15
December , 2017
Friday

Între cuvintele scrise în amintirea profesorului nostru comemorat astăzi, cele ale învăţatului german Klaus Detlev Grothusen, colaborator fidel al lui Pater într-o epocă deloc clementă, cuprind o propoziţie pe cât de lapidară, pe atât de elocventă: ”Pentru o întreagă generaţie de specialişti ai Sud-Estului european, Emil Condurachi a însemnat o instituţie”

Cel căruia comunitatea academică din numeroase ţări de pe trei continente i-a acordat constant o încredere de care puţini studioşi din aceste părţi de lume s-au bucurat, cel care a fost timp de un sfert de veac adevăratul spirit călăuzitor al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene printre ai cărei întemeietori s-a numărat la 23 aprilie 1963, va fi avut dincolo de excepţionalul său dar, meridional, al comunicării, o „genă balcanică”, vădită din tinereţe în preocupările sale ieşene pentru spaţiul sud-oriental al continentului.

Sigur este că punctul culminant al acestei etape l-a constituit teza de doctorat publicaţă de Condurachi la 28 de ani şi închinată monumentelor creştine din Illyricum, lucrare de referinţă pentru istoria civilizaţiei sud-est europene, implicînd realităţi din Dalmaţia şi Pannonia, dar şi din cele două Moesii şi din Dacia prin monumente precum inscripţii latine şi greceşti, sculpturi, mozaicuri, pictură funerară, arhitectură bazilicală; dealtminteri, autorul avea să revină asupra Balcanilor de Vest, atunci când s-a ocupat de monedele africane de epocă romană din Numidia ajunse la Dunăre sau de izvoarele scrise privitoare la „civitates”, „coloniae” şi „canabae” din Dalmaţia.

Urmând acestui climat în care interesul lui Emil Condurachi pentru Balcani n-a fost fracturat nici măcar de ghilotina războiului sau de complexele şi adesea penibilele încercări postbelice, avea să se deschidă, într-o vreme de efemere dar certe liberalizări în ţările din această zonă şi în chiar relaţiile interbalcanice din timpul „răboiului rece”, la începutul anilor ’60, o nouă etapă intelectuală. Şi aceasta nu doar în biografia harismaticului specialist român ce-şi dobândise deja o meritată notorietate. Ea debuta cu momentul Sinaia-Bucureşti (iulie 1962 – aprilie 1963) care a condus la crearea organismului internaţional neguvernamental ce a fost şi rămâne Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene care şi-a găsit centrul în capitala României şi personalitatea hotărâtoare în Emil Condurachi. Profesorul, are meritul istoric de a fi reuşit să împletească, cu o măiestrie şi cu o subtilitate de neegalat – unde a fost asistat de intelectualii de rasă care s-au numit Virgil Cândea şi Valentin Lipatti -, interesul UNESCO tradus în aşa numitul Proiect Major Orient-Occident, cu mai vechile preocupări personale şi cu cele ale ştiinţei româneşti antebelice privitoare la Sud-Estul european, ce-şi aveau sorgintea în chiar opera şi instituţiile datorate lui Nicolae Iorga.

Se întâlnea aici Condurachi cu colegi mai vârstnici şi mai tineri, clasicişti, medievişti, modernişti, arheologi şi istorici, istorici de artă şi istorici literari, într-un demers exemplar de interdisciplinaritate. Se întâlnea cu Denys Zakythinos şi Bedrettin Tuncel, cu Pierre Demargne şi Franjo Barišić, cu Pierre Devambez şi Halil Inalcik, cu Leandros Vranoussis şi Nikolai Todorov, cu André Mirambel şi Milutin Garašanin, cu Vladimir Georgiev şi Aleks Buda, cu Agostino Pertusi şi Manolis Chatzidakis, cu Sir Ronald Syme şi Jean d’Ormesson, aşadar cu o superbă galerie de umanişti europeni care au ştiut să depăşească tensiuni vechi şi noi, vorbind şi scriind despre cel mai dramatic colţ de continent.

Tocmai unor asemenea personalităţi şi momentului 1963 avea să le aducă Emil Condurachi, cel mai activ şi mai eficace membru al Asociaţiei, omagiul său la un deceniu de activitate al acesteia: „Sunt, în istoria colectivităţilor umane” – scria Profesorul – „momente când se întâmplă ca în puţini ani o acţiune să devină un fapt social şi politic sau ca un grup, fie şi restrâns, să capete dimensiunile unei veritabile instituţii” De la bun început istoricul care cercetase civilizaţia antică a Peninsulei balcanice din variate unghiuri ştia că factorii de unitate străveche din regiune sunt cei ce pot constitui temeiurile unei cooperări ştiinţifice internaţionale. Sunt factori, reamintea Emil Condurachi „care nu elimină – ba dimpotrivă – … diferenţele regionale, fizice şi intelectuale, economice şi sociale care, văzute de sus şi cu un anume recul, nu fac decât să scoată în evidenţă bogăţia şi varietatea peisajului geografic şi uman sud-est european în întregul său. Ansamblu care, la rându-i, se înscrie în altul, mai vast, cel al Mediteranei şi al prelungirilor sale imediate: Egeea, Adriatica şi Marea Neagră”. Se află aici, concentrate, consideraţii de ordin geopolitic – într-o vreme în care conceptul era încă rar folosit, după ani de interdicţie absurdă -, căci nu altceva scrisese cândva unul dintre întemeietorii ştiinţei geopolitice, Rupert von Schumacher, atunci când socotise Sud-Estul european drept spaţiul cuprins între cel mai nordic punct al Mării Adriatice, Trieste, şi punctul cel mai nordic al Mării Negre, Odessa;1 nu mai puţin o atare perspectivă ne ajută astăzi să vorbim calificat, politic şi cultural, despre „euromediteranismul” ce include şi Sud-Estul european – chestiunea a fost discutată relativ recent într-un colocviu al Asociaţiei la Palermo- sau despre extensiunea sud-est europeană, prin spaţiul pontic, spre Caucaz, element fundamental de politică actuală şi viitoare.

S-a vorbit mult – s-a şi speculat, nu mereu cu simpatie – despre abilităţile de diplomat ale lui Pater. Ele erau, să o spunem din nou, de cea mai bună calitate, veneau din cultura şi din urbanitatea fără cusur ale omului de ştiinţă. Iar în cazul atât de sensibil al problematicii balcanice care avea să fie abordată de un grup eterogen de specialişti, buna cunoaştere a istoriei acestui spaţiu l-a ajutat pe Emil Condurachi să fie cu adevărat un comandant de navă pe valuri agitate; aşa era el caracterizat la sfârşitul faimosului colocviu de la Mamaia din primele zile ale lui septembrie 1968, care reunea ce era mai bun în ştiinţele umaniste europene şi care se desfăşura la numai zece zile de la invazia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, într-o Românie ce se desolidarizase de restul ţărilor socialiste şi pe ţărmul unei mări de unde putea veni, dinspre sud şi dinspre nord, orice ameninţare în orice moment. Iată ce spunea în 1973 „diplomatul” Condurachi despre momentul 1962-1963 şi despre nevoia de a fi ocolite sau amânate temele delicate, mai ales de politică a secolului XX: „Spiritele nu erau încă pregătite pentru a înfrunta problemele spinoase în jurul cărora diversitatea punctelor de vedere a suscitat deja, în anii ce au precedat întemeierii Asociaţiei noastre, polemici mai curând acerbe… Dar, să subliniem încă o dată că, poate mai mult decât în trecut, cea mai mică bănuială asupra obiectivităţii noastre, cel mai mic accident în înalta ţinută academică a dezbaterilor noastre ar putea pricinui daune adânci, ar putea chiar anula rezultatele fericite a zece ani de colaborare fructuoasă”. Lecţia lui Emil Condurachi şi a întregii generaţii de fondatori ai Asociaţiei a rodit în aşa fel încât momente de criză acută pe plan politic regional nu au avut consecinţe dureroase asupra corectitudinii acţiunii organizaţiei noastre: în 1965 se reunea un colocviu în Tirana unei Albanii complet ozolate – iar unii dintre noi şi-au amintit de acest moment atunci când, mai târziu în 1995 şi în 2004, şi prin Asociaţia noastră, această ţară atât de expresivă pentru profilul sud-est european era reintrodusă în circuitul ştiinţific internaţional printr-un alt colocviu şi printr-un congres -, în 1974 criza cipriotă nu a împiedicat prezenţa, la al III-lea Congres de la Bucureşti, a învăţaţilor din Grecia şi din Turcia, iar în 1999 războiul din Serbia nu a impietat asupra organizaării, iarăşi la Bucureşti, a celui de al VIII-lea congres al Asociaţiei.

Spiritul pluridisciplinar şi mereu comparatist al lui Pater, vădit în primele sale cercetări privind Balcanii, interesul său pentru tot ce erau permanenţe, convergenţe şi sinteze de civilizaţie în Sud-Estul Europei aveau să fie regăsite în viziunea largă propusă participanţilor la colocviile şi congresele Asociaţiei Internaţionale la sfârşitul anilor ’60 şi în cursul anilor ’70.

Un moment special în parcursul ştiinţific al lui Emil Condurachi a fost redactarea primei părţi a raportului general la marea temă „Europa de Est, arie de convergenţă a civilizaţiilor” a celui de al XV-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 de la Bucureşti, acolo unde Pater mi-a făcut neuitata onoare de a mă asocia pentru scrierea celei de a doua părţi a raportului. „

Crezând cu tărie în misiunea omului de ştiinţă, Emil Condurachi îşi mărturisea profunda afinitate cu spaţiul sud-oriental, putând fi chiar patetic, dar patetic cu eleganţa şi frumuseţea verbului său, precum în cuvântul final la un colocviu dedicat tradiţiei şi inovaţiei culturale:”Noi iubim această parte de Europă. Noi o iubim cu patimă, în ciuda opiniilor uneori prea subiective cărora le-ar putea da naştere”, spunea el, având în memorie cuvintele celebre şi amare ale unui Georges Duhamel pentru care Balcanii erau „notre Asie d’Europe”. Şi tocmai de aceea savantul care îşi începuse cariera cu decenii în urmă cercetând Balcanii la Universitatea ieşeană, continuând la aceea din Bucureşti, la Institutul de Arheologie, la Academia Română şi la ceea ce a fost locul pe care l-a condus la excelenţă, Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene, putea să spere, înţelept şi cu permanentul său spirit critic: „Credem deci că putem afirma că nimeni, niun istoric serios şi obiectiv din lume care va scrie istoria culturii europene, nu va putea să uite tot ceea ce Sud-Estul european a dat şi, fără îndoială, va da încă, din cea mai veche antichitate până în zilele noastre”.

A devenit misiunea noastră, a elevilor lui Pater care am învăţat de la magistru, pe cât am putut, măsura lucrurilor şi a faptelor omeneşti din istoria cea vastă a lumii, să prelungim această speranţă a Profesorului, iubind Balcanii tinereţii şi senectuţii sale şi neuitând nicio clipă că în biografia noastră intelectuală Emil Condurachi va rămâne mereu inconfundabilul precursor.(fragmente din comunicarea susţinută la Academia Română)

 

Academia Romănă şi Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene

au organizat o sesiune ştiinţifică dedicată

CENTENARUL ACAD. EMIL CONDURACHI în ziua de 10 ianuarie a.c.


Acad. Răzvan Theodorescu

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult