24
September , 2017
Sunday

În ziua de 1 noiembrie 1922, Marea Adunarea Naţională a Turciei vota, cu o majoritate zdrobitoare, abolirea sultanatului. După semnarea, la 24 iulie 1923, a Tratatului de la Lausanne, care recunoştea Turciei nu doar teritoriul anatolian actual, ci şi strâmtorile, precum şi sud-estul Traciei, până la fluviul Mariţa, a urmat, la 29 octombrie 1923, proclamarea solemnă a Republicii Turcia, cu capitala la Ankara. Astfel, în decursul a doar un an, un nou stat modern apărea pe ruinele străvechilor imperii ale Orientului Apropiat.

Toată această reaşezare a plăcilor tectonice ale Asiei şi Europei nu are cum fi disociată de numele şi personalitatea fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk (adică, în limba turcă, „Mustafa cel Perfect, tatăl tuturor turcilor”), militar, om politic şi reformator vizionar, întemeietorul şi primul preşedinte, între 1923 şi 1938, al Republicii Turcia. Prin acţiunea lui, Atatürk nu a modificat doar destinul istoric al patriei sale, ci a remodelat întreaga configuraţie a sud-estului Europei, deschizând calea unui îndelungat proces de integrare europeană a spaţiului balcanic, în întreaga-i diversitate etnică, lingvistică, politică, religioasă şi culturală.

După expresia Enciclopediei Britanice, „istoria modernă a Turciei începe în dimineaţa de 19 mai 1919, când Mustafa Kemal debarcă la Samsun, pe coasta anatoliană a Mării Negre”. Renunţând la mandatul încredinţat de Sultan, el se îndreaptă spre Amaseia, patria antică a geografului Strabon, şi, în faţa unei uriaşe adunări populare, anunţă că, de vreme ce Sultanul este ostaticul Aliaţilor care vor dezmembrarea Turciei, el a decis să se opună şi unuia şi celorlalţi, pentru a-şi salva patria. Ignoră ordinul de rechemare, dar demisionează din armată şi continuă, ca lider civil, să înainteze, în fruntea partizanilor lui, către Erzerum, unde era staţionat Corpul al 15-lea de armată, cu 18.000 de ostaşi, sub comanda generalului Kâzim: acesta se pune la dispoziţia lui Mustafa şi convoacă un Congres al tuturor formaţiilor paramilitare care rezistau contra dezmembrării. La 23 iulie 1919, Mustafa Kemal este ales lider al Congresului de la Erzerum, care adoptă un Pact Naţional, proclamă inviolabilitatea frontierelor otomane din momentul armistiţiului de la Mudros şi instituirea unui guvern provizoriu.

Tratatul de la Sèvres, semnat de Sultan în august 1920, reducea dramatic teritoriul turc în beneficiul Greciei şi al unui stat armean independent. Mustafa Kemal refuză să recunoască acest tratat şi, cu ajutorul Rusiei sovietice, rezistă ofensivei greceşti. La 10 ianuarie 1921, generalul Ismet respinge armata elenă pe fluviul İnönü şi primeşte drept răsplată numele acestei ape ca nume de familie în 1934, când toţi turcii sunt obligaţi să poarte şi nume de familie pe lângă prenumele lor. Cu acelaşi prilej, Mustafa Kemal primeşte onoarea de a se numi Atatürk, „părintele turcilor”.

Asumând comanda supremă a războiului contra Greciei, Mustafa suscită o rezistenţă necruţătoare şi brutală şi se confruntă victorios cu trupele aliate care apărau interesele Eladei. Izbuteşte să obţină două victorii decisive, la Sakarya (23 august –13 septembrie 1921) şi la Izmir (26 august – 9 septembrie 1922). Cu ajutorul armatei sovietice, armenii, părăsiţi de armatele franceză şi italiană, fuseseră zdrobiţi încă din noiembrie 1920; curând, Rusia Sovietică devenea primul stat care a recunoscut oficial guvernul naţionalist de la Ankara.

La 1 noiembrie 1922, Marea Adunare Naţională vota abolirea sultanatului şi Mustafa Kemal se putea consacra reformării şi modernizării Turciei, cu sprijinul partidului pe care îl constituia în 1923, cu numele de Partidul Republican al Poporului. Partidul adopta un program al celor şase săgeţi: republicanism, naţionalism, populism, etatism (industrializare prin intermediul proprietăţii de stat), secularism şi revoluţie permanentă, cu sensul unor modificări permanente în civilizaţie şi în comportamentul social. Dintre aceste şase puncte de program, cele mai spectaculoase au fost cele legate de secularism – închiderea tuturor şcolilor religioase, a tribunalelor religioase, interzicerea Frăţiilor musulmane şi, în 1925, interzicerea fesului, turbanului şi vălului pentru femei. Mustafa Kemal a făcut atunci un turneu de conferinţe în zonele cele mai conservatoare ale Anatoliei purtând pălărie, ceea ce a provocat o criză a fetrului la Istanbul, unde toţi bărbaţii s-au precipitat să-şi comande pălării.

Susţinut şi de soţia sa, Latife Hanim, cu care se căsătorise în 1923, Mustafa Kemal iniţiază importante măsuri de emancipare a femeilor, care primesc drepturi civile şi politice complete, inclusiv dreptul de a fi alese în Parlament. Poligamia este abolită, învăţământul se deschide pentru toate fetele, căsătoria devine o instituţie civilă bazată pe contract, divorţul e recunoscut ca act civil. În mai puţin de şase luni, din februarie până în iunie 1926, Turcia a adoptat Codul civil elveţian, Codul penal italian şi Codul comercial german, obligând societatea turcă la un spectaculos salt în modernitate.

O reformă de proporţii este şi cea a scrierii, Atatürk impunând, după şase secole, în noiembrie 1928, înlocuirea scrierii arabe – care avea un caracter esenţialmente sacru, fiind scrierea prin care s-a transmis Coranul – cu alfabetul latin, precum şi înlocuirea calendarului tradiţional musulman al Hegirei cu calendarul gregorian. Din nou, Atatürk porneşte într-un circuit de conferinţe şi, cu creta pe tablă, arată în fiecare sat cu cât e mai simplă scrierea latină faţă de cea arabă.

În relaţiile internaţionale, Turcia renunţă la iredentism, îşi consolidează relaţiile cu Marea Britanie, semnând, în 1926, un tratat prin care renunţa la revendicarea regiunii Mosul, în schimbul a 10% din petrolul produs aici. Chiar şi cu Grecia, Turcia şi-a normalizat raporturile, încurajând schimburile de populaţie, astfel că, la finele anului 1930, cele două ţări semnează primul lor tratat de prietenie. Turcia se aliniază acum politicii europene post-versailleze: în 1932, devine membră a Ligii Naţiunilor, în 1934 semnează cu România, Grecia şi Iugoslavia Pactul Înţelegerii Balcanice sau Antanta Balcanică – alianţă formată la 9 februarie 1934, cu un caracter defensiv, în armonie cu Mica Înţelegere sau Mica Antantă, formată din Iugoslavia, România şi Cehoslovacia. Ideea principală a acestor înţelegeri a fost de a crea o zonă tampon între Rusia si vest.

Garant al tuturor acestor reforme şi al caracterului laic al statului turc a fost armata turcă, ea căpătând o misiune de factor de mediere care asigura buna funcţionare a instituţiilor civile. Armata s-a dovedit esenţială încă din primii ani, reuşind să înăbuşe în sânge atât revoltele islamiste ale kurzilor, cât şi tentativa de lovitură de stat din 1926, când nu mai puţin de 13 lideri ai răsculaţilor au fost spânzuraţi.

Turcia reformată nu era, aşadar, o Turcie prea democratică: în 1930, Atatürk încearcă să susţină crearea unui partid de opoziţie sub conducerea unui apropiat al său, Ali Fethi, dar noua formaţie are un succes atât de fulgerător, încât renunţă repede şi striveşte noua mişcare cu brutalitate. Atatürk însuşi se retrage tot mai departe de contemporanii săi, în fosta reşedinţă a sultanilor de la Istanbul, palatul Dolmabahçe, unde şi sfârşeşte din viaţă, la 10 noiembrie 1938. Un cortegiu în acelaşi timp funebru şi triumfal, ca odinioară cel al lui Alexandru cel Mare, traversează întreaga Turcie, de la Istanbul la Ankara, unde un mausoleu fastuos îl adăposteşte până azi, păstrând în piatră amintirea acestui ctitor care a redefinit istoria şi perspectiva patriei sale.

Pretutindeni în Turcia, Atatürk este prezent şi azi. Chiar şi cei care îi contestă opera – nu puţini în zilele noastre, când şi caracterul secular al statului turc, şi naţionalismul modernizator iniţiat de primul preşedinte al Turciei, şi rolul armatei sunt contestate atât din direcţia islamiţilor conservatori, cât şi din cea a forţelor pro-europene – figura lui rămâne punctul de pornire al oricărui program politic. Efigia lui, prezentă în fiecare cămin, vizibilă pe orice bancnotă, este încă monumentul de referinţă al statului turc.

Prof. dr. Zoe Petre

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult