22
September , 2017
Friday

tableta

Fănuş Neagu, scriitorul-metaforă

Reporter: editura June - 16 - 2011

A fost o vreme când, la începuturile sale, ziarul „Scânteia tineretului” (1950-1960) era vizitat – adoptându-i în coloanele sale – de tineri scriitori neadaptaţi ordinii placide, având personalităţi puternice, care adesea şocau. Talentul nativ se vedea de la prima lectură. Scriau cu sufletul şi de aceea erau greu de stăpânit. Aduc în pagină numele lui Nicolae Labiş, Radu Cosaşu, Ion Băieşu, Nicolae Ţic, Eugen Mandric, Ştefan Halmoş. Dar, de departe, cel mai complex ziarist-scriitor a fost cel care acum a plecat dintre noi, Fănuş Neagu. Scria pe tot ce apuca, atunci când îl vizita cucoana inspiraţie, pe o foaie de caiet, pe o margine de ziar, la umbra unui nuc, la o masă de scris sau aşezat jos, pe un scaun, dar… în acele momente se retrăgea în sine, parcă dispărea. Nu mai era chip să comunici cu el.

Şi-a iubit condeiul, nestematele-metafore, limba română, oamenii, colegii, confraţii. Se abătea tumultuos asupra nedreptăţilor, sădea în răsadul valorilor omeneşti speranţa că va fi mai bine. A fost un mare visător, un idealist. Îşi stima şi îi adora pe colegi, se simţea din aceeaşi fibră cu cei de la începuturi, cu care împreună mâncase o bucată de pâine amară, printre care mă număram. Într-o seară m-a sunat. Văzuse revista şi se interesa de Balcani. Pasionat de Panait Istrati, tot ce pomenea de spiritul balcanic intra în mintea şi sufletul cău. Era în anul 2004. A consimţit să scrie mai multe tablete, pe care le-a onorat cu harul său excepţional.

Publicăm alături tableta „Praful de pușcă din Balcania, a marelui scriitor care a fost Fănuş Neagu, de o consistenţă uimitoare, în care ne vedem ca într-o oglindă gigantică noi, vecinii noştri, prietenii şi asupritorii, pe scurt, întregul peisaj. Cu o forţă şi un talent unice.

Noi, cei din redacţia revistei „Balcanii şi Europa”, ne plecăm în faţa marelui scriitor dispărut, prieten şi colaborator, care a lăsat în urma sa o dâră luminoasă de neconfundat.

Carol Roman

 

Praful de pușcă din Balcania

Balcania, ca zonă convulsivă a Europei, zona de veşnică harţă între popoarele mici, n-a fost creată așa de Dumnezeu, ci de imperiile cu fălci pietroase: Austria, Germania, Rusia, Turcia, cărora li s-au alăturat mereu, cu tunul, cu spada, cu flinta, Anglia și Franța. Mereu împărţite în fâșii de colorat stindarde de împăraţi și regi sau în petice cu care se cârpesc uniforme zdrențuite pe diverse câmpuri de luptă, țările care alcătuiesc Balcania au sângerat, s-au umplut de răni, de umilinţă şi sărăcie, dar n-au îngenuncheat niciodată definitiv. Balcania, numită butoiul cu pulbere al Europei, e un conglomerat de naţiuni necontenit împinse la disperare de puternicii lumii. Cei mari, cei care nu ajung să dea socoteală nimănui, formulează sentinţe şi ziceri care străbat veacurile, dar numai prin găurile făcute de obuz sau de glonţ, pe când cei mici, aşa cum spune un mare istoric al antichităţii, au numai speranţe, dar nici o scăpare.

Balcania, cu cununa ei de piscuri înzăpezite, cu imensele ei câmpii de grâne şi podgorii de maci, stăpânind ieşiri la mările de adâncă civilizaţie, a fost mereu jinduită, cucerită şi jefuită. Iar când n-a mai putut îndura şi s-a răsculat, a fost socotită ca fiind blestemul Europei: butoi cu pulbere. Butoiul cu pulbere conţine, după umila-mi părere, răspunsul nostru la lăcomia marilor puteri, la setea lor atavică de a porunci şi de a impune prin forţă starea de vasalitate făţişă sau mascată. Balcania durează dintotdeauna pe margini de prăpastie. Inclusiv în lumea modernă. Căci atunci când n-a putut fi doborâtă cu sabia sau cu cnutul, s-a pomenit împinsă în războaie religioase. Praful de puşcă din butoaiele Balcaniei a fost mereu fabricat din grohotişurile umilinţei şi fierul vânat al mâniei noastre. Balcania, gândită de marile puteri doar ca o dansatoare din buric, n-a dat foc fitilului decât în ceasul când nisipul răbdării s-a scurs din clepsidră.

Nu ne-am schimbat în războinici de-a dracului ce e pielea pe noi, ci fiindcă n-am mai avut încotro. Balcania a produs – şi încă mai produce – în cantităţi enorme năduf, deznădejde, disperare. Veşnic trasă pe sfoară, Balcania e mereu pedepsită fiindcă nu înţelege, nu e docilă, nu ascultă, nu se supune… Şi de ce s-ar supune?! Când a fost să se adune sub o idee unitară, Balcania s-a pomenit, tot prin grija imperiilor, că fiecare naţiune din cuprinsul ei atârna de o credinţă religioasă incompatibilă cu a vecinului. Cei mari, fixându-ne fiecăruia altă bucată de Dumnezeu, fac să bubuie în permanenţă armele şi dansul pe butoaie cu praf de puşcă să nu ia sfârşit în veci. Malraux susţinea că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc. Popoarele Balcaniei trăiesc cu nădejdea că secolul acesta chiar va fi profund religios. Un secol al salvării ideii de om. Pentru că, la urma urmelor, toate religiile, afirmă John Le Carre, sunt cărări ce duc spre acelaşi Dumnezeu – unul singur.

Fănuş Neagu

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult