24
September , 2017
Sunday

File de istorie naţională

PRIM-MINIŞTRII ROMÂNIEI MARI

Reporter: editura March - 15 - 2013

TAKE IONESCU (2)

Reputatul om politic de odinioară a creat, în ianuarie 1908, Partidul Conservator-Democrat, care formează în 1915, împreună cu gruparea antantistă din Partidul Conservator şi cu reprezentanţii transilvănenilor aflaţi în România, „Federaţia unionistă“, care a militat pentru intrarea României în război în vederea eliberării Transilvaniei.

Take Ionescu

Take Ionescu

De la 11 (24) decembrie 1916 şi până la 26 ianuarie (8 februarie) 1918 a făcut parte din guvernul de colaborare liberalo-conservator I.I.C.Brătianu – Take Ionescu. În anii 1918 -1919 a înfiinţat şi condus, în calitate de preşedinte, Consiliul Naţional al Unităţii Române, care a desfăşurat la Paris o vastă activitate pentru susţinerea de către opinia publică şi guvernele occidentale a unirii noastre naţionale. La 18 decembrie 1921 a fost numit prim-ministru al unui guvern, care a demisionat la 17 ianuarie 1922. Temperamentul său realist, spiritul pragmatic l-au determinat să vadă în politică un fel de ştiinţă concretă, exactă, apropiată de aceea a ingineriei. „În politică – susţinea el – nu există probleme de filosofie, ci probleme de mecanică. Politica, dacă seamănă cu ceva, seamănă mai mult cu mecanica: ca dânsa trebuie să calculeze cu preciziune forţele sociale disponibile; să vadă de ce energie sunt capabile; să caute unde sunt „les contre poids” şi din toate acestea să găsească formula ca să se poată mişca înainte”.

Considerând politica o activitate serioasă, responsabilă, care nu suporta superficialitatea, Take Ionescu declara: „ politica este acţiune şi diletantismul este negarea oricărei acţiuni”. Interesantă de semnalat, din perspective filiaţiei ideilor politice, este observaţia lui Take Ionescu privind legătura principiului suveranităţii naţionale cu principiul general al democraţiei proclamat de marea Revoluţie franceză. „ Principiul naţionalităţilor nu este, în realitate – spunea el în 1921- decât dezvoltarea ideii democratice. Înlăuntrul statelor, ideea democratică a condus la suveranitatea naţională. În dreptul internaţional, ea trebuie să ajungă în mod firesc la această formulă: nici o naţiune nu poate fi guvernată în contra voinţei ei. Aceasta este, în fond, formula prezidentului Wilson, care… nu este nouă, ci este rezultanta principiilor stabilite de Revoluţiunea franceză din 1789”.

La data de 14 Noiembrie 1915, revista  Flacăra prezintă deschiderea Parlamentului: I.I.C.Brătianu, Take Ionescu, Al. Marghiloman, N.Filipescu (Piesă de colecţie).

La data de 14 Noiembrie 1915, revista Flacăra prezintă deschiderea Parlamentului: I.I.C.Brătianu, Take Ionescu, Al. Marghiloman, N.Filipescu (Piesă de colecţie).

Latura cea mai luminoasă a concepţiilor, personalităţii şi acţiunii politice a lui Take Ionescu este legată, dealtfel, de credinţa şi lupta lui pasionată pentru ceea ce avea să numească atât de inspirat în faimoasa lui cuvântare rostită în 1915 în Parlament „politica instinctului naţional“.„Existenţa naţională a neamului românesc întreg şi neştirbit -scria el încă în anul 1890-este o chestiune vitală pentru toţi românii, pentru cei din Regat ca şi pentru cei din afară, unitatea naţională a românilor este un fapt netăgăduit. Limba, credinţa religioasă, originea, trecutul lor istoric, totul îi uneşte, totul face un singur organism etnic, un singur factor în viaţa naţiunilor”. Pârghia arhimedică pentru transformarea unităţii naţionale în unitate politică este considerată de el existenţa statului român modern, creat la 1859 şi devenit independent la 1877. „Interesul primordial al neamului românesc – spunea el – cere ca statul român să trăiască şi să progreseze. Iată prima regulă a politicii româneşti”. „Încotro ne întoarcem privirile, pe oricare din graniţele de azi ieşim – constata el – tot de ţări româneşti…dăm”.

O regulă importantă a politicii recomandată de Take Ionescu era să menţinem vie în conştiinţa românilor de pretutindeni speranţa realizării unităţii politice, spre a fi pregătiţi, atunci când va sosi ceasul, să trecem la înfăptuirea ei… Fundamentând această concluzie, el declara în decembrie 1915, în Camera Deputaţilor: „scopul final, scopul din toate sufletele,… din toate inimile, a fost întotdeauna acelaşi: unitatea naţională, nu numai culturală, dar şi politică, integrarea noastră, a tuturor, în graniţele în care ne-a pus Traian…” Acum „a venit ceasul” şi trebuie să fim la înălţimea lui. Pentru aceasta, „cel dintâi lucru de consultat e instinctul neamului”: trebuie făcută „politica instinctului naţional“. „Această politică –preciza el – este bazată pe un fapt primordial…, ca şi dreptul la viaţă. Fiecare popor are dreptul să-şi trăiască viaţa lui…, cu toţi ai lui, fiindcă numai aşa poate şi el să creeze o civilizaţiune a lui, care să intre în armonia celorlalte civilizaţiuni“.


Intrarea în luptă de partea Antantei se impunea, considera el, nu numai datorită faptului că în cealaltă tabără se află Austro- Ungaria, ci şi din cauză că dacă ar învinge Germania, care urmărea hegemonia mondială, „ n-ar mai fi independenţă pentru nimeni, nu ar mai fi libertate pentru nimeni”.

Adept înflăcărat şi statornic al luptei pentru libertatea naţională a neamului românesc, Take Ionescu s-a situat pe o poziţie umanistă, de respectare a drepturilor minorităţilor naţionale. Ura naţională, declara el „ nu poate să intre în sufletul meu, căci dragostea… pentru naţiunea mea nu se alimentează din ura pentru alte neamuri. E prea mare ca să o aşez pe ură: ce se zideşte pe ură, nu durează…” „Noi – spunea el cu alt prilej – ne adresăm la toţi, chiar la cei care etniceşte nu sunt români… Noi nu credem că singurul mijloc de a-i face buni români ar fi să li se schimbe cu sila caracterul lor etnic. Credem că e destul să-i administrăm cu dreptate, să-i primim cu dragoste, să-i punem alături de noi, ca adevăraţi fraţi, pentru ca ei să fie buni români, oricare ar fi limba în care şi-ar arăta dragostea şi iubirea lor”.

3.

Banchet în cinstea prim-ministrului ,Take-Ionescu

Lucid şi obiectiv, Take Ionescu a semnalat atât inconvenientele sistemului partidist, dar şi necesitatea obiectivă a funcţionării acestuia. „Cusururile partidelor – spunea el – le cunoaşteţi cu toţii: de multe ori, prin jocul partidelor, oameni mai puţin capabili se suie deasupra celor mai capabili; de multe ori…interese generale se sacrifică interesului partidului; de multe ori, prin jocul partidelor, unitatea sufletească a naţiunii în chestiunile mari este împiedicată de a se manifesta”. Dar partidele fac posibilă strângerea diferitelor voinţe ale populaţiei sub stindardul a două-trei doctrine, implementează „ acea disciplină, acea organizare a partidului, care face că soldaţi sunt mulţi, dar armata e una”.

Critica indirectă a unor năravuri politicianiste răzbate clar din direcţia de acţiune pe care şi-o stabilea sieşi Take Ionescu: „Mi-am propus în politică o regulă neclintită: aceea de a nu acuza pe nimeni de ceea ce nu sunt sigur că aş putea face mai bine şi de a nu cere nimănui nimic de care nu sunt sigur că dacă aş fi în locul lui l-aş putea da”.

În primii ani postbelici a fost principalul artizan (din partea română) al înţelegerilor cu Polonia, Cehoslovacia şi Iugoslavia. „Toate aceste tratate – sublinia el – au un caracter hotărât defensiv. Mica Înţelegere este esenţialmente o operă de pace”. Explicitând raţiunea de stat care a dus la crearea acesteia, Take Ionescu scria, în articolul „Mica înţelegere“, publicat la 1 noiembrie 1921 în „Revue de France“: „Pentru mine, două adevăruri se impun. Austro-Ungaria este moartă, moartă pentru totdeauna. Ea nu poate să învie, nu numai sub forma cea veche, dar sub nici o altă formă. Şi adăuga: este neîndoios că după… război…naţiunile se vor grupa încă mult timp în două mănunchiuri: cele mulţumite şi cele nemulţumite, acelea care au interes de a conserva ceea ce pe drept au câştigat şi acelea care visează numai la distrugerea celor obţinute prin victoria noastră asupra lor”.

Take Ionescu, omul care în 1886 propusese, într-o conferinţă la Ateneul Român, crearea unei confederaţii balcanice după destrămarea (care nu era considerată ca apropiată) a Imperiului otoman, dă următoarele lămuriri în legătură cu modul în care a fost apreciată ideea unei eventuale confederaţii de către cele patru state partenere: încă din toamna anului 1918, viitoarele membre ale Micii Înţelegeri întocmiseră „ proiectul de a ne uni prin legături srânse şi permanente. Noi ne dădeam foarte bine seama că nu poate fi vorba de o confederaţiune. Popoarele noastre, care unele trebuiau să reînvieze, iar altele să obţină unitatea lor naţională, erau prea geloase de prerogativele suveranităţii lor, pentru a putea să facă, în această privinţă, sacrificiul necesar. Confederaţiunea era o idee a viitorului. Se va realiza sau nu, nu ştiu”.

Se ştie că Take Ionescu a fost un admirator statornic al sistemului politic din Marea Britanie, unde s-a bucurat de amiciţii în cercurile politice şi diplomatice. Poate mai puţin cunoscută aprecierea deosebită a relativ tinerei democraţii americane, care- spunea el în 1915-„ face în omenire cea mai frumoasă experienţă: zidirea unei civilizaţiuni făra prejudecăţi, fără clase, fără monarhie, fără militarism, fără nici o piedică, bizuită numai pe suveranitatea naţională,dusă până la cele din urmă ale ei limite”.(sublinierele aparţin redacţiei)

C.R.

___________________________________________________

Notă: În realizarea acestui material s-au folosit fragmente din lucrarea cu acelaşi titlu, de Dr. Marin Nedelea. (1991)

 

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult