22
September , 2017
Friday

Aducerea Dunării la cel mai mare potenţial posibil, transformarea ei într-o cale de transport ecologică şi modernă este una dintre priorităţile Uniunii Europene, iar faptul că Ungaria, ţară traversată de marele fluviu, se află la preşedinţia forului european a dat un nou impuls planurilor şi proiectelor din acest segment.

Strategia prin care Dunărea va deveni, în următorii ani, o zonă tot mai prosperă şi mai eficientă economic include patru axe principale: conectivitate, protecţia mediului, creşterea prosperităţii şi buna guvernare. Acestea includ toate domeniile vizate de viitoarea dezvoltare a fluviului. La nivelul UE s-a stabilit ca fiecare dintre statele riverane să aibă responsabilitatea coordonării unor domenii prioritare, României revenindu-i transportul (partea de navigabilitate – împreună cu Austria), promovarea culturii şi turismului (împreună cu Bulgaria), managementul riscurilor (împreună cu Ungaria). În calitate de coordonator, ţara noastră va dirija punerea în aplicare a Strategiei, stabilind un  program de lucru şi identificând sursele de finanţare, în colaborare cu celelalte state implicate şi cu alţi parteneri, inclusiv ONG-uri şi mediul privat.
În calitatea ei de mare axă fluvială a Europei, Dunărea este un obiectiv de maximă importanţă pentru Comisia Europeană. Potenţialul de dezvoltare al zonei este uriaş. Din bazinul fluviului fac parte Germania (Baden-Wurttemberg şi Bavaria), Austria, Slovacia, Cehia, Ungaria, Slovenia, România şi Bulgaria înăuntrul Uniunii, şi în afara ei Croaţia, Serbia, Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Republica Moldova şi părţi ale Ucrainei. Toate acestea înglobează circa 200 de milioane de locuitori, dintre care 75 de milioane trăiesc în zonele riverane. În aceste condiţii, oportunităţile de dezvoltare oferite de Strategia Dunării se referă la transport, prin coridorul de transport transeuropean VII – TEN – T Dunărea reprezentând o axă prioritară în interiorul Uniunii Europene, la refacerea infrastructurii portuare şi a şenalului navigabil, la utilizarea noilor tehnologii şi a „sistemelor verzi”, inovare şi cercetare în beneficiul dezvoltării durabile, la sisteme şi tehnologii noi pentru societatea informaţională a viitorului, la investiţii în protecţia mediului, protejarea biodiversităţii, dezvoltare rurală şi protecţia împotriva riscului producerii de fenomene extreme.
Cadrul actual de cooperare regională în bazinul Dunării acoperă domenii precum navigaţia, prin intermediul Comisiei Dunării, protecţia mediului,  prin Comisia Internaţională pentru Protecţia Dunării, cooperarea între regiuni, prin ARGE Donaulander şi turismul, prin Comisia Turismului din Regiunea Dunării.

Eforturi concretizate
Strategia Dunării, în cadrul căreia România are un aport semnificativ şi un interes justificat, este rezultatul unor eforturi care datează de mai mulţi ani. Pe 10 martie 2009, în Parlamentul European era iniţiată o declaraţie scrisă privind „crearea unui grup de lucru pentru elaborarea şi implementarea Strategiei privind Dunărea”. Documentul prevedea ca principal obiectiv plasarea Deltei Dunării printre priorităţile Parlamentului European şi ale Comisiei Europene. La 19 iunie 2009, Consiliul European de vară de la Bruxelles solicita Comisiei Europene să pregătească Strategia privind Dunărea până la sfârşitul anului 2010, urmând ca în prima jumătate a anului 2011 documentul să fie semnat de liderii celor şase ţări riverane. „Viitoarea Strategie privind Dunărea se va concentra pe transporturi, mediu şi dezvoltare economică şi va fi elaborată până la sfârşitul anului 2010”, declara, la momentul respectiv, comisarul european pentru politică regională Danuta Hubner, care a prezentat priorităţile generale şi calendarul initiaţivei la care participă ţările membre UE riverane Dunării: Austria, Bulgaria, Germania, România, Slovacia şi Ungaria.
La rândul ei, în august 2009, România a anunţat constituirea unui grup de lucru interministerial pentru elaborarea şi implementarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării, coordonat de Ministerul Afacerilor Externe, la nivel politic şi de Ministerul Dezvoltării Regionale, la nivel tehnic. Obiectivul grupului de lucru era definirea contribuţiei României la elaborarea Strategiei europene privind Dunărea, precum şi asigurarea unei viziuni generale coerente şi corelate intersectorial privind programele şi proiectele ce vor fi realizate în baza acestei Strategii.
Implementarea efectivă a Strategiei Dunării va fi o foarte bună ocazie pentru România să-şi aducă aportul la dezvoltarea generală a Uniunii Europene, dar şi să pună temeliile naţionale ale unei dezvoltări durabile ce nu poate exclude fluviul Dunărea.

„România are o viziune clară în ceea ce priveşte Strategia Dunării: aceasta trebuie să fie o strategie durabilă, verde, bazată pe noi tehnologii, pe inovare şi care să ducă la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor români” (Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe)

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult