20
April , 2018
Friday
ne declară E.S. dl Iulian Buga, ambasadorul României în Irlanda La sfârşitul lunii iulie, ca rezultat ...
De peste două decenii, grupul de firme „NIRO”, preşedintele său, dl. Nicolae Dumitru, s-au implicat ...
Balcanii şi Europa – 15 ani Parcurgând presa internaţională, am întâlnit în ziarul „Zaman” un interviu ...
În urmă cu patru ani relatam istorioara unor camionagii est-europeni care, aflaţi la capătul puterilor ...
[caption id="attachment_1980" align="alignleft" width="300" caption="Doi din liderii românilor/vlahilor din Timoc, Pedrag Balasevic şi Drăgan Demic"][/caption] O ...
A apărut ediţia cu numărul 20 a Suplimentului „Români peste Hotare” al revistei „Balcanii şi ...
Executaţi silit Pentru români, criza din Spania este chiar mai acută decât pentru iberici şi îşi ...
Andra - Renumită artistă pop, vedetă de televiziune - Alexandra Irina Măruță, cunoscută de către public ...

Archive for March, 2012

„România este un important partener în drumul spre integrarea în Uniunea Europeană”

Reporter: editura March - 21 - 2012 Comments Off on „România este un important partener în drumul spre integrarea în Uniunea Europeană”

– ne declară E.S domnul Sami Shiba, Ambasadorul Republicii Albania la Bucureşti

-Am dori să ne prezentaţi principalele obiective ale dezvoltării Albaniei, în anul pe care-l parcurgem.

-În primul rând, aş vrea să afirm că anul 2012 înseamnă aniversarea a 100 de ani de la Proclamarea Independenţei Albaniei, un eveniment istoric important, care va fi sărbătorit în mod deosebit de naţiunea albaneză. Le suntem recunoscători popoarelor şi naţiunilor care au sprijinit marile strădanii şi sacrificii ale albanezilor pentru libertate şi independenţă, în acest context România ocupând un loc aparte. De altfel, cu ocazia aniversării a 100 de ani de independenţă, împreună cu instituţii româneşti şi cu asociaţiile albanezilor, vom organiza numeroase şi importante activităţi ştiinţifice, culturale şi artistice.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, menţionez că în anul 2012, pentru Albania, principalul obiectiv naţional îl reprezintă integrarea în Uniunea Europeană. Aproximativ 94% dintre albanezi susţin această opţiune. În context, guvernul s-a angajat în mod ferm la realizarea priorităţilor stabilite de Comisia Europeană pentru obţinerea statutului de candidat şi începerea negocierilor de aderare.

Transformarea visului poporului albanez în realitate – „Albania, o ţară dezvoltată” – constituie un alt obiectiv major pentru anii următori. Pentru aceasta, guvernul albanez este hotărât să continue reformele economice profunde, privatizările masive, creşterea economică rapidă şi revoluţia fiscală, să dubleze veniturile, să crească venitul mediu pe economie, să crească salariile şi pensiile, precum şi să continue războiul împotriva criminalităţii şi corupţiei.

Un alt obiectiv este ca Albania să devină o importantă ţară producătoare de energie regenerabilă. Amintesc că au fost finalizate 220 de contacte pentru construirea de centrale hidroelectrice, din totalul de 450 planificate. De asemenea, este încurajată producerea de energie eoliană, precum şi stocarea energiei solare şi geotermale. Printre alte obiective importante se află dezvoltarea educaţiei şi grija continuă pentru sănătatea cetăţenilor, precum şi preocuparea deosebită pentru valorificarea eficientă a excelentului potenţial turistic – litoralul, cât şi regiunile de munte. Dezvoltarea reţelei de internet şi îmbunătăţirea serviciilor şi a infrastructurii turistice sunt, de asemenea, alte obiective majore şi ambiţioase ale Guvernului albanez.

Ce ne puteţi spune despre perspectiva europeană a Balcanilor de Vest?

– Ţările din Balcanii de Vest au făcut progrese substanţiale pe calea integrării în Uniunea Europeană. Albania este şi ea parte a acestui proces, a acestui curent pro-european. În acest context, este important ca perspectivele europene ale ţărilor noastre să rămână pe agenda europeană şi uşile UE să ne fie deschise.

Acceptarea Albaniei şi Croaţiei în Alianţa Nord-Atlantică va fi urmată în curând de aderarea altor ţări din regiune, inclusiv a Kosovo. Albania crede cu tărie că extinderea NATO în Balcani constituie, în esenţă, întemeierea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi stabilităţii. Politica uşilor deschise promovată de NATO este singura politică dreaptă şi realistă, în beneficiul geostrategic şi geopolitic atât al NATO, cât şi al statelor care aspiră la aderare.

Albania are relaţii excelente cu vecinii săi şi cu întreaga regiune, precum şi voinţă politică pentru consolidarea acestor relaţii, în viitor. Continuăm să promovăm integrarea regională prin crearea unei infrastructuri regionale comune, înlăturarea barierelor de la frontieră şi asigurarea circulaţiei libere a populaţiei, bunurilor şi capitalului.

Câteva consideraţiuni asupra relaţiilor dintre Albania şi România.

– Relaţiile dintre Albania şi România sunt foarte bune, bazate pe legăturile istorice de prietenie dintre cele două popoare şi cooperarea actuală din toate domeniile. România este un aliat al Albaniei în cadrul NATO şi un important partener în drumul acesteia spre integrarea în Uniunea Europeană. Mulţi demnitari români pe care i-am întâlnit mi-au confirmat că România va sprijini Albania în procesul de integrare în UE, motiv pentru care le adresez mulţumiri. Având în vedere relaţiile existente, sperăm să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală şi să păstrăm dialogul politic deschis pe care îl avem acum. Mai amintesc că între ţările noastre au fost semnate toate documentele de cooperare bilaterală, inclusiv Tratatul de Prietenie. Albania este decisă să extindă relaţiile cu România, în special în domeniul economic, să intensifice contactele instituţionale între structurile economice şi comerciale, între Camerele de Comerţ, forumuri economice, agenţii de turism etc.

Profit de prilejul acestui interviu şi doresc să-mi exprim aprecierea pentru revista „Balcanii şi Europa”, care ne oferă posibilitatea de a cunoaşte opinii, analize şi comentarii privind evoluţia evenimentelor recente din regiune şi din lume. Cred că este singura revistă care reflectă în mod realist, profesional şi nepărtinitor evenimentele din ţările balcanice şi perspectiva lor euro-atlantică.

• Relaţiile politice dintre Albania şi România sunt deosebit de bune, culminând cu vizita la Tirana, în anul 2011, a Preşedintelui României, E.S. dl. Traian Băsescu. Această vizită, precum şi vizita la Bucureşti a vicepremierului şi ministrului de Externe al Albaniei, E.S. dl. Edmond Haxhinasto, vor constitui în mod cert o bază pentru consolidarea şi instituţionalizarea colaborării noastre pe toate planurile.

• România, ţară prietenă, a găzduit şi l-a sprijinit pe primul prim-ministru independent al Albaniei, Ismail Qemali, care, împreună cu alte personalităţi politice albaneze, în ziua de 5 noiembrie 1912, la Hotel „Continental” din Bucureşti, a decis să declare independenţa Albaniei, care a culminat la Vlora, pe data istorică de 28 noiembrie 1912.

• Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Proclamarea Independenţei Albaniei vor fi organizate „Săptămâna Culturii Albaneze”, la Bucureşti şi „Săptămâna Culturii Române” la Tirana, în cadrul cărora vor avea loc simpozioane ştiinţifice, lansări de filme, de carte etc.

 

Destin

Reporter: editura March - 21 - 2012 Comments Off on Destin

Trăim zile în care o rememorare chiar și palidă a unor secvențe din istoria recentă a țării este utilă.

În urmă cu ani, atunci când am intrat în Ununea Europeană, mulți au socotit că vom nimeri într-un Paradis. La sosire ne-am trezit înconjurați de oameni care, după începuturi generoase, s-au arătat a fi preocupați, cu precădere, de problemele lor. Drept să fim, au fost și ani când lucrurile au mers mai binișor, după care, mecanismul european s-a gripat, roțile avansului s-au încetinit și cu toți ne-am trezit pe cap cu chipul hâd al crizei. Numai că noi am mai apucat să luăm o seamă de măsuri economice ce ne-au ferit, cât de cât, până acum, de ravagii și mai mari și am intrat și noi în epoca împrumuturilor masive, pentru a-i feri pe cei mulți de efecte devastatoare, deși și noi le-am simțit, aproape de limita suportabilității.

Și totuși calea aleasă a fost calea cea bună. Pentru că oricine s-ar fi putut întreba: dacă am fi rămas pe cont propriu, și n-am fi aplicat la Uniunea Europeană – în care ne-am încadrat benevol, prin asentimentul populației și ai factorilor politici – am fi dus-o, oare, mai bine? Nu, categoric, nu! Într-o lume a interdependențelor economiilor, a globalizării, este complect depășită concepția potrivit căreia “de unul singur” am fi putut face față unui asemenea ciclon cum poate fi categorisită actuala criză.

Și ne aflăm în fața momentului istoric al semnării “Tratatului priviind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța în cadrul Uniunii Economice și Monetare”. Chiar din primul moment, de la prezentarea acestei oferte fundamentale pentru viitorul european, factori supremi de decizie au purces la semnarea acestui tratat care include priorități politice și obiective stabilite în cadrul Strategiei Europa 2020. La apariția acestui Tratat, după prime dispute politicianiste, încetul cu încetul toate partidele reprezentate în Parlament, fie de dreapta, fie de stânga, s-au pronunțat pentru semnarea și acționarea în spiritul acestui tratat.

O privire sumară asupra acestui document indică necesitatea consolidării agendei economice printr-o supraveghere mai atentă din partea Uniunii Europene. Concomitent apare și asigurarea stabilității zonei europene. În anul 2013 va fi instituționalizat “Mecanismul European de Stabilitate” (MES). Se urmărește însănătoșirea și redresarea sectorului financiar și, deasemeni, creșterea economiei durabile, ocuparea forței de muncă, competitivitatea și coeziunea socială. Acest Tratat, adresat și altor țări în afara celor a căror monedă este euro, ține seama și de obțiunea acestora de a se integra în marea asociație de state europene, și a contribuii la realizarea și traducerea sa în practică, după cum este și cazul României, care și-a dat deja acceptul.

Evident că a trebuit să apară și o seamă de probleme ce țin de interpretare. Unii afirmă că această abordare rezolvă probleme de fond dar ce aparțin viitorului și mai puțin prezentului, din păcate. Se instituie o garanție că nu se va mai întâmpla o goană după bani publici și pe datorie în anii următori, după implicarea în Tratat. Într-un cuvânt se dorește evitarea ca tot ceea ce a fost benign să nu se mai întâmple și nici un stat european să nu-și mai permită să trăiască din împrumuturile altora, la nesfârșit.

Tratatul este favorabil României pentru că ne obligă să ne îndreptăm către sursa gratuită de finanțare de la Bruxelles, viabilă pentru încă cel puțin 20 de ani, perioadă în care țara noastră ar trebui să depună mari eforturi pentru a putea să recupereze decalajul de dezvoltare economic dintre noi și media UE. Și astfel, din nou se configurează idea străveche potrivit căreia “unde-i unul nu-i putere, la nevoi și la durere” și unde sunt mai mulți, lucizi, efectivi, doritori de progress, puși pe muncă, efectele crizei pot fi depășite. Acest lucru l-au înțeles toate partidele politice parlamentare de la noi ce își afirmă astfel maturitatea și adeziunea efectivă la statornicirea drumului pe care au pășit atunci când au aderat – din nou spunem, cu consințământul întregii populații – să-și împartă destinul împreună cu întreaga Europă.

Carol Roman

 

Confesiunile unui mare savant

Reporter: editura March - 21 - 2012 Comments Off on Confesiunile unui mare savant

În anul 1970 o vizitam des pe doamna Ana Aslan. Într-o bună zi, un tânăr medic prieten mi-a şoptit că în clinica de la spital s-ar afla Juan Peron şi aş fi vrut să fiu eu acel ziarist ce-şi adăuga în panoplie şi un asemenea interviu. Discreţia totală nu a putut fi străpunsă.

În cele din urmă, în afara subiectului care mă presa şi pentru care o deranjasem în acea dimineaţă de septembrie, renumita savantă a consimţit să răspundă la câteva întrebări cu un caracter ceva mai intim. Mi-a povestit despre momentul când s-a decis să-şi dedice cunoştinţele şi forţele profilaxiei îmbătrânirii precoce. Era vorba, bineînţeles, de anii tinereţii…

În anul 1938 lucra la fostul spital „Witing” din Bucureşti, ca medic cardiolog. A fost prima femeie din ţara noastră care deţinea un asemenea titlu, într-o specialitate atât de delicată. Se ocupa intens de o secţie a spitalului care era amenajată pentru oameni în vârstă, cu precădere pensionari. La acea vreme obţinuse câteva rezultate remarcabile în îngrijirea unor bătrâni bolnavi de cord. Devenise o bună prietenă a pacienţilor săi, pe care-i îngrijea ca pe propriii părinţi. Şi cum ziua de naştere a doamnei Aslan coincidea cu prima zi din calendar, în acel an a primit o felicitare iscălită de toţi cei internaţi în secţia de care se ocupa, care suna astfel: „Doamnei doctor Aslan, cu mulţumiri, pentru că se ocupă de aceste jucării stricate ale vieţii”.

Asemenea cuvinte au impresionat-o. Din ele a desprins mult mai mult decât un semn de mulţumire. A înţeles că era vorba de invitaţia de a se dedica acestei categorii de oameni, care aşteptau din partea medicilor un efort acordat exclusiv lor. Mai ales că la acea scrisoare de mulţumire se adăuga şi regretul său de copil, care avusese neşansa de a-şi pierde tatăl pe când avea doar vârsta de 13 ani; a avut un moment de cumpănă, după care s-a decis să se ocupe exclusiv de problemele bătrâneţii. „Am fost fericită când, în urma strădaniilor mele, am descoperit o pistă în medicină: o folosire nouă a procainei şi, de aici, Gerovitalul, care, experimentat ani îndelungaţi şi aplicat în numeroase ţări ale lumii, a dus la obţinerea unor rezultate frumoase, cunoscute în general sub denumirea de medicamentul românesc de profilaxie a îmbătrânirii premature”.

Doamna Aslan nu-şi făcuse niciodată probleme în legătură cu vârsta, nici în tinereţe, nici atunci. În copilărie citea romane şi plângea pentru dramele altora, la maturitate s-a preocupat de vârstă, în măsura în care o studia la alţii. Există înţelepţi care spun că omul trebuie să se resemneze la gândul morţii, că acest gând îi dă pace sufletească. Doamnei Aslan i se părea mai înţelept, sau poate mai firesc, ca omul să nu se gândească la moarte, ci să aibă întotdeauna proiecte, întotdeauna ceva foarte important de făcut, care să-l cheme spre viaţă. Goethe a spus-o, poate, cel mai clar atunci când a afirmat că o viaţă nefolositoare nu înseamnă decât o moarte prematură.

În sensul de deces moral…

Desigur. Deci, întâi sensul vieţii, folosul ei, natura ei şi pe urmă durata şi densitatea. Durata vârstei, înaintea oricărui tratament, e o chestiune de contor ereditar. Dar, parafrazând un proverb, natura propune şi omul dispune: durata pe care ne-o „propune” natura, noi putem s-o scurtăm sau s-o lungim, prin regimul nostru de viaţă, începând de la vârsta de 15-16 ani.

Ţin minte că mi-a vorbit îndelung despre îmbătrânirea prematură, al cărei ritm e accelerat de boli şi de intoxicaţiile pe care şi le provoacă omul, încă din adolescenţă, prin alcool, ţigări, medicamente, prin orice lucru care depăşeşte graniţele uzului, pentru a intra în teritoriul abuzului. Şi mai menţiona că epoca noastră nu notifică doar o creştere a mediei de vârstă a oamenilor, ci adulţii sunt mai multă vreme tineri.

Schematizând – îmi spunea – avem între 18-30 de ani perioada de maximă asimilare şi încadrare în viaţa societăţii. Dacă adăugăm ceea ce ştiinţa de azi denumeşte „fenomenul acceleraţiei”, faptul că generaţiile tinere de azi cresc mai repede, intră mai iute în viaţă, putem spune că miezul valoros al vieţii omului s-a extins. Din punct de vedere spiritual, bătrâneţea începe atunci când omul nu mai trăieşte în prezent şi în viitor, ci întoarce faţa spre trecut.

Odată cu dispariţia acestei distinse doamne ce a fost acad. Ana Aslan, medic eminent, care a făcut să se audă despre România în toată lumea în vremuri când ţara era ignorată ori hulită, s-a spulberat şi faima medicamentului românesc Gerovital, dar, de ce să nu recunoaştem, şi renumele Institutului de altădată.

O altă poveste frumoasă uitată de vremuri…

Carol Roman

 

Eurodeputaţi români reconfirmaţi in funcţii deţinute în comisiile de specialitate ale Parlamentului European

Reporter: editura March - 21 - 2012 Comments Off on Eurodeputaţi români reconfirmaţi in funcţii deţinute în comisiile de specialitate ale Parlamentului European

Cinci dintre cei şase eurodeputaţi români, care în ultimii doi ani şi jumătate au deţinut funcţii de vicepreşedinţi în comisii de specialitate ale PE, au fost reconfirmaţi pentru un nou mandat. Astfel, la primele reuniuni ale comisiilor de specialitate din a doua jumătate a actualei legislaturi a PE au fost reconfirmaţi Theodor Stolojan (PPE, vicepreşedinte în Comisia de afaceri economice şi monetare), Ioan Mircea Pascu (S&D, vicepreşedinte în Comisia de afaceri externe), Sebastian Bodu (PPE, vicepreşedinte în Comisia de afaceri juridice), Adriana Ţicău (S&D, vicepreşedinte în Comisia de transporturi şi turism) şi Corina Creţu (S&D, vicepreşedinte în Comisia pentru dezvoltare). În perioada iulie 2009 – ianuarie 2012, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei de agricultură a fost Rareş Niculescu (PPE). De asemenea, a fost reconfirmată şi eurodeputata Norica Nicolai (ALDE) ca unul dintre vicepreşedinţii Subcomisiei de securitate şi apărare din cadrul Comisiei de afaceri externe a PE. Eurodeputata Elena Băsescu (PPE) a fost aleasă unul dintre vicepreşedinţii Comisiei de petiţii (PETI).

Unii eurodeputaţi români deţin poziţii importante şi la nivelul grupurilor politice. Astfel, Marian-Jean Marinescu este vicepreşedinte al grupului PPE, Rovana Plumb vicepreşedinte al grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) şi Adina Vălean vicepreşedinte al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa.

Despre activitatea reprezentanţilor României în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, precum şi în alte forumuri, urmează ca revista noastră să publice articole speciale.

Ajutoare pentru sinistrați

Reporter: editura March - 20 - 2012 Comments Off on Ajutoare pentru sinistrați

Solidaritate cu cei în suferință de pe urma zăpezilor devastatoare

Printre marile companii din ţara noastră care au reacţionat promt venind în sprijinul miilor de sinistraţi rămaşi fără adăpost în urma zăpezilor devastatoare care au afectat o mare parte din teritoriul țării noastre se află Complexul Comercial “Dragonul Roșu”. Ca de fiecare dată în momente de excepție, atunci când populația a fost supusă unor mari privațiuni, acest mare complex a creat condiții de afirmare plenară a solidaritați umană. Astfel, la inițiativa Ambasadei R.P. Chineze, a Comunității oamenilor de afaceri chinezi, a Administrației Societății Comerciale “Dragonul Roșu”, au fost organizate acțiuni de strângere a numeroase articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, a unor sume de bani cu care au fost cumpărate produse alimentare neperisabile.

Datorită contribuției comercianților chinezi, turci, kurzi și români care au făcut donații au fost colectate circa 20.000 de euro și mărfuri în valoare de aproximativ 30.000 de euro. Un convoi format din 15 camioane ale Ministerului Apărării Naționale a transportat donațiile în comuna Cilibia, din județul Buzău, zonă puternic afectată, unde a fost întâmpinat de domnul Paul Beganu, prefectul județului.

 

Se spulberă mirajul EURO?

Reporter: editura March - 20 - 2012 Comments Off on Se spulberă mirajul EURO?

Până recent, moneda euro părea destinată să se extindă în întreaga Europă. Acest lucru nu mai este valabil. Nici una dintre ţările europene rămase în afara zonei nu pare să îmbrăţişeze acum moneda comună. Şapte state est-europene care au aderat recent la UE (Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Bulgaria şi România) şi-au anunţat intenţia de a revizui obligaţiile ce le revin pentru adoptarea monedei euro. În 2002, introducerea monedei unice era sărbătorită cu fast şi euforie, drept primul pas spre supremaţia economică a Uniunii Europene în lume. Nimeni nu se gândea că după un deceniu, însăşi existenţa monedei euro va fi pusă sub semnul întrebării.

Pe 1 ianuarie 2002, aproape 300 de milioane de europeni din 12 ţări renunţau la vechile lor monede, adoptând Euro cu un imens entuziasm. O euforie fără margini răzbătea din declaraţiile făcute de politicienii vremii. „Dorinţa noastră este ca moneda Euro să fie începutul unei Uniuni Europene mai puternice. Vom fi cei mai tari din lume”, spunea atunci Romano Prodi, preşedinte al CE. Între timp, alte cinci ţări s-au alăturat treptat Zonei Euro, iar moneda unică adusese o prosperitate fără precedent în vestul continentului şi se impusese în faţa dolarului. Inflaţia medie in Eurozonă n-a depăşit niciodată 2%, iar în prima fază a crizei mondiale, în 2008, euro chiar a protejat unele ţări. Dar visul frumos a început să se destrame când criza a scos la iveală slăbiciuni ale proiectului. Problemele s-au accentuat în 2010, când cheltuielile pe datorie din anii de boom economic au început să ajungă din urmă, rând pe rând, ţările membre.

Planuri în stand-by

Extinderea zonei euro a fost văzută ca parte a destinului manifest al Europei, iar fostele ţări de după Cortina de Fier au văzut în adoptarea monedei unice un semn puternic de succes, atât politic cât şi economic, notează „Wall Street Journal”.

Guvernele din Europa Centrală şi de Est, din ţări care merg de la Ungaria şi până la Bulgaria, care odată susţineau că vor adera la clubul euro, pun acum aceste planuri în aşteptare şi reevaluează costurile şi beneficiile a ceva ce părea inevitabil. Economii ca Polonia şi Republica Cehă sunt de tipul celor pe care liderii din zona euro vor să le aducă în uniunea lor monetară – competitive, cu datorii puţine şi perspective de creştere puternică. Dar trecerea cu succes a Poloniei prin criză, cuplată şi cu criza datoriei din zona euro, a schimbat opiniile cu privire la adoptarea monedei comune – mult timp un obiectiv declarat, guvernul angajându-se să-l realizeze până în 2012. Acum, ministrul polonez de Finanţe, Jan Vincent-Rostowski, invocând „probleme structurale foarte adânc înrădăcinate” în uniunea monetară, a afirmat că „va dura câţiva ani până când vom şti dacă zona euro este bine construită şi sigură pentru a adera”. Iar liderul opoziţiei, Jaroslaw Kaczynski, a fost şi mai tranşant, afirmând că adoptarea euro acum ar fi „o sinucidere economică”. Liderii politici de la Varşovia spun totuşi că doresc aderarea la euro… în cele din urmă. Un sondaj realizat de Ministerul polonez de Finanţe la sfârşitul anului trecut a arătat că sprijinul polonezilor faţă de adoptarea euro este de 29%, în scădere de la 38%, iar opoziţia faţă de adoptare a crescut la 53%.

Nici premierul ceh Petr Necas nu este mai optimist: „Putem vedea cu toţii cum uniunea monetară se transformă într-o uniune de transfer sau chiar o uniune a datoriei. Nimeni nu ştie până unde se va degrada acest proiect”.

În Slovacia vecină, care a adoptat moneda euro la începutul lui 2009, indignarea în rândul parlamentarilor şi populaţiei, generată de faptul că ţara a trebuit să contribuie la eforturile de salvare pentru ţări mai bogate, a dus la căderea guvernului în octombrie 2011 şi a periclitat măsurile de gestionare a crizei. Tonul este general valabil pentru oficialităţile din „Noua Europă”, care cred că apartenenţa la moneda euro ar putea face mai dificilă situaţia pentru economiile lor, nu mai uşoară. „Dacă eşti puternic, este bine să fii în interiorul zonei euro, dacă eşti slab, este un pericol”, consideră ministrul Economiei din Ungaria, Gyorgy Matolcsy.

Ponderea românilor care vor adoptarea euro a scăzut, de la declanşarea crizei, la sub 50%, chiar dacă oamenii îşi doresc să aibă o monedă puternică, este de părere guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: „Înainte de criză, 90% dintre români spuneau că vor să intrăm în zona euro şi chiar exportatorii ne întrebau când vom adopta moneda unică. Probabil că mai puţin de jumătate vor acum, după apariţia crizei, să adoptăm euro”. Isărescu consideră că România şi-a asumat adoptarea euro odată cu semnarea Tratatului de aderare la UE şi că trebuie să accepte intrarea în zona euro „cu orice cost”, motiv pentru care autorităţile de la Bucureşti şi-au fixat ca ţintă de adoptare a monedei unice anul 2015.

Schimbarea stării de spirit este considerată a fi un semn de rău augur pentru procesul, lung de decenii, de creştere a integrării economice europene. Moneda comună este piesa centrală şi simbolul acestei integrări, dar nu toate statele europene sunt la unison în această privinţă. Astfel, două ţări nemembre ale zonei euro, Marea Britanie şi Danemarca, au prevederi explicite împotriva adoptării euro, iar opinia populară s-a întors recent puternic împotriva aderării la moneda unică. În Suedia, care nu dispune de o prevedere contra oficială (dar a refuzat cu abilitate să îndeplinească una dintre cerinţele pentru aderare), un sondaj de opinie din noiembrie 2011 privind adoptarea euro a fost în cea mai mare parte negativ – 80%. În interiorul şi în afara Zonei Euro, părerile sunt foarte împărţite. Marcaţi de situaţia lor şi a ţării lor, grecii s-ar întoarce la drahmă, iar unele voci – inclusiv unele mass-media – afirmă că există planuri secrete de reîntoarcere la moneda naţională chiar şi în cazul Germaniei. Totuşi, cele mai optimiste păreri despre viitorul monedei unice le găsim în… Germania, Franţa şi Spania.

 

Sfârtecarea Moldovei istorice

Reporter: editura March - 20 - 2012 Comments Off on Sfârtecarea Moldovei istorice

În 2012 se împlinesc 200 de ani de când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost rupt din trupul vechii Ţări a Moldovei şi alipit Rusiei ţariste. Ironia istoriei a făcut ca acest rapt teritorial să fie rezultatul unor negocieri ruso-turce purtate la Bucureşti, aflat sub ocupaţia trupelor ţariste, ca de altfel ambele state, atunci separate – Moldova şi Muntenia (numită din vechime Valahia sau Ţara Românească). Aşa-numita pace de la Bucureşti, semnată la 16 mai 1812, consemna de fapt o înţelegere între două imperii (Otoman şi Rus) care îşi disputau supremaţia în regiune, peste capul şi fără nici un acord din partea românilor. 1812 a adus, aşadar, o ciuntire a vetrei strămoşeşti şi înstrăinarea, timp de aproape două secole, a unei importante părţi a ramurii răsăritene a poporului român.

Preliminariile raptului. Românitatea populaţiei compacte dintre Dunăre, Carpaţi şi Nistru, precum şi latinitatea limbii şi caracterul unitar al acesteia au fost recunoscute de popoarele din vecinătate încă din vechime. O dovadă de netăgăduit o oferă Harta Daciei, realizată de Ptolemeu la două secole d. Hr. Mai târziu, cartografi europeni de renume din secolele XV-XVIII consemnează în hărţile lor existenţa unor state bine delimitate, circumscrise în vatra vechii Dacii, sub numele Valahia şi Moldova. Basarabia desemna atunci o mică regiune din sudul Moldovei (ţinutul Bugeacului). La două decenii de când devenise împărăteasă, Ecaterina a II-a (1762-1796) intenţiona să re-creeze Dacia, punând împreună Moldova, Valahia şi Basarabia (Bugeacul) sub oblăduirea Imperiului Rus. Dincolo de „mania ţarinei de a pune mâna pe alte ţări” – expresia îi aparţine istoricului rus Derjavin, citat şi de Soljeniţîn („Chestiunea rusă la sfârşit de secol XX”, Editura Anastasia, 1995, p.56) – planul de recreare a Daciei, la care a fost nevoită să renunţe datorită evoluţiilor generale din Europa, rămâne o dovadă că în viziunea rusă a acelei perioade teritoriile vetrei româneşti şi populaţia acestora reprezentau un tot unitar.

Planurile expansioniste ale ţarinei Ecaterina a II-a au fost reluate de urmaşii săi, mai ales de Alexandru I (1801-1825), în timpul căruia aproape jumătate din Moldova a fost alipită Rusiei. După o nouă ocupare militară rusă a ţărilor române, începând cu 1806, administraţia imperială de la Sankt Petersburg pregătise chiar un plan de reorganizare a teritoriilor româneşti în patru gubernii, astfel: două în Muntenia, una în Moldova şi una în Basarabia (ţinutul Bugeacului).

Pe lângă ocupaţia militară, Alexandru I s-a preocupat însă şi de implicarea Bisericii Ortodoxe Ruse în organizarea religioasă a teritoriilor româneşti, având în vedere că încă după pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), Rusia obţinuse dreptul de a se manifesta ca protector al credinţei ortodoxe în întregul Imperiu Otoman. Dar, aşa cum notează Soljeniţîn în lucrarea menţionată mai sus, deşi dreptul de protector era perceput într-o accepţie pur religioasă, chiar de la început „proiecta asupra viitorului un teribil spectru politic”. Mai apropiat de evenimentele de atunci, Karl Marx nota, în 1853, că Principatele „s-au veştejit la umbra protecţiei ruse”. (K. Marx, „Ruşii în Moldova şi Ţara Românească”, manuscrisul B 63, în vol. „Însemnări despre români”, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1964).

Cu alte cuvinte, ocupaţia militară şi politică rusă a fost urmată de fiecare dată şi de ocupaţie religioasă, ceea ce nu au făcut turcii în întreaga perioadă de dominaţie în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Într-adevăr, printr-un ucaz din 1808 al lui Alexandru I, în ţările române este înfiinţat un exarhat, având ca scop apropierea principatelor de biserici ruse. Printr-un ucaz sinodal din 12 martie 1808, legăturile bisericii române cu patriarhia Constantinopolului erau întrerupte, toate chestiunile urmând să fie soluţionate de Sinodul bisericii ruse. Exarhatul a funcţionat timp de patru ani (martie 1808 – mai 1812), încetându-şi existenţa odată cu retragerea trupelor ţariste.

Negocieri peste capul şi fără acordul românilor. După o nouă victorie a trupelor ruseşti, sub comanda lui Kutuzov, în toamna anului 1811, turcii acceptă începerea negocierilor de pace, mai întâi la Giurgiu, apoi la Bucureşti. Pretenţiile ruseşti au fost maximale: Principatele să treacă în componenţa împărăţiei lui Alexandru I. În faţa opoziţiei categorice a Porţii Otomane, ruşii îşi reduc cererile la Moldova dintre Siret şi Nistru, pentru ca, în final, sub presiunea iminenţei invaziei napoleoniene în Rusia, să se „mulţumească” cu jumătate din teritoriul estic al statului moldovean, situată între Prut şi Nistru, împreună, desigur, cu Basarabia, adică ţinutul Bugeacului. Totodată, au fost încorporate vechile cetăţi moldoveneşti de pe malul stâng al Nistrului (Hotin, Soroca, Bender/Tighina şi Cetatea Albă), precum şi Chilia şi Ismail, care secole la rând au jucat rolul de bastioane de strajă la marginea răsăriteană a Europei, menite „să apere civilizaţia şi creştinătatea latino-occidentală” (Mircea Eliade).

Prin pacea de la Bucureşti, semnată de reprezentanţii Turciei şi Rusiei la 16 mai 1812, ambele imperii beligerante îşi încălcau flagrant vechile promisiuni şi angajamente consemnate în tratate încheiate cu Principatele înainte cu câteva secole: Alexandru I nesocotea tratatele semnate de predecesorii săi, în 1656 şi, respectiv, 1711, prin care aceştia recunoşteau graniţa pe Nistru a „pământurilor principatului Moldovei, după vechea hotărnicire moldovenească”; la rândul ei, „Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea” (Marx), deoarece avea doar un drept de suveranitate, nu şi de cesiune asupra Principatelor, cărora se angajase să le apere integritatea. În condiţiile de atunci, românii nu au realizat imediat gravitatea situaţiei şi dimensiunile tragediei. Dimpotrivă, simţămintele lor iniţiale nu se deosebeau de speranţele celorlalte popoare creştine de la sud şi nord de Dunăre care, de mai multe decenii, priveau spre Rusia ca spre un eliberator. Nu de intenţii dezinteresate şi de cucernică protecţie era animat însă şi ţarul rus. Într-un „Manifest” emis la 5 august 1812, Alexandru I dădea glas bucuriei sale pentru noua anexiune: „Această pace… a adus Imperiului Rus câştiguri însemnate, încorporând în hotarul său un teritoriu roditor şi cu populaţie numeroasă… Asemenea câştiguri mari… aduc inimii noastre o nespusă plăcere”.

Pentru scurt timp după anexare, puterea rusă a încercat să păstreze o aparenţă de normalitate, numind ca guvernator civil al provinciei pe Calistrat Sturza, un vechi boier moldovean stabilit în Rusia din 1791, cu păstrarea vehilor legi şi obiceiuri moldoveneşti. Conştiinţa identitară comună cu aceea a întregii populaţii din spaţiul românesc era destul de puternică în primii ani de la anexare. Potrivit unor mărturii ruseşti, Alexandru Sturza, fiul primului guvernator civil al Basarabiei şi înalt funcţionar în Ministerul de Externe al Rusiei ţariste timp de două decenii, „nu-şi ascundea dorinţa de a vedea Moldova şi Muntenia un regat independent, adăogit cu Basarabia, Bucovina şi Transilvania” (Alexandru Boldur, „Soarta istorică a nobilimii din Basarabia”, Chişinău, 1934).

În curând însă, speranţele în rolul protector şi eliberator al Rusiei ţariste aveau să se spulbere pentru moldoveni. Printre primele măsuri luate de noua ocârmuire s-au numărat extinderea abuzivă şi oficializarea în 1813 a denumirii Basarabia de la ţinutul Bugeacului asupra întregului spaţiu al Moldovei dintre Prut şi Nistru, alipit Imperiului Rus. Un nume „fals şi fără niciun rost”, va scrie Nicolae Iorga un secol mai târziu. Dar falsurile şi arbitrariul abia începeau. Urmărindu-se din start „înstrăinarea populaţiei din stânga Prutului de sorgintea ei istorică”, aşa cum consemnează un istoric de la Chişinău, la numai un an de la alipire, în 1813, guvernatorul civil este înlocuit cu un guvernator militar, generalul I. Garting, care va forţa introducerea legislaţiei ruse în noua provincie. Tot în 1813, Biserica Ortodoxă Rusă înfiinţează Eparhia Chişinăului şi a Hotinului, iar Mitropolia Moldovei este astfel şi ea ruptă în două şi înstrăinată, fiind împiedicată să-şi mai exercite jurisdicţia canonică în teritoriul din stânga Prutului. În evoluţia Moldovei se încheia astfel o etapă crucială. Începea un nou ciclu istoric, plin de tragism şi neprevăzut.

Ioan C. Popa

 

AGENDA

Reporter: editura March - 20 - 2012 Comments Off on AGENDA

Noul ambasador al Federației Ruse la București

Primire la Cotroceni

Cu prilejul prezentării scrisorilor de acreditare de către Oleg Sergheevici Malghinov, noul ambasador al Federației Ruse la București a avut loc o convorbire cu președintele României, Traian Băsescu. Discuțiile s-au concentrat asupra stadiului relațiilor bilaterale, atât șeful statului, cât și noul ambasador al Federației Ruse, subliniind interesul pentru creșterea nivelului și substanței dialogului politic dintre cele două state, pe baza unei abordări comune constructive, întemeiată pe încredere și spirit de cooperare – evidențiază un comunicat al Președinției.


Marmara Group Fundation

Al 15-lea Summit Economic Eurasia

desfășurat în zilele de 10,11,12 aprilie 2012

Sesiuni (Istanbul):

Economie, Ecologie şi Dezvoltare durabilă. Nivelul actual al lumii obligă din ce în ce mai multe state, corporaţii și persoane fizice să dobândească o competitivitate de durată, printr-o căutare de performanțe.

Energie. Consumul de energie, securitate şi durabilitate. Subiecte: Proiectul Blue Stream; norme noi de energie în afara industriei.

Dialogul Intercultural. Prezenți la dezbateri clerici de rang înalt (islamici, credinţe creştine, evrei şi budiști). Coexistențe în diversităţi culturale: tratate şi declarații.

Femeia 2012: o căutare a viitorului. O economie reală la nivel mondial poate fi menţionată pentru prima dată în istorie, în care femeile sunt, însă, discriminate din multiple cauze.

3 Continente şi o Mare (Izmir)

Sesiune a preşedinţilor de state, actuali şi foști, efectuată în cooperare cu Camera de Comerţ din Izmir. Se discută în mod special despre foamete, sărăcie şi şomaj.

Continuă confirmarea participanților la Summit: președinți de state, președinți de Adunări parlamentare și Senat, Prim-miniștri și miniștri, ambasadori și alte oficialități din lumea afacerilor și din perimetrul social-cultural.


Amintiri dureroase pentru Azerbaidjan

Ambasada Republicii Azerbaidjan în România a organizat, în colaborare cu Ambasada Turciei și Asociația Scriitorilor din București, o conferință cu tema „Rolul dialogului constructiv în promovarea coexisteței pașnice a națiunilor: studiu de caz – Azerbaidjan”. Evenimentul s-a derulat la Hotelul Ramada Nord, după ce a fost mutat, fără preaviz, de la Uniunea Scriitorilor de pe Calea Victoriei.

Cu acest prilej a fost comemorat masacrul civililor azeri de către armeni, în ziua de 26 februarie 1992, în localitatea Hocali din regiunea Karabah, ceea ce constituie o pagină neagră în istoria omeniri. Referindu-se la acesta, dl. Anar Șükürov, consilier al Ambasadei Azerbaidjan la București, în expunerea sa a arătat că aproape un milion de azeri au fost nevoiți să-și părăsească pământurile natale și să trăiască, de 20 de ani, în exil, după uciderea în masă a azerilor. În continuare și-au expus opiniile dl. Horia Gârbea, președintele Asociației Scriitorilor din București, dl. Vasile Simileanu, editor „Geopolitica Magazine”, prof. dr. Kamer Kasim, expert în cadrul Organizației Internaţionale de Cercetare Strategică, dl. Dumitru Bălan, președinte al Asociației de Prietenie România – Azerbaidjan, precum și Andrada Dinu, din partea Partidului Democrat Liberal.

Rememorând această tragedie, una din cele mai oribile ce au avut loc în secolul XX, care continuă să îndurereze zeci de mii de familii azere, s-a subliniat, în același timp, necesitatea condamnării publice a acestui masacru precum și desfășurarea unor tratative care să țină seama de hotărârile importante luate pe plan internațional în această problemă.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult