9
November , 2017
Thursday

Monarhi europeni

În cea mai mare parte a istoriei sale, omenirea a fost supusă autorităţii monarhice. Odată cu sfârşitul Primului Război Mondial, societatea părăseşte perioada monarhică. Începând cu Revoluţia Franceză, Europa a parcurs, într-un secol şi jumătate, o transformare fundamentală, ce a prefaţat evoluţii asemănătoare pe întregul glob. Astfel, dacă înainte de 1914 în Europa existau doar două republici, patru ani mai târziu monarhiile aproape au dispărut, iar continentul s-a orientat către republicanismul democratic. Dintr-un număr de 47 de state, în Europa mai supravieţuiesc, în acest moment, zece monarhii: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, principatele Liechtenstein, Monaco şi Marele Ducat al Luxemburgului. Vaticanul este, la rândul său, monarhie absolută aleasă.

Familiile regale sunt considerate vitale pentru unitatea statelor lor, pentru continuarea tradiţiilor şi menţinerea echilibrului. Unele au rol pur ceremonial, o altă categorie domneşte discret, unele posedă o considerabilă influenţă politică, iar altele se confundă cu însăşi identitatea naţională. Chiar dacă nu au puterea politică, monarhiile Europei reprezintă o forţă de netăgăduit. Faptul că politicienii din multe republici vădesc slujirea unor interese de grup uneori în dauna intereselor statelor lor a făcut ca o parte a populaţiei europene să considere monarhia ca pe o alternativă viabilă.

Mai are însă monarhia un viitor într-o Europă care se schimbă cu viteză, într-o epocă definită de structuri suprastatale (UE, NATO etc.), globalizare şi ameninţări la adresa securităţii care depăşesc puterea de reacţie a unui singur stat? Partizanii instituţiei monarhice consideră că regii sunt un catalizator al dezvoltării socio-economice, iar contestatarii argumentează că monarhia promovează un conservatorism incapabil să facă faţă noilor provocări. Chiar dacă regalitatea nu va mai străluci vreodată cu intensitatea din secolele trecute, atracţia ei nu se stinge.

Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii

Elisabeta a II-a este regină a 16 state suverane, cunoscute sub numele de Commonwealth, formă originală de transformare a fostului mare Imperiu Britanic. Sondajele din Marea Britanie au relevat un sprijin puternic pentru regină şi o largă susţinere pentru monarhie, deşi aceasta a avut de depăşit momente dificile la moartea prinţesei Diana. Pe lângă Regatul Unit, Elisabeta a II-a este suverană în următoarele state: Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent şi Grenadine, Antigua şi Barbuda, Belize şi Sfântul Kitts şi Nevis.

Juan Carlos, regele Spaniei

Dacă sprijinul publicului pentru monarhia Spaniei era limitat înainte de 1981, după această dată a devenit semnificativ mai mare. Ţinuta, diplomaţia, implicarea regelui Juan Carlos în marile probleme ale statului au fost dublate de vocaţia reformării Spaniei. Regele este considerat un factor al modernizării statului spaniol. Toate aceste aspecte se reflectă direct în simpatia publică: potrivit unui sondaj al ziarului „El Mundo”, 77,5% dintre spanioli cred că regele Juan Carlos este „bun” sau „foarte bun”.

Albert al II-lea, regele Belgiei

Titlul monarhului belgian este de „rege al belgienilor”, nu „rege al Belgiei”, o dovadă a popularităţii monarhiei. În vârstă de 77 de ani, este cel mai longeviv rege al Belgiei, din toate timpurile. Faptul că monarhia este privită pozitiv de majoritatea belgienilor atât în Valonia, cât şi în Flandra a făcut ca ţara să poată străbate fără mari convulsii criza politică record prin care trece. Vârstnicul monarh a renunţat chiar la intenţia de a abdica în favoarea fiului său, rămânând să vegheze ca ţara să rămână unită. Belgia este singura monarhie europeană în care regele nu urcă pe tron automat la decesul predecesorului.

Margrethe, regina Danemarcei

Danezii sunt mândri de regina şi de monarhia lor. Regina Margrethe este foarte respectată pentru intelectul şi abilităţile sale artistice, chiar dacă cea mai veche monarhie a Europei este şi cea mai scumpă de întreţinut. Regina Margrethe şi familia să se află în topul listei celor mai costisitori monarhi ai Europei, cu cele 15 milioane de euro pe an pe care le primeşte suverana de la statul danez (dublu faţă de regele Suediei). Regina se dedică de la începutul anilor 1980 picturii, desenelor şi ilustraţiilor pentru cărţi, precum şi scenografiei, teatrului şi televiziunii.

Harald al V-lea, regele Norvegiei

Puterile politice reale ale regelui sunt limitate, dar acesta îndeplineşte o funcţie simbolică importantă ca şef de stat şi reprezentant oficial al societăţii şi vieţii economice norvegiene. La naşterea sa, în 1937, Harald devenea primul prinţ moştenitor născut pe pământ norvegian după secolul al XIV-lea. Domneşte din 1991. Harald al V-lea a fost în mijlocul norvegienilor loviţi de sângerosul atentat terorist din luna iulie.

Carol Gustaf al XVI-lea, regele Suediei

Un studiu recent a arătat că aproximativ 80% dintre suedezi susţin monarhia, iar 50% au o părere „bună” sau „foarte bună” despre regele Suediei, Carol al XVI-lea Gustaf. Chiar dacă tabăra republicană a progresat în ultimii ani, monarhia rămâne populară. N-a reuşit s-o zdruncine nici cartea Monarhul fără chef”, în care sunt dezvăluite numeroase aventuri ale regelui cu fotomodele, precum şi legături cu lumea interlopă. Regele a negat acuzaţiile şi suedezii continuă să creadă în el, chiar dacă au epuizat tirajele imediat…

Beatrix, regina Ţărilor de Jos

Regina Beatrix a Olandei se bucură de un imens respect din partea cetăţenilor şi este foarte populară, lucru evidenţiat de sondajele de opinie. Dar nu a fost întotdeauna aşa. Apariţia ei pe scena politică a fost marcată de controverse. În 1965, prinţesa Beatrix s-a logodit cu aristocratul german Claus von Amsberg, un diplomat al Ministerului German de Externe. Căsătoria lor a provocat un protest masiv, din pricina faptului că Prinţul Claus a servit în Hitlerjugend şi în Wehrmacht, fiind, prin urmare, asociat de către o parte a populaţiei olandeze cu nazismul german. Beatrix avea 42 de ani când a devenit regină a Ţărilor de Jos, iar eforturile sale pentru unificarea Europei au fost răsplătite cu Premiul „Carol cel Mare”.

Benedict al XVI-lea, Suveran Pontif

Vaticanul este monarhie absolută aleasă, iar popularitatea Papei Benedict al XVI-lea nu poate fi contestată. Continuator al unui ilustru înaintaş (Papa Ioan Paul al II-lea), reprezentant al uneia dintre cele mai puternice biserici din lume, Biserica Catolică, suveranul pontif îşi dedică viaţa şi opera călăuzirii credincioşilor prin vremuri tulburi, vădindu-se în acelaşi timp şi un reformator atent la evoluţiile timpului său. Un exemplu ar fi promovarea de către Benedict al XVI-lea a adaptării Bisericii la mijloacele de comunicare ale lumii moderne, la tehnologia informaţiei, chiar dacă aceasta „nu-i poate da omului puterea lui Dumnezeu”.

Roxana Istudor

 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult