20
September , 2017
Wednesday

Hronicul emigraţiei româneşti

Valul transilvănean

Reporter: editura September - 10 - 2011

Românii sunt şi ei înscrişi pe harta migraţiei universale, de la est la vest, cam de vreo 150 de ani, cam de când, în repere istorice, vorbim despre România modernă. Istoria emigraţiei române este, în fapt, o istorie a unui exil…

Mirajul Americii în Europa secolului al XIX-lea

America a reprezentat în imaginarul colectiv european tărâmul făgăduinţei, unde libertatea şi egalitatea de şansă ofereau tuturor refugiul necesar de sub regimurile opresive imperiale (între 1871-1915 aproape 40 de milioane de oameni au părăsit continentul). Pentru balcanici, în special, America reprezenta şansa unui nou început. Migraţia către America a fost un fenomen de conjunctură, puternic impulsionat de condiţiile demografice, economice şi politice, de viaţa de zi cu zi a traitoriului în Balcani, aflat la răscrucea marilor imperii.

Emigraţia românilor din Ardeal se înscrie în dinamica valului de emigraţie din Imperiul austro-ungar (aproximativ 4,5 milioane de oameni în perioada 1875-1914). Situaţia ţăranului român transilvănean şi a românilor dintre Carpaţi în general era grea, iar promulgarea dualismului a readus în prim-plan pericolul maghiarizării. Românii nu aveau voie să investească în industrie, ci numai în agricultură, astfel că sărăcia a fost una din principalele cauze care au determinat emigrarea românilor. De asemenea, politica de maghiarizare promovată de guvernul de la Budapesta a fost un alt factor important în decizia romanilor de a emigra.

 

Primii emigranţi în America de Nord

Românii din Transilvania, Banat şi Bucovina, provincii ale Imperiului habsburgic, au ajuns în America la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Există consemnat şi un pionier al emigraţiei peste ocean, Samuil Damian, preot ortodox din Transilvania. Samuil a călătorit, la jumătatea secolului al XVIII-lea, prin Maryland, Carolina de Nord, Carolina de Sud, Virginia şi este pomenit de Benjamin Franklin, un preot din Transilvania, care aparţine Bisericii Ortodoxe pentru că purta cu acesta corespondenta despre… electricitate. Mulţi transilvăneni s-au stabilit, încetul cu încetul. În timpul Războiului Civil American (1861-1865), au luptat de partea Uniunii şi câţiva români: George Pomutz, din Regimentul 15 Iowa, care a fost ridicat la rangul de General de Brigadă, căpitanul Nicolae Dunca, din a 18-a divizie de voluntari New York, ucis în bătălia de la Cross Keys. Îl mai menţionăm pe lupul de mare” Constantin Theodorescu, care a murit pe vasul de luptă Mâine”, în portul Havana, în 1898. (Şi pentru că tot am deschis cartea de istorie, ar fi nedrept să nu îi amintim şi pe cei 15.000 de români care au activat în armata americană în cele două războaie mondiale, mulţi dintre ei fiind decoraţi şi înaintaţi în grad).

Emigraţia americană, diferită de cea canadiană

Emigraţiile americane şi canadiene au puncte comune, dar şi multe deosebiri. Motivaţiile au fost şi ele comune, ca şi spaţiile de pornire, Transilvania, Banatul şi Bucovina, adăugăm, pentru Canada şi românii din Dobrogea. Aminteam mai sus sărăcia, nevoia de pământ, persecuţia politică habsburgică, creşterea demografică, veştile din Lumea Nouă, promisiunea unui pământ al făgăduinţei ca fiind factorii ce au impulsionat un fenomen de mare amploare din istoria noastră.

În Foaia poporului” din mai 1902, se scria: America e bună pentru oamenii tineri, care pot să mai înveţe ceva şi să progreseze aicea, pentru aceia care sunt mai în etate şi părinţi de familie, e mai bine să rămâie acasă. Un an mai târziu, în 1903, în aceeaşi publicaţie, cititorii primeau şi sfaturi folositoare în vederea plecării: Înainte de plecare să-şi iee un costum de haine de oraş şi un cufăr de mână, nu cum vin mulţi cu cioareci văpsiţi negri, cu suman de lâna, nici lungă, nici scurtă, cu căciula de oi cu lâna mare şi o săculeată albă în bâtă. Pe aceştia englezii îi bat cu zăpadă, cu pietre sau îi huiduie. Care vin îmbrăcaţi bine şi cu cufăr în mână, aceia nu păţesc ruşine.

Dacă romanii plecaţi în America s-au îndreptat îndeosebi către centrele mari industriale, de tipul Chicago, Detroit, New York, românii ajunşi în Canada au ajuns în ţinuturi nelocuite, populate doar de păduri virgine. Un ţinut din Dakota de Nord a primit numele Transylvania. Locurile în care au ajuns românii au devenit, ulterior, regiuni agricole întinse: Saskatchewan, Alberta, Manitoba. Aici, ei au defrişat păduri şi au desţelenit pământuri peste care au devenit propietari. Denumirile celor 12 localităţi din Alberta ctitorite de români acolo sunt: Boianul Mic, Boianul Mare, Suceviţa, Malin ş.a.

În primii 20 de ani ai secolului al XX-lea au emigrat în America peste 100.000 de bănăţeni, dar aceştia nu au mai optat pentru pământul fertil din Dakota de Nord, ci s-au stabilit în oraşe industriale mari, precum Chicago, Detroit, St. Louis, Cincinatti. Marea majoritate au plecat fără familii, cu intenţia de a se întoarce (conform documentelor de călătorie, 85% călătoreau singuri). Documentele de arhivă atestă şi faptul că emigranţii nu erau doar ţărani, ci şi orăşeni din Timişoara. O migraţie masivă s-a înregistrat între 1900 şi 1910 din Mehala, pe atunci o mahala la marginea Timişoarei. Prin 1911, după ce destui români luaseră drumul oraşelor americane şi primele consecinţe nu întârziaseră să apară, tot în Foaia poprului”, Vasile Moldovan din Cleveland îşi sfătuia conaţionalii: Pentru cei ce vor să-şi caute norocul în America, să evite oraşul, deoarece fumul nu le prieşte, căldura îi suge, povara îi rupe, maşinile îi taie, îi schilodesc şi îi ucid. Să se facă fermieri, la ţară e mâncare bună şi locuinţa curată, acolo rămân sănătoşi, întregi şi frumoşi, putând fi model şi pildă bună la sătenii din comuna lor.

S-a stricat traiul şi în America!”

Pe la sfârşitului primului deceniu al secolului al XX-lea, autorităţile, prin vocea presei scrise, au început o campanie de convingere a cetăţenilor să renunţe la visul de a pleca în America, prin publicarea unor articole referitoare la întoarcerea unor emigranţi acasă. Se anunţa revenirea a sute de unguri nemulţumiţi de ce au găsit acolo în America”. Multe articole se încheiau cu fraze care încercau să influenţeze opinia publică: Faptul acesta poate servi de exemplu multora cari se lasă înşelaţi şi seduşi de agenţi mincinoşi. Uimiţi de amploarea fenomenului, ziartii vremii încercau explicaţii ale cauzelor care duseseră la amploarea emigraţiei, precum şi analiza consecinţelor. Erau descrise condiţiile grele de trai ale românilor din Ardeal: îmbrăcaţi în zdrenţe străine, românii suportau creşterea cheltuielilor, deşi câştigau ca în palmă, pământul era puţin şi rău, birurile multe şi grele. Subliniind însă încercările guvernului maghiar de a stopa valul emigranţilor, autorii sperau ca acestea să fie un pas spre îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale ţăranului acestei patrii. Erau de părere că în aceeaşi direcţie trebuie să acţioneze şi biserica, pentru că îşi pierduse mulţi credincioşi care, ajunşi în America se schilăvesc sau chiar prăpădesc în lucru, iar tinerii să abat dela căile cele bune, încât reîntorşi în patrie devin stricăcioşi atât patriei cât şi bisericii. Mergând cu analiza mai departe, un ziarist punea în discuţie, ca rezultat al emigrărilor, divorţurile care s-au înmulţit. Femeile rămase acasă nu mai munceau pământul, pentru că vitele fuseseră vândute pentru că soţii să poată pleca în America. Dar ce era mai grav, ele trăiau din banii pe care aceştia îi trimiteau acasă, se deosebeau de celelalte femei prin scumpeturile cu care se împodobeau. Tot ca efecte negative ale fenomenului erau apreciate scăderea natalităţii şi lipsa de respect a copiilor.

În acelaşi sens, al demitizării duse la extrem a Americii, ţara unde curgea lapte şi miere, se înscriau o serie de scrisori sosite de pe acele meleaguri pe adresa unor ziare, a preoţilor din satele de baştină ale expeditorilor sau a rudelor. O astfel de scrisoare era preluată, în mai 1904, din Poporul român”, care apărea la Budapesta, semnată de Daniil Lupu din Cnez. Acesta îşi anunţa iminenta să reîntoarcere din cauza traiului greu: că merge tot reu, puţin câştig este şi în America şi numai pentru mâncare a se lucru”. Preotul Simion Mihălţian din America încerca, în 1909, să convingă pe cei interesaţi de plecarea în SUA să nu mai emigreze, prezentând, într-o descriere pătimaşă, o Americă îngenuncheată de fenomenul şomajului, de sărăcie provocată de scăderea salariilor cu 30%. Un alt ziarist manifesta rezerve faţă de creşterea copiilor, cărora li se permitea orice. Nimeni nu avea voie să lovească un copil, altfel risca o amendă de 25 de dolari. În acelaşi articol era descris şi modul de rezolvare a disputelor dintre americani pe stradă: bătaia cu pumnii. Au fost prezentate şi câteva aspecte sociale străine şi de neconceput în societatea românească: un om beat era închis, era interzisă circulaţia cu viteză mare, vizitiul n-avea voie să lovească animalele de tracţiune, cei arestaţi erau obligaţi să lucreze, comportamentul pozitiv fiind răsplătit cu semne distinctive la sfârşitul unui an, poliţiştii nu purtau spadă, ci un baston şi revolver, copiii de 13 ani lucrau, plătindu-şi întreţinerea în casă…

O parte din românii emigraţi în America de Nord s-au întors în intervalul dintre cele două războaie mondiale. Cu banii agonisiţi au cumpărat pământ arabil, mori de cereale, au deschis ateliere meşteşugăreşti, au investit în industria locală. Cei mai mulţi, însă, nu s-au mai întors, şi-au întregit familiile”, constituind ceea ce numim comunităţile româneşti din America”. Urmaşii lor de azi cu greu îşi pot imagina greutăţile prin care au trecut strămoşii lor în încercarea de a trăi visul american, pe pământul făgăduinţei”. Unii dintre ei au reuşit, alţii nu, dar cert este că prin ei, românii sunt parte a mozaicului cultural nord-american. Din statisticile oficiale americane rezultă că din 1820 până în 2003 au ajuns direct din România în Statele Unite un total de 270.104 persoane (dintre acestea unele grupuri erau de unguri şi şvabi din Transilvania sau evrei). Numărul celor ajunşi în Canada se apropie de 120.000, în acelaşi interval. E greu de spus câţi romani trăiesc azi în America de Nord, există statistici oficiale şi neoficiale, în funcţie de interesele celor care vehiculează cifrele. De cele mai multe ori, vorbim despre emigraţie şi emigranţi în cifre şi nu în destine. Dinspre America vin când veşti bune, când veşti mai puţin bune, la fel ca oamenii şi destinele lor…

 

Violeta Scurtu

(În numărul viitor al revistei noastre vom publica articolul „Valul italo-spaniol)

 

 

 

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult