cu premiile revistei sunt personalităţi cu contribuţii majore la dezvoltarea domeniilor în care activează, oameni remarcabili, din categoria celor care fac societatea să evolueze. Decernarea acestor premii se instituie ca un pilon pe care se sprijină mesajul revistei noastre – promovarea valorilor certe, pentru progresul naţional, zonal şi european.

Şi dacă e să dăm Cezarului ce este al Cezarului, vom consemna sprijinul constant acordat de NIRO Investment Group, de dl. Nicolae Dumitru, preşedintele Grupului, care, cu bunăvoinţă şi viziune, a sprijinit financiar şi moral apariţia revistei noastre şi organizarea anuală a festivităţii de acordare a premiilor revistei „Balcanii şi Europa” unor personalităţi de renume.

Carol Roman

Omul anului 2010 – Ilham Heydar Oglu Aliyev

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Omul anului 2010 – Ilham Heydar Oglu Aliyev

OMUL ANULUI 2010

ILHAM HEYDAR OGLU ALIYEV

Preşedinte al Republicii Azerbaidjan

Una dintre cele mai proeminente personalităţi politice ale prezentului este preşedintele Republicii Azerbaidjan, dl. Ilham Heydar oglu Aliyev. Om de stat patriot, profund ataşat valorilor ţării sale şi ale contemporaneităţii, se remarcă în peisajul politic internaţional ca un susţinător al progresului umanităţii şi al propăşirii Azerbaidjanului.

Doctor în istorie, şeful statului azer a fost vicepreşedinte, apoi prim-vicepreşedinte al Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan (SOCAR). Implicarea sa activă în implementarea strategiei petroliere iniţiate de fondatorul noului stat azer, preşedintele Heydar Aliyev, anunţa încă de la începutul anilor 2000 o personalitate cu viziune şi pragmatism. Cariera politică ulterioară a culminat cu alegerea sa în fruntea statului azer în anul 2003, după o perioadă în care îndeplinise funcţia de prim-ministru, apoi a fost reales, cu o majoritate covârşitoare, preşedinte al Azerbaidjanului în anul 2008.

Sub conducerea sa, ţara face paşi fermi spre un viitor tot mai prosper. Azerbaidjanul are o economie în plină ascensiune, este o ţară în care bunăstarea materială şi spirituală a populaţiei se întrepătrunde cu tradiţiile şi modernitatea, în care evoluţia economică, politica de stat şi cultura formează un tot unitar, bine închegat. Este meritul incontestabil al preşedintelui Ilham Aliyev de a fi dovedit înţelegere deplină a complexităţii relaţiilor internaţionale şi, din această perspectivă, de a fi stabilit parcursul dinamic al economiei Azerbaidjanului.

În acest context, trebuie amintite relaţiile strânse, ascendente, româno-azere. Ele se manifestă printr-o colaborare pe toate planurile, de la cel economico-financiar la cel ştiinţific, cultural şi umanitar. O atenţie deosebită se acordă consolidării, de către ambele părţi, a progresului celor două naţiuni şi al întregii regiuni extinse a Mării Negre. Un exemplu edificator este proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romania Interconnection), viitoare soluţie eficientă a problemelor energetice ale zonei, dar şi ale Europei occidentale.

Deschiderea primei Ambasade a Azerbaidjanului din Europa de Est chiar în România a fost rezultatul relaţiilor de prietenie stabilite de-a lungul istoriei, precum şi al intereselor comune geo-strategice. Ele sunt reliefate prin acordurile dintre cele două ţări, care au dus la extinderea şi aprofundarea relaţiilor bilaterale, susţinute la nivel înalt de cei doi şefi de stat. Vizitele preşedintelui Ilham Aliyev în România şi preşedintelui Traian Băsescu în Azerbaidjan reprezintă repere majore pentru stadiul actual al bunelor relaţii, pe multiple planuri, care deja au trecut la nivelul de parteneriat, între cele două state.

Ilham Aliyev este preşedinte al unui stat modern. Recunoaşterea şi aprecierea de care se bucură s-au concretizat deopotrivă în bunele relaţii pe care Azerbaidjanul le are cu statele lumii şi în numeroase premii, distincţii şi ordine din partea unora dintre cele mai prestigioase instituţii internaţionale.

Pentru întreaga sa activitate de om de stat, susţinător consecvent al dezvoltării relaţiilor multilaterale cu România, revista „Balcanii şi Europa” îi acordă preşedintelui Ilham Heydar oglu Aliyev titlul „Omul Anului 2010”.

Vocația Diplomatului de Carieră – Bogdan Aurescu

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Vocația Diplomatului de Carieră – Bogdan Aurescu

Stimate domnule Bogdan Lucian Aurescu,

Avem bucuria de a vă aduce la cunoştinţă că redacţia revistei „Balcanii şi Europa” a stabilit să vă acorde premiul pentru anul 2010

Vocaţia Diplomatului de Carieră

pentru întreaga dumneavoastră activitate de om politic şi diplomat

De-a lungul anilor, personalităţi ale vieţii politice – preşedinţi de stat, prim-miniştri, miniştri, ambasadori – ale vieţii sociale, economice, sportive şi culturale s-au numărat printre premianţi. Dintre acestea, amintim pe Boris Trajkovski, preşedintele Macedoniei, Jelio Jelev, preşedintele Bulgariei, Voislav Koştuniţa, preşedintele Iugoslaviei, Constantinos Simitis, prim-ministru al Greciei, Ilir Meta, ministrul Afacerilor Externe din Albania, E.S. Xu Jian, ambasadorul R.P.Chineze, E.S. Konstantin Andreev, ambasadorul Bulgariei, E.S. Eldar Hasanov, ambasadorul Azerbaidjanului, E.S. Alexandr Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse, celebra interpretă Aura Urziceanu, campioana olimpică Elisabeta Lipă ş.a.

Redacţia şi-a însuşit propunerea, făcută în unanimitate de juriul special format din personalităţi ale vieţii politice, economice, sociale, culturale, din reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.

Cu acest prilej, întregul colectiv redacţional vă felicită şi vă invită să participaţi la festivitatea de decernare a premiilor, care va avea loc

Cu deosebită stimă,

Carol Roman

Director general

Vocația Integrării Economice Zonale – Florin Pogonaru

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Vocația Integrării Economice Zonale – Florin Pogonaru

Stimate domnule Florin Pogonaru,

Avem bucuria de a vă aduce la cunoştinţă că redacţia revistei „Balcanii şi Europa” a stabilit să vă acorde premiul pentru anul 2010

Vocaţia Integrării Economice Zonale

pentru întreaga dumneavoastră activitate de om de afaceri

De-a lungul anilor, personalităţi ale vieţii politice – preşedinţi de stat, prim-miniştri, miniştri, ambasadori – ale vieţii sociale, economice, sportive şi culturale s-au numărat printre premianţi. Dintre acestea, amintim pe Boris Trajkovski, preşedintele Macedoniei, E.S. Alexandr Ciurilin, ambasadorul Federaţiei Ruse, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, Gheorghe Cojocaru, director al ROMEXPO, Anca Vlad, director FILDAS Trading, Gheorghe Răcaru, director al „Blue Air”, Steven van Groningen, director al Raiffeisen Bank, acad. Eugen Simion, regizorul Sergiu Nicolaescu ş.a.

Redacţia şi-a însuşit propunerea, făcută în unanimitate de juriul special format din personalităţi ale vieţii politice, economice, sociale, culturale, din reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.

Cu acest prilej, întregul colectiv redacţional vă felicită şi vă invită să participaţi la festivitatea de decernare a premiilor, care va avea loc

Cu deosebită stimă,

Carol Roman

Director general

Vocația Acțiunii pentru Libertate și Justiție

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Vocația Acțiunii pentru Libertate și Justiție

Vocaţia Acţiunii pentru Libertate şi Justiţie

Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina”

Ideea de a reuni toate organizaţiile româneşti din Ucraina, indiferent de domeniul de activitate – cultură, culte, sport, tineret etc. –  a existat încă din 1992, dar ea a prins rod de abia 13 ani mai târziu. Astfel, în anul 2005 lua fiinţă Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina”, care şi-a desfăşurat cel de-al II-lea Congres în acest an.

Acest for al tuturor organizaţiilor româneşti din ţara vecină, condus de dr. Ion Popescu, deputat al Partidului Regiunilor în Rada Supremă a Ucrainei, militează pentru propăşirea românilor care trăiesc pe teritoriul acestei ţări. Printre dezideratele Uniunii amintim respectarea credinţei creştine strămoşeşti a românilor şi asigurarea susţinerii Bisericii canonice tradiţionale, iniţiative legislative privind folosirea limbii române la nivel oficial în toate domeniile vieţii social-politice, în toate zonele cu populaţie compactă românofonă, recunoaşterea populaţiei româneşti în calitate de populaţie care a avut de suferit în urma represiunilor staliniste, retrocedarea patrimoniului naţionalizat şi care aparţinuse anterior organizaţiilor naţionale româneşti, menţinerea reţelei existente de şcoli cu predarea în limba română, introducerea studierii obligatorii a limbii şi culturii materne în şcolile ucrainene din satele cu populaţie majoritar românească, deschiderea unei Universităţi multiculturale, cu secţii pentru absolvenţii şcolilor româneşti, ridicarea monumentelor personalităţilor marcante ale Comunităţii în locurile stabilite de către reprezentanţii acesteia.

Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina” face demersuri susţinute, la toate nivelurile, pentru elaborarea şi realizarea programelor de dezvoltare social-economică a zonelor de locuire compactă şi tradiţională a reprezentanţilor comunităţii româneşti din Kiev, Crimeea, regiunile Cernăuţi, Odesa, Zakarpatia şi Transcarpatia.

Pentru întreaga contribuţie adusă la apărarea drepturilor românilor din Ucraina, revista „Balcanii şi Europa” acordă Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina Premiul „Vocaţia Acţiunii pentru Libertate şi Justiţie”.

«Comunitatea Românească din Ucraina» va colabora centralizat, la nivel central şi local, doar cu forţele politice care vor accepta acordarea drepturilor comunităţilor româneşti” (Ion Popescu, preşedintele Uniunii Interregionale Comunitatea Românească din Ucraina)

Vocația Interpretului de Succes – Paula Seling

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Vocația Interpretului de Succes – Paula Seling

Stimată doamnă Paula Seling,

Avem bucuria de a vă aduce la cunoştinţă că redacţia revistei „Balcanii şi Europa” a stabilit să vă acorde premiul pentru anul 2010

Vocaţia Interpretului de Succes

pentru întreaga dumneavoastră activitate de artist al scenei

De-a lungul anilor, personalităţi ale vieţii politice, sociale, economice, sportive şi culturale s-au numărat printre premianţi. Dintre acestea, amintim Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, Marin Constantin, dirijorul Corului „Madrigal”, celebrul artist Gheorghe Zamfir, renumita soprană Mariana Nicolesco, acad. Răzvan Theodorescu, scriitorul Eugen Uricaru, interpreta de muzică uşoară Angela Similea ş.a.

Redacţia şi-a însuşit propunerea, făcută în unanimitate de juriul special format din personalităţi ale vieţii politice, economice, sociale, culturale, din reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.

Cu acest prilej, întregul colectiv redacţional vă felicită şi vă invită să participaţi la festivitatea de decernare a premiilor, care va avea loc

Cu deosebită stimă,

Carol Roman

Director general

Vocația Marilor Performanțe – Cristian Gațu

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Vocația Marilor Performanțe – Cristian Gațu

Stimate domnule Cristian Gaţu,

Avem bucuria de a vă aduce la cunoştinţă că redacţia revistei „Balcanii şi Europa” a stabilit să vă acorde premiul pentru anul 2010

Vocaţia Marilor Performanţe

pentru întreaga dumneavoastră activitate de sportiv şi antrenor

De-a lungul anilor, personalităţi ale vieţii politice – preşedinţi de stat, prim-miniştri, miniştri, ambasadori – ale vieţii sociale, economice, sportive şi culturale s-au numărat printre premianţi. Dintre acestea, amintim pe Boris Trajkovski, preşedintele Macedoniei, Constantinos Simitis, prim-ministru al Greciei, E.S. Konstantin Andreev, ambasadorul Bulgariei, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, sportiva emerită Elisabeta Lipă, multiplul camion olimpic Ivan Patzaichin, acad. Eugen Simion, renumita solistă Aura Urziceanu ş.a.

Redacţia şi-a însuşit propunerea, făcută în unanimitate de juriul special format din personalităţi ale vieţii politice, economice, sociale, culturale, din reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.

Cu acest prilej, întregul colectiv redacţional vă felicită şi vă invită să participaţi la festivitatea de decernare a premiilor, care va avea loc

Cu deosebită stimă,

Carol Roman

Director general

Vocația Altruismului – Raed Arafat

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Vocația Altruismului – Raed Arafat

Stimate domnule Raed Arafat,

Avem bucuria de a vă aduce la cunoştinţă că redacţia revistei „Balcanii şi Europa” a stabilit să vă acorde premiul pentru anul 2010

Vocaţia Altruismului

pentru întreaga dumneavoastră activitate în domeniul medical

De-a lungul anilor, personalităţi ale vieţii politice şi sociale, economice, sportive şi culturale s-au numărat printre premianţi. Dintre acestea, amintim pe Ilir Meta, ministrul Afacerilor Externe din Albania, E.S. Xu Jian, ambasadorul R.P.Chineze, Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, Ion Antonescu, secretar de stat la Ministerul Culturii şi Cultelor, Catherine Sofianou, preşedinte „SofMedica”, Dan Docan, director general al Imprimeriei Naţionale, Florentina Vizinteanu, director OMNIASIG ş.a.

Redacţia şi-a însuşit propunerea, făcută în unanimitate de juriul special format din personalităţi ale vieţii politice, economice, sociale, culturale, din reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.

Cu acest prilej, întregul colectiv redacţional vă felicită şi vă invită să participaţi la festivitatea de decernare a premiilor, care va avea loc

Cu deosebită stimă,

Carol Roman

Director general

Vocația Spiritului Balcanic – Milan Petrovici

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Vocația Spiritului Balcanic – Milan Petrovici

Stimate domnule Milan Petrovici,

Avem bucuria de a vă aduce la cunoştinţă că redacţia revistei „Balcanii şi Europa” a stabilit să vă acorde premiul pentru anul 2010

Vocaţia Spiritului Balcanic

pentru întreaga dumneavoastră activitate jurnalistică

De-a lungul anilor, personalităţi ale vieţii politice – preşedinţi de stat, prim-miniştri, miniştri, ambasadori – ale vieţii sociale, economice, sportive şi culturale s-au numărat printre premianţi. Dintre acestea, amintim pe Jelio Jelev, preşedintele Bulgariei, Voislav Koştuniţa, preşedintele Iugoslaviei, E.S. Duşan Crnogorcevic, ambasadorul Serbiei, Eva Iova, redactor-şef al revistei „Foaia Românească”, din Ungaria, Pedrag Balaşevici, secretar general al Asociaţiei pentru Cultura Vlahilor-Românilor „Ariadnae Filum” din Serbia, scriitorul sârb Risto Vasilevski, acad. Eugen Simion, multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin ş.a.

Redacţia şi-a însuşit propunerea, făcută în unanimitate de juriul special format din personalităţi ale vieţii politice, economice, sociale, culturale, din reprezentanţi ai societăţii civile şi mass-media.

Cu acest prilej, întregul colectiv redacţional vă felicită şi vă invită să participaţi la festivitatea de decernare a premiilor, care va avea loc

Cu deosebită stimă,

Carol Roman

Director general

Diplome de onoare acordate de revista „Balcanii şi Europa”

Reporter: editura December - 11 - 2010 Comments Off on Diplome de onoare acordate de revista „Balcanii şi Europa”

Corneliu Vlad – jurnalist

Cunoscutul jurnalist Corneliu Vlad este unul dintre primii colaboratori ai revistei noastre. Având o mare experienţă în domeniul politicii externe, comentariile sale sunt întotdeauna bine documentate, cu puncte de vedere elaborate, cu largi deschideri. Toate aceste calităţi s-au evidenţiat şi în articolele publicate de-a lungul anilor în revista “Balcanii şi Europa”. De altfel, prestigiosul jurnalist a publicat numeroase analize, comentarii şi radiografii pe diverse teme, cu precădere din sfera vieţii şi politicii internaţionale, în publicaţii româneşti cum ar fi „Lumea” „România Liberă”, „Curentul”, „Realitatea românească” sau în cunoscuta publicaţie internaţională “Paris Match”.

De asemenea, Corneliu Vlad este membru al Uniunii Scriitorilor şi, totodată, autorul unor volume, dintre care amintim: „Pentru ca soarele să nu răsară dinspre asfinţit”, „Când luptătorii îşi curăţă armele”, „Vietnam, Vietnam”, „Lumea în mişcare, încotro?”, „Vom trăi în anul 2000” ş.a. Este senior editor al revistei “Balcanii şi Europa”.

Vasile Leca – analist diplomatic pe probleme balcanice

Mai cu seamă în ultimii ani, la redacţia revistei noastre s-au primit o serie de corespondenţe din diferite ţări balcanice, în care stările de lucruri prezentate, ca şi evenimentele ce se desfăşurau, erau reflectate cu multă competenţă. De altfel, presa internaţională adeverea ulterior multe dintre afirmaţiile transmise de acest correspondent. După un timp, am aflat că jurnalistul care ne transmitea aceste materiale de presă, dl. Vasile Leca, era un specialist pe probleme balcanice, datorită competenţelor sale diplomatice profesionale. În anii 1992-2002 a fost ambasador în Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. În perioada 1992-1994 a fost şi însărcinat cu problemele curente în relaţia cu Slovenia, iar în perioada 2003-2004, însărcinat cu probleme în Muntenegru, stabilind relaţii cu autorităţile muntenegrene şi deschizând Consulatul General al României la Podgorica. După o perioadă de relații strânse cu publicaţia noastră „Balcanii şi Europa”, prin corespondenţe speciale, revenit la Bucureşti, dl. ambasador Vasile Leca își continuă colaborarea, ca analist diplomatic pe probleme balcanice.

Aurel Papari – rector al Universităţii „Andrei Şaguna”, Constanţa

Universitatea “Andrei Şaguna”, din Constanţa, formează, în cadrul programului său multilateral de activitate, şi jurnalişti. O catedră dedicată teoriei cunoaşterii şi jurnalismului promovează în fiecare an un număr de tineri pregătiţi pentru această dificilă meserie. Un exemplu pentru aceşti studenţi îl reprezintă însuşi rectorul Universităţii, dl. Aurel Papari, care, pe lângă preocupările sale cotidiene legate de activitatea didactică, acordă un timp şi domeniului ziaristic. De altfel, această preocupare a sa este legată de faptul că Andrei Şaguna, cel al cărui nume se află pe frontispiciul instituţiei de învăţământ superior, este fondatorul şi primul conducător al ziarului ”Telegraful român” şi cel care a înfiinţat, în 1850, o tipografie în care s-au publicat mii de cărţi. Redacţia noastră s-a bucurat, de-a lungul anilor, de numeroase articole semnate de rectorul Aurel Papari, dedicate unor teme sociale importante, între care amintim corespondenţele de la Congresul Aromânilor, ce a avut loc în Albania şi altele, toate evidenţiind expertiza sa în materie.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult