23
October , 2017
Monday

File eroice de istorie naţională

UNIREA de la 1 Decembrie 1918

Reporter: editura December - 10 - 2012

În viaţa tuturor popoarelor, în existenţa statelor, au fost momente sau evenimente de însemnătate sau semnificaţie deosebită, ce le-au marcat existenţa, au devenit memorabile, au ajuns a căpăta dimensiunile unor sărbători naţionale.

1 Decembrie 1918 a fost ziua în care românii au înfăptuit unul dintre cele mai semnificative şi mai importante acte istorice, cu deosebite consecinţe pentru evoluţia ulterioară a naţiunii noastre. Marele istoric român de renume european A.D. Xenopol aprecia că în istoria neamului românesc au fost mari acte definitorii, respectiv cucerirea Daciei de către romani – care ne-a dat structura de esenţă romanică, latină a poporului şi limbii – şi Unirea din 1918, când s-a desăvârşit statul naţional, marcând întreaga existenţă a milioane de români.

În evoluţia lor, românii au realizat, în genere, trei mari uniri. Cea dintâi, sub egida voevodulul Mihai Viteazul, s-a derulat între anii 1599 -1600, când s-a strâns laolaltă cea mai mare parte a teritoriilor româneşti din jurul Carpaţilor. Opoziţia internă şi, mai ales, cea externă au dus la dispariţia unui stat românesc cuprinzător în această parte a Europei, însă acea realizare a rămas un precedent istoric, un simbol şi un imbold pentru generaţiile următoare.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, înfăptuită în 1859, marchează cea de-a doua unire, când s-au pus bazele statului naţional român modern, devenit, apoi, independent pe harta Europei, după mai puţin de două decenii. În condiţiile complexe ale Europei de sfârşit de epocă modernă, românii trăiau atât într-o ţară liberă (cca. 130.000 kmp), cât şi sub diverse stăpâniri străine – ale Austro-Ungariei şi Rusiei ţariste (Transilvania, Bucovina, Basarabia). La fel ca şi în cazul altor popoare europene, s-a dezvoltat în sec. al XlX-lea, în mod organic, ca naţiune, s-a definit ideea, ca atare s-a formulat în plan politic, moral, juridic, principiul de naţionalitate.

Desăvârşirea statului naţional unitar român s-a putut realiza în condiţiile interne şi internaţionale cu totul deosebite generate de prima conflagraţie mondială. Intrarea României în război, în vara anului 1916, fusese precedată de o amplă deliberare, cu participarea unei mari părţi a românilor din diferite ţinuturi româneşti. În contextul de atunci, s-a ales soluţia eliberării Ardealului, ceea ce s-a şi realizat, parţial şi pentru puţină vreme. Au urmat, apoi, episoadele dramatice a ceea ce a fost „războiul de întregire naţională”. Sfârşitul primului război mondial a adus şi destrămarea (definitivă sau vremelnică) a unor imperii ce dominaseră timp de veacuri existenţa poporului român, ca şi a altora. În aceste condiţii excepţionale, a devenit posibilă realizarea unirii cu România. În condiţiile prăbuşirii Rusiei ţariste, când pe ruinele acesteia au apărut, uneori doar vremelnic, şi alte state europene, românii dintre Prut şi Nistru, prin organisme alese şi abilitate, şi-au proclamat, în mod plebiscitar şi succesiv, statalitatea, autonomia şi independenţa, pentru ca, în final, la 27 martie/9 aprilie 1918, să se declare unirea Basarabiei, „ca fiică, cu mama sa, România”, aşa cum se consemna în actul final, adoptat atunci la Chişinău. Peste câteva luni, după ce dubla monarhie încetase, practic, de a mai exista, fiind înlocuită cu state central europene, a devenit posibilă şi realizarea aspiraţiilor naţionale ale românilor din zonele bucovinene şi transilvane. Congresul general al românilor bucovineni a decis, la 15/28 noiembrie 1918, unirea necondiţionată cu România a tuturor teritoriilor smulse Moldovei prin „vicleşug şi silă”, de către Habsburgi, la 1774. Procesul a culminat şi s-a desăvârşit în inima ţinuturilor româneşti, căci ţara nu putea fi întreagă fără Ardeal, aşa cum afirmase, cu doi ani mai înainte de actul unirii, N. Titulescu, marele european. Principiul autodeterminării românilor în Transilvania a fost formulat într-o declaraţie făcută cunoscută popoarelor lumii la 12 octombrie 1918, în care regăsim principalele componente ale conceptului european despre libertate şi suveranitate naţională, plebiscitul etc. Au fost create structuri de putere româneşti, pentru ca, în final, să fie convocată, la Alba-Iulia, fosta reşedinţă a lui Mihai Viteazul, Marea Adunare Naţională, cu rol plebiscitar, izvorâtă şi din introducerea votului universal şi a altor forme ale democraţiei şi liberalismului.

La 1 Decembrie 1918, cei 1.228 de delegaţi deputaţi ai românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş prezenţi în Sala Unirii au votat „unirea lor şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“. Decizia a căpătat, imediat, adeziunea entuziastă a celor peste 100.000 de reprezentanţi ai românilor prezenţi atunci la evenimentul istoric, în oraşul de pe Mureş. Atunci şi acolo s-a arătat că unirea Transilvaniei era justificată şi de istoria neamului, de unitatea şi omogenitatea naţiunii, de raţiuni politice, economice, culturale şi, nu în cele din urmă, de cele ale democraţiei.

Marea Unire proclamată la Alba-Iulia a avut, imediat, un ecou european, dar şi peste ocean, în America, unde locuiau atunci peste 150.000 de români, şi care au avut trimişi la faţa locului sau au relatat, pe baza unor corespondenţe, despre justeţea hotărârilor românilor şi despre legitimitatea unităţii lor statale, într-o serie de ziare şi publicaţii, precum „TheTimes”, „Daily Express”, „Manchester Guardian, „Le Matin”,Le Temps”, „Corriere della Serra”, „II Giornale d’ltalia”, „NewYorkTimes”, „Le Figaro”, „Journal de Geneve”. Cititorii erau informaţi cu privire la existenţa istorică a românilor, a aspiraţiilor şi eforturilor lor spre unitate şi libertate, ca şi spre o organizare democratică.

Un reputat istoric englez, Q.W.A. Leeper, publica, în decembrie 1918, sub formă de broşură, un studiu numit „Dreptatea cauzei româneşti” („The Justice of Rumania’s Cause”), unde arăta că unirea românilor „este rezultatul firesc al rodului eroic al grelelor suferinţe îndurate pentru înfăptuirea acestui ideal, care înseamnă un mare câştig pentru cauza progresului şi democraţiei”. În anul 1919-1920, Conferinţa de Pace de la Paris şi tratatele încheiate acolo au consacrat pe plan internaţional unitatea înfăptuită de românii înşişi, în cursul anului 1918. După acest an, România întregită şi-a modificat locul în Europa. Cu cei 295.049 kmp ca suprafaţă, ocupa locul 10 pe continent, iar ca potenţial uman (15 milioane – în 1919, 20 de milioane – în 1940) ocupa locul opt. Unirea din 1918, piatră de hotar, a însemnat un nou început de epocă în istoria românilor.

Prof. univ. dr. Gh. Zbuchea

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult