6
November , 2017
Monday

Nicolae Grigorescu este un gigant al artei româneşti, unul dintre acei puţini oameni de geniu care au reuşit sincronizarea noastră culturală la timpul occidental prin câştig de valoare şi păstrarea specificităţii naţionale. Atunci când ne gândim la Grigorescu, fără ezitare ne apar în faţa ochilor „Carele cu boi”, portretele pitoreşti de ciobănaşi sau ţărăncuţe ori imaginile simfonice ale Smârdanului ori Griviţei. Dar Grigorescu este cu mult mai mult decât aceste imagini populare ale operei sale şi, odată cu trecerea timpului, se poate înţelege rolul său uriaş de aducere în modernitate a picturii româneşti.

Nicolae Grigorescu începe prin a fi ucenic la Anton Chladek, un pictor ceh stabilit la Bucureşti, iar primele sale lucrări notabile sunt pictura bisericească de la Căldăruşani şi Agapia, dar şi o lucrare neobişnuită – Mihai scăpând stindardul – care îl aduce în atenţia publică. Solicită o bursă de studii în Franţa, dar abia în 1861, la intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, o obţine. Este ieşirea artei plastice româneşti la „marea largă”, luarea de contact activă cu marea artă europeană. La Paris, Nicolae Grigorescu studiază la Şcoala de Belle-Arte, la atelierul lui Sebastien Cornu, unde îl are coleg pe Renoir. Este un moment de verificare nu a talentului, ci a ştiinţei, a tehnicii expresiei. Experienţele îl îmbogăţesc şi îi dau posibilitatea descoperirii de sine. Intră în aşa-numita „Şcoală de la Barbizon”, iar această schimbare de mediu este benefică şi, în 1867, participă cu 7 lucrări la Expoziţia Universală de la Paris. Face călătorii de studii în Italia, Grecia şi Austria, devenind un nume important în lumea artistică de la Bucureşti, aşa încât, la izbucnirea Războiului de Independenţă, este invitat să însoţească Armata Română în teatrele de operaţiuni. Alături de Carol Popp de Szathmari, este martorul direct al sângeroaselor lupte de la Smârdan şi Griviţa, surprinzând nu doar fervoarea luptei, dar mai cu seamă suferinţa soldatului, a combatantului, chiar şi inamic. Realismul şi emoţia pe care scenele de război pictate de Grigorescu le transmiteau privitorului au contribuit mult la înţelegerea profundă a jertfei soldatului român.

După acest moment de febrilă activitate, Nicolae Grigorescu pleacă din nou în Franţa, la Paris şi în Bretagne, la Vitre’, un burg medieval de lângă Rennes. Această perioadă destul de lungă, 1879 – 1890, este extraordinar de importantă pentru creaţia sa. De altfel, prezenţa sa în Bretagne este considerată ca una din contribuţiile importante la arta inspirată de această regiune istorică, dovadă includerea artei sale în marea expoziţie organizată acum câţiva ani la Muzeul de Artă de la Quimper, capitala Bretagniei. După şederea în Franţa, Nicolae Grigorescu organizează câteva expoziţii personale la Ateneul Român. Este ales Membru al Academiei Române în anul 1899.

Fără nici o îndoială, Nicolae Grigorescu reprezintă pentru arta plastică românească momentul de cotitură, de modernizare şi de intrare în universal. Grigorescu a reuşit o uluitoare simbioză între pictura murală bisericească şi modernitatea limbajului impresionist. Rezultatul este notabil, iar valoarea artei unuia dintre cei mai importanţi artişti plastici români, de netăgăduit.

  • Opera lui Grigorescu ține un loc nemărginit în admirația publicului, pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul poporului nostru” (Camil Ressu)

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult