15
December , 2017
Friday

Un film bun este ca un portal în timp, cănd istoria ne ajunge din urmă, copleşindu-ne prezentul cu încărcătura sa de metafore, drame şi speranţe. Acesta este sentimentul pe care l-am avut văzănd filmul recent al Angelinei Jolie, In the Land of Blood and Honey (“In ţara săngelui şi a mierii”). Am fost cuprinsă de film de la început, nu doar pentru că urmăream un film scris, regizat şi produs de către una dintre celebrităţile cele mai marcante ale Hollywood-ului de astăzi, ci şi pentru că, la începutul anilor 90, fusesem martora „ de la distanţă”a războiului teribil din Bosnia trăind în ţara vecină, România.

Astfel încăt, invitată fiind împreună cu un grup de cercetătoare de la Centrul pentru Studii despre Femei de la University of California, Los Angeles, la premiera din Los Angeles a acestui film, ce îmi fusese deja descris ca fiind axat pe realităţile războiului din Bosnia, am devenit neliniştită. Pentru mine acest film înseamnă masacre şi violuri în masă.Dar apoi, treptat,mi-am reamintit că Angelina Jolie se dedicase de-a lungul a mai mulţi ani unei importante activităţi umanitare în calitate de Ambasador de Bune Intenţii al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi O.N.U. fiind, totodată, prima laureată a Premiului “Cetăţean al Lumii” acordat de către Asociaţia de Corespondenţi ai O.N.U. şi a unui premiu „Acţiunea Global-Umanitară”.

Cu o apartiţie graţioasă, artista şi-a prezentat filmul la premiera ce a avut loc la cinematograful ArcLight din Hollywood, fiind îmbrăcată într-o lungă rochie neagră amplă, dar totodată cu o tăietură simplă, ca marcă de respect pentru subiectul filmului ce urma să debuteze. Prin discursul său concis, dintr-o dată mi-a apărut în faţă o femeie decisă, o autoare de film, chiar o cercetătoare.

Inima mi-a tresărit când a început muzica (semnată de Gabriel Yared,căştigător al unui Oscar pentru muzica de film al lui English Pacient-

-(„Pacientul englez”), ceea ce imediat m-a readus înapoi acasă, în Balcani.Vizitasem Iugoslavia ultima dată ca adolescentă, pe cănd ţara arăta ca o coastă de mare italienească, cu tineret pe motociclete Vespa, magazine private, blugi şi, în general, trai bun şi voioşie. Dar apoi totul a dispărut brusc în smogul ultra-naţionalismului şi a războiului ce au urmat căderii comunismului.

“În ţara săngelui şi a mierii” este o poveste dublă: o poveste de război şi o poveste de dragoste, de aici şi titlul centrat pe sângele războiului şi pe mierea iubirii. De-alungul filmului, povestea de dragoste devine pănza pe care se înscriu tensiunile războiului, cu răsucirile lor halucinante.Protagoniştii, Ajla este o bosniacă musulmană, iar iubitul ei, ce este totodată şi supraveghetorul ei, Danijel, este un sărb bosniac, fiul necruţătorului general Nebojsa Vukojevich.Ajla este pictoriţă, iar Danijel devine ofiţer de armată,băntuit de un iniţial spirit inocent şi de către iubirea sa pentru Ajla şi, pe de altă parte, de datoria sa pentru „ţara mamă”, ceea ce însemna să lupte pentru puritate etnică sârbă şi să omoare fără cruţare musulmani bosniaci.

Filmul a fost turnat la Budapesta, ceea ce a reuşit să redea parfumul regiunii de dinainte de războiul din Bosnia :arhitectura europeană, străzile vechi, blocurile cenuşii, muzeul de artă.Toţi actorii filmului sunt originari din fosta Iugoslavie, iar filmul este vorbit în sărbeşte, ceea ce adaugă un cald ecou de autenticitate.Din nou, actorii reunesc toate diviziunile războiului:ei sunt sărbi, sărbi bosniaci, musulmani bosniaci şi sărbo-croaţi, ceea ce a reuşit să transforme filmul din artă într-un moment de triumf uman şi politic.

Naraţiunea este viguroasă, cu duo-ul război-iubire, în jurul căruia se desfăşoară cu precizie evenimentele războiului.În timp, ne obişnuim să trăim emoţiile Ajliei, să o credem,să suferim împreună cu ea:este profund umană, dar totodată un simbol al sacrificiului,doarece Ajla sacrifică dragostea în favoarea războiului, în contextul răzbunării pierderii suferite de familia sa.

Dragostea lui Ajla şi Danijel este exemplară pentru trecerea graniţelor etnice, ceea ce era curent în regiune înainte de război într-o comunitate în care căsătoriile inter-etnice erau dese. Actorii înşişi au fost fie răniţi în război (Vanessa Glodjo), ori familiile lor au pierit (Alma Terzic), ori au fost chiar membri ai unităţilor speciale ale armatei bosniace (Fedja Stukan). Iar trupul Ajlei este pânza pe care se înscrie metamorfoza torturată a lui Danijel, aşa cum sunt trupurile celor între 20.000-50.000 de femei care au fost violate în mod sistematic în timpul războiului bosniac între 1992-1995 (când aproximativ 110.000 de oameni au fost raportaţi ucişi şi 2,2 milioane au fost transmutaţi.).Astfel încât revenim la vechea idee a lui Michel Foucault, anume că trupul uman este locul ultimei rezistente la putere, precum în „Colonia penitenciară” a lui Franz Kafka. Şi nu este de mirare că în urma războiului bosniac, violul ca armă de razboi a fost recunoscut pentru prima dată drept crimă de război de către Curtea Internaţională de Justiţie, alături de purificare etnică şi genocid.

Istoria din spatele naraţiunii este corectă, şi regăsim marile teme şi metafore dominante ale regiunii, ceea ce ne reaminteşte de antropologia politică a Iugoslaviei de dinainte de al doilea război mondial scrisă de către Rebecca West în a sa Black Lamb and Grey Falcon (“Mielul negru şi şoimul gri’) cât şi Balkan Ghosts („Fantome balcanice”) a lui David Kaplan. Aceste mituri sunt:martiriul, sanctificarea, sacrificiul şi inocenţa,ceea ce este, de altfel, relevat în dialogurile scurte şi concise.

Sperăm ca filmele viitoare ale Angelinei Jolie să se axeze pe realităţi similare, abordate din acelaşi unghi necruţător de real, făcănd-o poate unică in Hollywood, unde cultura populară este mult prea adesea adăugată în mod caricatural unor evenimente internaţionale dramatice, creând astfel o anestezie surrealistă pentru audienţa americană (precum filmele The Peacemaker- „Negociatorul de pace” sau Behind Eneny Lines În spatele liniilor inamice” –ambele despre războiul din Bosnia).

Am ieşit dezmorţită de la film la ora zece seara, în timp ce simţeam în jurul meu audienţa americană înmărmurită, înspăimântată, şi oarecum reticentă faţă de film. Am înţeles atunci că filmul îmi plăcuse probabil doar mie şi altor câtorva din regiunea balcanică şi că spectatorii americani nu aveau racordat filtrul emoţional la asemenea gravităţi, ce probabil, i-ar fi delectat şi impresionat doar pentru câteva secunde ori minute de ştiri CNN, dar în nici un caz pentru durata a două ore de film, ce le-a părut,probabil, oarecum îngrozitor.

Faptul că Angelina Jolie, o americancă, a fost capabilă să se imerseze intr-o cultură diferită până într-un punct de identificare, relevă o sensibilitate artistică deosebită şi un talent pur.Totodată, faptul ca această câştigătoare a unui Oscar a coborăt din turnul de fildeş Hollywoodian şi a suferit artistic durerea acestor femei violate este însemnul distins al unei fiinţe profund umane, al unei purtătoare de cuvănt pentru cei neîndreptăţiţi, ale căror cazuri ar fi, altfel înmormântate în memoria infinită a istoriei pânâ la sfărşitul timpului.

Denise Roman,PhD cercetătoare la Centrul pentru Studii ale Femeilor de la „University of California” Los Angeles.

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult