20
September , 2017
Wednesday

Opera lui Mihail Sadoveanu este un fenomen. Un fenomen artistic, de conştiinţă naţională, mitic. A creat un univers românesc atât de pregnant, încât acesta a intrat în conştiinţa colectivă ca un fapt al realităţii asumate. Multe din personajele sale, din peisajele descrise par a nu fi fost create, ci doar descoperite. Ca un etnograf genial, a descoperit tradiţii, basme, obiceiuri, figuri istorice, ascunse în zăcământul memoriei sale artistice. Pentru a pune în valoare tot ce ştia, tot ce intuia, tot ce îşi închipuia, a avut nevoie de un uriaş talent. Un talent copleşitor, care i-a acoperit şi calităţile şi slăbiciunile. Un talent care i-a permis să redescopere limba română din cărţile populare, din cronici şi pisanii, din psaltiri şi cărţi de rugăciuni, din culegerile de folclor şi din zicerile ţăranilor din locurile sale de vânătoare şi preumblare. Sadoveanu era el însuşi un stil. Un fel de a fi, de a vorbi, de a se îmbrăca, de a asculta şi chiar de a nu asculta, cu o viclenie blândă, dar dominatoare.

Intrarea sa în literatură s-a făcut în trombă, nu punem la socoteală prezenţa în reviste sau chiar publicaţiile scoase de el înainte de debutul editorial, cu patru volume într-un singur an, un an considerat de Nicolae Iorga „Anul Sadoveanu”. Născut în 5 noiembrie 1880, la Paşcani, fiu al Profirei Ursachi, dintr-o familie de răzeşi din satul Verşeni, tatăl consemnat fiind Alexandru Sadoveanu, un avocat, al cărui nume îl va purta, Mihail Sadoveanu este ales membru corespondent al Academiei Române în 1916.

Mihail Sadoveanu are nenumărate preocupări în domeniul administraţiei culturale, lucrează la Casa Şcoalelor, la Direcţia Artelor din Ministerul Instrucţiei şi Cultelor, Spiru Haret îl numeşte apoi inspector al cercurilor culturale săteşti şi al bibliotecilor populare, iar în 1910 este numit director al Teatrului Naţional din Iaşi. Este mobilizat ca sublocotenent pentru a participa la operaţiunile militare din cel de al doilea război balcanic. În 1916, odată cu intrarea României în primul război mondial, este desemnat să scoată publicaţia „România”, împreună cu Ion Minulescu. După război editează mai multe reviste literare şi în anul 1936 preia conducerea ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”, un gest de mare curaj şi responsabilitate, avându-se în vedere contextul politic în care mişcările de dreapta şi extremă dreaptă devin tot mai ameninţătoare. Este supus unei campanii de presă şi unor gesturi de intimidare fără precedent, inclusiv acela al arderii cărţilor sale în piaţă, după modelul nazist. Este apărat de marii intelectuali ai ţării, Călinescu, Ralea, Rebreanu, E. Lovinescu, Al. Philippide, Oţetea, Rădulescu – Motru, Şerban Cioculescu etc. După război se implică în viaţa politică, devenind mebru al prezidiului Adunării Deputaţilor, apoi vicepreşedinte. Din păcate, activitatea sa literară se rezumă la rescrierea romanului de tinereţe „Şoimii”, devenit „Nicoară Potcoavă”, şi la probabila sa nuvelă, după unele ipoteze era vorba doar de o uşoară stilizare a textului, „Mitrea Cocor”.

Opera sa adevărată se încheie ,de fapt, cu „Ostrovul lupilor”, publicat în 1941. Ea a început cu „Povestirile”, publicate în 1904, premiate de Academia Română, „Şoimii”, „Dureri înăbuşite” şi „Crâşma lui moş Precu”. Cu excepţia „Crengii de aur” şi a „Divanului persian”, opere de o simbolistică şi o gândire mitică deosebită, toate scrierile sale au rădăcinile în cele patru cărţi de debut. Sunt teme distincte, care au în comun amprenta stilistică şi mai cu seamă bogăţia limbii. Sadoveanu a atins marile zăcăminte semantice şi stilistice ale limbii române, fiind, alături de Mihai Eminescu, cel mai important contributor la crearea limbii române literare. Temele amintite, cea istorică, cea socială, cea folclorică şi de interpretare a miturilor se reiau într-o interpătrundere naturală în toată opera sa ulterioară. „Baltagul”, „Fraţii Jderi” şi „Haia Sanis” sunt doar trei exemple dintr-o operă magnifică. Universul sadovenian este atît de bine conturat şi atît de confundabil cu spiritualitatea românească, în toate formele sale fericite şi nefericite, încât nu poţi greşi într-o explorare a românităţii dacă te referi la cărţile sale ca la o bibliografie obligatorie. Sadoveanu a reuşit să cuprindă aproape toate trăsăturile definitorii ale imaginarului colectiv românesc, aprofundându-l, căutându-i sensurile, înlăturând uitarea şi umbrele. Identitatea românească poate fi definită, în cea mai mare parte a ei, pornind de la opera genialului prozator pentru că el a avut capacitatea de a o înţelege în mod sistemic. Personajele, natura, întâmplările, semnele vizibile şi cele invizibile către care autorul ne îndrumă cu delicateţe, dar şi cu fermitate, alcătuiesc o uluitoare hartă geodezică a sufletului românesc.

Astăzi, Sadoveanu, dar mai ales opera sa, sunt împinşi cu ştiinţă, dar şi cu neştiinţă, ca să folosesc un blând cuvânt pentru ceea ce se cheamă lenea de gândire, în umbră. Este poate umbra focului din piaţă, unde cărţile sale erau arse, la care se adaugă acuze de colaboraţionism. Stau şi mă întreb dacă interzicerea sa, în urma unei fronde, ar fi contribuit mai mult la păstrarea spiritului liber care a triumfat în 1989. Evident, este o întrebare retorică, dar nu pot să nu mă gândesc că unul din obiectivele revoluţiei culturale din anii 50 sau din episodul al doilea, al anilor 70 – 80, a fost spălarea creierelor. Oare ce se voia şters, pentru a se ajunge la omul nou? Cu siguranţă, se dorea ştearsă şi opera unui Sadoveanu, cu „Baltagul”, cu „Creanga de aur”, cu „Venea o moară pe Siret”, cu „Dureri înăbuşite”, cu tot acest univers spiritual, mitic, naţional.

A-l citi pe Sadoveanu astăzi poate să însemne un act de eliberare din capcana unui joc de umbre care ne-a ocupat de câtăva vreme şi casa şi sufletul. Înţelegerea măreţiei unui fenomen, aşa cum este opera lui Sadoveanu, este un pas sigur către propria împlinire, către victoria personală asupra întunericului, oricît de îndârjit ar fi acesta împotriva libertăţii de a alege.

 

  • Esenţa operei lui Sadoveanu stă în dimensionalitate, în grandoare”. (George Călinescu)

 

 

Eugen Uricaru

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult