26
September , 2017
Tuesday

Din orice punct de vedere s-ar analiza Revoluţia de la 1848, indiferent de partizanatul politic, aderarea la ideologii, Nicolae Bălcescu rămâne o figură centrală, emblematică, a evenimentelor. Rolul său este de necontestat, chiar dacă acţiunea sa politică poartă, uneori, amprenta unui romantism utopic, episodul încercării sale de a concilia pe Avram Iancu cu Kossuth fiind semnificativ în acest sens.

Dar de ce Bălcescu nu poate lipsi din nici o analiză a anului revoluţionar care a adus schimbarea epocii, pentru români, anul 1848? Aparţinând micii boierimi din Ţara Românească, fără a fi un boiernaş de ţară, ci mai degrabă un nobil autentic, dar scăpătat, Nicolae Bălcescu pare să fie predestinat a întruchipa figura romantică a luptătorului pentru dreptate şi libertate, care fascina gândirea şi imaginaţia Europei cuprinse de febra progresului, a emancipării.

Dar cine era de fapt acest ante-mergător în gândirea social – politică, acest istoric modern, din şcoala lui Michelet, cu talentul unui prozator de forţă, care a scris „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, editată după moartea sa din 1852, de Odobescu, în 1878, într-un moment cultural în care nu existau nici modele şi nici confraţi, cu excepţia lui Mihail Kogălniceanu, dar care scrisese până atunci în franceză? Cine este acest tânăr cu geniu organizatoric, cu simţul dreptăţii sociale, generos, devotat cauzei impuse de ideile sale cu totul revoluţionare? După cum am pomenit, era un descendent dintr-o familie de mică nobilime, cândva înstărită, scăpătată tocmai din cauza unei revoluţii, cea a slugerului de la Vladimiri, tatăl său având rang de pitar, Barbu Căpitanu, după numele său. Nicolae Bălcescu reuşeşte să devină junker, adică un candidat la rangul de ofiţer, încadrat în oştire, dar în 1840 este arestat. Motivul este participarea la celebra conspiraţie a lui D. Filipescu, iar consecinţa este un an de puşcărie la închisoarea Mărgineni. Perioada petrecută în Franţa, după ce a fost eliberat din temniţă, l-a transformat dintr-un romantic într-un revoluţionar autentic, poate uşor romantic. S-ar putea spune, cam idealist. Să convoci acea ţărănime la Islaz pentru a o anunţa asupra documentului programatic al Revoluţiei, dar mai ales să crezi că acea ţărănime poate înfăptui Proclamaţia, gestul său nu putea fi socotit decât gestul unui idealist. N-a rezistat ca ministru în Guvern decât câteva zile – ministru de Externe! – pentru a accepta o poziţie care era acoperită de anonimat şi de o muncă istovitoare – secretar al Guvernului. Probabil că era singurul care credea cu adevărat că Revoluţia poate să izbândească. Cu această credinţă s-a aventurat în tratativele de conciliere dintre Avram Iancu, cel care voia „baie şi şcoală de drept” în Munţii Apuseni – dar le cerea de la Împărat! – şi Kossuth, care voia libertatea maghiarilor, dar nu întrevedea nicăieri libertatea românilor, ca o ultimă şansă pentru salvarea Revoluţiei naţiunilor. Avea dreptate, ah, câtă dreptate avea Bălcescu, dar era prea târziu şi în acelaşi timp, prea devreme!

După eşecul tentativei sale de conciliere româno – maghiare, emigrează în Franţa, unde continuă activitatea sa politică, intervenind în favoarea unei soluţii pentru românii împărţiţi în trei principate, dar mai cu seamă lucrând în alcătuirea unor planuri revoluţionare de remodelare a ordinii şi naturii statale din Europa.

Altceva a reuşit să străbată timpurile şi să răzbată ingratitudinea – opera şi imaginea sa, amândouă însufleţite de un patos inegalabil. „Puterea armată şi arta militară. De la întemeierea principatului Valahiei şi pînă acum” , studiul său de început, publicat în revista „Propăşirea”, de la Iaşi, şi capodoperă a istoriografiei naţionale, „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, la care se adaugă iniţiativa întemeierii, împreună cu Treboniu Laurian, a publicaţiei „Magazin istoric pentru Dacia” sunt fapte care stau la temelia culturii noastre moderne. Orice altă recunoaştere ar putea fi de prisos. Nicolae Bălcescu a ars repede, cu o flacără mare. Lumina ei dăinuie încă.

Eugen Uricaru

 

  • Bălcescu a fost unul din cele mai frumoase suflete şi mai ales una din cele mai mari inteligenţe ale unei nobile generaţii” (Nicolae Iorga)

 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult