23
October , 2017
Monday

Propunem cititorilor o sinteză obiectivă, liberă de partizanat, a ideilor politice ale prim-miniştrilor României Mari, perioada cuprinsă între 1 Decembrie 1918 (data proclamării), la Alba Iulia, a Unirii Transilvaniei cu România) şi 30 august 1940 ( Ziua odiosului Dictat de la Viena referitor la Tansilvania , survenit la două luni după noua răpire a Basarabiei şi Bucovinei de Nord). În cei 22 de ani , în România s-au succedat 29 de guverne şi 20 de prim-miniştri. Au condus mai multe guverne, I.I.C Brătianu (3), Al.Vaida-Voevod ( 2) , Iuliu Maniu ( 3), G.G. Mironescu ( 2), Ghe. Tătărăscu ( 2).

Evident că atitudinile politice prezentate prin cuvântări corespund acelor timpuri.

1Ion I.C. (Ionel) Brătianu, om politic liberal, unul din făuritorii României Mari, a fost cel mai de seamă continuator din familie al operei părintelui său, Ion C. Brătianu (1821 -1891), care prezidase, în calitate de prim-ministru, acţiunea de cucerire a independenţei depline de stat, consfinţită prin victoria în războiul de neatârnare. A condus mai multe guverne între anii 1908 şi 1927 (până la 24 noiembrie, când a încetat din viaţă).

I. C. Brătianu s-a străduit să ducă, atât înainte cât şi după Marea Unire din 1918, o politică de demnitate naţională, de afirmare a egalităţii suverane a României cu toate celelalte state, indiferent de mărimea lor. Pe plan economic, această orientare a fost sintetizată în lozinca „prin noi înşine”, formulată încă în perioada antebelică şi a cărei implementare mai largă s-a încercat în primul deceniu postbelic. Românul – spunea I.I.C. Brătianu, într-un discurs din anul 1913 – nu trebuie să fie un vechil al altora, din punct de vedere economic; trebuie să lucrăm astfel, ca numai poporul român să dispună de puterile economice ale ţării”.

Alături de cuvântul „stat”, conceptul care revine cel mai des în discursul său politic este cel „naţional”. Afirmarea conştiinţei naţionale era pentru I.I.C. Brătianu esenţa însăşi a existenţei naţiunii. „Cea mai bună definiţiune pe care am găsit-o de ceea ce înseamnă o naţiune – spunea el – este aceea a conştiinţei naţionale. O naţiune este conştiinţa naţională, cât valorează una atât înseamnă cealaltă. Conştiinţa a ceea ce este şi hotărărea fermă de a fi este puterea cea dintâi a unui popor. Cum şi-o manifestă el, astfel îsi aşează rolul în mijlocul neamurilor”.

I.I.C. Brătianu s-a pronunţat şi a acţionat pentru un stat democratic, constituţional. „Noi– declara el – voim o viaţă puternică de stat, pe temelii larg democratice. Voim dezvoltarea regimului constitiţional, în deplină ordine şi legalitate, o viaţă politică parlamentară”. El a fost însă adeptul, pe plan teoretic, şi mai ales practic, al unei puteri de stat autoritare, chiar dure în raporturile cu opoziţia, dar mai ales faţă de curentele de contestate socială.

Dar ticăloşia sau vrednicia actualelor clase conducătoare îi pot îngreuia sau uşura (poporului român – n.r.) mersul ascendent. Dacă din patimă sau din nepricepere, ele nu vor înţelege datoria ce le incumbă astăzi şi unica condiţiune în care, prin inteligenţă şi prin solidarizare se pot menţine în fruntea poporului, vor face un păcat mare, a cărui urmare va fi propria lor nimicire”.

2Când dorim prosperitatea acestui colţ de pământ – spunea I.I.C. Brătianu – nu ne e deopotrivă cui îi revine belşugul…; pentru ca belşugul să fie cum îl dorim noi, trebuie să revină în primul rând neamului nostru românesc. Dar de la aceste simţăminte până la acel şovinism intransingent care consideră pe orice străin ca un vrăjmaş şi îşi aşează idealul într-o viaţă închisă între ziduri chinezeşti, spaţiul e imens şi noi nu vroim să-l străbatem. Credem, dimpotrivă, că dezvoltarea sănătoasă a forţelor şi avuţiei naţionale nu se poate face decât condusă de un spirit larg şi comunicativ şi prin relaţiuni internaţionale active şi intense”.

I.I.C. Brătianu a condamnat fără ezitare manifestările de dictat ale marilor puteri, a militat pentru respectarea drepturilor egale şi intereselor legitime ale statelor mai mici. „În principiu – scria el în vara anului 1913 – noi nu putem fi ostili acţiunilor europene, căci Europa este un complex din care facem parte şi noi, deşi este drept că în ultimii ani s-a manifestat, din ce în ce mai exclusiv, ca expresiune a Europei numai voinţa celor şase mari puteri… În organizaţia Europei actuale, cu lacunele sale, pe care statele mici au interesul să le îndrepteze, nu pot să nu recunosc că foarte arareori este dat oamenilor de stat ai puterilor mai mici să pună ei la ordinea zilei chestiuni europene de care depind şi interesele lor. Astăzi, oricare ar fi concepţiunea noastră de egală îndreptăţire a intereselor statelor mici cu acelea ale statelor mari, primele sunt, în majoritatea cazurilor, nevoite să profite de împrejurările create de celelalte pentru a dobândi maximul de satisfacţie a propriilor interese”.

Protestând împotriva condiţiilor inacceptabile impuse României prin Tratatul de la Buftea, memoriul din 1918 menţionat mai sus exprimă credinţa că nu este de conceput ca „în dezvoltarea unei Europe aşezată pe principiul naţionalităţilor poporul român să rămână frânt şi sub stăpâniri străine“, iar „clădirile trecute ori prezente ale imperialismului german, în contrazicere cu cele mai elementare principii ale dezvoltării popoarelor moderne, nu pot fi decât şubrede şi vremelnice”, deoarece „nu este posibilă dominarea politică şi economică a lumii de către un singur popor”.

În ceea ce priveşte independenţa României, ea este departe de a fi „… fructul bunăvoinţei străine şi n-ar putea depinde sub nici o formă de ea… înainte de orice şi mai presus de toate, ea se datoreşte însuşirilor, muncii şi sacrificiilor poporului român. Ea este rezultatul natural al întregii noastre dezvoltări naţionale, şi nu depinde de nimeni de a pune astăzi în discuţie această independenţă…”

Nici o problemă internă nu ar putea comporta astăzi o intervenţie sau o soluţie internaţională, căci problemele politice sau sociale se pun în fiecare ţară într-un chip deosebit şi numai soluţiile date de organele naţionale, în deplină cunoştinţă de cauză, le pot rezolva definitiv“.

Ca şef al delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris, I.I.C. Brătianu a criticat şi protestat energic împotriva concepţiei „statelor cu interese limitate“, menită să pună în situaţie de inegalitate statele mici, a dominaţiei marilor puteri şi îndeosebi a SUA în adoptarea hotărârilor. „Am protestat în toate demersurile mele – declara el ulterior – contra acestor definiţiuni. Am căutat să conving pe cei mari că statele nu sunt unele cu interese generale şi altele cu interese limitate, dar că fiecare stat, acolo unde are interes, îl are tot atât de viu şi e tot atât de în drept să-1 apere ca oricare putere mare şi că nu este nimeni în drept să limiteze unde interesele mele încep şi unde se sfârşesc, decât eu însumi“. El a denunţat sistemul de lucru potrivit căruia „reprezentanţii celor patru puteri mari…„hotărau în toate chestiunile, fără participarea celorlalte state”.

semnarea Tratatului de la BufteaRevoltat de practicile inechitabile impuse la Conferinţa de pace dar mai ales de includerea în textul Tratatului de pace cu România a obligaţiei controlului internaţional asupra respectării drepturilor minorităţilor naţionale, Brătianu a refuzat să-1 semneze şi a părăsit conferinţa, sarcina acceptării revenindu-i guvernului Vaida. Explicând motivele acestui refuz, el spunea, în discursul rostit în decembrie 1919, în Camera Deputaţilor: ,, … noi, ca şi orice stat independent, nu putem să primim în relaţiunile dintre stat şi cetăţenii săi controlul vreunui alt stat. Şi nici un stat independent, oricare i-ar fi întinderea, nu se cuvine să primească acest control. Nu poate România să-1 primească, din trei puncte de vedere. Întâi, pentru că nu există în concepţiunea noastră în ce priveşte independenţa <state mari şi state mici>; iar noi înţelegem ca să avem la noi, relativ la legile interne şi la relaţiunile statului cu cetăţenii săi, în interiorul regatului, tot atâta libertate şi independenţă ca oricare mare împărăţie… Domnilor, dar nici din punctul de vedere al bunelor relaţiuni dintre state nu se cuvine ca să se admită asemenea imixtiuni. Pentru că dacă unele state au dreptul să se amestece la altele, în viaţa lor internă, acest drept le impune şi datorii. Şi astfel vor fi împrejurări când, fără voia lor şi în detrimentul amiciţiei internaţionale, guvernele vor fi aduse să intervină în chestiuni interne ale unui alt stat, cu care ar trebui să trăiască în prietenie”.

Respingerea amestecului în treburile interne practicat sub pretextul apărării intereselor minorităţilor naţionale nu avea însă, în vederile lui I.I.C. Brătianu, nimic comun cu negarea acestor drepturi, cu intenţia de a le încălca. „Avem dorinţa, avem interesul – declara el la Conferinţa de pace – ca să trăim în pace şi frăţie cu minorităţile de la noi şi cu vecinii de peste hotare; încredeţi-vă şi în inima şi în creerul nostru, dar nu ne cereţi ca asemenea drepturi să fie chezăşuite de alţii, ci numai de statul şi poporul român“. „România – spunea el cu alt prilej – are nevoie de pace şi siguranţă la graniţele sale, de ordine şi linişte înlăuntrul lor. Cu solicitudine şi hotărâre, ea voieşte ca cetăţenii săi, de orice origine, să-şi desfăşoare din plin, într-o atmosferă de frăţietate, însuşirile de cultură şi producţiune, spre folosul lor şi al întregii vieţi sociale”. „Vrem să stabilim aici, pe coastele Carpaţilor, la gurile Dunării, între Nistru şi Tisa – afirma el într-un alt context – un stat cu adevărat democratic, care va asigura tuturor locuitorilor săi, fără deosebire de naţionalitate sau de religie, un regim de egalitate, de libertate, de ordine şi de progres care, printr-o dezvoltare sănătoasă şi organizată, va fi, în toate împrejurările, un element de ordine, de pace şi de civilizaţie în această parte a Europei”.

C.R.

___________________________________________________

Notă: În realizarea acestui material s-au folosit fragmente din lucrarea cu acelaşi titlu, de Dr. Marin Nedelea. (1991)

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult