15
December , 2017
Friday
  • ne declară E.S domnul Ömür ŞÖLENDIL, Ambasadorul Republicii Turcia la București

Relaţiile bilaterale dintre România şi Turcia au cunoscut o dezvoltare deosebită atingând un stadiu calificat a fi excelent. Până a se ajunge la acest nivel au fost parcurse, treptat, mai multe etape, îndeosebi cele din ultimii ani. Am dori o apreciere din partea dumneavoastră.

– România și Turcia au relații puternice și complexe. Nu avem doar o geografie și o istorie comună, dar și interese politice și economice comune. Cooperăm activ într-o arie largă de domenii, de la comerț și energie, până la transport și cultură. Această cooperare a atins un stagiu fără precedent în ultimii ani, iar la nivel înalt a avut loc un număr mare de întâlniri bilaterale.

La sfărşitul anului trecut, Preşedintele Traian Băsescu , aflat la Ankara, a semnat împreună cu Preşedintele Abdullah Gül, Declaraţia privind Parteneriatul Strategic dintre România şi Turcia, care prevede cooperare în domeniul economic, militar, politic şi cultural. În mod cert, s-au deschis noi perspective de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări. Cum a reacţionat efectiv şi mediul de afaceri turcesc din România?

– Vizita Președintelui Băsescu în Turcia în decembrie 2011 a fost un moment de referință în cadrul relațiile bilaterale turco-române. Declarația de Parteneriat strategic semnată de Președinții celor două țări în cadrul vizitei reprezintă un semnal clar al dorinței comun de a dezvolta și întări cooperarea noastră, care va servi atât intereselor Turciei și României, cât și întregii regiuni. Odată cu completarea Planului de Acțiune, care va stabili prioritățile și modalitățile de realizare ale parteneriatului nostru strategic, în zilele ce vor urma, vom avea un mecanism viabil pentru utilizarea enormului potențial în dezvoltarea și mai puternică a cooperării noastre bilaterale.

Cooperarea în domeniul economic și comercial reprezintă un aspect foarte important în relațiile noastre. La sfârșitul anului 2011, volumul de schimburi comerciale între Turcia și România s-a ridicat la 7 miliarde de dolari. Turcia este cel mai mare partener comercial al României în afara U.E. Oamenii de afaceri turci care își desfășoară activitatea în România de la începutul decadei 90 au avut o mare contribuție în această direcție. În prezent, peste 6000 de oameni de afaceri turci operează în această țară într-o arie largă de sectoare, cum ar fi domeniul bancar, construcții, producție de bunuri de consum, sănătate, învățământ și media. Valoarea totală a investițiilor turce în România, inclusiv cele care vin prin terțe țări, este estimată la peste 5 miliarde de dolari.

Unul dintre scopurile principale ale parteneriatului strategic dintre Turcia și România îl reprezintă dezvoltarea în viitor a relațiilor economice. Credem că există încă un mare potențial pentru extinderea cooperarii noastre în domeniul economic, atât la nivel bilateral, cât și prin terțe țări.

Evoluează pozitiv şi relaţiile culturale dintre ţările noastre. La sfârşitul anului trecut au fost încheiate acorduri interguvernamentale de cooperare şi mă refer în mod special, la cel referitor la susţinerea creaţiei contemporane precum şi la cel din domeniul conservării şi promovării patrimoniului.

Cooperarea culturală și contactele între popoare sunt la fel de importante ca și voința politică în extinderea relațiilor bilaterale dintre cele două țări. Ca rezultat al relațiilor vechi de secole dintre noi, cele două țări au o moștenire culturală comună reflectată în cele aproape 3000 de cuvinte comune din limba turcă și, respectiv, limba română, în tradițiile culinare similare și în exemplele de arhitectură turcă existente în regiunea Dobrogei. Datorită atitudinii deschise a autorităților române, minoritățile turcă și tătară trăiesc de secole în România într-o atmosferă de pace. Anual, mii de turiști români vizitează Turcia în vacanțe și concedii. Suntem încredințați că Centrele Culturale Turce “Yunus Emre” din București și Constanța pe care le-am inaugurat în noiembrie 2011 vor contribui la descoperirea în continuare a elementelor comune din culturile turcă și română și la apropierea și mai strânsă dintre cele două națiuni.

Ca un semn al prieteniei tradiţionale dintre ţările noastre, România acordă un sprijin constant aderării Turciei la UE, încurajând realizarea de progrese în deschiderea unor noi capitole de negocieri, în perioada următoare. Am dori să cunoaştem cum este apreciat acest sprijin al României în ţara dumneavoastră?

– Accederea la Uniunea Europeană rămâne un obiectiv strategic pentru Turcia. Turcia și UE nu au doar un continent comun și o istorie comună, dar și un viitor comun. Datorită potențialului său economic – a populației tinere și politicii externe dinamice axate pe pace, stabilitate și dezvoltare economică regională și nu numai – primirea Turciei în UE va fi benefică Uniunii și ei înseși în egală măsură. România este una dintre țările membre ale UE care înțelege cel mai bine contribuția Turciei în această privință. Noi apreciem foarte mult sprijinul dat de prietenii noștri români pentru primirea statutului de membru al Uniuni Europene de către Turcia.

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult