3
November , 2017
Friday

Puncte de vedere

Europa – încotro?

Reporter: editura February - 13 - 2012

De vreme ce o mişcare civică de protest a cuprins întreaga ţară, întrebarea cea mai frecventă este “România – încotro?”.E caracteristic şi semnificativ totodată faptul că, spre deosebire de alte mişcări din ultimul an în UE – fie că ne referim la Grecia sau Spania, ori la mişcările Occupy all din Marea Britanie – revendicările din România au depăşit foarte repede, nivelul unor nemulţumiri sectoriale, cum ar fi scăderea salariilor sau politicile fiscale. Dimpotrivă, tenacitatea crescândă a cererilor radicale – demisia nu doar a guvernului şi a preşedintelui – deschide un drum dintre cele mai originale şi mai problematice, aşa că nu e prea clar în ce direcţie se îndreaptă azi România.

Acestor incertitudini locale li se adaugă însă mari necunoscute la nivel continental. Oricât ar încerca să prezinte lumii întregi o imagine senină şi încrezătoare în viitor, liderii UE nu ştiu nici ei prea bine ce soluţii să adopte.Temerea mea este că, dincolo de evoluţia foarte rapidă şi în mare măsură imprevizibilă a realităţilor economice şi sociale, aceste incertitudini sunt pricinuite, în ultimă instanţă, de lipsa unei viziuni îndrăzneţe despre propriile lor societăţi şi despre perspectiva comună europeană. Dincolo de criza economică, Uniunea Europeană în întregul ei suferă de o criză de leadership.

Şi mai adânc, cred că suntem şi în faţa unei crize de sistem politic european, a cărui reprezentativitate nu mai are gradul de legitimitate originar, cel din sec. XIX – secolul căruia de fapt îi corespund principalele instituţii ale democraţiei contemporane.

Construit în societăţi puternic industrializate, dar cu o masă majoritară de cetăţeni mai puţin sau deloc instruiţi, desăvârşit apoi prin adoptarea votului universal rezervat bărbaţilor majori şi lărgit, în fine, prin acceptarea dreptului femeilor de a alege ( decis în 1971 în Elveţia şi în 2005 în Kuweit), şi încă şi mai târziu – a dreptului de a fi alese. Între timp, numărul cetăţenilor de ambe sexe cu studii universitare a crescut exponenţial, gradul de tehnicitate al gestiunii instituţiilor statului – aşijderea, aşa că şi exigenţele acestui electorat educat cu privire la calitatea profesională şi intelectuală a celor care ar trebui să-i reprezinte, şi de care se simt rareori reprezentaţi, a scăzut dramatic.

După 1989, prăbuşirea drastică a stângii – nu doar a extremei stângi, ceea ce nu ar fi fost poate, în ultimă instanţă, o catastrofă politică, ci şi a stângii în genere – a dus la dezechilibrarea dramatică a spectrului politic, cu precădere în Uniunea Europeană. Aceasta a ajuns să fie dominată de o serie de formaţii care ocupă cam toate poziţiile din spectrul dreptei; lipsită de concurenţa unei stângi solide şi viabile, această dreaptă se îndepărtează tot mai mult de centru, şi, mai mult, se limitează la un conservatorism în cel mai bun caz redundant, când nu e agresiv şi cu accente de populism şovin.

Nu e nevoie să fii de stânga pentru a recunoaşte virtuţile centrului; anti-comunismul primar al unei drepte resurecţioniste, ca în Polonia fraţilor Kaczinski, se apropie periculos de dreapta xenofobă a Olandei pentru a ne rămâne indiferent. Nu e nevoie să fii de stânga, iarăşi, pentru a recunoaşte că dreapta nu e vizionară decât când se află în primejdie: aşa a fost dreapta europeană imediat după război, sub dubla presiune a consecinţelor dramatice ale dictaturilor fasciste şi a ascensiunii fără precedent a comunismului. Într-o situaţie în parte comparabilă, Statele Unite, bogate după ce războiul sărăcise lumea democratică a Europei, au crezut că se pot apăra de comunism prin restrângerea drepturilor democratice din vremea de apogeu a McCarthysmului. Europa Occidentală, dimpotrivă, a adaptat noului context atât viziunea Saint-Simonienă a unificării Europei, cât şi creştin-democraţia -echivalentul european al “conservatorismului plin de compasiune” de la începutul noului secol american.

Acele vremuri au apus însă. În SUA, GOP – republicanii – s-au radicalizat în asemenea măsură încât provoacă alunecarea electoratului majoritar de centru către Partidul Democrat: fără Sarah Palin, poate că victoria lui Obama ar fi fost imposibilă. În Europa, vântul bate încă în pupa partidelor de dreapta, dar acestea sunt tot mai conservatoare şi mai lipsite de imaginaţie, într-o vreme în care imaginaţia politică ar putea – ar fi putut, oricum deveni – principalul antidot al crizei economice.

Măsurile de austeritate pe care le-au impus sau sunt pe cale să le impună cea mai mare parte a statelor membre erau, poate, inevitabile; fără îndoială însă, ele aveau nevoie pretutindeni de o strategie compensatorie cu mult mai inteligentă. Încă din campania sa electorală, de acum cinci ani, Nicolas Sarkozy cerea o reducere drastică a aparatului instituţional alimentat de fondurile bugetului, dar o făcea “la pachet” cu anularea restricţiilor timpului de lucru din vremea guvernului Jospin, ceea ce permitea o sporire a veniturilor salariale pentru cei care suplineau absenţele: într-o vreme de creştere economică, el cerea ca, din două posturi care se vacantează – în primul rând prin pensionare – doar unul singur să fie ocupat. Doi ani mai târziu, Guvernul României adopta acelaşi principiu, dar interzicând diferite forme de cumul, şi într-un mod infinit mai sever, decizând concomitent desfiinţarea unor instituţii, eliminarea unor componente ale altora, epurări Şi înlocuirea doar a unei singure persoane odată cu disponibilizarea altora 7(şapte). Aceste măsuri, aplicate nu odată arbitrar, au aruncat domenii întregi de activitate – mai ales în educaţia de toate gradele, în sănătate, dar şi în poliţie sau justiţie – într-o situaţie şubredă şi paralizantă din cauza penuriei de resurse umane.

Dacă, la nivelul întregii Uniuni Europene, criza economică a lovit mai ales clasa de mijloc – cel mai important reazem al democraţiilor cum o spunea încă Aristotel în vremea democraţiilor directe din Antichitate, şi cum o trăiesc şi azi democraţiile reprezentative moderne – în România, politicile guvernărilor PDL-PSD şi PDL-UDMR-UNPR din ultimii ani au avut un efect dezantajos asupra unei clase de mijloc care abia se înfiripa şi se califică în această categorie socială nu atât prin venituri, cât mai ales prin aspiraţii. Aceste aspiraţii s-au spulberat.

De aceea, nu ştiu dacă aspetele cele mai vizibile ale crizei actuale – criza Greciei sau mişcările Occupy –sunt şi cele mai grave, sau dacă nu cumva acestea se află în însăşi structurile de profunzime ale societăţilor europene. Oricum, în confruntarea cu criza actuală, liderii UE nu au vădit nici ingeniozitate, nici viziune. Dacă, spre exemplu, Banca Centrală Europeană nu ar alimenta băncile comerciale în speranţa că acestea vor acorda creditele accesibile atât de necesare reluării ciclului economic, ci ar credita direct, cu o dobândă rezonabilă, guvernele aflate în dificultate, e clar că băncile comerciale ar învăţa imediat lecţia, şi-ar sacrifica un mic procent din marja de profit şi ar începe să practice şi ele dobânzi rezonabile. Aşa, se speră că vor avea bunăvoinţa de a o face, dar se acceptă implicit şi cu grave consecinţe ideea că statele pot să dea faliment ca orice firmă. Or, o ţară nu e o companie menită să asigure profitul pentru 1-3 % din populaţie; o ţară e o societate complexă, care nu funcţionează nici fără simboluri, nici fără solidaritate, nici fără compasiune.

Neîncrederea colectivă în aşa-numita “clasă politică” nu e un fenomen prea sănătos, dar reflectă totuşi îngrijorarea legitimă a cetăţenilor tocmai faţă de această închistare lipsită de generozitate a stăpânilor lumii actuale.Aceştia nu au prea înţeles din experienţa alegerilor prezidenţiale din SUA din 2008, când Obama a câştigat mai ales prin viziune şi generozitate; nu ştiu dacă le va mai câştiga şi anul acesta din aceleaşi raţiuni, dar există multe şanse să le câştige tocmai fiindcă, nici de data asta, competitorii lui nu vădesc nici generozitate, nici viziune.

Prof. Dr. Zoe Petre

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult