15
December , 2017
Friday

Pe harta Europei, în partea de lume cea mai bătută de pasul omului, cu cea mai bogată memorie istorică şi cea mai amănunţită reprezentare şi cunoaştere geografică, există o fâşie de pământ cu un destin straniu şi singular. Trecutul acestui ţinut este încărcat, prezentul răvăşit iar viitorul înceţoşat. Veştile la zi despre acest petic de pământ sunt mai ales de politică, propagandă sau fotbal, deschiderea lui spre lume este minimă, percepţia – incredibil de deficitară şi de deformată, voit sau din necunoaştere. Ţinutul acesta a fost proclamat stat, dar unul fantomatic, căci nimeni în lume nu-l recunoaşte; se susţine că-l locuieşte un anume popor, dar şi aici e vorba de aberaţie, arbitrariu, plăsmuire. O realitate – europeană, totuşi – care, de mai multe decenii, se adânceşte într-o paradigmă precară şi nefirească.

„Republica Moldovenească Nistreană” nu este stat, popor transnistrean nu există. De-a stânga Nistrului se aşterne pe o suprafaţă restrânsă, circa 4.000 kmp şi cu o populaţie de 6.000.000 de locuitori, zona transnistreană, parte integrantă a teritoriului Republicii Molodova. O regiune reprezentând cam o zecime din suprafaţa statului independent post-sovietic de la Chişinău, dar care a fost sustrasă de sub autoritatea legitimă a autorităţilor statului, pentru a deveni o adevărată „gaură neagră”, incontrolabilă, pe care se întâmplă acţiuni contrare legii şi dreptului internaţional (trafic de arme, droguri, persoane, fonduri). Politica şi manevrele căpeteniilor de la Tiraspol întreţin, printr-un conflict pe care îl cronicizează, un climat de instabilitate şi tensiune în zonă şi pe continent.

Realităţilor istorice şi de astăzi ale teritoriului transnistrean le este consacrată cartea solid documentată şi nepătimaş elaborată „Românii, Basarabia şi Transnistria”, apărută sub egida Fundaţiei Europene Titulescu şi a Centrului de Studii strategice, la editura „Artemis”. Autorii, Ion Popa şi Luiza Popa, oferă, într-un fel, o revelaţie publicului românesc, care, în marea lui parte, ştie probabil cinci nume de oraşe sau provincii din Afganistanul îndepărtat, dar nu poate numi cinci localităţi din Transnistria de lângă noi. Prin anii `90, când, împreună cu câţiva colegi de la ziarul „România liberă”, eram singurii ziarişti din România (de fapt, din lume) ce relatau, episod cu episod, despre înscenarea judiciară împotriva lui Ilaşcu şi alor săi, un tânăr din Tiraspol, „barman” la un chioşc de răcoritoare, ne-a recunoscut după plăcuţa de îmatriculare auto şi a exclamat, uimit: „Băi, dar ce căutaţi voi pe-aici?”.

Nestri, Nestri, malul tău/Diparti-s di niamu meu”, se spune într-o doină a locurilor, culeasă de cercetătorul N. Smochină în perioada interbelică, versuri care au confluenţe tulburătoare cu „Doina” lui Eminescu. Românii de la răsăritul României sunt „o ramură uitată a neamului românesc”, cum emoţionant formulează autorii cărţii, care pun în circuit larg mărturii istorice, etnografice, culturale, lingvistice etc. din cele mai vechi timpuri despre viaţa plină de încercări existenţiale a românilor trăitori în spaţiul slavilor de est. Căci Transnistria – în sensul restrâns al actualei zone secesioniste şi în cel larg, al teritoriului dintre Nistru si Bug – a fost sortită unor aventuri istorice cu grele urmări asupra locuitorilor ei, indiferent de obârşia şi identitatea lor etnică. După încheierea dominaţiei asiatice, aceste ţinuturi, masiv repopulate în secolele trecute, şi din est, şi din vest, au fost numite când „Moldova Nouă”, când „Noua Rusie”, ambele toponimii conţinând doza lor de adevăr. Mai aproape de noi, Transnistria a fost văzută de cominternişti ca embrion al viitoarei „Românii Socialiste”, iar de secesioniştii de la Tiraspol ca „leagăn al renaşterii URSS”. Copleşitoare încărcătură istorică pentru un colţ de lume în care au convieţuit paşnic oameni de diferite limbi şi credinţe. Dar un tărâm râvnit de expansionişti, un laborator pentru experienţe geopolitice, un cap de pod pentru extinderea zonei de influenţă a cercurilor imperiale, mai vechi sau mai noi, de la Moscova în intreaga Europă de sud-est şi cu impact la scară continentală – aceasta a fost miza, mereu majoră, a Transnistriei, de-a lungul timpului, în jocurile de putere care şi-au aflat aici un virulent teatru de desfăşurare.

În această nefericită şi păguboasă tradiţie se înşiruie şi actualul conflict de pe Nistru care, argumentează cartea, nu este unul etnic, ci geopolitic. „Un conflict controversat, care, în opinia experţilor, nu are nicidecum conotaţii etnice, ci exclusiv politice” – cum se arată în carte. Altfel spus, „un conflict localizat într-o zonă folosită tradiţional ca avanpost al intereselor ruseşti în sud-estul Europei, reinventat de artizanii politicii Kremlinului şi activat violent în 1992, la scurt timp după destrămarea URSS şi proclamarea independenţei tânărului stat Republica Moldova”.

Conflict care a explodat dramatic, sângeros, în confruntare armată, la începutul anilor 1990, şi în care s-au pierdut peste o mie de vieţi. Dintr-un conflict prezentat iniţial, de către unii, ca fiind aparent intern, (între Chişinău şi Tiraspol), conflictul de pe Nistru s-a dovedit parte a „construcţiei Lujkianov”, varianta sovietică de ultimă oră pentru salvgardarea intereselor de mare putere în această zonă a spaţiului post-sovietic, pentru ca acum (în scurta perioadă ce a trecut de la apariţia acestei cărţi), dosarul transnistrean să intre, în sfârşit, pe agenda unor state şi instituţii occidentale. Ignorat sau subevaluat multă vreme în marile cancelarii din Vest, conflictul de pe Nistru îşi învederează evident şi acut caracterul de „abces european”. Faptul că şi NATO, şi cancelarul german Merkel, şi, într-o anumită măsură, SUA, acordă o atenţie sporită acerstui conflict, confirmă internaţionalizarea sa. De la stadiul „Între agonie şi speranţă”, cum îl definesc autorii cărţii, la „Depăşirea paradoxului: o perspectivă optimistă” (alt titlu de capitol în carte), conflictul de pe Nistru înregistrează o evoluţie ce poate fi benefică pentru toate părţile într-un fel sau altul implicate.

Transnistria momentului este un subiect delicat şi dificil, incomod pentru unii actori protagonişti, căci miza sa este mare şi cu multiple implicaţii, dar unghiul de abordare al cărţii, emoţional atât cât se cuvine, căci este vorba şi de români înstrăinaţi şi dureros solicitaţi, este unul raţional şi înţelept, fără prejudecăţi, stereotipuri, resentimente vindicative. „Demersul nostru nu are un caracter antirusesc” – afirmă deschis şi apăsat autorii . „Ruşii nu pot fi învinuiţi pe termen nedefinit, ca popor, pentru anumite fapte şi evenimente istorice, după cum nici românii nu pot fi învinuiţi, ca popor, pentru anumite lucruri pe care unii dintre înaintaşi le-au făptuit în diferite momente din trecut”.

Înţelegerea şi soluţionarea complicatei situaţii de pe Nistru, cu lungile ei extinderi, implică, înainte de orice, despovărarea abordării de o apăsătoare moştenire istorică şi de rigiditatea ancorării în proiecte neoimperiale şi în strategii ale jocurilor de interese.

Prin însuşi titlul ei, cartea face distincţia obligatorie între români, problema basarabeană şi cea transnistreană, fără a ignora, totuşi, conexiunile lor intime. Iar prin aceasta îşi aduce o contribuţie în plus la o dreaptă judecată asupra unei stări de fapt viclean încurcată, toxică şi anacronică.

Adică, o carte de referinţă, cartea care trebuia scrisă despre Transnistria.

 

Corneliu Vlad

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult