24
September , 2017
Sunday

Mai în glumă mai în serios

Guriţe păcătoase

Reporter: editura October - 24 - 2012

Cu respectul cuvenit vom constata că principele Nicolae, în vârstă de 27 de ani, nou afiliat în România la Casa Regală, a făcut o primă vizită la Iaşi. De vorbit româneşte nu ştie decât două cuvinte, dar a promis că în curând, va deveni român şi prin limbă. Şi nu peste mult timp, va trebui să se prezinte ca român, dovedind cunoştinte de cultură generală, de politică, de istorie, geografie.

Întrucât am dori să-l ferim de eventuale erori pe care le fac în faţa oficialilor români cei ce doresc să trăiască în România, ne permitem să-i prezentăm câteva dintre „perluţele” emise din guriţele acestora. Poate că sunt instructive. Deci:

– Cine a fost Ştefan cel Mare?

– A fost un preşedinte român care a reuşit sa bage România în NATO

– Ştiti cine este Mihai Eminescu?

– Da, este singurul poet român şi deci un erou este el!

– Ce ştiţi despre relieful României?

– Este un relief bun, unde din păcate există şi infractori.

Cine are drept de vot în România?

– Cine zice guvernul.

Aveţi prieteni români?

– Am, dar nu mai am, ei au furat de la mine nişte afaceri. Dar nu supărat, nu sunt, nu supărat, Dumnizeu are griji.

– Ştiti care este religia majoritara în România?

– Este creştini din aceia care nu stau pe scaun în biserica.

– Aveţi un loc de muncă în România?

– Nu am loc căci este foarte aglomerat, mai ales dimineaţa şi seara.

Vă place muzica românească?

– Da, mie imi place foarte mult, pentru că cântă despre lucruri fără război şi Fuego şi Pepe sunt nişte un fel de simbol etnic.

Cunoaşteţi vreun sportiv român?

– Nu cunosc pe nimeni, dar îi ştiu pe toţi, unii sunt Civu, Haghi, Ghicu, Nadia, Ducadal, Curnicova si Becali.

Care e cea mai importanta calitate a cetăţeanului român?

– Calitatea întăi.

– Aveţi familie?

– Am, dar nu este familia mea, este familia lui prietenul meu.

Pe o scară de la 1 la 10, la ce nivel credeţi că vă aflaţi cu limba română?

– Nu am scară acasă, locuiesc la un bloc.

– Cu ce va ocupaţi aici, în România?

– Eu nu sunt ocupat cam niciodată,ştiu să mă apar.

Mulţumin colegilor de la revista „Tango”, pentru original.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult