26
September , 2017
Tuesday

Fără nici o umbră de îndoială, Alexandru Averescu, general al Armatei Române, apoi Mareşal onorific, om politic de relevanţă al perioadei interbelice, este o figură emblematică a generaţiei eroice care a înfăptuit Statul naţional unitar, altfel spus, este unul dintre întemeietorii României Mari. Asta nu înseamnă că generalul Averescu ar fi fost un perpetuu erou, înconjurat de nimbul marilor conducători, deşi, la un moment dat, atunci când gloria sa ajunsese la apogeu, era adulat, perceput de cei mai mulţi dintre români ca un Mesia salvator, denumit de sutele de mii de veterani ai Marelui Război „Taica Averescu”; nici nu putea să fie, deoarece ilustrul militar a intrat în politică.

Oamenii obosiseră şi nu doreau decât linişte şi bunăstare. Situaţia în România, fostă „Mică”, devenită „Mare”, se complicase tocmai din cauza împlinirii neaşteptate a unui program naţional major – acela al reîntregirii Patriei. România de după noiembrie 1918 nu mai putea fi România nici din cumplita perioadă a Păcii de la Buftea, al cărei act premergător, Armistiţiul, fusese semnat chiar de eroul de război Averescu, dar nici România de dinaintea intrării sale în conflictul mondial. Era o altă ţară, cu teritoriul mai mult decât dublat, cu minorităţi religioase şi naţionale semnificative, cum nu cunoscuse niciodată. Toate acestea aduceau probleme greu de înţeles, dar şi mai greu de soluţionat. Era nevoie de un om care să întruchipeze în persoana sa spiritul de sacrificiu personal pentru binele colectiv, carisma, autoritatea şi corectitudinea unui adevărat şef militar, dar şi imaginea unui conducător de popor, chiar paternalist fiind. Acesta era generalul Averescu în acel moment. A fondat Liga Poporului în aprilie 1918, la o lună după ce a lăsat locul politicianului Al. Marghiloman, germanofil convins, să semneze umilitoarea Pace de la Buftea. Era semnul nesupunerii în faţa vicisitudinii istoriei. După ce condusese Armata Română în bătăliile de la Oituz şi Mărăşti, Alexandru Averescu întrevedea o soluţie a continuării rezistenţei prin politică. Nu putem şti ce s-ar fi întâmplat dacă nu survenea catastrofa militară a Germaniei, spre sfîrşitul anului 1918. Un lucru este sigur: generalul Averescu a avut o strălucită intuiţie de politician.

În mai 1920, partidul său, Partidul Poporului, obţine o victorie răsunătoare în alegerile care au deschis drumul unei reforme agrare şi a unei Constituţii democratice. Izbânda omului politic Alexandru Averescu se baza pe uriaşul său prestigiu militar. Lumea ţărănească, în primul rând, care furnizase contingentele de front, ştia că Averescu are capacitatea de a rezolva ceea ce părea irezolvabil. Era convingerea unor foşti soldaţi care trăiseră evenimente militare cruciale şi care din catastrofe deveniseră victorii tocmai datorită calmului şi talentului militar al generalului Averescu. Numai că această glorie militară, acest prestigiu câştigat în lupte grele nu puteau să fie omologate în politică. Aşa se face că, în decembrie 1921, prin demisia lui Take Ionescu, ministrul său de Externe, guvernul cade, iar cariera sa politică intră în declin, deşi, atâta vreme cât a stat alături de Ion. I.C. Brătianu, a mai avut prilejul să fie prim–ministru şi să ocupe diferite poziţii de decizie. Despărţirea sa de marele om politic liberal îl scoate cu totul în afara centrului de putere, mai cu seamă după ce, în 1927, pierde alegerile, iar Partidul Poporului iese de pe scena politică. O lecţie aspră, pe care marele patriot o primeşte în tăcere.

Sprijinul său pentru revenirea lui Carol al II-lea pe tron, în 1930, este răsplătit cu acordarea titlului de Mareşal, fiind, alături de Constantin Prezan şi, mai târziu, Ion Antonescu, unul dintre cei trei Mareşali pe care i-a avut România vreodată. Intuiţia politică a militarului, în aproape anarhia sfârşitului de război, l-a făcut să ia măsuri salvatoare pentru ţară – unificarea monedei şi reforma fiscală, reforma agrară şi unificarea administraţiei. Erau exact măsurile ce se cereau de la un om de stat. Numele său este legat, din păcate, şi de reprimarea Răscoalei din 1907, dar şi de soluţionarea crizei regale prin instituirea Regenţei, în 1926, şi sprijinirea lui Mihai I în dreptul acestuia de a fi moştenitorul tronului.

Alexandru Averescu este un personaj simbol în procesul de unificare a ţării după primul război mondial, o figură ilustrativă a procesului politic interbelic, un militar căruia Patria îi este recunoscătoare.

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult