20
September , 2017
Wednesday

Dr. Bogdan Aurescu

Secretar de stat pentru afaceri strategice

Ministerul Afacerilor Externe

La 1 martie 2012, în marja Consiliului European de la Bruxelles, s-a semnat, de către reprezentanţii permanenţi ai României şi Serbiei la UE, Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte România – Republica Serbia pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale.

Presa din România a acordat spaţii generoase evenimentului, pe bună dreptate. România îşi exprimase iniţial, ca stat membru al UE, rezervele faţă de acordarea statutului de candidat pentru Serbia în lipsa unui angajament ferm al acestei ţări faţă de îmbunătăţirea situaţiei românilor din ţara vecină, indiferent de numele sub care sunt cunoscuţi.

Interesul României pentru minoritatea înrudită din Serbia, ca de altfel pentru toate comunităţile de români din statele învecinate nu este nou. De fapt, dacă privim retrospectiv, chiar şi la o evaluare sumară, vom constata faptul că preocuparea pentru asigurarea la standard european a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române reprezintă o constantă a diplomaţiei româneşti, indiferent de perioada istorică la care ne raportăm. România de astăzi nu-şi uită nici tradiţiile diplomatice, nici interesele. Iar, în materie de minorităţi, nu ridicăm probleme pe care acasă să nu le fi rezolvat sau pus deja în practică. Într-o dinamică accelerată a vieţii internaţionale în care, de multe ori, sunt foarte multe dosare de urmărit şi obiective de atins, avem un subiect cu privire la care suntem – o spun fără falsă modestie – un model de urmat: drepturile minorităţilor naţionale. La acest capitol, cu tot ceea ce presupune el – drepturile politice, la educaţie, la folosirea limbii materne, la cultură şi spiritualitate – România este un model european de urmat.

Minoritatea română din Serbia este un subiect constant de dialog pe agenda bilaterală. Protocolul încheiat la 1 martie 2012 este încheierea „văzută” a unei etape care a durat aproape un deceniu. În anul 2002 cele două ţări, România şi – pe atunci – R. F. Iugoslavia au negociat şi semnat Acordul privind cooperarea în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale, document care defineşte aria de preocupări în acest domeniu al celor două părţi. Pe scurt, prin acest document, România şi Serbia s-au angajat să conlucreze pentru protejarea şi afirmarea drepturilor specifice ale tuturor persoanelor care îşi asumă limba, tradiţiile, cultura şi spiritualitatea română, respectiv sârbă din cele două ţări. Documentul, semnat în 2002 şi intrat în vigoare în anul 2004, prevedea instituirea unei Comisii mixte româno-sârbe care să analizeze şi să rezolve solicitările punctuale ale etnicilor români din Serbia, respectiv sârbi din România.

Aparent, subiectul pare lipsit de controverse. România şi Serbia, românii şi sârbii, au o lungă istorie, subliniez, neconflictuală, a convieţuirii. Numai că, dincolo de aceste adevăruri, există unele aspecte pe care diplomaţia românească le-a ţinut permanent sub observaţie. Românii din Serbia, circa 35.000 în Banatul sârbesc şi peste 150.000 în Valea Timocului sunt împărţiţi artificial în două categorii: români şi „vlahi”. Istoria celor două regiuni din Serbia a făcut ca aceşti oameni să aibă destine diferite. Românii din Voivodina se bucură de toate drepturile specifice minorităţilor naţionale, au o lungă şi frumoasă tradiţie ca grup identitar în cadrul Serbiei, cu legături multiple şi durabile cu statul înrudit, România, cu limba şi cultura română. Românii din Valea Timocului sunt într-o altă situaţie.

Având ca bază acordul bilateral în domeniu, tradiţia istorică, dar şi cercetările şi raportările întreprinse chiar de autorităţile sârbe şi remise forurilor europene, România a considerat întotdeauna că dialogul privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române din Serbia se referă la toţi etnicii români, indiferent de regiunea din Serbia unde locuiesc sau de etnonimul folosit în identificare: român, „rumân” sau „vlah”. Aceste definiţii sunt, în mod evident, parte a patrimoniului simbolic al poporului român, faptul că românii din Valea Timocului îşi spun „rumân” în graiul lor românesc de acasă sau „vlah” când vorbesc limba sârbă, nu este un element de identificare aparte faţă de românii din România sau din Voivodina, ci rezultatul unei experienţe istorice specifice, diferită de cea a românilor din Ţara Românească – denumită până târziu, în secolul al XIX-lea, Valahia – presărată de cele mai multe ori cu imposibilitatea afirmării identităţii româneşti a acestora. Timocenii nu au şcoli româneşti, nu beneficiază de serviciu religios în limba maternă la nivelul dorit – aş spune mai mult prin iniţiativa personală a unor preoţi inimoşi. În aceste condiţii faptul că încă vorbesc româneşte şi că îşi păstrează tradiţiile proprii este salutar. Ambele guverne ar trebui să ajute această comunitate să recupereze această întârziere pentru a putea să se integreze mai uşor în circuitul european de valori.

Din păcate sunt încă încurajate, la nivel formal, elemente care conduc la o anume „separare” identitară. În Serbia există un consiliu naţional al minorităţii române în Voivodina – organism de stat al minorităţii române – şi un consiliu „naţional” al minorităţii „vlahe” în Valea Timocului. Mai mult, în Voivodina există şcoli, teatre, ziare, emisiuni de radio şi televiziune în limba română, se slujeşte liturghia în limba română de preoţi subordonaţi patriarhului României. În Valea Timocului aceste lucruri – fireşti pentru orice comunitate etnică – sunt încă deziderate. Mai mult, a fost încurajată crearea unei limbi „vlahe” separate de română, scrisă de cu caractere chirilice, pentru a sublinia diferenţele între români şi „vlahi”.

Comisia Mixtă pentru problemele minorităţilor este instituţia care trebuie să reglementeze, concret şi punctual, toate aceste lucruri. Deşi Acordul privind cooperarea în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale între cele două ţări intrat în vigoare încă din 2004, Comisia mixtă s-a putut reuni într-o primă sesiune tehnică abia în anul 2009, la insistenţele României. De fapt, cel de-al doilea Protocol al Comisiei Mixte, semnat la Bruxelles, la începutul lunii martie a acestui an, este prima discuţie pe fond între România şi Serbia pe subiectul minorităţilor înrudite. Semnarea acestui Protocol este rezultatul demersurilor repetate şi insistente ale României pentru stipularea unor măsuri concrete de protejare a drepturilor şi identităţii persoanelor aparţinând minorităţii române din Republica Serbia, inclusiv a persoanelor aparţinând acestei minorităţi din Valea Timocului. Cu toate că întâlnirea plenară a Comisiei Mixte a avut loc în luna mai 2011, Protocolul nu a putut fi convenit până în seara zilei de 29 februarie 2012, chiar dacă reprezentanţi ai celor două delegaţii s-au întâlnit de mai multe ori în a doua parte a anului 2011, inclusiv în lunile octombrie şi noiembrie 2011, în sesiuni de lucru de mai multe zile. Documentul conţine angajamente concrete în vederea protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care variază de la reprezentarea parlamentară a minorităţilor, la autorizaţiile de construire a unor biserici sau asigurarea dreptului la educaţie în limba maternă. Protocolul precizează expres şi asumarea de către Serbia a conexiunii dintre aderarea la UE a acestui stat şi criteriile politice de aderare de la Copenhaga, care includ şi protecţia minorităţilor naţionale. Părţile au fost de acord să includă recomandări destinate ameliorării situaţiei minorităţii române de pe tot teritoriul Serbiei cum ar fi necesitatea asigurării posibilităţii de utilizare a limbii române în mod curent în Timoc sau îndreptarea deficienţelor înregistrate în ceea ce priveşte accesul la mijloacele de informare mass-media în limba română, angajarea în administraţie, problematica proprietăţilor comunităţii române, precum şi dreptul la serviciu religios şi libera practica a cultului în limba maternă pentru românii din Valea Timocului. Mai important, Protocolul conţine referiri exprese la interzicerea demersurilor de afectare a identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, subliniind importanţa auto-identificării libere, fără nicio interferenţă, şi precizând în mod expres că autorităţile sârbe au obligaţia de a aplica recomandările formulate de Comisia Mixtă, precum şi prevederile Acordului din 2002, pe întregul teritoriu al Republicii Serbia, aşadar inclusiv în Valea Timocului.

Documentul semnat la Bruxelles este orientat spre rezultate concrete, partea română insistând pentru implementarea rapidă a Protocolului privind statutul minorităţilor înrudite din România şi R. Serbia, precum şi pentru implicarea Comisiei Europene şi a Înaltului Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale în monitorizarea eforturilor Serbiei pentru respectarea principiilor protecţiei minorităţilor, în conformitate cu standardele UE. Înaltul Comisar Vollebaek a efectuat deja vizite în România şi Serbia pentru a lua contact cu realităţile concrete.

Acestea sunt faptele şi angajamentele asumate de cele două state. Punerea lor în practică, astfel încât viaţa de zi cu zi a etnicilor români şi sârbi din cele două ţări să se îmbunătăţească, ţine de consecvenţa autorităţilor din cele două ţări. România şi-a declarat de nenumărate ori disponibilitatea de a dialoga direct cu partea sârbă pe marginea aplicării concrete a protocolului, în cadrul unor discuţii bilaterale. Semnalele transmise de noile autorităţi de la Belgrad par încurajatoare. În curând, la Haga, în această lună, sub auspiciile Înaltului Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale, vor avea loc discuţii româno-sârbe privind aplicarea concretă a prevederilor protocolului. Aceasta nu poate însemna decât un singur lucru: şcoli, ziare, reviste în limba română, emisiuni de radio şi televiziune, serviciu religios în limba maternă pentru toţi românii din Serbia, indiferent de regiunea în care locuiesc.

Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte România – Republica Serbia pentru protecţia minorităţilor naţionale reprezintă încheierea unei etape. Urmează urmărirea aplicării angajamentelor asumate de cele două părţi fapt ce va presupune, pe lângă angajamentul politic al părţilor de a face acest lucru, şi consecvenţa de a urmări zi de zi, cu calm şi determinare, îndeplinirea acestor obiective. Calităţi pe care diplomaţia românească a dovedit că le are, urmărind un subiect de interes naţional şi strategic, asupra căruia există o abordare consensuală pe plan intern.

-sublinierile aparţin redacţiei

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult