26
September , 2017
Tuesday

Mai în glumă mai în serios

Urmaşii soldatului Svejk

Reporter: editura November - 19 - 2011

Demult de tot, povestea spune că… a existat în armata austro-ungară a împăratului Franz Joseph, pornit la război, şi un corp de ostaşi cehi, printre care şi un anume soldat Svejk, grăsuţ, durduliu, care orice făcea ori dregea, tot anapoda nimerea. Episoadele aventurilor sale năstruşnice, cele mai multe dintre ele, porneau de la faptul că grăsunul soldat – şiret sau bleg, după împrejurare – era un mâncău cum nu s-a mai văzut – poate că Gargantua l-o fi întrecut – iar biografia sa se învârte mai mult în spatele frontului, în popote, în bucătării ţărăneşti, în dughene sau la „un foc”, printre caltaboşi şi ciorbe drese, de te miri cu ce. „Într-o seară, în bucătărie se săturaseră cu toţii şi stăteau întinşi pe laviţe şi sporovăiau vrute şi nevrute. Bucătarul făcu o destăinuire – Ciorba cea mai bună este dreasă doar cu măghiran pentru cârnaţi. Atât îi trebui lui Svejk, care adăugă grăbit: Într-o gospodărie am dat peste un bătrân şi oricât am cotrobăit prin bucătăria lui, nu am găsit mirodenii pe care să le băgăm în cârnaţi. Într-o altă gospodărie am găsit, sub o icoană de sfânt atârnată o coroniţă de nuntă din mirt. Tinerii erau de curând căsătoriţi şi crenguţele de mirt erau încă proaspete. Şi aşa am băgat în cârnaţi foaie de mirt după ce le-am pus la fiert ca să se moaie frunzele şi să se piardă mirosul înţepător. Mirii mi-au urat ca pentru asemenea păcat să fiu răpus de primul glonte. Şi cât p`aci era gata-gata să cad răpus de un glonte rătăcit”.

Pe timp de pace, a mai spus Svejk cu o neobişnuită seriozitate, toată milităria se învârtea în jurul bucătăriei şi al celor mai felurite mâncări. „La Budejovice am avut un obrailtnant pe care îl vedeai tot timpul în jurul popotei ofiţereşti. Şi când cineva o strâmba, tăbăra cu gura pe el: Mă, nătărăule, dacă se mai întâmplă o dată, apoi să ştii că din botul tău, bine bătut, fac friptură la grătar, apoi te zdrobesc în picioare până scot din tine piure de cartofi. O să mai curgă din tine măruntaie de gâscă cu orez şi o să arăţi ca un iepure împănat la tigaie. Dacă nu te îndrepţi, fac din tine friptură cu varză”. Continuarea expunerii şi instructiva discuţie în legătură cu folosirea listei de bucate în educarea ostaşilor fu întreruptă de un râset puternic, continuat cu exclamaţia: „Nătărăilor, luaţi aminte, ostaşul trebuie să ştie încă din timp de pace, ca şi în timp de război, din ce anume se înfruptă la masă, deoarece tăria luptătorului din maţ porneşte”.

Departe de noi intenţia de a-l aşeza pe Svejk în postura de simbol al armatei cehe din alte vremuri. Nu, ferească Dumnezeu, deoarece una era să fii soldat credincios al împăratului austro-ungar şi cu totul altceva e să fii soldat ordonat, disciplinat şi aliniat al NATO în noua armată de specialişti. Diferenţa dintre acestea nu trebuie căutată prea mult: Svejk lupta cu ruşii pe meleagurile Galiţiei şi era mai tot timpul flămând, pe când acum oşteanul ceh este bine hrănit şi îndopat, s-a avântat pe câmpurile de luptă din Afganistan şi Kosovo. Un ziar praghez comenta cu simpatie, în maniera lui Hasek, părintele literar al lui Svejk, noua armată. De unde în 1990 erau 200.000 de militari supli dar mai puţin hrăniţi, în anul 2012, după o operaţiune radical de restructurare şi diminuare masivă, s-a ajuns la 22.000 de… grăsuţi, evident, pe deplin devotaţi NATO. Se înţelege că nu ne îndoim de virtuţile lor militare, ci îndrăznim doar să glumim împreună cu colegii noştri de la ziarul ceh „Ludove noviny”. Iată şi textul iniţial care ne-a împins la acest „păcat”: „Republica Cehă dispune de o armată cu greutate. Soldaţii sunt prea graşi şi trebuie să urmeze un tratament medical. Potrivit unui studiu bazat pe vizitele medicale din 2010, jumătate din cei 22 000 de soldaţi profesionali presupuşi să apere ţara suferă de o prea mare pondere, iar unul din şapte este obez. Comandamentul a decis deci să lanseze un plan chimic pentru a combate fenomenul, ceea ce va costa aproximativ 33 euro lunar pentru fiecare soldat. Ar trebui să prescriem armatei mai multă activitate fizică, o metodă mult mai naturală şi chiar mai puţin costisitoare pentru stat, remarcă totuşi un medic militar. Dacă am avea o armată populară, bazată pe o recrutare obligatorie, ar fi evident ca soldaţii să constituie un eşantion mai puţin sătul al populaţiei”, comentează ziarul. Însă din 2004 Republica Cehă dispune de o armată profesională ai cărei soldaţi ar trebui să aibă obiceiuri şi responsabilitate profesională” (ceea ce este greu de realizat posedând un abdomen respectabil – n.r.) este de părere ziarul. Încă de pe timpul Imperiului austro-ungar se făceau glume pe seama acestor soldaţi, care semănau cu Svejk şi tovarăşul său de arme Baloun, şi care înfulecau tot ce întâlneau în cale, necruţând nici mesele corpului ofiţerilor”.

Nota noastră serioasă: din 1990, armata cehă a participat la operaţiuni militare şi de menţinere a păcii cu peste 24.000 de militari, în Afganistan, Kosovo şi Somalia, achitându-se cu onoare de misiunile încredinţate. Deci…

Carol Roman

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult