6
November , 2017
Monday

Mai în glumă mai în serios

Bulă şi deputaţii…

Reporter: editura December - 7 - 2012

Acum, în zilele fierbinţi ale campaniei electorale se constată că mulţi oameni îl regretă pe Bulă. Mai cu seamă cei din generaţia „de mijloc”, care au mai apucat să cunoască acele vremuri ce l-au scornit pe Bulă dintr-o „necesitate naţională”. Să le aline supărările şi năduful!

Veşti recente despre Bulă am aflat într-un mare magazin alimentar, să-i spunem „Kaufland” sau „Mega Image”, mă rog. Aici am întâlnit un vechi cunoscut, un amărăşcan care tocmai da să iasă din magazin. În mijlocul unui cărucior modern, cu rotile şi acces plătit, trona un pacheţel de unt. Unul singur! Părea o glumă, nu alta…

– Ce faci, domnule, pe aici, că după cumpărături nu prea văd să fi venit…

– Ba da. Nu vezi?

– Ce să văd, un biet pacheţel de unt? Astea sunt toate cumpărăturile?

– Da, mi-a răspuns acru. Pensia mi-am irosit-o pe întreţinere, electricitate, telefon… De nu mă crezi, vino cu mine în blocul în care locuiesc şi ai să-i cunoşti pe unii care-şi cumpără câte o roşie sau câte trei măsline! Asta e viaţa de pensionar!

– Să sperăm c-o să fie mai bine, l-am încurajat, că altceva nu aveam ce-i spune.

– Cu cine, cu politicienii ăştia mincinoşi? Cine să-i mai creadă? Câtă dreptate avea Bulă, ăla, al nostru!

Şi îmi istorisi următoarea întâmplare, mai actuală ca oricând:

Bulă tocmai îşi făcea nevoile sub un pod. Un autocar plin cu politicieni rula chiar la acea oră pe şoseaua de deasupra lui, tulburându-i oarecum osârdia. La un moment dat, şoferul autocarului a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj, răsturnând autobuzul chiar în vecinătatea podului. Bulă, auzind zarva şi vaietele politicienilor, a ieşit degrabă, cu pantalonii în vine, ca să afle ce s-a întâmplat. Văzându-i pe politicieni împrăştiaţi pe câmp, i-a îngropat de-a valma, democraţi, social- democraţi, liberali, ţărănişti, udemerişti, muncind temeinic şi cu tact. Care cum îi venea la mână. Acum, băiatul nostru era liniştit de treaba bine făcută.

Peste vreo 12 ore, deci în mare grabă, la faţa locului au apărut poliţiştii şi un procuror. Au vrut să afle cum s-a întâmplat accidentul şi s-a interesat de starea autobuzului, motorul, uşile, plafoniera etc etc. Într-un târziu, şi-au amintit şi de oameni.

– Unde sunt deputaţii? L-au întrebat, scurt, pe Bulă.

– Păi ce să fac, i-am îngropat!

– Pe toţi?

– Până la unu ‘!

– Da’ ce, erau toţi morţi?

– Păi unii dintre ei ţipau de mama focului că nu sunt morţi, dar ştiţi şi dumneavoastră cum mint politicieniii, poţi să-i mai crezi?

Vecinul pensionar s-a îndreptat spre casierie transportând pacheţelul de unt, plasat parcă ostentativ pe fundul căruciorului spre care erau îndreptate privirile tuturor. Nu ironice, nu zeflemitoare, ci mai degrabă gânditoare…

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult