26
September , 2017
Tuesday

Efigii

Confesiunile unui mare savant

Reporter: editura March - 21 - 2012

În anul 1970 o vizitam des pe doamna Ana Aslan. Într-o bună zi, un tânăr medic prieten mi-a şoptit că în clinica de la spital s-ar afla Juan Peron şi aş fi vrut să fiu eu acel ziarist ce-şi adăuga în panoplie şi un asemenea interviu. Discreţia totală nu a putut fi străpunsă.

În cele din urmă, în afara subiectului care mă presa şi pentru care o deranjasem în acea dimineaţă de septembrie, renumita savantă a consimţit să răspundă la câteva întrebări cu un caracter ceva mai intim. Mi-a povestit despre momentul când s-a decis să-şi dedice cunoştinţele şi forţele profilaxiei îmbătrânirii precoce. Era vorba, bineînţeles, de anii tinereţii…

În anul 1938 lucra la fostul spital „Witing” din Bucureşti, ca medic cardiolog. A fost prima femeie din ţara noastră care deţinea un asemenea titlu, într-o specialitate atât de delicată. Se ocupa intens de o secţie a spitalului care era amenajată pentru oameni în vârstă, cu precădere pensionari. La acea vreme obţinuse câteva rezultate remarcabile în îngrijirea unor bătrâni bolnavi de cord. Devenise o bună prietenă a pacienţilor săi, pe care-i îngrijea ca pe propriii părinţi. Şi cum ziua de naştere a doamnei Aslan coincidea cu prima zi din calendar, în acel an a primit o felicitare iscălită de toţi cei internaţi în secţia de care se ocupa, care suna astfel: „Doamnei doctor Aslan, cu mulţumiri, pentru că se ocupă de aceste jucării stricate ale vieţii”.

Asemenea cuvinte au impresionat-o. Din ele a desprins mult mai mult decât un semn de mulţumire. A înţeles că era vorba de invitaţia de a se dedica acestei categorii de oameni, care aşteptau din partea medicilor un efort acordat exclusiv lor. Mai ales că la acea scrisoare de mulţumire se adăuga şi regretul său de copil, care avusese neşansa de a-şi pierde tatăl pe când avea doar vârsta de 13 ani; a avut un moment de cumpănă, după care s-a decis să se ocupe exclusiv de problemele bătrâneţii. „Am fost fericită când, în urma strădaniilor mele, am descoperit o pistă în medicină: o folosire nouă a procainei şi, de aici, Gerovitalul, care, experimentat ani îndelungaţi şi aplicat în numeroase ţări ale lumii, a dus la obţinerea unor rezultate frumoase, cunoscute în general sub denumirea de medicamentul românesc de profilaxie a îmbătrânirii premature”.

Doamna Aslan nu-şi făcuse niciodată probleme în legătură cu vârsta, nici în tinereţe, nici atunci. În copilărie citea romane şi plângea pentru dramele altora, la maturitate s-a preocupat de vârstă, în măsura în care o studia la alţii. Există înţelepţi care spun că omul trebuie să se resemneze la gândul morţii, că acest gând îi dă pace sufletească. Doamnei Aslan i se părea mai înţelept, sau poate mai firesc, ca omul să nu se gândească la moarte, ci să aibă întotdeauna proiecte, întotdeauna ceva foarte important de făcut, care să-l cheme spre viaţă. Goethe a spus-o, poate, cel mai clar atunci când a afirmat că o viaţă nefolositoare nu înseamnă decât o moarte prematură.

În sensul de deces moral…

Desigur. Deci, întâi sensul vieţii, folosul ei, natura ei şi pe urmă durata şi densitatea. Durata vârstei, înaintea oricărui tratament, e o chestiune de contor ereditar. Dar, parafrazând un proverb, natura propune şi omul dispune: durata pe care ne-o „propune” natura, noi putem s-o scurtăm sau s-o lungim, prin regimul nostru de viaţă, începând de la vârsta de 15-16 ani.

Ţin minte că mi-a vorbit îndelung despre îmbătrânirea prematură, al cărei ritm e accelerat de boli şi de intoxicaţiile pe care şi le provoacă omul, încă din adolescenţă, prin alcool, ţigări, medicamente, prin orice lucru care depăşeşte graniţele uzului, pentru a intra în teritoriul abuzului. Şi mai menţiona că epoca noastră nu notifică doar o creştere a mediei de vârstă a oamenilor, ci adulţii sunt mai multă vreme tineri.

Schematizând – îmi spunea – avem între 18-30 de ani perioada de maximă asimilare şi încadrare în viaţa societăţii. Dacă adăugăm ceea ce ştiinţa de azi denumeşte „fenomenul acceleraţiei”, faptul că generaţiile tinere de azi cresc mai repede, intră mai iute în viaţă, putem spune că miezul valoros al vieţii omului s-a extins. Din punct de vedere spiritual, bătrâneţea începe atunci când omul nu mai trăieşte în prezent şi în viitor, ci întoarce faţa spre trecut.

Odată cu dispariţia acestei distinse doamne ce a fost acad. Ana Aslan, medic eminent, care a făcut să se audă despre România în toată lumea în vremuri când ţara era ignorată ori hulită, s-a spulberat şi faima medicamentului românesc Gerovital, dar, de ce să nu recunoaştem, şi renumele Institutului de altădată.

O altă poveste frumoasă uitată de vremuri…

Carol Roman

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult