25
September , 2017
Monday
- Revelaţiile lucrării „Săcuizarea românilor prin religie”, publicată la Cluj, în anul 1927 - Marea Unire ...
În paginile memorabile pe care le-a consacrat personalităţii şi epocii regelui Carol I, I.G. Duca ...
ENERGIA- la ordinea zilei [caption id="attachment_5088" align="alignleft" width="300"] Gazoductul „South Stream”[/caption] Criza din Ucraina a pus în ...
La fiecare început de an, pe 24 ianuarie, rememorarea solemnă a actului Unirii se înviorează ...
Toată lumea ştie ce este acela un cadou: unii au primit, alţii au oferit. Evident că la mijloc ar ...
Înmânarea premiilor revistei „Balcanii şi Europa”- 2013 a prilejuit susţinerea unor importante discursuri din partea ...
Unul din indicatorii consacrați ai stadiului general al relațiilor dintre două țări este, fără îndoială, ...
din ziarul „ Democraţia” – 19 februarie 1990 Ultimele zile în care la cârma ţării s-a ...
Editorial – Carol Roman Revista “Balcanii şi Europa” din cadrul NIRO Investement Group, a editat după ...
O emisiune transmisă de postul „TVR Actualitatea”, în seara zilei de 8 august a.c., despre ...
Ioan C. Popa – cunoscut publicist În acest an, redacţia revistei noastre a primit numeroase corespondenţe ...
În timp ce Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, prezenta la Roma, la summitul ce ...

Archive for 2013

Consecvenţă…

Reporter: editura December - 13 - 2013 Comments Off on Consecvenţă…

Consistency…

carol romanWe shall soon turn 15 years since the first issue of our magazine appeared. We remember, even if briefly, that our publication, initially entitled „The Balkans” was born due to the efforts of a group of journalists on the eve of the new millennium still bearing the scars of some previous wars – destruction, sacrifice, sufferance.

It was then that we decided to write and take a stand on topics concerning the Balkans whenever necessary while obviously being concerned with the way conjugated interests between Romania and the other countries in the area occured. In time, historical changes oriented the Balkans towards Europe, which led to the new name of our magazine – „The Balkans and Europe”.

One can see what we have accomplished in the almost 15 years of existence of the magazine, the survival of which we owe to „NIRO Investment Group” and its president, Mr. Nicolae Dumitru, in the scores of issues featuring important personalities from all fields of the political and social life, presidents of state, prime minsiters, ministers, ambassadors, bank managers and great investors, celebrities of the cultural and sports life etc. Modestly, we should remark that the guiding line initially established has been observed throughout: a correct evolution, independent and objective, following the programmed mission. We have tried to contribute to a climate of co-operation between the political entities in the name of one ultimate object of endeavour , namely the „national interest”. As well as that, we supported the complete and responsible accession of Romania to the European Union and NATO, with a view to contributing to the improvement of the inner mechanisms of the united Europe and also actively participating within NATO on various battle fields against terrorism, a fight supported by the democratic forces of humanity, often at the cost of human lives.

The value of the magazine has been increased by the contributions of important journalists, authentic political analysts, historians who have joined us. We are honoured to name them: the excellent publicist Prof. Dr. Zoe Petre, essayist Eugen Uricaru, Corneliu Vlad, excellent journalist and writer, Vasile Leca, well known analyst on Balkan issues, Ioan C. Popa, historian and also appreciated journalist, and so many more.

We have not been indifferent to the Romanians working abroad. We have referred to their significant contribution to the economy and society in countries from the European Union, a fact publicly acknowledged. At the same time, we have regretted the pressure and discrimination they have often been subjected to. Let us hope 2014 shall bring new European regulations to eliminate any discrimination against immigrants. As part of this action, we shall continue to publish the supplements of “The Balkans and Europe” dedicated to our fellow countrymen who have immigrated to European countries. This year alone, 12 special issues of the “Romanians Abroad” have been published, supplements for the diaspora from Spain, Italy, France, Great Britain, Germany and Switzerland. The letters we have received, as well as the sustained correspondence with our associates from the diaspora speak for themselves about the utility of such publications, while encouraging us.

The awards of “The Balkans and Europe” which we present this year crown an action appreciated both at home and abroad, and bring us and confirm yet again that such awards have the mission to reward “Vocation” and “Virtue”, in the major sense of performance in various fields, the wish for progress and understanding between people, endorsed by our entire appreciation, support and respect.

Carol Roman

„Vocaţia continuităţii diplomaţiei româneşti” – Titus Corlăţean

Reporter: editura December - 13 - 2013 Comments Off on „Vocaţia continuităţii diplomaţiei româneşti” – Titus Corlăţean

Titus Corlăţean – Ministru al Afacerilor Externe

E.S. Titus Corlăţean, politician român din noua generaţie de diplomaţi, are o bogată activitate politică şi profesională, încununată cu funcţii de cea mai înaltă răspundere.

portretDoctor în Drept al Universităţii Bucureşti, a fost consilier personal al primului ministru pe probleme de politică externă în perioada 2001 – 2003, secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni, deputat şi senator în Parlamentul României şi membru al Parlamentului European. În anul 2012 (când diplomaţia românească modernă a împlinit 150 de ani), după o scurtă perioadă în fruntea Ministerului Justiţiei, a fost numit ministrul Afacerilor Externe. Aceste succinte elemente biografice pot fi în măsură să accentueze parcursul unui politician şi diplomat cu o notabilă ascensiune, clădită pe experienţă şi acumulări profesionale.

Titus Corlăţean este adeptul declarat al ideii că România este o ţară respectată pe plan internaţional, în plus fiind necesar să devină mai activă în diplomaţia europeană şi în forurile internaţionale. Pentru acest deziderat, ministrul român al Afacerilor Externe mizează pe dialogul între generaţiile de diplomaţi care şi-au adus contribuţia la consolidarea diplomaţiei României, susţinând predictibilitatea şi continuitatea în diplomaţie. Cu consecvenţă, Ministerul pe care îl conduce urmează liniile generale ale politicii externe româneşti. Sunt cultivate bunele relaţii cu ţările vecine, cu membrii Uniunii Europene, în general cu toate statele lumii. O atenţie specială este acordată relaţiilor cu R. Moldova, ţară-soră. Totodată, în condiţiile în care ţara noastră este membră a NATO, diplomaţia română pune un accent deosebit pe parteneriatul euroatlantic, fiind prezentă în teatrele de operaţiuni care necesită combaterea terorismului sau menţinerea păcii, ori implicându-se în acţiuni umanitare.

Întrevedere cu John Kerry, Secretar de stat al Statelor Unite ale Americii (2013)

Întrevedere cu John Kerry, Secretar de stat al Statelor Unite ale Americii (2013)

Un capitol aparte îl reprezintă preocuparea ministrului Corlăţean pentru problematica românilor care trăiesc în afara hotarelor ţării, şeful diplomaţiei române considerând că un obiectiv fundamental al politicii noastre externe îl repre­zintă păstrarea şi afirmarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Pentru merite notabile în menţinerea la cote înalte a parcursului politicii externe a României, E.S. dl. Titus Corlăţean, ministru al Afacerilor Externe, este distins de revista „Balcanii şi Europa” cu Premiul „Vocaţia continuităţii diplomaţiei româneşti”.

Diplomaţia şi-a făcut datoria de a crea reţeaua de solidarităţi necesare asigurării securităţii şi prosperităţii naţionale”

„Vocaţia cooperării multilaterale” – E.S. Oleg S. Malginov

Reporter: editura December - 13 - 2013 Comments Off on „Vocaţia cooperării multilaterale” – E.S. Oleg S. Malginov

E.S. Oleg S. Malginov Ambasador al Federaţiei Ruse

 

portretE.S. Oleg S. Malginov, Ambasador al Federaţiei Ruse în România, este un profesionist cu o carieră remarcabilă, începută în anul 1979. Absolvent al Institutului de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova, a deţinut, în timp, numeroase funcţii de răspundere în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse: consiler principal al Reprezentanţei Permanente a ţării sale pe lângă ONU şi alte organizaţii internaţionale din Geneva, director-adjunct al Departamentului MAE pentru drepturile omului şi probleme ale conaţionalilor din străinătate, director al Departamentului pentru cooperarea în domeniul umanitar şi drepturile omului, apoi Ambasador în Bangladesh. Din anul 2012, este Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse la Bucureşti.

E.S. Oleg S. Malginov îşi canalizează eforturile în direcţia dezvoltării cooperării multilaterale dintre Rusia şi România. Principalele componente ale evoluţiei relaţiilor româno-ruse pe care pune accent Ambasadorul rus sunt cooperarea economică, cea la nivel parlamentar, legăturile ştiinţifice şi culturale. Câteva exemple de proiecte în realizarea cărora s-a implicat E.S. Oleg S. Malginov sunt Zilele Culturii Ruse în România (2012) şi Zilele Culturii Române în Federaţia Rusă (2013), extinderea proiectelor artistice bilaterale, susţinerea publicării unui număr mai mare de cărţi din ambele literaturi, cu accent pe facilitarea cunoaşterii reciproce de către tinerii din cele două state.

3De asemeni, un punct important pe agenda E.S. Oleg Malginov îl reprezintă schimburile de specialişti – experţi români care pot efectua studii moderne în Federaţia Rusă şi specialişti ruşi care pot întreprinde demersuri ştiinţifice similare în România. În ceea ce priveşte politica bilaterală regională, E.S. Oleg S. Malginov întreprinde demersuri constante pentru edificarea unui climat politic pozitiv în zona Mării Negre, considerând că sunt importante atât relaţiile economice, cât şi cele ce ţin de contextul interacţiunii umane şi subliniind că în această zonă, România şi Federaţia Rusă au teme comune precum securitatea, facilităţile energetice etc.

Pentru întreaga activitate de impulsionare a relaţiilor dintre Federaţia Rusă şi România, precum şi de integrare a acestei cooperări multilaterale în plan internaţional, E.S. Oleg S. Malginov, Ambasador al Federaţiei Ruse, este distins de revista „Balcanii şi Europa” cu Premiul „Vocaţia cooperării multilaterale”.

Pentru noi, membrii UE sunt parteneri strategici”.

„Vocaţia colaborării regionale” – E.S. Ömür Şölendil

Reporter: editura December - 13 - 2013 Comments Off on „Vocaţia colaborării regionale” – E.S. Ömür Şölendil

E.S. Ömür Şölendil – Ambasador al Republicii Turcia

portretDiplomat de carieră cu o vastă experienţă internaţională, E.S. Ömür Şölendil a fost numit Ambasador al Turciei în România în anul 2011. Parcursul său profesional include funcţii de răspundere în Ministerul turc de resort (director general pentru afaceri politice bilaterale, responsabil pentru Orientul Mijlociu, Africa de nord şi Asia de sud, mai multe funcţii în cadrul Direcţiei Generale pentru Europa de est), parcurgând toate etapele profesionale până la numirea ca Ambasador în Mongolia sau Libia.

E.S. Ömür Şölendil se implică activ în evoluţia continuă a relaţiilor dintre România şi Turcia, care au o lungă tradiţie de prietenie şi cooperare. Aceste relaţii au evoluat într-un ritm constant de-a lungul ultimilor ani, deschizând calea pentru extinderea cooperării în multiple domenii şi ridicarea colaborării bilaterale la rang de parteneriat strategic. Schimburile comerciale dintre cele două ţări au atins niveluri record, mii de companii turceşti activând cu succes în România.

Printre priorităţile mandatului E.S. Ömür Şölendil se numără continuarea proiectelor începute, precum şi iniţierea unora noi, constând în colaborări în domeniile energiei, construcţiilor, turismului, transporturilor, sănătăţii. Nu lipsesc de pe agenda diplomatului acţiunile comune culturale şi sociale, intermedierea de proiecte între oamenii de afaceri turci şi Camere de comerţ din diferite judeţe ale României ş.a. Ambasadorul Turciei apreciază în mod deosebit şi felul în care autorităţile române tratează minorităţile turcă şi tătară din Dobrogea, considerând aceste comunităţi drept o importantă punte de legătură culturală şi socială între cele două naţiuni.

La Institutul de Turcologie și Studii Central Asiatice din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj.

La Institutul de Turcologie și Studii Central Asiatice din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj.

Ambasadorul Turciei la Bucureşti se declară „prieten al României”, estimând că relaţiile româno-turce sunt „excelente”. În palierul politic, este remarcat sprijinul constant pe care România îl acordă aderării Turciei la UE (aşa cum, în anul 2004, Turcia a susţinut ferm aderarea României la NATO) şi buna cooperare a celor două ţări în cadrul organizaţiilor internaţionale (ONU, OSCE, OCEMN). În anul în care Turcia celebrează 90 de ani de la dobândirea independenţei, relaţiile bilaterale cu România (care au împlinit, la rândul lor, 135 de ani) pot constitui în prezent un exemplu de contribuţie la pacea şi stabilitatea regională.

Pentru eforturile permanente de întărire a colaborării dintre cele două ţări, revista „Balcanii şi Europa“ îi acordă E.S. Ömür Şölendil, Ambasador al Republicii Turcia, Premiul „Vocaţia colaborării regionale”.

Ţările noastre vor continua să coopereze în mod strâns, atât la nivel bilateral, cât şi multilateral”

„Vocaţia promovării valorilor europene” – Ambasador Liviu Bota

Reporter: editura December - 13 - 2013 Comments Off on „Vocaţia promovării valorilor europene” – Ambasador Liviu Bota

Ambasador Liviu Bota – Secretar General adjunct al ONU

portretPrestigioasa activitate internaţională a diplomatului Liviu Bota este binecunoscută tuturor celor care urmăresc personalităţile aflate în fruntea efortului de consolidare a imaginii externe a României. Absolvent al Institutului de Relaţii Internaţionale din Moscova, Liviu Bota a devenit Director Adjunct al Centrului de Informaţii al Naţiunilor Unite la Bucureşti, apoi a lucrat pentru Naţiunile Unite aproape trei decenii – ca Director al Institutului Naţiunilor Unite pentru Cercetare şi Dezarmare şi Secretar General adjunct al ONU. A fost Şeful operaţiunilor ONU de menţinere a păcii în Tadjikistan şi Georgia. Totodată, a fost numeroşi ani Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Reprezentant Permanent al României la Organizaţiile Internaţionale din Viena (1999-2007), prezidând şi Consiliul Permanent al OSCE. Acestea sunt doar câteva dintre reperele majore ale unei cariere de excepţie, pusă în slujba drapelului albastru al Naţiunilor Unite şi a statului român.

Consecvent crezului său, Liviu Bota continuă să rămână conectat la realităţile interne şi internaţionale, implicându-se în proiecte de mare importanţă pentru promovarea intereselor României şi din calitatea de preşedinte de onoare al Fundaţiei Eurolink – Casa Europei”, ale cărei activităţi şi proiecte sunt menite să promoveze ideea europeană şi aspiraţiile Europei unite în România.

1În paralel cu acest fructuos parcurs, Liviu Bota, care este preşedintele Colegiului Director al Fundaţiei Universitare a Mării Negre”, aflată sub egida Academiei Române, a elaborat lucrări de referinţă în domeniile dezarmării şi securităţii internaţionale, spaţiului extra–atmosferic, dreptului internaţional public, drepturilor omului, operaţiunilor internaţionale de menţinere a păcii. Participă frecvent la reuniuni academice internaţionale pe probleme de dezarmare, securitate internaţională şi probleme juridice. Prodigioasa sa activitate a fost recompensată, în timp, cu numeroase ordine şi medalii, printre care Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de mare ofiţer şi Ordinul „Meritul Diplomatic” în grad de mare ofiţer din partea statului român, precum şi Medalia OSCE „Bene Merenti ad OSCE” şi Ordinul Naţional „Legiunea de Onoare” a Republicii Franceze, în grad de ofiţer.

Pentru merite deosebite în reprezentarea cu cinste a României în cele mai înalte foruri europene şi internaţionale, revista Balcanii şi Europa” îi acordă d-lui Ambasador Liviu Bota Premiul Vocaţia promovării valorilor europene”.

Trebuie să participăm la construcţia unei Europe a naţiunilor care să ne ducă pe toţi înainte”.

„Vocaţia menţinerii spiritului românesc” – Alexandru Bantoş

Reporter: editura December - 13 - 2013 Comments Off on „Vocaţia menţinerii spiritului românesc” – Alexandru Bantoş

– Director al „Casei Limbii Române” din Chişinău

„Casa Limbii Române”, din capitala Republicii Moldova, este o instituţie reprezentativă pentru promovarea şi răspândirea valorilor româneşti, în context european şi universal. În fruntea unei entităţi de o asemenea importanţă se află o personalitate remarcabilă: scriitorul şi jurnalistul Alexandru Bantoş.

portretProfesionist redutabil, Alexandru Bantoş a activat la Radioteleviziunea naţională, la ziarul „Tinerimea Moldovei” sau la revista „Moldova”, precum şi la Departamentul de Stat al Limbilor. Ulterior, calităţile sale şi experienţa acumulată s-au reunit într-o singură cauză: cea a limbii române. Fidel obiectivului prioritar de promovare a limbii, literaturii şi culturii româneşti, de creare a condiţiilor pentru studierea limbii române, implicit pentru extinderea ariei de utilizare a acesteia, Alexandru Bantoş conduce o entitate cu o vitalitate remarcabilă în peisajul cultural din ţara vecină: „Casa Limbii Române”. Instituţia organizează cursuri de limba română, conferinţe, întruniri ştiinţifice şi de creaţie, expoziţii de carte, pictură, colaborează cu facultăţile şi catedrele de profil din Republica Moldova şi de peste hotare. Astfel, proiectele de anvergură în care s-a implicat pentru promovarea limbii, literaturii, istoriei, culturii şi civilizaţiei româneşti au făcut din „Casa Limbii Române” un important reper cultural.

Directorul „Casei Limbii Române”, care este, totodată şi redactor-şef al revistei „Limba Română”, a primit, de-a lungul timpului, numeroase distincţii, dintre care amintim Ordinul naţional Pentru Merit” în România şi Ordinul Gloria Muncii”, în R. Moldova, pentru dezvoltarea literaturii, contribuţia la afirmarea valorilor spirituale naţionale şi activitatea publicistică prodigioasă, dedicată unor pagini importante din istoria românilor ce vieţuiesc de secole pe aceste meleaguri.

Pentru întreaga sa contribuţie meritorie la susţinerea limbii române în R. Moldova şi pentru promovarea culturii româneşti, revista „Balcanii şi Europa” îi acordă d-lui Alexandru Bantoş Premiul „Vocaţia menţinerii spiritului românesc”.

Limba română trebuie onorată alături de stemă, drapel, imn”

Diplome de Onoare

Reporter: editura December - 13 - 2013 Comments Off on Diplome de Onoare

Luiza PopaLuiza Popa

Talentat reprezentant al noii generaţii de ziarişti. A publicat în revistă articole bine documentate.

 


Stefan DuluŞtefan Dulu

Prin contribuţia sa „traduce” tipografic cărţile publicate în editura „Balcanii şi Europa”.


Delia DumitriuDelia Dumitru

Colaboratoare de numeroşi ani asigură traducerea în limba engleză a revistei, cu multă competenţă.

În sprijinul românilor de peste hotare

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on În sprijinul românilor de peste hotare

logo-niro-1Una dintre problemele cele mai acute aflate în prim-planul dezbaterii europene este cea reprezentată de efectele liberalizării totale a pieţei muncii pentru lucrătorii români în toate statele UE, de la 1 ianuarie 2014. Polemica iscată în jurul acestei teme îi afectează deopotrivă pe compatrioţii noştri care aparţin unor comunităţi bine închegate în alte state de mai mult timp şi pe cei care doresc să meargă la lucru în unele din aceste ţări.

NIRO Investment Grup, ce şi-a creat un binemeritat renume prin implicarea în numeroase acţiuni sociale şi umanitare în ţară, a luat decizia de a se alătura iniţiativelor de sprijinire a românilor aflaţi dincolo de hotare. Astfel, în ultima perioadă, grupul de firme NIRO a iniţiat şi susţinut, din îndemnul preşedintelui său, dl. Nicolae Dumitru, editarea unui ciclu de publicaţii dedicate conaţionalilor noştri care fac parte din comunităţile de români din străinătate, dar şi celor care lucrează temporar sau doresc să se întoarcă, tot mai numeroşi în ultima perioadă, realizate ca suplimente ale revistei „Balcanii şi Europa”.

Un număr de cinci ediţii ale publicaţiei „Români peste hotare” au reflectat viaţa comunităţilor româneşti din Spania, ştiut fiind faptul că românii sunt cea mai numeroasă comunitate de străini din această ţară. De la evoluţiile economice cu efecte directe asupra românilor, până la măsurile pe care le ia statul român pentru a-i reintegra pe cei care îşi propun să se întoarcă acasă, nici un aspect din traiul românilor aflaţi în Regatul spaniol nu a rămas neconsemnat. Iar efectele colaborării publicaţiei „Români peste hotare”, din cadrul NIRO Investment Grup, cu asociaţiile de români din Spania, precum şi cu bisericile româneşti, au generat ample ecouri.

Preocupările unui număr de patru publicaţii speciale s-au îndreptat, de asemeni, spre românii din Marea Britanie, aflaţi, mai ales în acest an, în mijlocul unor campanii menite parcă să îngreuneze imigraţia. Accentuând faptul că ei îşi aduc o certă contribuţie la progresul competitivei economii britanice, a fost subliniată necesitatea ca românilor să le fie respectat statutul de cetăţeni europeni.

Printre comunităţile româneşti spre care revista „Balcanii şi Europa”, prin intermediul suplimentelor sale, şi-a îndreptat atenţia se află şi cele existente în Franţa, stat care, de asemeni, beneficiază de aportul valoric adus de profesionalismul românilor. De altfel, această ţară recunoaşte aceste merite, lărgind continuu aria meseriilor în care românii pot activa. Şi în acest caz, publicaţia a menţinut un contact neijlocit cu bisericile româneşti din Franţa, nuclee care coagulează spiritul naţional în Hexagon.

Nu au fost uitaţi compatrioţii noştri din Italia, precum şi din state din nord-vestul Europei – Germania, Belgia, Olanda – în care români cu înaltă calificare, performanţi şi serioşi, au pornit să-şi clădească un viitor şi cărora le-au fost dedicate, de asemeni, suplimentele noastre.

Ecourile seriei de publicaţii „Români peste hotare” nu au întârziat: prin scrisori şi mesaje emoţionante, compatrioţii noştri care şi-au luat viaţa în propriile mâini şi îşi clădesc un viitor în alte ţări au transmis că suplimentele revistei „Balcanii şi Europa” face parte din viaţa lor cotidiană, fiind o serie de publicaţii binevenite şi necesare.

Drumul Uniunii Europene prin secole

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on Drumul Uniunii Europene prin secole


– Un parcurs cu numeroase modificări, restructurări şi ajustări –

Cetăţenii Europei se întreabă tot mai des, în faţa provocărilor pe care le are în faţă proiectul european, cum a evoluat vechiul „vis” al iniţiatorilor Uniunii. În încercarea de a răspunde la unele dintre aceste dileme, ne propunem să abordăm felul în care conceptul iniţial a fost adaptat la realităţile celor şase decenii scurse de când Uniunea Europeană a prins primele contururi.

Jean Monnet şi Robert Schuman, „părinţii fondatori” ai Uniunii Europene

Jean Monnet şi Robert Schuman, „părinţii fondatori” ai Uniunii Europene

Când ţările Europei occidentale au decis să constituie împreună un spaţiu al păcii şi prosperităţii, acesta a fost un „vis”, născut din ruinele celui de-al doilea război mondial. În timp, s-a transformat într-o năzuinţă a întregii Europe după căderea comunismului, un deziderat al reunificării vechiului continent şi al construirii unei veritabile „case comune”. Milioane de europeni şi-au dorit cu ardoare să poată fi integraţi în blocul comunitar, să poată circula liber, să se simtă cetăţeni ai continentului.

Care a fost parcursul acestui un proiect devenit model de progres pentru întreaga planetă? Un scurt istoric al edificării Uniunii Europene ne duce în anul 1949, când diplomatul şi economistul francez Jean Monnet, pe atunci şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării din Franţa, a conceput ideea de Comunitate Europeană. Ideea sa a fost acceptată de Robert Schuman, ministrul de Externe al Franţei, iar proiectul a fost făcut public. Propunerea concretă viza plasarea producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub responsabilitatea unei autorităţi supreme comune, independente, în cadrul unei organizaţii deschise participării şi altor state europene. În urma acestei declaraţii, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg au răspuns favorabil şi astfel s-a format „Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”. Aşadar, nucleul edificiului s-a constituit pe considerente economice. Astăzi, după cum se ştie, unificarea europeană a cuprins şi palierele, social şi cultural.

Libertăţile şi aplicarea lor

Semnarea tratatului de la Roma, actul de naştere al Comunităţii Economice Europene (1957)

Semnarea tratatului de la Roma, actul de naştere al Comunităţii Economice Europene (1957)

Privind spre felul în care au evoluat conceptele de bază ale UE, ne vom referi la aşa-numitele libertăţi, care s-au stabilit dintru început: libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a capitalurilor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a persoanelor. Să le luăm pe rând. În ce priveşte circulaţia bunurilor, întreprinderile din UE pot vinde şi cumpăra mărfuri pe tot teritoriul Uniunii. Totuşi, începând cu anii 1980, UE a dezvoltat o nouă abordare, stabilind cerinţe pe care trebuie să le respecte produsele pentru a putea fi comercializate pe teritoriul său. Astfel, au fost publicate, până în prezent, circa 20.000 de standarde europene. În plus, în anumite condiţii, stabilite ca excepţionale, statele membre pot restricţiona libera circulaţie a mărfurilor. Aşadar, pe acest segment au intervenit ajustări. Libera circulaţie a capitalurilor este considerată cea mai largă libertate, dar şi în acest domeniu au fost operate modificări. Iniţial, tratatele UE nu prevedeau liberalizarea totală a circulaţiei capitalurilor, statele membre fiind obligate numai să elimine restricţiile în măsura în care acest lucru era necesar pentru funcţionarea pieţei commune, arată un document al Parlamentului European. Ulterior, întrucât situaţia economică şi politică din Europa şi din lume a evoluat, a fost nevoie şi aici de anumite reglări. Astfel, după ce Consiliul European a confirmat realizarea progresivă a uniunii economice şi monetare, în 1988, a fost introdusă o mai mare coordonare a politicilor economice şi monetare naţionale. În consecinţă, a fost instituită libertatea deplină a tranzacţiilor de capital, consacrată în Tratatul de la Maastricht: orice restricţii privind plăţile şi circulaţia capitalurilor, atât între statele membre, cât şi între statele membre şi ţările terţe, sunt interzise.

Libera circulaţie a serviciilor este strâns legată de libera circulaţie a persoanelor. Acestea două au fost, în timp – şi continuă să fie – teme de dezbateri aprinse în interiorul Uniunii. De ce? Serviciile au o importanţă crucială pentru piaţa internă comună a UE, deoarece acestea reprezintă între 60% şi 70% din activitatea economică a UE şi aproximativ acelaşi procent din forţa de muncă ocupată.  Principiul care guvernează piaţa internă a serviciilor a fost denumit generic „principiul libertăţi fundamentale” şi a fost reglementat prin Tratatul Comunităţii Europene. Potrivit acestui principiu, companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se stabili şi furniza servicii pe teritoriul altor state membre. Dar evoluţiile din realitate au generat numeroase bariere în calea aplicării acestei libertăţi, obstacole pe care UE se străduieşte şi astăzi să le depăşească. Şi asta pentru că multitudinea de servicii implicate variază de la cel mai obişnuit, cum ar fi frizerul, la cele mai mari activităţi, cum ar fi transportul. În anul 2000, un raport al Comisiei Europene atrăgea atenţia cu privire la obstacolele legale, administrative şi practice ale circulaţiei serviciilor peste graniţele Uniunii Europene, la prăpastia încă existentă, după decenii, între viziunea unei economii integrate şi realitatea experimentată de cetăţenii europeni şi de furnizorii de servicii. Cu toate reglementările, în domeniul circulaţiei libere a serviciilor nu s-a atins nivelul performanţelor la care se află circulaţia bunurilor. Şi astfel ajungem la legătura cu libera circulaţie a persoanelor. Atunci când, în 2004 o Directivă europeană în domeniul serviciilor a fost menită să îmbunătăţească sistemul, ea a devenit unul dintre motivele pentru care francezii au respins Tratatul constituţional al UE. Motivul? Aceştia au considerat că aşa-numitul (în mod generic) „instalator polonez” (prestatorul de servicii comunitar, cu drept de a circula liber şi a-şi oferi serviciile liber) era o ameninţare pentru propria piaţă a muncii. Dintr-o dată, două libertăţi nu mai erau… libertăţi. Iată, aşadar, cum marile idei imaginate la începuturile Uniunii au suferit modificări, unele chiar de substanţă. Nu putem omite faptul că Uniunea se vede nevoită şi astăzi să pedepsească state care încearcă să încalce aceste drepturi din motive rasiste sau pentru că, aşa cum am arătat şi în cazul Franţei, imigranţii sunt văzuţi ca europeni de mâna a doua care ocupă locurile de muncă ale localnicilor.

Aceste realităţi, cărora li s-au adăugat evoluţiile istorice şi efectele unei extinderi masive a UE, au generat efecte de diviziune pe care iniţiatorii Uniunii nici nu le-ar fi bănuit. Dacă timp de ani s-a tot vorbit despre vest şi est, despre zidul Berlinului şi „cortina de fier”, astăzi se vorbeşte despre nord şi sud, despre ţările care au rezistat mai bine crizei economice (sau chiar au profitat de ea) şi despre ţările din sud, care au fost lovite din plin. Mai există şi alte diviziuni europene – între zona euro şi restul ţărilor membre sau diferenţele de opinie asupra vitezei de integrare ori transferului de competenţe la Bruxelles.

Un model unic în lume

Parlamentul European: puterea legislativă, bugetară şi de control politic asupra instituţiilor europene.

Parlamentul European: puterea legislativă, bugetară şi de control politic asupra instituţiilor europene.

Am arătat în cele de mai sus felul în care evoluţiile contemporane au obligat Uniunea Europeană să se adapteze, păstrând totuşi reperele fundamentale creionate cândva de fondatorii săi. Mulţi dintre stâlpii care au servit construirii UE nu mai sunt în picioare; amintirea celui de-al doilea război mondial a pălit în timp, războiul rece s-a încheiat, năzuinţa spre prosperitate a fost zdruncinată de criza financiară, reducerea decalajelor dintre statele membre va mai întârzia multe decenii, iar edificarea statului social, parte integrantă din identitatea UE, face faţă cu greu concurenţei globale şi schimbării demografice majore în Europa. Dar, pe lângă inerentele greutăţi, există şi o distanţă mare în direcţia progresului. Putea oare Monnet prevedea că această construcţie continentală, imaginată pe un teritoriu distrus de un război nimicitor, şi-ar putea propune, după o jumătate de secol, să devină, de pildă, „cea mai competitivă economie a cunoaşterii din lume”? Şi totuşi, se întâmplă. Iată şi alte exemple: Uniunea Europeană este astăzi cea mai mare putere comercială din lume, primul donator mondial pentru dezvoltare (prin alocarea a zeci de miliarde de euro anual în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi reducerii sărăciei la nivel global), oferă un model de extindere, de cooperare între statele membre, luate fiecare în parte şi întreg ansamblul cu restul lumii, totodată fiind un garant al păcii. Europa continuă să fie în centrul atenţiei mondiale prin experimentarea unui model de integrare unic pe glob. De asemeni, UE a evoluat spectaculos şi în domeniul creării unei pieţe redutabile, primul exemplu de piaţă comună şi unică în acelaşi timp. Mai mult, este un model de libertate, de exercitare neîngrădită a drepturilor omului, de justiţie socială. „Părinţii fondatori” ai UE s-ar putea mândri…

Va veni o zi în care voi, francezi, ruşi, italieni, germani, voi, toate naţiunile continentului, fără să vă pierdeţi calităţile distincte şi glorioasa voastră individualitate, veţi fonda împreună o unitate superioară şi veţi construi fraternitatea europeană” (Victor Hugo)

Balcanii aşteaptă integrarea

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on Balcanii aşteaptă integrarea

La aproape un secol de la izbucnirea primului război mondial şi la aproape un sfert de secol de la încheierea războiului rece (dacă acesta se va fi încheiat, în realitate), zona Balcanilor cunoaşte, în sfârşit o vreme de pace. O perioadă tot nesigură, mai ales că după cel de-al doilea război mondial au lăsat urme adânci războaiele din spaţiul ex-iugoslav. Alături de Irlanda de Nord şi de Cipru, Balcanii aspiră să se instaleze şi ei într-o geopolitică a continentului, care, după ce şi-a regăsit pacea, îşi caută stabilitatea prin NATO şi prosperitatea prin Uniunea Europeană.

Un proces prudent şi lent

Extinderea UE în Balcani a continuat în 2013 cu Croaţia

Extinderea UE în Balcani a continuat în 2013 cu Croaţia

La început, (încă) de secol XXI, Balcanii se singularizează nu atât ca zonă geopolitică distinctă – pentru că, dacă ar fi să enumerăm trăsături comune arealului, acestea ar fi mai degrabă căutările, instabilitatea, labilitatea şi impredictibilitatea – ci prin dorinţa tuturor statelor din zonă de a face parte din Uniunea Europeană şi, în general, din lumea democraţiei şi a economiei de piaţă. Procesul de integrare europeană a înaintat aici cu prudenţă şi au trebuit depăşite destule dificultăţi şi obstacole. Greciei, primul stat din zonă care a intrat în instituţiile integratoare europene, i s-au alăturat, în timp, România şi Bulgaria, apoi state noi apărute în spaţiul ex-iugoslav (unele dintre ele fiind încă pe lista de aşteptare), în timp ce Turcia, eternul candidat, îşi exprimă tot mai des şi mai pe faţă dezamăgirea că şansele sale de aderare la UE nu se împlinesc, drept care este tot mai tentată să aşeze în plan subaltern opţiunea europeană, pentru a se exprima ca putere regională şi ca unul din statele emergente de mare viitor ale lumii.

Uniunea Europeană este astăzi prezenţa internaţională cea mai activă şi mai creativă care acţionează în spaţiul balcanic, mai mult decât oricare alt organism cu vocaţie internaţională sau regională sau decât marile puteri cu interese în zonă. În aprilie 2013, UE a înscris la activ o performanţă diplomatică numită, însă, de unii analişti (de la „Le Monde”, de pildă) „un succes moderat”: acordul – pe anumite probleme – între Belgrad şi Priştina, ceea ce nu înseamnă că problema Kosovo a devenit istorie asumată de toată lumea, ci doar că Belgradul şi Kosovo, care-şi urmăresc fiecare propria integrare europeană, au făcut un gest de bunăvoinţă Bruxelles-ului.

Un succes într-adevăr cert a obţinut, în 2013, Uniunea Europeană în Balcani prin aderarea Croaţiei, al doilea stat post-iugoslav care face acest pas, după Slovenia, în 2004. Următoarele candidate cu şanse reale sunt, după opinia observatorilor, Macedonia, Muntenegru şi Serbia. În partea inferioară a listei aspiranţilor la UE – Albania şi Bosnia-Herţegovina, „state cu societăţi divizate şi cu instituţii dicfuncţionale” („Le Monde diplomatique”). Albania a făcut cerere de aderare în 2009. Bosnia-Herţegovina încă nu, după cum nici Kosovo nu şi-a propus deocamdată candidatura.

Marile puteri, mereu prezente în zonă

Discuţii pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo

Discuţii pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo

Mai mult decât în alte părţi ale lumii, evoluţiile din zona Balcanilor nu pot fi înţelese fără raportare la interesele şi acţiunile în zonă ale marilor puteri. Iar pentru că relaţiile dintre acestea s-au mai relaxat întrucâtva după anii 1990, dar mai ales după războaiele din Iugoslavia, şi peisajul balcanic, cândva sumbru şi incert, începe să se clarifice şi să se însenineze treptat, cu toate că – nu trebuie ignorat – competiţia est-vest, convertită acum într-una angajată între UE şi Uniunea eurasiatică lansată de Rusia, acţionează în mod evident, cu motivaţii reale şi serioase, şi nu doar ca replică întârziată a războiului rece. Duelul energetic Rusia-UE este în plină desfăşurare şi Moscova a câştigat o victorie certă prin lansarea magistralei South Stream, care a îngropat proiectul Nabucco (de care îşi legase speranţele şi România). Tradiţionala rivalitate/pactizare Moscova-Berlin îşi află în spaţiul Balcanilor o zonă vulnerabilă la competiţie şi coliziuni, aşa cum s-a întâmplat adesea în istoria mai recentă. În sfârşit, Statele Unite, care îşi anunţă fără echivoc dezangajarea masivă din Europa, îşi menţin totuşi în Kosovo, cea mai mare – şi mai discretă – bază militară de pe continent, care, împreună cu bazele militare mai vechi din Grecia şi Turcia, la care s-au adăugat şi cele din România şi Bulgaria, perpetuează o prezentţă militară convingătoare a Americii în această parte a lumii. În sfârşit, tabloul ar fi incomplet dacă nu am aminti, fie şi doar enunţiativ, de prezenţa tot mai marcantă a Chinei în peisajul economic şi de afaceri al zonei balcanice, prezenţă mai accentuată şi mai eficientă în state tradiţional orientate spre instituţiile occidentale (Grecia, Cipru, Turcia) decât în (paradoxal şi nu prea…) state cândva cu regimuri comuniste.

Percepţie greşită, situaţie preocupantă…

În mentalul colectiv (care poate fi atât de uşor de manipulat!), zona Balcanilor rămâne cantonată cu obstinaţie într-un brand pronunţat negativ. România şi Bulgaria (dacă includem în zonă şi România, aflată la nord de Dunăre, care este considerată în general drept frontiera nordică a regiunii Balcanilor), aşadar România şi Bulgaria ar fi «elevii-problema ai clasei europene» ; Grecia şi Cipru – parteneri mai puţin înclinaţi către muncă şi sinceritate în afaceri, care au agravat criza europeană; Turcia – partenerul veşnic intratabil; spaţiul post-iugoslav – unul mereu imprevizibil şi cu probleme; Albania – ţinut mai puţin cunoscut, deci potenţial cu riscuri. O asemenea percepţie, chiar dacă pare mai degrabă caricaturala, nu e prea departe de adevăr şi tributara unor mai vechi, aproape legendare poncife, cu adânci rădăcini istorice, culturale, religioase etc. Dar e drept şi faptul că, în statisticile economice şi sociale ale continentului, statele din regiune se regăsesc, de cele mai multe ori, în partea de jos a clasamentelor „pozitive” (la dezvoltare, performante economice, nivel de trai etc.) şi pe locuri nedorit de „fruntaşe” la indicatori negativi (şomaj, îndatorare externă, corupţie, subdezvoltare, speranţa de viaţă, deficit de democraţie etc).

Preocupările europene vizează mai nou regiunea „decupată” din ansambul Balcanilor – a Balcanilor de Vest, care include statele post-iugoslave şi Albania, entitate sui generis marcată de instabilitate politică şi precaritate economică, dar care tinde, prin toate statele sale, către integrare europeană. „Balcanii occidentali au cunoscut, din anii 2000, o creştere superioară celei din Vechea Europa – rezuma situaţia de ansamblu politologul francez Catherine Samary. Dar în spatele cifrelor, risipa birocratică şi corupţia care au dominat în vechiul regim, nu s-au redus, ci au sporit odată cu liberalizarea pieţii şi privatizările; în plus, s-au instalat inegalităţile şi şomajul de masă. Dezbaterea europeană a zilei, privitoare la criză, se concentrează pe statele „Europei de Sud, dar problemele Europei de Sud-Est nu sunt deloc mai puţin preocupante.

Indignatul – omul momentului”

Manifestaţii antiguvernamentale la Sofia

Manifestaţii antiguvernamentale la Sofia

Dacă alungarea spectrului războaielor locale în regiune este bun câştigat, atmosfera la nivel naţional nu e întru totul liniştită şi lipsită de tensiuni. Ca pretutindeni în lume, din Brazilia în Turcia şi Grecia, din centura „primăverii arabe” pe Wall Street şi la Moscova, străzile şi pieţele sud-estului european sunt, de luni de zile, animate de mişcări populare, de proteste şi revolte. În Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina şi Macedonia, în Grecia şi Bulgaria, în Turcia, Indignatul pare să fi devenit „omul anului”, aşa cum l-a ales de altfel, ca atare, cu un an înainte, la nivel mondial, o celebră publicaţie americană. „Este pentru prima oară în 20 de ani când oamenii îşi exprimă temerile şi nemulţumirile” – remarca un manifestant din Bosnia unui ziarist olandez de la Trouw. Motivele pentru care oamenii ies în stradă sunt de obicei locale – scrie aceeaşi publicaţie, care explică şi mecanismul fenomenului: „Cauzele iniţiale pot fi scandaluri sau oameni politici, dar foarte rapid mişcarea de contestare se extinde. Revolta se dezlănţuie şi cetăţenii se aşteaptă la mai mult”. Legitimitatea clasei politice stabilite este pusă sub semnul întrebării. Scandalurile de corupţie şi cinismul politic subminează încrederea alegătorilor. Promisiunile electorale sunt luate drept glume. Şi în fiecare ţară sunt politicieni care, fie ei oricât de întinaţi, se agaţă încă de putere. Protestatarii cer mai multă transparenţă şi un comportament responsabil din partea politicienilor. Manifestanţii vor rezultate concrete în schimbul impozitelor pe care le plătesc, şi mai ales respect.

Este adevărat că, în toate aceste mişcări, rareori există vreun program concret. Manifestanţii sunt uniţi prin refuzul general al practicilor politice dominante. Sunt respinşi, deopotrivă şi oamenii politici ai puterii, şi cei ai opoziţiei, care ar încerca să-şi ridice soclu în mijlocul demonstantilor. Partidele politice care încearcă să se alăture manifestanţilor sunt alungate cu huiduieli. Dar fără obiective explicite şi clar formulate, este greu de ştiut care poate fi finalitatea acestor mişcări, chiar dacă ele au reuşit răsturnarea câtorva guverne (în Bulgaria, Slovenia) şi câştig de cauză la unele revendicări. Oricum, apreciază Srdja Popovic, fondatorul Centrului de acţiune nonviolenta CANVAS, de la Belgrad, „cetăţenii învaţă să reamintească politicienilor responsabilităţile lor”.

Un spaţiu balcanic integrat?

Este greu de spus dacă Balcanii vor (re)deveni în viitorul previzibil o entitate geoplitică menită a însemna mai mult decât suma statelor ce o alcătuiesc. Zona este prea diversă (ceea ce nu este, în sine, deloc rău), istoria locurilor prea încărcată şi agenda situaţiilor ce-şi aşteaptă dezlegarea considerabil de lungă. Universitarul britanic Tom Gallagher avansa, timid, într-o carte de la începutul anilor 2000, supoziţia că „se configurează încet un nou spaţiu balcanic comun, politic şi economic, după două experimente – perioada statelor naţionale şi cea a guvernării marxist-leniniste”. Spaţiu comun oricum sunt Balcanii, geograficeşte, dar că, politic şi economic s-ar putea integra cumva doar la nivel regional şi nu general european, nu e deloc plauzibil. Ar fi poate posibil dacă s-ar urmări crearea unei Europe cu mai multe viteze. Dar de aşa ceva, nici Balcanii, nici Europa n-ar avea nevoie.

Corneliu Vlad

România în UE – După 7 ani …

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on România în UE – După 7 ani …

La 1 ianuarie 2014 se împlinesc 10 ani de când, alături de alte şase state din centrul şi estul Europei, România a devenit membru NATO, şi 7 ani de când România şi Bulgaria au devenit state membre al Uniunii Europene, cu drepturi aproape depline. Ambele ţări erau monitorizate în privinţa funcţionării justiţiei şi încă supuse unor restricţii de circulaţie a mâinii de lucru în câteva state europene. De asemeni, nici una dintre ele nu intra nici în zona euro şi nici în Spaţiul Schengen – care, formal, nu este direct legat de UE, dar este reprezentat majoritar de state membre ale Uniunii – dar ambele îşi luau obligaţia de a adera la aceste două acorduri în termene previzibile. Restricţiile de circulaţie a mâinii de lucru vor înceta la începutul anului următor, dar soarta mecanismului de monitorizare a justiţiei e mai puţin certă. De asemeni, nici una dintre cele două ţări nu pare a avea acces prea curând la Spaţiul Schengen. Intrarea în zona euro a devenit cu mult mai complicată din cauza crizei globale, în condiţiile în care această criză a pus chiar problema – teoretic şi fără perspective reale, dar cel puţin la nivel retoric – renunţării la euro.

1

Studenţii români beneficiază de Programul european Erasmus

Toate acestea sunt, însă, elemente de detaliu, a căror importanţă nu are a fi nici subestimată, dar nici subliniată în exces. România este de 7 ani membru UE şi această schimbare majoră de statut politic rămâne, alături de calitatea de membru NATO, dobândită integral în 2004, o cotitură esenţială în istoria naţională şi un mare proiect politic – cel al integrării europene şi euro-atlantice – pe care cetăţenii României l-au realizat după 150 de ani de strădanii, de sacrificii şi de speranţe. Alături de Marea Unire – celălalt priect major pe care generaţiile succesive şi l-au transmis din etapă în etapă – aderarea la NATO şi acceptarea ca membru UE au încheiat cu succes o vastă etapă istorică şi au deschis perspective cu totul noi de dezvoltare politică, economică şi de civilizaţie pentru poporul român.

La 7 ani de la aceste evenimente istorice, putem evalua cu destulă seriozitate efectele pe termen scurt şi mediu ale acestei însemnate etape de integrare europeană. Este o certitudine faptul că un mare număr de cetăţeni români au beneficiat şi continuă să beneficieze direct de efectele aderării: de la fermierii care au obţinut finanţări europene – poate nu în proporţia aşteptată, dar totuşi, dintre programele de finanţare, cele adresate fermierilor au fost cele mai numeroase ca pondere naţională – la tinerii doctori în diferite ramuri ale ştiinţelor, care au putut studia, graţie proiectelor de perfecţionare a resurselor umane, în mari universităţi şi biblioteci din Europa şi au obţinut titluri ştiinţifice în ritm acelerat. Deocamdată, blocajul la care au fost supuse angajările din pricina programelor de austeritate creează o perspectivă cu totul nedorită – şi chiar paradoxală – a unor tineri şomeri cu diplomă de doctor în ştiinţe.

Nu voi insista asupra acestor beneficii, la care, desigur, trebuie să adăugăm multe altele, ţinând de libera circulaţie în interiorul Uniunii, de reprezentarea în organismele UE, de la comisari la înalţi funcţionari europeni şi mai ales la parlamentari europeni. Acest din urmă aspect impune, de altfel, o analiză de sine stătătoare, mai ales în perspectiva apropiată a unor noi alegeri în Parlamentul European.

2

Subvenţiile europene au creat noi orizonturi fermierilor români

După opinia mea, o lacună importantă în procesul de asumare a identităţii europene, pe care nu părem prea grăbiţi în a-l parcurge, o reprezintă absenţa unei ample dezbateri. Şi aici nu e vorba doar de cetăţenii obişnuiţi, ci şi de o proporţie semnificativă dintre decidenţi, atât la nivelul politicului – unde retorica apartenenţei la Uniune nu poate acoperi mereu absenţa unor valori europene internalizate care să se traducă în concepţii, principii şi atitudini politice – cât şi la cel al administraţiei publice centrale şi locale, unde principii europene fundamentale – subsidiaritatea sau ideea că administraţia este în slujba cetăţeanului, nu invers – par adesea de neconceput.

Vizibil cotidian, în exerciţiul curent al atribuţiilor sale, deficitul de „europenitate” al administraţiei noastre a generat, la nivel naţional, rateuri succesive în necesara operaţie de descentralizare şi mai ales în ipostaza, devenită imperativă, a regionalizării. Legea funcţionarului public, în fine votată în 2000, ar fi trebuit să pună bazele profesionalizării unei birocraţii moderne şi eficiente, asigurându-i stabilitatea şi progresul în carieră, independent de fluctuaţiile opţiunilor politice. Din nefericire, lucrurile nu au evoluat deloc în această direcţie. Povara unei birocraţii al cărei grad de politizare este invers proporţional cu gradul ei de competenţă apasă tot mai mult asupra administraţiei centrale şi locale.

3

Cetăţenii români lucrează liber în interiorul UE

Necesitatea descentralizării, crucială începând cu Proclamaţia de la Timişoara, e departe de a fi dintre cele mai simple. Este drept că în anii 1996-2000 s-au făcut unele progrese, cum ar fi de exemplu Legea bugetelor locale, prin care administraţiile locale, alese liber începând din 1992, dobândeau în fine şi resursele materiale necesare acţiunii lor; tot atunci au fost legiferate progrese importante în descentralizare şi drepturi esenţiale ale minorităţilor în administrarea propriei comunităţi. După 2000, însă, tocmai aceste progrese au generat fenomenul „baronilor locali” – profitori prin diferite mijloace ai puterii sporite a elitelor locale.

O experienţă interesantă şi în mare măsură pozitivă – dar, din păcate, căzută în desuetudine – a fost cea a euro-regiunilor transfrontaliere din vestul României, care au dus la cooperarea fructuoasă a unor departamente şi judeţe din Ungaria, România şi chiar Serbia. S-a încercat extinderea acelui model şi la cooperarea pe plan local cu Ucraina şi Republica Moldova, dar s-a întâmpinat o rezistenţă compactă a autorităţilor locale din cele două ţări vecine, mult mai refractare la temele cooperării decât administraţia din România.

Dosarul regiunilor e încă deschis: în 1997-1998 s-au înfiinţat 8 regiuni de dezvoltare, dar, lipsite de capacitate administrativă, ele nu sunt suficient de funcţionale, mai ales în condiţiile integrării în UE. În acest cadru, în care competiţia pentru fondurile structurale se dă între regiuni, coaliţiile de judeţe sunt mult prea conjuncturale pentru a avea vreo şansă în faţa unor regiuni cu tradiţie, ca Lombardia sau Bavaria, pentru a da doar două exemple. Valorificarea tradiţiilor istorice de solidaritate, care ar putea da consistenţă procesului, suscită temeri, nu lipsite de un oarecare temei, legate de revendicările de autonomie ale vechilor ţinuturi secuieşti.

Centrele „Europe Direct” conectează populaţia României la Uniunea Europeană

Centrele „Europe Direct” conectează populaţia României la Uniunea Europeană

Poate că ar fi necesar să regândim complet identitatea însăşi a României ca membră a Uniunii Europene: fără complexe de inferioritate, fără vanitate arogantă, trebuie să construim o viziune strategică a României europene, atât în administraţia publică la toate nivelurile, cât şi în politică, fie ea internă sau internaţională. Conjunctura europeană a unei atari redefiniri nu e dintre cele mai favorabile, căci, aşa cum au dovedit-o complexele evenimente din ultimii ani, efectele crizei globale asupra statelor membre ale UE şi asupra Uniunii în ansamblul ei generează o stare de fapt care pare uneori să limiteze progresele politice obţinute după Tratatul de la Maastricht.

Criza politică din România, rezolvată în 2012 cu mijloace strict constituţionale, pe care procese electorale succesive le-au confirmat pe deplin, a evidenţiat faptul că, dincolo de deficienţe în diferite direcţii, unele semnalate chiar în aceste pagini, construcţia democratică din ţara noastră este solidă şi rezilientă.

Efect al crizei, manifestare a unei atitudini latent nedemocratice, rezultantă a complicităţii dintre lumea marilor companii şi a marii finanţe cu diferite oligarhii locale, criza politică din România a depăşit cu mult graniţele ţării şi nu are cum fi minimizată la nivelul unui accident de parcurs într-un stat recent integrat în Uniune. Criza trimite, dimpotrivă, la tensiuni mai mult sau mai puţin vizibile în însăşi temelia construcţiei europene. Un beneficiu important al acestui complex de împrejurări ar putea fi tocmai acela de a evidenţia aceste puncte de tensiune şi de a înlesni o lucidă corecţie, care să aşeze pe un nou plan nu doar România europeană, ci şi Europa însăşi.

Prof. dr. Zoe Petre

Ce arată indicatorii macroeconomici…

Reporter: editura December - 12 - 2013 Comments Off on Ce arată indicatorii macroeconomici…

Încheiem un an economic bun, unul rău sau… aşa şi-aşa? Umorul predecembrist spunea că celebrul Radio Erevan, întrebat ce este de fapt „un an mediu”, a răspuns: anul mediu este unul mai prost decât cel precedent, dar mai bun decât cel care vine. Lăsând gluma la o parte, putem răsufla uşuraţi: nu ne aflăm în logica erevaniană. Putem consemna un 2013 „binişor pozitiv”, chiar dacă veştile lui bune sunt mai puţine şi mai modeste decât am aşteptat.

Producţia Dacia-Renault, model de succes economic

Producţia Dacia-Renault, model de succes economic

Bilanţurile statistice de la finele anului vor susţine şi amănunţi aprecierea, dar de pe acum se ştie că economia României a depăşit „greul” crizei, că am trecut de la creşterea negativă la un spor modest, dar real, al PIB-ului, ca treaptă pe un trend ascendent, cu premise certe de mai bine în 2014. Câţiva indicatori macroeconomici semificativi ne situează peste economii europene (Spania, Grecia şi nu numai) spre care, nu de mult, priveam cu invidie, iar câteva sectoare justifică aşteptări încă şi mai optimiste de la viitorul apropiat.

Veştile cele mai bune vin din agricultură, unde recolta se apropie de cifre record la multe culturi, dar mai ales unde măsuri bine gândite şi mult aşteptate promit să redea agriculturii rolul tradiţional de contributor important la bunăstarea ţării. Plăţile compensatorii pentru fermieri s-au plătit la timp şi chiar în devans, permiţând reluarea ciclului producţiei agricole fără sincope; se acordă sume importante tinerilor care vor să se stabilească la ţară şi să creeze ferme producătoare nu pentru autoconsum, ci pentru piaţă; se stimulează – prin plăţi compensatorii diferenţiate – asocierea producătorilor agricoli în unităţi mai mari, competitive; şi nu în ultimul rând, sunt stimulaţi întreprinzătorii autohtoni să cumpere terenuri pentru agricultură, măsură extrem de importantă dacă ne amintim că în 2014, UE obligă România să deschidă piaţa terenurilor agricole pentru investitorii străini (ce bună ar fi fost aceasta iniţiativă acum 3-4 ani, nu azi, când 10% din suprafaţa agricolă a ţării aparţine capitalului străin!). Nu întâmplător, pâinea şi produsele de panificaţie fac obiectul primei reduceri masive de TVA, pe „lista de aşteptare” în perspectiva pentru o măsură similară aflându-se carnea, apoi alte produse agricole.

S-ar putea adăuga multe la acest mini-bilanţ pozitiv, de la fapte punctuale – precum un nou pod peste Dunăre, menit să lege mai strâns nu doar România de Bulgaria, ci şi Balcanii de Europa (aşa cum cum face chiar revista în care apar aceste consideraţii), până la iniţiative cu viziune, cuprindere şi bătaie mai lungă, precum închiderea „găurilor negre” din economie, înfiinţarea de tribunale specializate în speţe economice şi, mai ales, apariţia (în sfârşit!) a unor elemente de strategie a dezvoltării economice, stabilirea unor priorităţi şi obiective majore precum independenţa energetică a ţării. Întrucât nu facem un bilanţ, punem punct exemplificărilor şi conchidem, întrebând: au fost suficiente împlinirile economice ale lui 2013 pentru a face mai bun, sensibil mai bun, traiul românilor? Evident – nu.

Noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin

Noul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin

Cu mare dificultate s-au putut onora promisiunile electorale: reîntregirea salariilor şi pensiilor, măsurile reparatorii pentru ceea ce criza europeană, şi mai ales cea strict autohtonă, cu cauze strict româneşti, provocaseră populaţiei ţării. Orizontul de aşteptare era, desigur, altul. Ce ne-a împiedicat să-l atingem?

Unii spun: timpul scurt – şi au dreptate; ce s-a stricat în două decenii nu se poate drege într-un an. Alţii afirmă: continuă şi violenta, păguboasa gâlceavă politică. Şi ei au dreptate; nu se poate construi repede şi bine când politica se face cu „pânditul la cotitură”, dar asta e treaba analiştilor politici, ei să ne spună ce şi cum. (O paranteză la ideea consecinţelor amestecului politic în finanţele unei ţări: conflictul dintre democraţi şi republicani a blocat administraţia americană timp de două săptămâni, provocând o pagubă de circa 20 miliarde dolari. Poate că americanii, la resursele lor, îşi permit asemenea pierderi; românii, însă…)

Există şi o a treia opinie, asupra căreia stăruim: „2013 a fost anul scadenţelor pentru bombele cu explozie întârziată”, la fabricarea şi amplasarea cărora au conlucrat de-a lungul anilor, cu sârg şi eficienţă hoţia, corupţia, lăcomia, incompetenţa, iresponsabilitatea, nepăsarea.

De pildă, mult timp românii au considerat „Oltchimul” drept perla petrochimiei noastre, şi chiar era. Prin căpuşare şi jaf, acest veritabil brand naţional a fost transformat într-un mare producător de pagubă. Dar cum tactica ascunderii gunoiului sub preş nu rezolvă niciodată nimic, buba trebuia spartă. Dacă la „Hidroelectrica” (altă mare producătoare de venit naţional, devenită la un moment dat sursă de pierderi) s-a găsit o măsură rapidă şi eficientă pentru stoparea jafului, iată că Oltchimul agonizează încă, spre disperarea oamenilor locului. Mulţi dintre proaspeţii şomeri au blestemat privatizarea ca idee şi ca soluţie concretă. Alţii au avut însă luciditatea să privească peste Dealul Negru, spre Piteştiul aflat la 60 de km, şi să constate că tot privatizarea – dar neviciată de politicieni-paiaţă şi miliardari de carton – a făcut din bătrâna noastră Dacie, întinerită şi diversificată an de an, un veritabil stâlp al succesului comercial înregistrat de Renault acum, pe timp de criză, în industria auto din Europa şi din lume, spre binele francezilor şi românilor.

Reducerea TVA la pâine, măsură pentru relansarea sectorului

Reducerea TVA la pâine, măsură pentru relansarea sectorului

În seria „bombelor cu explozie întârziată”, o întrebare: aţi auzit de Bechtel? De fapt, întrebarea e naivă; cine n-a auzit de Bechtel, lider mondial în construcţia de infrastructură rutieră? Ei bine, ajunsă în România, conlucrarea celebrei firme cu administraţia românească s-a soldat pentru noi nu cu o autostradă, cum aşteptam, ci cu o… pagubă de zeci de milioane de dolari, daune plătite de statul român pentru nerespectarea unui contract al cărui exemplar original… s-a pierdut, nemaifiind găsit printre hârţoagele Ministerului de resort!

Pabuga aceasta, ajunsă acum la scadenţă, nu este nici pe departe cea mai scump plătită ispravă românească. Dovezi? Iată: odată intraţi în UE, unde ne achităm cinstit cotizaţia din sărăcia noastră, autorităţile române, timp de mai mulţi ani, „au reuşit” să nu folosească decât 7% din fondurile rezervate României. De ce? Pentru că nu au fost capabile să prezinte proiecte credibile şi corecte, dar mai ales nu au ştiut să-i ţină departe de „butoiul cu miere” al fondurilor europene pe ţeparii autohtoni, cei care au făcut din România ţara miliardarilor îmbogăţiţi pe seama autostrăzilor inexistente, a şoselelor-şvaiţer, a studiilor de fezabilitate cu preţuri ameţitoare pentru obiective ce nu se vor construi niciodată, a parcurilor construite lângă păduri, a terenurilor de fotbal în pantă, a bazinelor de înot în care nu se adună nici măcar apa de ploaie… E adevărat: de la 7% am urcat spre 25%, dar… câţi ani s-au pierdut? Şi de ce vecinii noştri regionali, polonezii, au ştiut să folosească 90% din fondurile alocate lor? Când criza bântuia cu furie prin Europa, în Polonia nici nu se prea ştia de criză. Oare de ce?

Bani… bani… bani… O mulţime de bani care, în loc să fie investiţi în dezvoltare, în viitorul nostru, se duc pe scoaterea „scheletelor din dulap”. De 15 ani, „dosarul Roşia Montană”, pornit din start cu o fraudă strigătoare la cer în dauna statului român, acum a explodat, răscolind şi învrăjbind ţara. Rezolvarea lui va costa alţi bani, plătiţi nu de cei ce au greşit (ori au profitat? ), ci de noi toţi, contribuabilii care ne plângem pe bună dreptate de sărăcie. Nu este normal ca aceste daune să fie suportate de cei ce le-au provocat? Bogaţi trebuie să fim, ca ţară, ca popor, dacă ne permitem asemenea cheltuieli!…

Există încă alte multe „bombe” întârziate, care ticăie, ameninţând cu detonarea. Toate vor presupune costuri. Oricât de greu le-ar fi celor ce luptă azi pentru dezamorsarea lor, ei trebuie să ştie că ţara îi va judeca numai după inteligenţa şi competenţa soluţiilor găsite, ci şi după „înţelepciunea de a nu provoca noi bombe care să zguduie anii următori”. Sublinierea se impune după eşuata privatizare a „CFR Marfă” şi în pragul abordării controversatei probleme a gazelor de şist, unde urmărirea interesului naţional, profesionalismul, transparenţa şi legalitatea deciziilor trebuie să se îmbine fără cusur.

Dacă adăugăm acestor câtorva dosare punctuale (şi altora, necitate aici) faptul că la noi, economia subterană acoperă aceeaşi alarmantă treime din PIB şi că taxele şi impozitele s-au colectat sub nivelul prognozat de autorităţi (noul organism menit să combată evaziunea constituind deocamdată numai un proiect, încă nepus în operă) înţelegem de ce bilanţul economic al anului 2013 nu este cel dorit; de ce mugurii mai-binelui nu se resimt încă în traiul românilor.

Ion Bucheru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult