NUMARUL
193-194
În mod cert, odată cu câștigarea alegerilor de către președintele Donald Trump, lumea a fost ...
Austria și Ungaria sunt state vecine, membre ale Uniunii Europene, au o lungă istorie comună, ...
Nostalgia față de valori ale trecutului, pe fundalul creșterii naționalismului în toată Europa, este nu ...
Cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, partidele liberale ale Europei manifestă tendința de ...
În decursul procesului istoric prin care se definește raportul dintre individ și stat au fost ...
Întâmplări petrecute în ultimul secol ne arată că în politică aproape nimic nou nu este ...
Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române stă în fruntea celei mai mari comunități de creștini ortodocși din ...
Barometrele internaționale indică anumite elemente îngrijorătoare legate de gradul de încredere a populației globului în ...
O lume multipolară, dar cu două vârfuri, Statele Unite și China, pare să fie formula ...
Abdicarea în favoarea unor parteneri neagreați de familiile lor continuă și astăzi printre membrii monarhiilor ...
Mai zilele trecute i-am auzit pe doi bărbați chipeși de vârstă peste mijlocie, în timp ...
NIRO Investment Group a început lucrările de construcție pentru cel mai înalt hotel din România, ...
Niro Investment Group” – 20 de ani de implicare activă în societatea românească
SUPLIMENT ITALIA

Integrarea

Reporter: editura July - 29 - 2012

Care sunt „ingredientele” integrării cu succes a românilor care aleg să muncească în Italia? Ele nu ţin doar de găsirea unui loc de muncă, ci şi de comportament social, disponibilitate la efort prelungit, iniţiativă economică, ambiţia şi perseverenţa de a se specializa şi educa încontinuu. Foarte mulţi dintre românii din Peninsulă au reuşit, în ciuda obstacolelor de tot felul.

Pentru cea mai mare parte a imigranţilor, visul italian ţine până la primul contact cu ambientul lucrativ. Odată ajunşi în Peninsulă, muncitorii constată că sistemul este deosebit de ostil străinilor calificaţi său înalt specializaţi, forţându-i să accepte posturi necalificate sau care nu au legătură cu experienţa lor anterioară. Nu, însă, şi pentru mulţi români, care au ajuns pe locul doi în topul întreprinzătorilor străini din Italia, zeci de mii având propria afacere. Conform datelor italiene, în această ţară sunt înregistrate peste 49.000 de societăţi comerciale cu capital românesc sau persoane fizice autorizate provenind din ţara noastră şi care desfăşoară activităţi comerciale sau de producţie. Numărul lor a crescut spectaculos comparativ cu anul 2003, când erau 2.909 de firme aparţinând unor cetăţeni români. Astfel, numai în 2007, românii au înfiinţat peste 9.000 de firme, tendinţă care a continuat neîntrerupt în anii următori.

Datele statistice arată că majoritatea românilor ajung să aibă o afacere proprie după câţiva ani de muncă în calitate de angajaţi în interiorul unei firme, valorificând de regulă economiile acumulate, fără a recurge la împrumuturi. Domeniile în care cei mai mulţi dintre români au început activităţi antreprenoriale sunt: construcţiile (80,5 la sută), comerţul (5,5 la sută), manufactura (4,9 la sută) şi transporturile (2,1 la sută). Spre exemplu, românii, alături de polonezi, sunt consideraţi foarte pricepuţi la lucrări de mici reparaţii, zugrăvit şi recondiţionare a caselor şi apartamentelor. Există echipe de 2-3 români pe care oamenii le cheamă când au nevoie să-şi modernizeze locuinţa. Sunt mii de firme mici româneşti de acest tip în Italia. Rezultă că românii, ca şi alte grupuri naţionale, răspund nevoii care există pe piaţa muncii italiene şi nu doar urmăresc propriile „vocaţii profesionale” pe bază etnică.

Alte exemple de integrare deplină a românilor sunt cabinetele dentare deschise în Italia, unde medici români îşi îmbie compatrioţii cu tarife mult sub cele practicate de stomatologii autohtoni. Ei sunt asaltaţi de programări, iar conaţionalii din Peninsulă nu mai aşteaptă vara, ca să ajungă la doctor în ţară. Lucian Băbiceanu este unul dintre ei. Originar din Braşov, el şi-a deschis un cabinet de stomatologie în Peninsulă, iar ca să le facă faţă celor 300 de pacienţi pe lună, programează consultaţii chiar şi duminica. Preţurile practicate sunt similare cu cele româneşti, mult sub jumătate de cele din Italia, de aici şi succesul întreprinderii. Un alt exemplu este al celor doi români rezidenţi la Jesi, Ancona – Marian Ovidiu Miel şi Alex Apostu – care în lipsă de profesionişti sau de ateliere specializate pentru tehnica nouă numită „wrapping” (înfolierea completă a maşinii cu pelicule auto), şi-au deschis un atelier şi au deja foarte multe cereri. Nici Cătălin Andrei, din Roma, nu a rămas prea mulţi ani angajat la patron. Azi are propria firmă de transport şi, pentru că tot aşteaptă al doilea copil, a deschis şi un magazin de haine pentru cei mici. Iar lista afacerilor pe care le derulează compatrioţii noştri în Peninsulă ar putea continua. Şi, deasemeni, nu puţini sunt românii care şi-au propus să-şi edifice cariere profesionale în Italia, chiar dacă parcursul recunoaşterii unei specializări în psihologie, inginerie, arhitectură, educaţie sau mass-media presupune eforturi financiare şi sacrificii pentru cel puţin 3 ani.

Obstacole depăşite

Unul dintre cele mai elocvente indicatoare ale integrării românilor în Italia este faptul că numărul elevilor români care studiază în şcolile din această ţară a atins cote importante, menţionându-se, pentru perioade recente, cifra de 90.000 de copii integraţi în sistemul de şcolarizare italian, alături de 2.843 de studenţi. Toţi aceşti copii se aliniază la un sistem de valori educaţional diferit, iar viitorul lor este legat, la o primă vedere, de Italia. Relevante pentru deciziile pe care le iau românii în acest sens sunt şi datele prezente în arhiva Oficiului de Stare Civilă al Municipiului Iaşi, spre exemplu, locul unde migranţii români cu domiciliul în zonă îşi transcriu certificatele de naştere ale copiilor născuţi în străinătate, care arată că numărul celor care aleg să îşi boteze urmaşii apelând la registrul onomastic al Italiei este tot mai mare (Matteo, Roberto, Martina, Stefano, Tommaso, Raffaella, Riccardo, Giulio-Ricardo, Maurizio, Marco, Giovanni sunt doar câteva exemple). De altfel, forumurile site-urilor comunităţilor româneşti, citate de revista „Sfera politicii”, sunt pline de argumente edificatoare pentru felul în care românii încearcă, pe toate căile, să se integreze în Italia, pornind chiar de la prenumele copiilor lor.

Pe de altă parte, legăturile cu ţara mamă rămân foarte strânse, dacă este să amintim doar întoarcearea lor acasă în vacanţe şi de sărbători, păstrarea tradiţiilor româneşti şi unitatea în jurul Bisercii ortodoxe şi a focarelor de cultură românească din Italia. Sunt toate acestea elementele constitutive ale unei comunităţi puternice, care se adaptează cu succes unei societăţi dezvoltate cum este cea italiană, fără să-şi anihileze, pentru acest scop, propria identitate.