26
April , 2018
Thursday
Când Traian Băsescu era ales preşedintele României, la finalul anului 2004. vremurile erau ceva mai ...
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, în vizita făcută în Franţa, la începutul anului, a vorbit despre ...
Românii rămân cei mai numeroşi dintre străinii din Spania. Cum văd ei situaţia în care ...
În pofida existenţei unei laborioase relaţii diplomatice, istorici din România şi din Turcia au fost ...
Nicolae Iorga a fost una din cele mai remarcabile personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ...
Găsirea unui job într-o piaţă cu 25 de milioane de şomeri, cât înregistrează statele membre ...
[caption id="attachment_4569" align="alignleft" width="300"] O parte din rezerva de aur a Băncii Angliei.[/caption] Nimic nu pare ...
Ideea unei forţe armate comune a blocului comunitar suscită din nou o vie polemică, statele ...

Archive for February, 2013

Diplomaţie şi interese

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on Diplomaţie şi interese

carol romanNe amintim că atunci când România a fost admisă în Uniunea Europeană – e drept că după numeroase eforturi şi oarecari restrângeri, pentru a se respecta legea europeană – unii, puţini sau chiar mai mulţi, au înţeles, eronat, că de-acum înainte totul va merge ca pe roate, toţi vom atinge recorduri de bunăstare şi vom fi feriţi de neplăceri. Despre implicarea noastră efectivă se vorbea mai puţin. Dar chiar de la primii paşi pe care i-am făcut în UE am fost avertizaţi, corect şi loial, că fără o dezvoltare proprie bine gândită, care să ţină seama de posibilităţile pe care le are ţara noastră şi relaţii internaţionale bine susţinute economic, nu vom reuşi mai nimic.

Recenta aniversare a 150 de ani de diplomaţie românească a prilejuit o evaluare a rolului jucat de România în viaţa internaţională. Şi fără să dorim o abordare exhaustivă, vom constata că cel mai adesea structura diplomaţiei româneşti din ultimele decenii, fără excepţie, a urmărit obiective principale fără mari diferenţe de abordare ideologică. Încât s-ar putea spune că, în această direcţie, interesul naţional a prevalat, deşi şi în această direcţie, uneori, s-au manifestat atitudini partizane, politicianiste. Ne amintim totuşi, că, nu de mult, în decurs de un an, nu mai puţin de patru miniştri de la patru partide diferite au gestionat şi afirmat obiective similare de politică externă a României: în primul rând, întărirea şi consolidarea parteneriatelor cu state membre ale UE şi SUA. Apoi, s-a izbutit aducerea Mării Negre pe harta politicii internaţionale, precum şi o contribuţie importantă la consolidarea regională şi la crearea unor perspective europene de dezvoltare economică şi politică în Balcani, cu o semificativă susţinere a apropierii Republicii Moldova de structurile europene.

Paşi importanţi au fost făcuţi spre o relansare, pe baze pragmatice, a relaţiilor României cu state din afara Uniunii Europene. Ne referim la relaţiile de cooperare cu actori importanţi pe diverse direcţii geografice, precum marea Chină, Turcia şi ţările din Caucaz, Orientul Mijlociu sau Extremul Orient. În acest sens poate fi menţionat proiectul „AGRI”, Interconectorul Azerbaidjan – Georgia- România, schiţarea unor posibilităţi de a importa uraniu din Kazahstan, precum şi Parteneriatul energetic româno-turkmen. Şi în privinţa Rusiei se aşteaptă ca anul 2013, „să aducă o nouă dinamică a normalităţii în relaţia cu Federaţia Rusă, pe coordonatele deja stabilite de cooperarea economică”, după cum a afirmat preşedintele Traian Băsescu, la întrevederea anuală cu Corpul Diplomatic străin acreditat la Bucureşti.

Deşi cam târziu, am înţeles totuşi că harta lumii este cu mult mai mare şi că relaţiile noastre politice şi economice nu trebuie să rămână anchilozate; asta a dus la dinamizarea diplomaţiei economice şi au fost făcuţi paşi pozitivi. De ce să nu o recunoaştem, dar s-a întâmplat ca uneori să constatăm că o veche poziţie economică dobândită de România, în timp, într-o altă ţară, era ocupată tocmai de cei ce se confruntau intrasigent, inclusiv mediatic. Aşa s-a întâmplat când am dorit ca entităţi comerciale româneşti să pătrundă din nou pe pieţe ruseşti centrale şi le-am găsit ocupate de firme ale trusturilor internaţionale. Pe aceste considerente trebuie apreciată participarea românească, la înalt nivel, la Summitul Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) – UE, unde s-a demonstrat că România, prin poziţia sa geostrategică şi în baza latinităţii comune, are şanse de a deveni o poartă de succes pentru America Latină în Europa centrală şi de Est.

Poate că, mai mult ca oricând, respectându-ne aliaţii strategici şi interesele comune cu aceştia, a venit timpul să manifestăm, cu curaj, mai multă iniţiativă şi să ne luăm mai bine soarta în propiile mâini.

Carol Roman

Gala înmânării Premiilor Revistei „Balcanii şi Europa” 2012

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on Gala înmânării Premiilor Revistei „Balcanii şi Europa” 2012

Recunoaştere pentru valoarea, efortul şi profesionalismul unor importante personalităţi ale vieţii publice

Unul dintre evenimentele de tradiţie ale sfârşitului de an este decernarea Premiilor revistei „Balcanii şi Europa”. Anul 2012 nu a făcut excepţie. Într-o atmosferă fastuoasă, asigurată de incinta Hotelului Intercontinental, în prezenţa unui mare număr de personalităţi, festivitatea a debutat cu un concert susţinut de corul Meloritm, de la Palatul Copiilor. În cuvântul său, Directorul General al revistei, cunoscutul publicist Carol Roman, a menţionat parcursul publicaţiei, constanţa şi profesionalismul care caracterizează apariţiile revistei, precum şi longevitatea ei, în condiţii de multe ori vitrege pentru presă. În acest context, au fost aduse din nou mulţumiri Grupului de firme NIRO, preşedintelui său, dl. Nicolae Dumitru, pentru susţinerea constantă acordată revistei „Balcanii şi Europa”, sprijin care îi asigură bunul mers şi independenţa editorială.

Festivitatea s-a bucurat, ca întotdeauna, de un mare număr de participanţi, sala dovedindu-se neîncăpătoare pentru cei care au ţinut să fie prezenţi la acest important eveniment. Astfel, s-au reunit înalţi demnitari ai statului român, membri de vază ai Corpului Diplomatic din România (din Ambasade, Misiuni, Consulate, Reprezentanţe Permanente etc.), în sală aflându-se, totodată, valoroşi oameni de cultură, ştiinţă, din mediul de afaceri ş.a.m.d.

IMG_7536

Ca la fiecare ediţie, mass-media a arătat un interes crescut pentru eveniment, pe care l-au prezentat pe larg, prin toate mijloacele de informare – audio, video, tipărite, online. Au relatat despre festivitate principalele agenţii de presă – Agerpres, Hotnews, Amos News, AM Press, Bestnews – unele dintre cele mai importante televiziuni – TVR, TVR Internaţional, B1TV, RomâniaTV, OTV – publicaţii importante, ca Adevărul, Evenimentul zilei, Diplomat Club, Ultima oră, precum şi numeroase ziare locale din Oradea, Timişoara, Turnu Severin, Alba Iulia, Ploieşti. De asemeni, cotidianele Zaman şi Hayat, din Turcia, a publicat un amplu material despre Gala Premiilor revistei „Balcanii şi Europa” 2012, ca şi mass-media din Serbia şi R. Moldova, ducând în acest fel şi peste hotare ecourile unei manifestări menite să confere o binemeritată recunoaştere valorii şi aportului unor importante personalităţi ale vieţii publice la progresul general.

Important eveniment diplomatic

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on Important eveniment diplomatic

Cu prilejul înmânării Premiilor revistei „Balcanii şi Europa” 2012, laureaţii, preponderent personalităţi din sfera politicului, au rostit discursuri din care redăm fragmente.

ES Huo Yuzhen, Ambasador al Republicii Populare Chineze

Premiul „Vocaţia Cooperării Bilaterale”

O nouă platformă de colaborare”

Este o onoare pentru mine să particip la Gala Premiilor pe anul 2012 a revistei «Balcanii şi Europa» şi să primesc Premiul «Vocaţia Cooperării Bilaterale». Voi folosi acest prilej pentru a mulţumi publicaţiei ce mi-a acordat această distincţie şi subliniez că ea nu este doar una acordată muncii mele, ci şi o reflectare a prieteniei dintre China şi România.

În ultimii ani, relaţiile dintre China şi România au demonstrat excelente perspective. Este rezultatul direct al eforturilor conjugate ale ambelor guverne şi popoare. Cooperarea noastră bilaterală a avansat în multe domenii, cum ar fi economia, comerţul, cultura, ştiinţa, tehnologia ş.a.m.d. Cel mai bun exemplu este vizita recentă a ministrului român de Externe, Titus Corlăţean, în China, moment care a impulsionat dialogul dintre cele două părţi. Relaţiile chino-române sunt o parte a relaţiilor pe care China le promovează cu toate statele central şi est-europene. După cum se ştie, premierul chinez Wen Jiabao a anunţat, la Varşovia, un set de măsuri pentru amplificarea cooperării şi prieteniei dintre China şi statele din Europa Centrală şi de Est. Bazele acestei strategii au fost puse la Beijing, aşa încât am fost sigură că noua platformă de colaborare a ţării mele cu statele din această parte a Europei – deci şi cu România – se va dovedi fructuoasă şi reciproc avantajoasă pentru ţările şi popoarele noastre.

«Balcanii şi Europa» este o revistă importantă în România. Doresc să urez publicaţiei toate cele bune şi fie ca ea să fie o punte de legătură între poporul român şi popoarele din întreaga lume”.

Ambasador George Cristian Maior, director al SRI

Premiul „Vocaţia pentru Siguranţă şi Cooperare Internaţională în domeniul Securităţii”

A asigura protecţia cetăţenilor României”

Încep prin a-mi exprima satisfacţia pentru obţinerea acestui Premiu – nu mă refer la persoana mea, bineînţeles, ci la cei cărora le dedic acest Premiu, şi anume tinerilor ofiţeri de informaţii din Serviciul Român de Informaţii care acţionează, gândesc, muncesc, analizează zi de zi o masă semnificativă de informaţie, pentru a transmite această informaţie beneficiarilor noşri principali în stat, în vederea asigurării securităţii naţionale a României.

Aş vrea să subliniez un lucru pe care puţini îl ştiu: Serviciul Român de Informaţii are relaţii cu aproape 90 de Servicii din Europa şi din lume, cu care cooperează fie în plan bilateral, fie în plan multilateral, şi cu care schimbă informaţii într-un ritm extraordinar din punct de vedere al cantităţii, al vitezei de transmitere şi a relevanţei lor. Peste 15.000 de informaţii sunt schimbate anual cu Serviciile din alte state şi acest lucru spune foarte mult despre dinamica Serviciilor de Informaţii în epoca globalizării, când ele sunt nevoite să coopereze, pentru că este vorba despre riscuri care afectează toate statele, riscuri transnaţionale, probleme globale şi numai aşa putem să asigurăm un adevărat context de securitate şi de stabilitate.

Şi pentru că vorbim de revista «Balcanii şi Europa», puţini ştiu, de asemenea, că Serviciul Român de Informaţii, alături de verişorul mai mic, să-i spunem, Serviciul de Informaţii Externe, cooperează cu toare Serviciile din zona balcanică. Mai mult decât atât, este iniţiatorul unui context de organizare multilaterală a acestei cooperări, care, iată, a asigurat, în timp – dacă ne gândim doar la marile probleme din anii `90 – un context de securitate şi de stabilitate mai bune în această zonă atât de complicată a Europei.

ES Aleksandar Filipov, Ambasador al Bulgariei

Premiul „Vocaţia Spiritului Balcanic”

Dialog activ la toate nivelurile”

Aşa cum mulţi dintre dvs. ştiu, relaţiile bulgaro-române au o istorie de peste 130 de ani. Bulgaria şi România sunt nu numai ţări vecine, dar şi partenere în cadrul Uniunii Europene, al NATO şi al altor organizaţii internaţionale. Coordonarea politicilor şi susţinerea reciprocă pe scena internaţională s-au transformat într-o practică. În prezent, relaţiile dintre cele două state se caracterizează printr-un dialog activ la toate nivelurile – politic, economic, cultural. Suntem foarte mulţumiţi de dialogul durabil, de activarea relaţiilor comerciale şi de creşterea schimburilor bilaterale, tendinţă care, sunt convins, se va păstra în viitor. Schimburile comerciale între Bulgaria şi România în perioada 2003-2011 au crescut de opt ori în ultimii ani. Susţinerea şi promovarea contactelor bilaterale este o sarcină principală a Ambasadei noastre.

Damian Drăghici, Ambasador pentru minoritatea romă

Premiul „Vocaţia Implementării Valorilor Multiculturale”

Îmi urmez inima în ceea ce fac”

Mulţumesc revistei «Balcanii şi Europa». Vreau să vă spun că ceea ce fac în general fac pentru că aşa simt, chiar dacă americanii m-au învăţat să plănuiesc ceea ce vreau să fac. Am o viziune clară, dar îmi urmez inima în ceea ce fac. Unul dintre profesorii mei, Alvin Toffler, m-a învăţat că e bine să încerci să-ţi depăşeşti condiţia, chiar cu riscul de a înregistra un eşec. Asta încerc să fac de 20 de ani şi cred, pentru tot ceea ce încerc să fac în muzică, în politică, în implicarea mea socială, că «mai bine mă deteşti pentru cine sunt decât să mă placi pentru cine nu sunt».

Anton Caragea, Director al Institutului de Relaţii Internaţionale şi Economice

Premiul „Vocaţia Acţiunii pentru Cooperare Internaţională”

Deschidere spre noi orizonturi”

Aş dori să menţionez deschiderea pe care noi am încercat s-o facem – reconstruirea zonei de alianţe şi de influenţă pe care România a avut-o. În acest moment, odată cu împlinirea intereselor noastre de securitate prin aderarea la NATO şi a intereselor naţionale prin aderarea la Uniunea Europeană, trebuie să pornim mai departe, să ne deschidem spre noi orizonturi. Este împreună cu noi ES Talgat Kaliyev, Ambasadorul Kazahstanului, ţară care este unul din exemplele a ceea ce înseamnă dorinţa şi putinţa României de a se lărgi şi de a-şi spune cuvântul în arena internaţională. Un alt exemplu poate fi şi relaţia cu Turkmenistanul – prima Ambasadă a acestei ţări în Europa de Est este la Bucureşti – sau cu Uzbekistanul, care în anul 2013 va deschide în capitala României prima Ambasadă din zona Balcanilor”.

George Potra, Director al „Fundaţiei Europene Titulescu”

Premiul „Vocaţia Relaţiilor Culturale Internaţionale”

O publicaţie cu vocaţie europeană”

La 130 de ani de la naşterea lui Nicolae Titulescu, acesta este un Premiu dat spiritului titulescian. În urmă cu 80 de ani, Nicolae Titulescu se afla originea înfiinţării «Asociaţiei Presei Balcanice», apoi a proiectului «Înţelegerii Balcanice». Iată de ce consider că ne găsim într-o familie de aspiraţii şi de demersuri de excepţie.

Apreciez profesionalismul, sinceritatea, onestitatea şi deschiderea revistei «Balcanii şi Europa», publicaţie cu vocaţie europeană. Veţi găsi întotdeauna în casa Titulescu o cameră de rezonanţă pentru ideile balcanice”.

Marilena Stoian, Preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural

Premiul „Vocaţia Dezvoltării Sistemului Turistic Rural”

Să ne cunoaştem mai bine ţara”

Doresc să felicit revista «Balcanii şi Europa» pentru că nu se limitează doar la a edita numere valoroase, de colecţie, cu articole de calitate, ci şi organizează astfel de manifestări şi reuşeşte să aducă alături importante personalităţi din diverse domenii. Prin turismul rural practicat în cele peste 7.000 de pensini ANTREC, oamenii îşi cunosc mai bine ţara, tradiţiile zonei, portul popular, arta culinară”.

Oana Pellea, renumită actriţă

Premiul „Vocaţia Măiestriei Artistice”

Dedic acest superb Premiu publicului român”

Copiii care au cântat cu acest prilej au făcut ca, pe lângă onoarea de-a primi acest Premiu, să simt o mare bucurie. Doresc mulţi ani revistei «Balcanii şi Europa», mulţi ani României, ţara sufletului meu şi dedic acest superb Premiu publicului român, care îmi va rămâne întotdeauna cel mai aproape de suflet”.

***

Au trimis mesaje: ES Mark Henry Gitenstein, Ambasador al SUA, care a fost distins cu Premiul „Vocaţia Diplomatului de Excelenţă” şi Miguel Fonda Ştefănescu, căruia i s-a acordat Premiul „Vocaţia Menţinerii Spiritului Românesc”.

Au mai fost primite mesaje din partea d-lui Teodor Meleşcanu, Director al Serviciului de Informaţii Externe, d-nei Natalia Intotero, Secretar de stat, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi altora, cărora revista Balcanii şi Europa” le mulţumeşte. 

Mesajul ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on Mesajul ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean

titus_corlateanUrmăresc de multă vreme evoluţia revistei „Balcanii şi Europa” şi pot afirma cu satisfacţie că avem, în această publicaţie, un exemplu a ceea ce trebuie să însemne adevăratul jurnalism informativ – o preocupare constantă pentru acurateţea datelor prezentate şi un interes pentru înţelegerea lucrurilor care merge dincolo de aspectele lor aparente.

Tematica abordată de revistă atinge subiecte relevante şi pentru politica noastră externă: găsim aici subiecte care reflectă statutul şi vocaţia europeană şi euroatlantică a României, dar şi teme legate de cooperarea regională în Europa Centrală şi de Sud-Est, de zona Dunării, precum şi de relaţiile noastre speciale din imediata vecinătate, cum sunt Republica Moldova şi ţările balcanice, de care suntem legaţi prin istorie, tradiţii şi o anumită înţelegere a lucrurilor care aduce un plus de vitalitate şi de noutate politicii europene. Ne bucură deschiderea revistei spre relaţiile cu China, partenerul nostru special, de care ne leagă o lungă şi profundă prietenie.

O altă temă de maxim interes este informarea şi cultivarea legăturilor cu cetăţenii noştri care trăiesc sau muncesc în Europa. Aş vrea să cred că revista îşi găseşte drumul spre comunităţile lor şi că este primită acolo cu interes şi simpatie, aşa cum o binemerită.

Dar „Balcanii şi Europa” se remarcă prin mult mai mult decât atât – această revistă şi inimosul ei colectiv de redacţie au înţeles că au, de asemenea, şi un rol formativ de opinie. În acelaşi sens, salut iniţiativa, devenită deja o tradiţie de 12 ani, a premiilor revistei. Consider că ceea ce aţi reuşit să faceţi în toţi aceşti ani, în care aţi ales cu multă grijă, după criterii ireproşabile, cei mai buni candidaţi pentru premiile dumneavoastră, este esenţial pentru recunoaşterea unei elite de adevăraţi reprezentanţi ai intereselor ţării noastre, de emisari ai valorilor româneşti.

Permiteţi-mi să-i felicit pe laureaţii din acest an, pe care îi asigur că şi noi, cei de la Ministerul Afacerilor Externe, îi considerăm prieteni apropiaţi, în faţa cărora porţile noastre vor fi întotdeauna deschise.

În încheiere, doresc să vă urez mult succes în importanta dumneavoastră activitate. Sper ca această frumoasă şi utilă tradiţie a premiilor revistei „Balcanii şi Europa” să continue mulţi ani de acum înainte.

EVENIMENTE

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on EVENIMENTE

Gala Premiilor Casei Româno-Chineze

1

Spectacol susţinut de Compania „ Grandioasa Epocă”, din Beijing

2

Conflicte etnice mocnite

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on Conflicte etnice mocnite

1Conflictul etnic, fie el fățiș sau nu, este o inovație a epocii moderne. În epocile istorice anterioare, conflictele dintre grupuri de origini diferite erau în esența lor conflicte de natură religioasă. Fie că vorbim de Răscoala Macchabeilor sau de Reconquista, de Cruciade sau de pogromurile din orașele germane ale Renașterii, deosebirile de caracter etno-lingvistic erau cu totul secundare și dependente de deosebirile de religie sau confesiune, și prin extensie de cultură. Dimpotrivă, de la sfârșitul secolului XVIII, răspândirea ideologiei statului național a avut, dincolo de multele sale elemente de progres, și o componentă pe deplin dezbătută, izvorâtă din idealul unității teritoriale și etno-lingvistice a națiunii: un teritoriu, o limbă, o națiune – aceasta a fost aspirația iluzorie, dar generatoare de stări conflictuale. S-a întâmplat ca la această triadă să se mai adauge și alte elemente – religioase, ca în Irlanda de nord – dar esența rămâne cea a identității etno-lingvistice. Adaug imediat că, atunci când o națiune a pus în slujba acestei imposibile uniformități mijloacele represive de care dispun statele, rezultatul a fost dintre cele mai nefericite, de la purificarea etnică la războiul civil.

Și asta fiindcă istoria îndelungată a umanității a presupus de la începuturile sale încă deplasări în spațiu, fuziuni și fragmentări în raport cu care diferențele de caracter etnic nu aveau nicio relevanță. Că e vorba de semiți în Orientul Apropiat ori de indo-europeni în Eurasia, în vremurile de început ale istoriei, apoi de hispanici și portughezi în America de sud sau de britanici în America de nord, rezultatul acestor deplasări este o hartă etno-lingvistică pentru care granițele politice ale statelor nu au nici ele vreo relevanță: vorbitorii oficiali de limbă franceză, de exemplu, se regăsesc deopotrivă în Franța, dar și în Belgia și Elveția, în Canada, ba, până destul de curând, chiar și în Africa. Ciobanii aromâni sau mocanii noștri circulau nestingherit în Peninsulă Balcanică cu turmele lor, întâlnind în cale nu bulgari sau albanezi, ci creștini sau musulmani, după caz.

În epoca modernă însă, în condițiile formării pieței interne în arii unificate de cele mai multe ori sub o monarhie autoritară și centralizatoare, construcția imaginară a unei solidarități supra-familiale și supra-locale are drept criteriu apartenența la aceeași națiune – cu un termen care nu mai desemnează comunitățile etno-religioase ale secolelor post-renanscentiste, ci tot mai mult mari colectivități locuind același teritoriu și vorbind o limbă comună. Desigur, conflictele interetnice, ca și multe alte conflicte din societate, sunt în miezul lor conflicte de putere: de control al resurselor, de acces la avuția națională, de putere simbolică. Dar ele se alimentează dintr-un imaginar colectiv care exprimă în termeni de identitate etno-lingvistică și națională această confruntare.

Fricţiuni şi conflicte

2Chiar și în interiorul aceleiași arii lingvistice, există fricțiuni și conflicte între diferitele zone dialectale, în măsura în care una anume dintre acestea încearcă să uniformizeze întregul spațiu național. O istorie foarte instructivă rămâne până azi istoria politicilor lingvistice ale Franței în timpul Marii Revoluții și în secolul XIX. Imaginarul cultural al burgheziei revoluționare presupunea uniformitatea lingvistică pentru soliditatea Republicii și pentru identitatea una și indivizibilă a națiunii. De aici și bătălia contra dialectelor și graiurilor populare, a căror vigoare în societatea rurală franceză a rămas de-a lungul întregii perioade anterioare Primului Război Mondial cu mult mai mare decât ne-am putea imagina: în 1863, o anchetă relevă că, din 37 510 de comune, 8381 ignoră cu desăvârșire franceză oficială; dintre cele patru milioane de elevi – băieți – în vârstă între 7 și 13 ani, aproape 450 000 (adică 12,5 %) nu vorbesc decât în graiurile locale, și alți 1,5 milioane înțeleg și vorbesc franceza oficială, dar nu sunt în stare să o scrie. Abia războiul mondial, adică serviciul militar în forma lui cea mai dramatică, va generaliza uzanța francezei urbane în întregul spațiu al Republicii.

Aceste date sunt cu atât mai surprinzătoare, cu cât Franța revoluționară și apoi imperială dusese un război necruțător contra “Babelului” lingvistic care, în opinia celor mai mulți dintre liderii revoluției, împiedica comunicarea republicană. Încă din Raportul Comitetului de salvare publică despre idiomuri din 27 ianuarie 1794, Bertrand Barère scria: Monarhia avea de ce să semene cu Turnul lui Babel; într-o democrație, să-ți lași cetățenii în ignoranța limbii naționale, incapabili să controleze puterea, este trădare de patrie… Un popor liber trebuie să aibă aceeași limbă, una și aceeași pentru toți. Abatele Grégoire (1750-1831), un personaj emblematic al acestor ani, cerea extirparea acestei diversități de idiomuri, care prelungesc copilăria rațiunii și senilitatea prejudecăților, iar Robespierre inițiază Decretul din 2 Thermidor al anului II, care transforma în infracțiune folosirea graiurilor locale. Din fericire, acest decret cade în desuetudine foarte repede ca urmare a ghilotinării autorului său, dar nu e mai puțin adevărat că abia Constituția franceză din 2008 (şic!) statuează că graiurile locale – acum pe cale de dispariție – fac parte din patrimoniul cultural al Franței și trebuie să fie ocrotite și dezvoltate.

Această experiență istorică, care are drept subiect unul dintre cele mai unitare și mai compacte state naționale, ne sugerează măsura în care visata unitate lingvistică și culturală a națiunilor rămâne o himeră. Cu atât mai mult dezvoltarea altor comunități imaginare, cum li se spune adesea națiunilor în literatura recentă de specialitate, nu poate duce către realizarea unui bloc etno-lingvistic compact, așa cum îl visa revoluția franceză. Mai cu seamă atunci când statele-națiuni se clădesc pe ruinele unor imperii multinaționale – Imperiul Habsurgic, cel Otoman sau cel rus – decupajul frontierelor nu poate să coincidă în nici un fel cu granițele comunităților etno-lingvistice care s-au strămutat, de voie sau de nevoie, în interiorul acestor imense și multicolore entități statale.

Iluziorul spaţiu identitar

3Din când în când, câte o națiune sau alta încearcă să-și construiască cu forța iluzoriul spațiu identitar unificat: am trăit toți în preajma unei asemenea tragice aventuri care a sfărâmat în bucăți nesemnificative fosta Federație Iugoslavă. Trei zile de infern la Târgu Mureș, în martie 1990, au pus în scenă ceea ce pare tot mai mult un experiment eșuat de provocare a unui conflict violent de caracter etnic. Din fericire, în România, aceste tensiuni s-au calmat repede, lăsând în urmă poate și o stare de relativă suspiciune reciprocă, dar, în esență, deschizând calea unei cooperări politice fertile între reprezentanții opoziției democratice din acei ani, fie ei vorbitori de română sau de maghiară.

Insist asupra acestui element distinctiv al limbii materne, deoarece, mai ales în Europa contemporană, aceasta e de fapt singurul element de deosebire între diferitele etnii. Nu iau aici în discuție imensul spațiu musulman, care are altă dinamică, inclusiv în materie de conflicte etnice și religioase. Dar, în Europa, în condițiile unei conviețuiri adesea multiseculare și ale unei unificări culturale supranaționale, ale unor nenumărate căsătorii mixte, ale disjuncției moderne între origine etnică și religie, și, nu în ultimul rând, ale laicizării accelerate a membrilor tuturor confesiunilor tradiționale, nici cultura, nici portul, nici credința, și cu atât mai puțin “sângele”, “neamul”, nu mai reprezintă elemente de distincție identitară, lăsând exclusiv pe seama limbilor materne și a câtorva elemente de cultură istorică sarcină dificilă de marcă a identității naționale.

Pe de altă parte, globalizarea la care participăm vrând-nevrând, precum și alte procese de unificare trans-națională, pot crea iluzia evacuării tensiunilor interetnice din societățile actuale, Or, este doar o iluzie. Globalizarea are drept revers o criză identitară mai mult sau mai puțin mocnită, care poate exacerba la rându-i stările de conflict identitar: am văzut asta cu toții în condițiile crizei globale din ultimii ani, căreia multe națiuni – prea multe, pentru speranțele noastre, și dintre cele ce păreau cel mai la adăpost de asemenea pulsiuni – i-au răspuns printr-o sporire a rigidității propriilor poziții în raport cu alte națiuni și etnii.

Aceste conflicte, ținute mocnit sub presiunea comportamentelor sociale și politice majoritare, care eludează și refuză să asigure “combustibilul’ unor stări de tensiune pe care adesea nici măcar nu le recunoaște – nu mai au caracterul compact și vizibil pe care îl aveau în secolul trecut, cum nu au nici virulența acelora. Putem condsidera că e vorba de un progres notabil, și în mare măsură așa și este. Cu toate acestea, oricâte avantaje conjuncturale ar putea avea o asemenea stare de fapt, cred totuși că ignorarea deliberată a acestor conflicte potențiale nu e o bună soluție pentru coeziunea socială necesară dezvoltării contemporane. Mă gândesc mai ales la exasperarea pe care corectitudinea politică o poate provoca la nivelele de bază ale societății atunci când, în loc să evalueze cu curaj potențialul exploziv al unor stări de fapt, nu face decât să le escamoteze, ascunzându-le sub retorica unui multiculturalism improvizat și calp.

În opinia mea, este indispensabilă recunoașterea deschisă a acestor posibile surse de conflict și sublimarea lor, care nu poate fi realizată decât prin absorbția explicită a acestor tensiuni în spațiul politic. În măsura în care un conflict, fie el social, etnic sau de altă natură, poate fi transpus în cuvinte clare și devine parte a dezbaterii instituționalizate în parlament și în opinia publică, el are șansa de a rămâne în planul discursiv și simbolic. Periculos cu adevărat este conflictul care coboară în stradă – unde are toate șansele să nu mai fie mocnit.

Prof. dr. Zoe Petre

SPRE O MOLDOVĂ EUROPEANĂ

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on SPRE O MOLDOVĂ EUROPEANĂ

Două veşti importante ne parveneau la finele anului trecut din Chişinău pentru anul 2013: (1) perspectiva dobândirii de către Republica Moldova a unui nou statut în raporturile cu Uniunea Europeană, prin semnarea Acordului de asociere cu această organizaţie; (2) intrarea într-o etapă decisivă a procesului de reglementare a chestiunii transnistrene. Ambele ştiri anticipau, în esenţă, noi paşi spre o Moldovă europeană.

Baroso, Lavrov-1Mai aproape de Europa”. Este unul din titlurile, cu evidente nuanţe optimiste, întâlnit frecvent în fruntea comentariilor difuzate de cele mai cunoscute agenţii de ştiri şi posturi de radio sau TV de la Chişinău, după aprecierile încurajatoare ale preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, prezent în capitala basarabeană în ultima parte a anului 2012. Vizita înaltului demnitar european în Republica Moldova încheia practic un ciclu de contacte la vârf derulate de oficialii moldoveni cu lideri occidentali de primă mărime, dintre care se detaşează, desigur, întâlnirile cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, în 2011, şi cu cancelarul Germaniei, doamna Angela Merkel, în 2012, prezentate la timpul respectiv şi de revista Balcanii şi Europa. Nu este lipsit de interes de amintit şi faptul că, în ultimii ani, ajutorul financiar furnizat Republicii Moldova sub diverse forme de către UE s-a ridicat la aproape un miliard şi jumătate de euro (circa 41 de euro pe locuitor), sumă impresionantă pentru un stat de dimensiuni mici. În acelaşi timp, este de menţionat şi sprijinul constant acordat de România, atât prin credite şi expertiză tehnică, cât şi prin demersuri susţinute pe lângă partenerii din UE în favoarea integrării europene a Republicii Moldova.

Mesajele transmise de liderii occidentali nu au rămas fără ecou. Dimpotrivă, acestea au constituit un argument solid la Bruxelles, unul din rezultatele mult aşteptate fiind decizia recentă a Consiliului pentru Afaceri externe al UE privind includerea Republicii Moldova în faza a doua a Planului de acţiune referitor la liberalizarea vizelor. În acest fel, graţie progreselor incontestabile în promovarea reformelor democratice, Republica Moldova devine primul stat care accede la un asemenea statut în cadrul Parteneriatului Estic (formulă lansată în urmă cu trei ani, menită să stimuleze extinderea colaborării UE cu şase republici ex-sovietice – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina, n.n.).

De fapt, aşa cum menţiona şeful delegaţiei UE în Republica Moldova, domnul Dirk Schuebel, într-un interviu acordat de curând postului de radio Europa Liberă, este vorba de trei acorduri care ar putea fi semnate cu ocazia Summitu-lui Parteneriatului Estic, programat la Vilnius (Lituania) în toamna acestui an: de asociere, de creare a Zonei de Comerţ Liber, Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi de liberalizare a regimului de vize. „Şansele sunt reale – sublinia reprezentantul UE -, dar nu aş dori să dau o dată exactă pentru finalizarea fazei a doua a regimului de vize, deoarece acesta va depinde de multe componente”.

2013 va fi „un an de răscruce pentru cursul european al Republicii Moldova”, sublinia la rândul său premierul Vlad Filat cu ocazia unei întâlniri avute recent cu studenţii şi cadrele didactice de la Academia de Studii Economice din Chişinău. Evocând o serie e rezultate obţinute de când la conducerea Republicii Moldova se află Alianţa pentru Integrare Europeană, Vlad Filat reafirma opţiunea strategică pentru tânărul stat moldovean: „Vrem să ne integrăm în UE pentru că vrem să avem o ţară europeană”. Pentru aceasta este nevoie, desigur, de voinţă politică, dar şi de continuarea reformelor începute şi asigurarea unor ritmuri înalte de dezvoltare. Pentru ca voinţa politică să fie puternică este nevoie în primul rând de consesns. În 2013, arăta primul ministru moldovean, „toţi vor trebui să renunţe la egoismul politic şi la interesele înguste de partid, pentru a lucra cu toţii împreună pentru viitorul acestei ţări”. Nu în ultimul rând este vorba de pregătirea unor cetăţeni cu mentalitate europenă. În acest sens, un obiectiv important îl reprezintă trecerea, în 2013, la implementarea unei ambiţioase Strategii de dezvoltare a educaţiei până în anul 2020, care va clarifica traseul de dezvoltare în acest domeniu în următorii opt ani, inclusiv reabilitarea unui mare număr de şcoli din mediul rural.

Kojar-LavrovPrioritatea reglementării transnistrene. Fără îndoială, orice proiect de dezvoltare şi modernizare a Republicii Moldova aduce în discuţie, volens-nolens, chestiunea diferendului transnistrean şi a perspectivelor enclavei din stânga Nistrului. Nu rareori s-au evocat dificultăţile pe care le implică acest conflict îngheţat din spaţiul ex-sovietic pentru traseul european al Republicii Moldova. Anul 2012 a consemnat o serie de progrese în restabilirea încrederii între cele două maluri ale Nistrului, inclusiv ca rezultat al reluării, după o întrerupere de cinci ani, a negocierilor pentru găsirea unei soluţii durabile diferendului. După lungi încrâncenări politice, care s-au dovedit neproductive timp de două decenii, s-a trecut şi la schimbarea manierei de abordare, fiind adoptată aşa-numita tactică a paşilor mici, menită să confere mai mult pragmatism găsirii de soluţii punctuale diverselor probleme economice şi sociale ce preocupă populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului, înainte de a se trece la chestiunea mai dificilă a stabilirii statutului de autonomie al regiunii transnistrene.

O tactică promovată şi lăudată de negociatorul Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, care sublinia că singura soluţie rezonabilă poate fi „doar compromisul”, acceptabil atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol. Pentru un „compromis rezonabil” se pronunţa la începutul acestui an şi premierul Vlad Filat, ca unică soluţie pentru o rezolvare definitivă a diferendului transnistrean. Despre nevoia de a veni cu „idei noi” pentru accelerarea negocierilor moldo-transnistrene a vorbit şi ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, în cadrul întâlnirii de la Cernăuţi, de la jumătatea lunii ianuarie a.c., cu omologul său ucrainean Leonid Kojara. Acesta din urmă, în calitate de reprezentant al ţării care exercită în 2013 preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a ţinut să menţioneze că, în exercitarea mandatului său, „Kievul va acorda o atenţie deosebită conflictelor îngheţate”, cu accent pe diferendul transnistrean. De altfel, prima rundă de negocieri pe anul în curs asupra dosarului transnistrean, în format „5 plus doi” (OSCE, Rusia, Ucraina, SUA, UE, precum şi reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului) a fost programată la Lvov, la jumătatea lunii februarie.

Câteva semne de întrebare.Aşadar, contextul intern, ca şi cel extern par propice accelerării negocierilor. Anumite luări de poziţii ne avertizează însă că lucrurile nu sunt deloc simple, iar moderaţia şi chiar scepticismul prevalează adesea asupra abordărilor care consideră că s-a ajuns la acel punct din care compromisul rezonabil, evocat mai înainte, ar fi devenit nu doar de dorit, dar şi posibil. Una din declaraţiile care au stârnit numeroase comentarii a fost lansată chiar de negociatorul Federaţiei Ruse, Serghei Gubarev. Într-un amplu interviu acordat postului de radio Europa Liberă, acesta argumenta că viitorul Republicii Moldova nu poate fi decât unul împreună cu Transnistria, iar aceasta din urmă „va putea trăi separat numai zburând pe lună”. În acelaşi timp, însă, diplomatul rus lansa un avertisment şocant pentru mulţi: „Noi am declarat în repetate rânduri că, în cazul în care Moldova îşi pierde suveranitatea sau neutralitatea, Federaţia Rusă va reveni la chestiunea realizării de către Transnistria a dreptului la autodeterminare”. În mod implicit, se sugerează din nou condiţionări pentru opţiunile strategice ale Republicii Moldova. Asemenea declaraţii nu fac decât să complice dialogul şi ridică în mod firesc semne de întrebare cu privire la corectitudinea şi obiectivitatea mediatorilor, a puterilor care şi-au asumat rolul de garant al negocierilor şi al menţinerii păcii în zona Nistrului (Rusia şi Ucraina), ţările care afirmă de fiecare dată, inclusiv la recenta întâlnire de la Cernăuţi, că „trebuie să joace rolul cheie în soluţionarea conflictului transnistrean”.

Un vechi proverb spune că nu aduce anul, ce aduce ceasul. În acest caz, însă, sunt posibile puţine surprize, fiind vorba de un conflict provocat metodic, timp îndelungat.În pofida unor semne de întrebare apărute, anul 2013 se arată în multe privinţe promiţător.

Ioan C. Popa

Scriitori excluşi din motive politice

Reporter: editura February - 15 - 2013 Comments Off on Scriitori excluşi din motive politice

Caragiale

Ideea de a pedepsi creatorii şi operele acestora care nu convin unor conjucturi a intrat în arsenalul politicului de multă vreme. Epoca modernă a adus o accentuare a grijei politicului pentru supravegherea libertăţii cuvântului, a autorului şi îndeobşte a influenţei operei scrise asupra societăţii.

Dacă în Evul Mediu lista cărţilor interzise cădea în seama Bisericii, epoca modernă a introdus instituţia cenzurii într-o formă dură sau mai precaută ca un instrument preţios al guvernării. Napoleon Bonaparte este cel care instituie cenzura înaintea publicării aceasta căpătând forme din ce în ce mai subtile şi mai eficiente, trecându-se, cu vremea, până la cenzurarea autorilor ca persoane publice sau chiar private.
Formele și căile de aplicare ale cenzurii ţin de interesele, deprinderile şi fanteziile cenzorilor. Lucrarea lui Petru Maior care se referea la istoria românilor era declarată bună de incendiat iar autorul de atârnat în ştreang. Cartea a fost supusă prohibiţiei dar autorul şi-a continuat lucrarea sa de luminare, încă nu se ajunsese la isprăvile în domeniu ale secolului al XX-lea. Efortul intelectualilor români de a crea o cultură naţională scrisă au atins un nivel critic odată cu anul revoluţionar 1848 şi în perioada ce a urmat. Bălcescu este poate autorul emblematic al vremii acesteia cuprinsă de idei și energii noi. Bălcescu a trebuit să plece din ţară din motive politice iar opera sa să fie pusă în circulaţie după ani şi ani.

Nicolae Iorga

Nicolae Iorga

Epoca imediat următoare a fost aceea a exploziei marilor clasici, cei care au făurit limba literară și au alcătuit fondul culturii scrise româneşti. Ceea ce s-a întâmplat în acei ani ne arată cu prisosinţă că politicul a fost foarte atent în a controla influenţa asupra autorilor şi scrierilor acestora. Eminescu şi Caragiale sunt ilustrativi pentru a înţelege cum mergeau lucrurile în societatea modernă românească. Dacă ne referim la cazul Petrino, un atac direct la Eminescu, tribulaţiile sale ca amploaiat minor, viaţa chinuită de jurnalist, publicarea tardivă şi din chetă amicală a singurului său volum de versuri, sfârşitul înconjurat de mister, toate acestea nu pot să nu fie puse în paralel cu extraordinarele sale analize asupra soartei românilor din ţinuturile aflate sub ocupaţie străină, fie că e vorba de Imperiul ţarist, fie de Imperiul habsburgic. Activitatea sa în Societatea “Carpaţii”se afla sub stricta supraveghere a agenţilor austro-ungari de la Bucureşti, articolele publicate în „Timpul” au stârnit o agitaţie agresivă la adresa sa, invidiile literare sau mondene au alimentat din plin formele indirecte sau directe de persecuţie.

I.L. Caragiale, prietenul hâtru al poetului, a avut mai mult noroc datorită averii Momuloaiei, o rudă nu foarte apropiată dar şi simţul acut al realităţii. Procesul deschis de Caion, boicotarea pieselor, atacurile furibunde din presă, eşecul continuu în a-şi găsi o soluţie de supravieţuire financiară, un eşec anunţat, l-au determinat să se auto-exileze. Un exil unde suferea pentru România, mult mai mult şi mai profund decât mulţi dintre cei rămaşi acasă. Dovadă stă excepţionalul său eseu „1907 – Din primăvară până în toamnă”.

Tudor Arghezi

Tudor Arghezi

Societatea românească evolua, se moderniza. Atenţia acordată autorilor şi operelor acestora devine tot mai mare, aceştia devenind, printre altele, obiective de supraveghere a autorităţilor prin mijloace specifice. Aşa se face că marele prozator Ioan Slavici, cunoscut pentru poziţia sa anti-ţaristă, considerând că orice alianţă cu Rusia nu va duce decât la un dezastru naţional, iar argumentaţia sa se baza pe procesul de deznaţionalizare a românilor din Basarabia şi pe raptul celor trei judeţe din sudul acesteia, în urma războiului din 1877. Marele patriot român Ioan Slavici este arestat imediat după intrarea ţării în război alături de Antantă, iar manuscrisele sale sunt confiscate şi au dispărut fără urmă. Slavici nu era singur pe poziţii de adversitate faţă de o intrare în război alături de Rusia. Constantin Stere, era o altă voce puternică, Tudor Arghezi şi Petre Carp, politicianul redutabil erau în aceeaşi tabără. Dezastrul militar, în urma absenţei totale a sprijinului militar promis de Rusia şi Franţa, urmat de Pacea de la Buftea, a creat o stare de cumplită deznădejde în populaţia zonei ocupate. Inamicul a organizat o administraţie militară iar aceasta, printre altele, a decis publicarea unei gazete la care, fireşte, au colaborat şi Arghezi şi Slavici. Miraculosul sfârşit al războiului prin care Antanta a ieşit învingătoare fără ca nici un soldat al ei să fi pus piciorul pe pământ german, a salvat România. Comportamentul Rusiei, democratice întâi şi bolşevice apoi, a demonstrat din plin că previziunile şi avertismentele lui Slavici, Arghezi, Stere şi a tuturor celor care vedeau ameninţarea unui Imperiu primitiv, în criză şi cu porniri cuceritoare, erau întemeiate. Dar istoria se scrie cu fapte nu cu avertismente ori ipoteze. Slavici şi Arghezi au fost judecaţi şi condamnaţi de un Tribunal de Război. Cert rămâne faptul că manuscrisele lui Slavici au fost distruse, că Arghezi a trebuit să aştepte aproape zece ani până va publica prima sa carte de poezii, că marginalizarea lui Stere a căpătat dimensiuni punitive.

Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu

Dar nu era decât începutul. România intrase pe cursul vijelios al modernizării sale, lupta politică pentru preluarea puterii și mai cu seamă pentru alinierea ţării unui curent politic autoritar care se instaurase în Italia și care urma să triumfe sub Adolf Hitler în Germania, înfruntarea dintre vechile și noile partide devenea acută. Pentru prima dată se recurgea la populism, la demagogia cea mai pură, pentru prima dată violenţa fizică își făcea loc pe scena politică. Asasinatele, hărţuielile fizice, atacurile imunde din presa din ce în ce mai polarizată au devenit instrumente politice predilecte. Cel mai grav fapt s-a petrecut atunci când regele Carol al II-lea a luat decizia ca Statul să răspundă la terorism cu terorism de stat. Controlul asupra opiniei publice a devenit esenţial, întâi din motive electorale, şi până la instaurarea dictaturii, alegerile au fost mai dese decât recoltele, apoi din nevoia de adeziune totală a societăţii la stăpânire. În aceşti ani tulburi s-au aprins ruguri din cărţi. Au fost stigmatizaţi scriitorii evrei, amintim de Mihail Sebastian ş.a. şi cei declarați „jidoviţi”. Mihail Sadoveanu a fost o ţintă predilectă. Nicolae Iorga a fost asasinat. Ca el Petre Andrei sau Virgil Madgearu. După o scurtă perioadă de modernitate, cu extrema sa de avantgardă, cultura a intrat sub obrocul unei cenzuri declarate dar şi a uneia nedeclarate, constând în presiuni asupra opiniei publice prin care se stimulau valorile democraţiei şi influenţele culturii occidentale. Eugen Lovinescu și opiniile sale privind sincronismul cultural nu erau agreate. Nu era decât semnul că politicul decisese că opinia publică devenise un obiectiv de prim rang și că nu putea fi lăsată în libertate. Germania şi Italia, în care nazismul şi fascismul cuceriseră puterea dădeau tonul. Intelectualii de stânga sunt arestaţi, consemnaţi la domiciliu ori internaţi în lagăre. Mă refer la Petre Pandrea, Lucreţiu Pătrăşcanu, Petre Andrei ş.a. Cei de dreapta pleacă, sub diferite forme, în străinătate.

Când războiul real se va fi încheiat, cel dus împotriva cărţilor va continua cu o mai mare vigoare.

Eugen Uricaru

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult