24
September , 2017
Sunday

Republica Moldova are o perspectivă europeană; Moldova este un pilon al parteneriatului estic; putem spune că succesele obţinute în domeniul reformelor în Moldova sunt foarte clare, iar în ceea ce priveşte Acordul de asociere, Acordul de liber schimb şi condiţiile pentru liberalizarea vizelor sunt remarcabile. Acestea sunt doar câteva din expresiile folosite de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, la conferinţa de presă ce a urmat întrevederii cu premierul Vlad Filat, cu ocazia vizitei întreprinse la Chişinău, în august 2012. O vizită scurtă, de doar câteva ore, dar cu adevărat istorică, după cum avea să califice şeful guvernului moldovean, prima prezenţă a unui cancelar german în capitala Republicii Moldova, la două decenii de la proclamarea independenţei şi stabilirea de relaţii diplomatice între cele două state.

O vizită plină de tentaţii şi promisiuni, am spune noi, comparabilă, în anumite limite, cu vizita de anul trecut la Chişinău a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden. Ca şi în cazul înaltului oaspete american, cancelarul Merkel a dorit în primul rând să puncteze interesul direct şi sprijinul Germaniei pentru cursul reformist şi proeuropean al Republicii Moldova. La acest capitol, poate că mesajul cel mai important transmis de doamna Merkel a fost promisiunea de a susţine eliminarea regimului de vize în Uniunea Europeană pentru cetăţenii moldoveni. O promisiune cu un puternic impact în rândul opiniei publice, care ar putea avea, în timp, o anumită influenţă şi asupra chestiunii paşapoartelor de cetăţenie română pentru basarabeni, a căror miză – afirmă unii comentatori – era posibilitatea de a călători fără oprelişti în ţările UE. Din acest punct de vedere, vizita a fost apreciată unanim la Chişinău drept un semnal puternic de susţinere de către Germania a aspiraţiilor europene moldoveneşti, după cum se exprima însuşi preşedintele republicii, Nicolae Timofti.

În al doilea rând, Angela Merkel, însoţită de o importantă delegaţie a oamenilor de afaceri germani, a dorit să reconfirme interesul acestei mari puteri europene pentru efectuarea de noi investiţii în economia moldovenească, prezente deja în diverse ramuri de producţie, şi de a da un impuls suplimentar schimburilor economice şi comerciale bilaterale.

În sfârşit, cancelarul a ţinut să reconfirme angajamentul Germaniei de a susţine în mod activ procesul de negocieri în formatul „5 plus 2” în chestiunea transnistreană, la a cărui relansare din ultimul an Berlinul a avut un rol recunoscut pe plan internaţional. În pofida clarităţii mesajelor sale şi a activismului demonstrat deja în privinţa diferendului transnistrean, liderul german s-a exprimat totuşi destul de evaziv, pe deasupra esenţei problemei, cum aprecia un jurnalist la faţa locului, lăsând loc la diverse speculaţii. Este foarte important, de pildă, că Merkel a reafirmat cu tărie faptul că, în cazul Republicii Moldova, Uniunea Europeană nu va accepta un nou Cipru, rezultând în mod clar refuzul la nivel european al unei divizări a statului moldovean ca urmare a separatismului transnistrean. În acelaşi timp, însă, cancelarul german a menţionat că, în perspectiva posibilei sale integrări europene, Republica Moldova vine la pachet cu Transnistria şi doar după rezolvarea conflictului transnistrean, iar această rezolvare are nevoie de timp şi de foarte multă răbdare. În acest fel, perspectiva europeană a Moldovei capătă, implicit, o serie de condiţionări, a căror îndeplinire nu depinde doar de hotărârea şi de buna credinţă a Chişinăului, ci şi de factori din afară, cu alte interese şi adeseori cu o forţă superioară statelor mici din regiune. Unii comentatori nu s-au sfiit să afirme că, prin modul general de abordare a chestiunii Transnistriei, cancelarul Merkel a dorit să nu tulbure în vreun fel apele în relaţia Germaniei cu Federaţia Rusă, o relaţie complexă şi mult mai cuprinzătoare, în care Republica Moldova ocupă un loc secundar. Un prieten de la Chişinău, bun cunoscător al dosarului transnistrean, îmi spunea nu demult că maniera de punere a problemei de către Germania ne poate duce chiar cu gândul la înţelegerile germano-ruse din preajma celui de-al doilea război mondial, când Moscova a primit din partea Berlinului mână liberă în zona Nistrului, în schimbul satisfacerii altor interese geopolitice.

Cert este că nici presa germană nu s-a grăbit cu elogiile la adresa vizitei cancelarului la Chişinău. Dimpotrivă. „Toată lumea o urmăreşte pe Angela Merkel, care, în loc să salveze zona euro de la dezastrul economic, merge într-o ţară postsovietică minusculă, de care nimeni nu ştie şi unde nimeni nu a fost”, nota destul de acid influenta publicaţie „Die Welt”. Pe un ton asemănător, postul de radio „Deutsche Welle” aprecia că „de Moldova sunt interesaţi doar amatorii germani de integrame, dar şi consilierul pentru politică externă şi de securitate al cancelarului federal, amator de probleme deosebit de dificile”. În pofida notei lor ironice, publicaţia afirma, totuşi, un adevăr, catalogând chestiunile moldoveneşti ca fiind deosebit de dificile. Şi aceasta poate şi datorită trecutului, apropiat sau mai îndepărtat, care s-a dovedit adesea complicat şi plin de capcane. Un trecut pe care cancelarul Merkel nu s-a ferit să-l evoce: „Mi-am dorit personal să fac această vizită. În primul rând, pentru că pe acest teritoriu au locuit şi mulţi germani. Deci, suntem într-un fel legaţi istoric… Ţările din această zonă au suferit mulţi ani… Deportările şi celelalte lucruri negative nu trebuie date uitării”.

Într-adevăr, aşa cum afirma şi premierul Vlad Filat în alocuţiunea rostită în prezenţa cancelarului, cu mai bine de o jumătate de secol în urmă, pe teritoriul actual al Republicii Moldova (pe atunci în componenţa României, n.n.) locuiau circa 100.000 de etnici germani, integraţi în societatea basarabeană a acelor vremuri. Soarta lor s-a modificat dramatic în urma schimburilor de populaţie convenite de Hitler şi Stalin în preajma celui de-al doilea război mondial, când nemţii au trebuit să părăsească în masă teritoriul ospitalier al Basarabiei. După război, mulţi germani, reveniţi între timp pe meleagurile natale, au avut o soartă şi mai cruntă, pierind sub loviturile represiunilor staliniste.

Aparent fără o legătură directă cu vizita cancelarului german în Moldova, două săptămâni mai târziu, premierul Vlad Filat purta convorbiri cu oficialii ruşi la Moscova, fiind primit în final şi de preşedintele Vladimir Putin, în staţiunea Soci. Tot aparent întâmplător, toate subiectele abordate de Angela Merkel au făcut obiectul discuţiilor şi cu politicienii ruşi, dar poziţiile acestora din urmă nu au fost deloc concordante cu opţiunile cancelarului. Dimpotrivă, unele s-au situat deschis în opoziţie. De pildă, în faţa cancelarului Germaniei, premierul Vlad Filat declara fără ezitare: „Nu există o altă alternativă viabilă pentru ţara noastră decât integrarea europeană”. La Moscova, însă, primul ministru rus, Dmitri Medvedev, nu a ascuns faptul că „Rusia are divergenţe cu Uniunea Europeană, ce ţin de politica energetică”. Ministrul rus pentru Energetică, Aleksandr Novak, a fost şi mai tranşant, declarând că ţara sa „ar putea accepta reducerea cu circa o treime a tarifelor la livrările de gaze naturale către Republica Moldova”, condiţia fiind ca guvernul moldovean „să renunţe oficial la pachetele energetice ale Uniunii Europene”. Mai precis spus, Chişinăul ar trebui să denunţe protocolul semnat în octombrie 2011 privind aderarea la pachetul III energetic al UE. Acest protocol ar urma să fie implementat de la 1 ianuarie 2015, perspectivă care, potrivit afirmaţiei ministrului A. Novak „nu convine Rusiei”. Aşadar, promisiuni tentante, însă insistenţele repetate ale moldovenilor de a se bucura de un tratament mai bun la livrările de gaze din partea Rusiei au o singură alternativă: Chişinăul să renunţe la înţelegerile cu UE. Deci, ori Rusia, ori UE, un veritabil „şantaj economic al Moscovei”, cum a fost calificat de o parte a presei de la Chişinău. „Pentru noi, declara diplomatic şi preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Serghei Narâşkin, Republica Moldova este un partener egal şi respectat”, subliniind totuşi că potenţialul din relaţiile bilaterale (inclusiv creşterea investiţiilor ruseşti în economia moldovenească) ar putea fi „extins în contextul cooperării în cadrul CSI”, adică, până la urmă, tot în opoziţie cu alternativa UE.

Şi în discuţiile cu oficialii ruşi s-a ridicat problema legăturilor istorice dintre cele două ţări, convenindu-se chiar înfinţarea unei comisii mixte de studiu în acest domeniu. Nimic nefiresc, am putea spune, numai că presa moldovenească atrage atenţia asupra faptului că istoricii ruşi nu şi-au schimbat deloc viziunea asupra trecutului şi continuă să susţină rolul eliberator al Rusiei de 200 de ani încoace. Şi nu doar cercetătorii în domeniul istoriei, ci şi politicienii de vârf ai Rusiei de azi, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, care, la Soci, a afirmat că „istoria statului dintre Nistru şi Prut începe la 1812”, când ruşii i-au eliberat pe moldovenii din acest teritoriu de sub otomani. Cu asemenea jaloane dictate de interese politice, nu este greu să ne imaginăm cum vor progresa cercetările comisiei mixte de istorie asupra trecutului comun.

Premierul Vlad Filat a refuzat să comenteze declaraţiile interlocutorilor ruşi, sugerând că dosarul problemelor din relaţiile celor două state este mai cuprinzător. Dilema opţiunilor strategice pentru Republica Moldova rămâne, aşadar, deschisă.

Ioan C. Popa

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult