9
November , 2017
Thursday

Editorial

Alegem vocaţia şi virtutea…

Reporter: editura December - 10 - 2012

A mai trecut un an de la precedenta Gală a Premiilor revistei „ Balcanii şi Europa” ce încununează o etapă de strădanii şi efort gazetăresc susţinut.

Gândurile mă duc către începuturile publicaţiei noastre, în urmă cu 12 ani. Şi voi remarca că , încă din momentul apariţiei sale, revista „Balcanii şi Europa” a fost o experienţă unică în presă, din perspectiva zonei căreia i s-a dedicat, prin acţiunea unei redacţii liliputane, care a fost apreciată şi susţinută de condee de primă mărime. Revista a rămas concentrată pe complexitatea problemelor balcanice, tratate extensiv, în context european şi global ţinând seama de efectele negative ale crizei financiare urmată de implicaţii sociale şi convulsii extreme de grave. A urmat întotdeauna dezideratul de a consemna evenimente de importanţă majoră, de a analiza teme de maxim interes, de a lua atitudini şi poziţii faţă de fenomene aflate în contrasens cu desfăşurarea evenimentelor vieţii politice, economice, financiare, sociale, culturale sau umanitare din Balcani, din Europa.

În decursul acestui an revista noastră a dedicat un număr important de articole românilor care muncesc în străinătate, acei compatrioţi care şi-au luat soarta în propriile mâini şi au devenit, în timp, factori majori de progres pentru statele în care lucrează şi pentru ţara lor natală. Este vorba despre aportul semnificativ pe care şi-l aduc în viaţa economico socială a unor ţări ca Spania, Italia, Marea Britanie, Germania sau Elveţia, fapt recunoscut ca atare de autorităţile acestor state, dar şi de contribuţia importantă la Produsul Intern Brut al României. Regretăm presiunile şi discriminările la care sunt deseori supuşi, nedreptăţile şi etichetările pe care sunt nevoiţi să le îndure, toate acestea dublate de dorul de casă şi inevitabila situaţie de „imigrant”. Din aceste considerente, revista „Balcanii şi Europa” din cadrul „Niro Investment Group” a editat, la iniţiativa preşedintelui său, domnul Nicolae Dumitru, un ciclu de publicaţii ale revistei „ Balcanii şi Europa” , supliment dedicat compatrioţilor noştri aflaţi la muncă în străinătate. Astfel, începând cu numărul din luna iunie, ne-am făcut o datorie din a aborda problematica celor peste două milioane de români care lucrează peste graniţe realizând un număr de cinci reviste „ Românii de peste hotare” , supliment destinat diasporei din Spania, Italia şi Marea Britanie. Scrisorile primite ca şi corespondenţa susţinută cu Asociaţii din Diaspora grăiesc de la sine şi ne încurajează . De aceea , în anul în care intrăm intenţionăm să continuăm editarea lunară a acestei reviste şi pentru diaspora din alte ţări europene, şi nu numai.

În întregul său demers gazetăresc revista „Balcanii şi Europa” s-a sprijinit pe colaboratorii săi, personalităţi de primă mărime ale vieţii publice din România şi pe excelentele relaţii directe cu misiunile diplomatice ale ţărilor balcanice la Bucureşti, dar şi cu cele ale României în aceste state. Ne-am bucurat de o colaborare deosebită cu instituţii academice şi ştiinţifice din ţară şi străinătate, cu diferite segmente ale Uniunii Europene. În acelaşi timp ne considerăm antemergători pe un drum regăsit mai târziu de politicieni, ocupaţi îndeosebi în a-şi aţinti privirile doar către America şi Europa de vest, neglijând vecinii şi zona în care ne-a plasat istoria, cum uneori se mai întâmplă şi astăzi.

Mesajele sosite la redacţie în aceste zile cu prilejul împliniriii a 12 de ani de activitate ne aduc o nouă certificare a faptului că prin strădaniile noastre ne aflăm pe un drum firesc de muncă şi responsabilitate şi că în aceste zile am ales bine „Vocaţia” şi „Virtutea”, drept efigii ale Premiilor revistei „Balcanii şi Europa” 2012.

Carol Roman

 

Premiile revistei “Balcanii și Europa” 2012:

E.S. Mark Henry Gitenstein (Ambasador al SUA) – „Vocaţia Diplomatului de Excelenţă

E.S. Huo Yuzhen (Ambasador al Republicii Populare Chineze la Bucureşti) – „Vocaţia cooperării bilaterale

E.S Aleksandar Filipov (Ambasador al Bulgariei) – „Vocaţia Spiritului Balcanic

George Cristian Maior (Ambasador, Directorul Serviciului Român de Informaţii ) – „Vocaţia pentru Siguranţă şi Cooperare Internaţională în domeniul Securităţii

George Potra (Director al „Fundaţiei Europene Titulescu) – Vocaţia Relaţiilor Culturale Internaţionale”

Anton Caragea (directorul Institutului de Relații Internaționale și Economice) – „Vocaţia Acţiunii pentru Cooperare Internaţională

Marilena Stoian (Preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural – ANTREC) – „Vocaţia Dezvoltării Sistemului Turistic Rural

Damian Drăghici (Ambasador pentru minoritatea romă – 2007, 2008) – „Vocaţia Implementării Valorilor Multiculturale

Oana Pellea (actriţă, deţinătoare a Premiului „Aristizza Romanescu” din partea Academiei Române) – „Vocaţia Măiestriei Artistice

Miguel Fonda Ştefănescu ( Preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor de Români din Spania -FEDROM) – „Vocaţia Menţinerii Spiritului Românesc

 

DIPLOME DE ONOARE

Roxana I Istudor , publicist

Adrian Paradovschi, designer web

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult