NUMARUL
195-196

De numeroşi ani, NIRO Investment Group susţine performanţele handbalului românesc. Începând din anul 1999 a fost partener al Federaţiei Române de Handbal, iar din anul 2010 a devenit partener oficial al Federaţiei, prin semnarea unui contract agreat de ambele părţi.

Cronica acestui parteneriat consemnează susţinerea financiară a celor două echipe naţionale de handbal, băieţi şi fete, seniori, în pregătirea şi participarea la Turneul final al Campionatului European feminin din Danemarca şi Norvegia şi la Turneul final al Campionatului Mondial masculin din Suedia.

În această vară, NIRO Investment Group a oferit handbalistelor din „Naţională” un cec în valoare de 100.000 de euro, onorându-şi deviza de a premia performanţa. Evenimentul, desfăşurat la Hotelul InterContinental, a coincis cu împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Federaţiei. Sponsorizarea evenimentului şi întreaga festivitate de premiere au avut loc din iniţiativa d-lui Nicolae Dumitru, preşedintele grupului de firme NIRO.

La festivitate au participat numeroase personalităţi din lumea sportului, printre care Octavian Bellu şi Mariana Bitang, coordonatorii lotului naţional de gimnastică, Otilia Bădescu, consilier al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, Ion Ţiriac, preşedintele fondator al COSR, precum şi preşedinţii Federaţiilor române de atletism, canotaj, kaiac-canoe, lupte, tenis de masă, volei, polo, nataţie, baschet, ciclism.

În cadrul ceremoniei au fost prezentate două pelicule realizate de NIRO Investment Group, despre performanţele sportului românesc de-a lungul timpului, precum şi traseul echipei naţionale de handbal feminin la Campionatul European din 2010. Evenimentul a fost coordonat de dl. Ion Badea, director de relaţii al NIRO Investment Group, în acelaşi timp şi preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.