3
November , 2017
Friday

Replici geopolitice

Bloc militar ESTIC rival al NATO…

Reporter: editura April - 16 - 2012

Ultimaturile pe care SUA le dau Iranului în ultima vreme au pe de-o parte, scopul declarat de a „aduce la ordine” Teheranul, pe de alta, în subsidiar, o etalare de forţe în faţa a ceea ce se conturează a fi un bloc militar estic, pe care mass-media occidentale îl văd ca pe o entitate de „contrabalansare” a influenţei NATO. Este cu adevărat vorba despre „mişcări de trupe” în Orient care converg către un scop comun? Sunt datele prezentului în măsură să contureze un rival pentru Alianţa nord-atlantică?

Mişcările militare din Eurasia, Orientul mijlociu şi îndepărtat se coagulează într-o nouă formă. Ele au în centru Rusia, China şi partenerul lor, Iranul. Acesta din urmă, spre exemplu, încearcă să devină membru cu drepturi depline al Organizaţiei pentru Cooperare Shanghai (SCO). Entitatea înfiinţată în 2001 de China, Rusia, Kazahstan, Tajikistan, Kârgâzstan şi Uzbekistan, care îşi propune strângerea legăturilor militare, a schimburilor de intelligence şi combaterea terorismului în zonă, atrage tot mai multe state. India, Mongolia şi Pakistan au statut de observatori, iar Afganistanul şi Turkmenistanul nu lipsesc în calitate de state invitate. Parteneri de dialog în cadrul Organizaţiei sunt şi Belarus şi Sri Lanka. Şi nu întâmplător. În ultimii ani, mai multe exerciţii militare comune au avut loc sub egida SCO, iar mass-media au relatat pe larg despre armamentul folosit la demonstraţiile cu mii de militari care au avut loc în China, Rusia sau Kazahstan. Interesant de menţionat că SUA au depus o cerere de a deveni membru observator în cadrul SCO, dar au fost refuzate. Pe de altă parte, ţările membre nu fac un secret din dorinţa lor de a vedea trupele americane retrase din această zonă, ocazie pentru observatorii internaţionali să „instrumenteze” teoria apariţiei unui bloc militar estic rival al NATO.

Triplă alianţă”…

În contextul schimbărilor geopolitice din ultima perioadă se conturează din ce în ce mai mult existenţa unei triple alianţe, în regiunea Eurasia, din care fac parte China, Rusia şi Iran, „barieră strategică îndreptată împotriva expansionismului Statelor Unite”, notează „The 4th Media”. Legăturile bilaterale dintre aceste state sunt o parte a unei alianţe mai largi, care implică Armenia, Tadjikistan, Belarus, Siria. Cele trei ţări formează un fel de „triplă alianţă”, care constituie nucleul unei coaliţii eurasiatice îndreptate împotriva invadării Eurasiei de către SUA şi a încercării americanilor de a crea o hegemonie globală. Toate cele trei ţări se simt ameninţate în Asia Centrală şi se tem de prezenţa militară a SUA şi NATO în Afganistan. Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care nici Rusia, nici China nu ar accepta un război împotriva Iranului, cu toate avertismentele SUA. Este cunoscut faptul că cele două state au refuzat să se lase constrânse de Washington să adere la sancţiunile din 2012 impuse Teheranului.

Bloc militar ESTIC rival al NATO

Rusia preşedintelui Putin pretinde o poziţie de putere militară şi economică în spaţiul eurasiatic, inclusiv cel mondial. Alături de aceasta, China încearcă să schimbe actuala configuraţie a sistemului internaţional şi să deţină un mai mare control în explorarea spatiului cosmic şi politica nucleară. Prin urmare, Rusia consideră China un partener militar şi strategic în spaţiul eurasiatic şi are de ce, întrucât o alianţă cu China ar întări considerabil Moscova. Rusia nu are capacitatea militară necesară pentru a face faţă singură schimbărilor strategice din Eurasia. Este cu totul altă chestiune dacă China are nevoie de o alianţă cu Rusia… Pentru orice eventualitate, Beijingul a luat măsuri serioase în privinţa modernizării marinei şi a performanţelor sectorului militar. În ce priveşte Iranul, este cunoscut faptul că Moscova a susţinut deseori statele arabe, însă relaţiile politice cu Teheranul au fost mai reci. Până acum. Atragerea ţării de partea sa echivalează cu o manevră militară pe timp de pace, care ar putea avea drept urmare schimbarea balanţei de forţe din Orientul Mijlociu în favoarea Rusiei, ceea ce ar conduce la o nouă strategie a diplomaţiei americane in Eurasia.

Pe lângă actorii geopolitici principali, India se remarcă drept o putere nucleară în afara configuraţiei create, dar cu intenţii ambiţioase în politica nucleară în Oceanul Indian, lucru demonstrat prin lansarea unei rachete balistice capabile să atingă Beijingul şi Shanghaiul. Se ştie că India este aliatul tradiţional (din perioada sovietică) al Moscovei la capitolul industriei militare, primind din Rusia armament şi beneficiind de asistenţă militară. Interesele vitale ale Indiei – construcţia unei flote militare moderne in Oceanul Indian şi modernizarea armatei – au fost susţinute de Rusia drept contrabalans la influenţa americană în Oceanul Indian. Doar că acum, India este partenerul SUA în politica nucleară din regiune, conform acordului semnat în 2006 între cele două state în domeniul nuclear civil. Din această postură, ea e capabilă, din punct de vedere militar, dat fiind arsenalul său nuclear, să menţină o contrabalansare a alianţei dintre China şi Rusia. Fiecare dintre aceste state tinde spre influenţă în regiune. Parteneriatul dintre China şi Rusia în sfera militară ţine de interesele vitale ale ambelor părţi în spaţiul asiatic şi de marginalizarea influenţei SUA în Asia.
Este cu totul specială poziţia Pakistanului. Fiind tot nesemnatar al Tratatului de Neproliferare, statul pakistanez, vecin al Indiei, a lansat două rachete balistice, una cu rază medie de acţiune şi alta cu rază scurtă, ambele capabile să transporte atât încărcături convenţionale, cât şi nucleare. Ţinând seama de interesele marilor puteri, de influenţele energetice şi militare în Eurasia, într-o eventuală dispută militară pot fi antrenate mai multe state, precum China, Iran, Rusia, Afganistan.

Jocul Ankarei

Flota maritimă a Chinei, pilon al alianţei din Orient

Şi în sudul Asiei asistăm la tentative de formare a unei alianţe între Iran, Irak, Siria şi Turcia, cu accent pe aceasta din urmă. Trebuie notat faptul că în cadrul summit-ului NATO de la Lisabona, din noiembrie 2010, partea turcă s-a opus radical insistenţei Franţei de a califica Iranul drept „o sursă potenţială de atac nuclear”. Turcia şi-a demonstrat poziţia ferventă şi în ceea ce priveşte instalarea scutului antirachetă, insistând ca acesta să nu fie îndreptat împotriva aliaţilor strategici ai Turciei: Rusia, Iran şi Siria. Prin jocul său geopolitic, Ankara este în acelaşi timp membru al NATO – şi deci aliat al SUA – şi partener al statelor asiatice care consolidează an de an un bloc militar (susţinut de mari interese economice) ce nu mai poate fi negat. Turcia este o cale de tranzit către Asia Centrală, adică spre acel spaţiu pe care Washingtunul a dorit să-l treacă sub hegemonia sa după căderea URSS. Faptul că Ankara pare a intenţiona să-şi întărească autonomia, iar raporturile pe care le întreţine cu republicile centrasiatice sunt îmbinate în mod inteligent cu relaţiile cu Moscova nu sunt veşti bune pentru Washington.
Deşi nu mai asistăm la o lume bipolară într-un război rece, starea antagonică dintre cei doi mari poli se resimte ca odinioară. Poate nu întâmplător, aşa cum subliniam într-un număr trecut al revistei noastre, SUA se pregătesc să se concentreze tactic pe zona Asia-Pacific. Acesta este arealul în care Washingtonul are tot mai mari dificultăţi în a-şi păstra (sau extinde) dominaţia, pentru care a depus atâtea eforturi în ultimele decenii. În spatele SUA stau aliaţii săi din NATO. Coagularea unui bloc de alianţe militare în Orient poate fi semnalul a ceea ce am putea numi un nou „război rece” sau pur şi simplu o reechilibrare de forţe la nivel mondial?

 

Ambiţii militare

Rusia. Preşedintele Vladimir Putin a anunţat începerea unei operaţiuni de înarmare fără precedent. Se urmăreşte întărirea sistemului de apărare aerian şi spaţial al ţării, pentru care vor fi alocate aproape 600 de miliarde de euro, drept răspuns la politicile militare ale NATO şi SUA. „23.000 de miliarde de ruble vor fi consacrate în total pentru aceste obiective în următorul deceniu. Epoca prin care trecem necesită o politică determinată, de întărire a sistemului de apărare aerian şi spaţial al ţării. Este politica SUA şi NATO în materia apărării antirachetă care ne împinge să facem asta”, a explicat Vladimir Putin, într-un articol publicat de „Rossiiskaia Gazeta”.

Acesta a mai dezvăluit şi cum va arăta Armata Rusiei în următorul deceniu: „Forţele armate vor primi peste 400 de rachete balistice intercontinentale moderne, amplasate la sol şi pe mare, opt submarine cu rachete balistice, aproximativ 20 de submarine de atac, peste 50 de nave de suprafaţă şi circa 100 de aeronave militare, peste 600 de aeronave moderne, inclusiv bombardiere de generaţia a V-a, peste o mie de elicoptere, 28 de sisteme de rachetă suprafaţă – aer de tip S-400, 38 de sisteme de apărare aeriană Vitiaz, zece sisteme de rachete tactice Iskander-M, peste 2.300 de tancuri moderne, circa 2.000 de arme şi sisteme autopropulsate de artilerie, precum şi 17.000 de vehicule militare”.

China. Bugetul de Apărare al Chinei a crescut, în 2012, cu 11,2 %, ajungând la 80,6 miliarde de euro. China face eforturi uriaşe pentru a reduce decalajul care o separă de Washington şi Moscova. Modernizarea armatei, asigură guvernanţii chinezi, are drept unic scop apărarea ţării. China investeşte, în acelaşi timp, tot mai mult în arme ofensive: avionul de vânătoare-bombardament invizibil J – 20, portavioane, dintre care primul a fost lansat la apă în august 2011 şi o rachetă balistică în stare să lovească navele de război la mii de kilometri.

Potrivit Institutului american de cercetări „IHS”, bugetul militar al Chinei se va dubla până în 2015.

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult