22
September , 2017
Friday

Efigii

Sergiu Celibidache – Un dirijor celebru

Reporter: editura July - 24 - 2012

La 28 iunie 1912, în Roman, judeţul Neamţ, vede lumina zilei Sergiu Celibidache, primul fiu al lui Demostene Celibidache şi al Măriei (născută Brăteanu). La şase luni de la naşterea sa, în 1913, familia Celibidache se mută la Iaşi, oraş de care Sergiu se va ataşa în mod deosebit, şi căruia îi va duce dorul nespus în perioada nesfârşitelor sale turnee în lume!

Studiază matematica, filozofia şi muzica în Iaşi, iar după despărţirea de familia sa îşi continuă studiile la Bucureşti, câştigându-şi existenţa în calitate de pianist corepetitor la o şcoală de dans. La vârsta de 24 de ani se mută în Germania, unde reuşeşte să intre primul la Universitatea din Berlin.

La 29 august 1945, Sergiu susţine primul concert cu Orchestra Filarmonică din Berlin, fiind începutul unei activităţi intense în fruntea acestei orchestre după care este ales Dirijor principal al Filarmonicii, până la revenirea lui Wilhelm Furtwangler din exilul petrecut în Elveţia. Urmează debutul fulminant la Londra în 1948, care va marca începutul unor turnee extinse, cu deosebite ecouri în străinătate. Îşi urmează drumul ascendent: recunoaştere mondială printr-un val de călătorii internaţionale, care în final duc la stabilirea domiciliului în Italia. Ba mai mult, în 1960 devine director artistic al Orchestrei Regale din Copenhaga (până în 1963), iar în 1963 director artistic al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Suedeze din Stockholm (până în 1971). Între 1972 şi 1977, Celibidache conduce Orchestra Simfonică Radio a Radiodifuziunii Germaniei de Sud din Stuttgart, iar în 1979 are loc primul concert cu Filarmonica din München (14 februarie). Ulterior, el va deveni Dirijor principal al Orchestrei şi Director General muzical al oraşului München. Este aceeaşi filarmonică alături de care va concerta în România, după căderea regimului comunist. Orchestra Filarmonicii din München devine renumită şi căutată atât în Germania cât şi pe plan internaţional. Astfel Celibidache reuşeşte ce şi-a propus, ce a anunţat de la bun început, să formeze o orchestră de renume mondial. De asemenea, ca rezultat al activităţii intense de repetiţii şi concerte a lui Celibidache, în vremurile de vârf, el va susţine în München şi în cadrul turneelor până la 80 de concerte pe stagiune. Celibidache era de altfel cunoscut pentru exigenţa sa şi repetiţiile sale numeroase şi intense.

La împlinirea vârstei de 75 de ani primeşte Moneda de Aur de Onoare a oraşului München, apoj Nettuno d’Oro în Bologna şi Acul de Aur de Onoare al oraşului Milano. În 1992 are loc revenirea la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Berlin. Tot în 1992 revine pentru scurt timp în ţară unde este numit membru de onoare al Academiei Române, iar în 1994 este numit cetăţean de onoare şi Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iaşi. Printre alte distincţii importante, în 1993 primeşte Marele Ordin German de Artă „Maximilian”, iar în 1995 este numit Comandor al Artelor şi Literelor de către Guvernul Francez. Veşnic neobosit, Sergiu Celibidache întreprinde turnee în Japonia, Germania şi America de Sud, în 1995 fiind ultimul turneu în afară, iar anul următor ultimul său concert, dirijat la München. (După Programul de concerte realizat cu prilejul „Festivalului Sergiu Celibidache” organizat la Bucureşti)

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult