24
September , 2017
Sunday

Continuăm publicarea articolelor dedicate -Scriitori excluşi din motive politice- de astă dată din perioada anilor de după cel de-al doilea război mondial, anii „Revoluţiei Culturale” de la noi.

Titu Maiorescu art

Titu Maiorescu

Sfârșitul celui de al doilea război mondial a însemnat pentru cultura românească o perioadă de confuzie în ceea ce privește înțelegerea sensului istoriei, de speranțe înșelate, de relativă libertate dar și de semne rău prevestitoare. Viaţa culturală publică se polarizează, destul de repede, se construiesc centrele de putere și de influență ale forței politice care își dorea acapararea totală a puterii în România, nu fără sprijinul direct sau mai puțin brutal al forţei militare de ocupaţie. Prezența Comisiei Aliate de Control nu a făcut decât să inducă în eroare pe cei care credeau că va putea exista o coabitare între România tradiţională și noii veniți, la propriu sau la figurat. O campanie de de-fascizare a societății a avut ca țintă nu doar pe cei care au avut un rol executiv în vechea Administrație, ci și pe cei care, într-un fel sau altul, au garantat moral această Administrație. Între acești garanţi se vor număra mari nume ale culturii românești. Umbra incriminatoare nu se întindea doar asupra celor care au cochetat cu dreapta extremistă (legionară sau cuzistă) ci și asupra celor care în momentul de criză intensă generat de Mișcarea Legionară s-au îndreptat către Carol al II-lea, considerat ca o soluție salvatoare. Unii dintre cei care au avut contacte mai mult sau mai puțin vizibile cu această dreaptă , sau înţeleseseră rapid care urma să fie cursul istoriei în România, cum au fost Cioran sau Eliade, Constantin Virgil Gheorghiu sau Vintilă Horia, Eugen Ionescu, Brâncuși sau Enescu și mulţi alţii, un șir nesfârșit de fapt, au rămas în Occident. Unii au rămas aflându-se deja acolo, alţii au profitat de ultimele canale rămase deschise – de la burse de studiu oferite de puținele Institute Culturale care funcţionau încă la Bucureşti până la asumarea proprie a aventurii ce o presupunea o emigrare voluntară. Doar minţile foarte lucide și norocoșii puteau lua această hotărâre, dacă ne gândim că până la abdicarea silită a Regelui Mihai, atmosfera era atât de confuză şi atât de plină de promisiuni și speranțe care s-au dovedit a fi cumplit de nefondate, încât asistăm la fenomene culturale uluitoare. Apăreau reviste culturale de tot soiul, asistăm la o renaștere a avangardei literare și artistice (Gherasim Luca și Trost au apărut atunci în plină forță), asociațiile de tip occidental ori de tip sovietic co-existau, aveau loc manifestații publice de diferite orientări politice, forțele de represiune ale statului erau când timide, când excesive, existau ziare și polemici în ziare, la parăzi și defilări portretele liderilor occidentali și cele ale lui Stalin stăteau zâmbitoare în șir, veghind la bizara evoluție a unei ţări care fusese în aceeași tabără şi cu Axa și cu Aliaţii, care pierduse și câștigase războiul, care pierduse și recâștigase în parte ce i se răpise teritorial, căreia i se promisese păstrarea orânduirii de stat și suferea în fiecare zi o golire de conținut a acestei orânduiri. Ziarele erau pline de atacuri la persoanele care trebuiau să fie înlăturate din viața public, ori, mai mult, înlăturate și pedepsite. Tot aceleași ziare erau gazde ospitaliere pentru mărturisirile de credință ale acelor nume publice care aveau o putere de convingere şi care treceau în tabăra învingătorilor. Totul a căpătat altă dimensiune prin abdicarea forțată a regelui Mihai I. Preluarea puterii de către marionetele Moscovei a fost rapidă, surprinzătoare pentru cei care credeau în regulile democrației și mai ales în puterile democratice ce făcuseră promisiuni, dovedite acum cu totul nefondate. Instituţiile statului fuseseră deja cucerite prin mișcări de cadre făcute cu ajutorul campaniei de de-fascizare care se chema fie epurare, fie reformare, fie restructurare fie oricum altcumva.

Presa a fost supusă unui regim de control editorial și economic strict. Au urmat editurile. Iniţiativa privată în domeniul culturii a fost suprimată. Climaxul crizei s-a manifestat prin două feluri de arestări – a persoanelor și a cărţilor. Pentru „arestarea” cărților s-a întocmit un Index al titlurilor ce trebuie scoase din toata bibliotecile publice. Cele mai multe dintre aceste titluri aparțineau culturii naționale dar au fost incluse și enorm de multe titluri din cultura universală. Am avut în mână un asemenea Index. Probabil că nu a fost o singură ediţie. Criteriile au fost schimbătoare, uneori fără noimă, alteori cu țintă precisă, măruntă şi chiar personală. Au fost interzise cărţi de filosofie, literatură, istorie, știință şi, desigur şi multă maculatură de propagandă. A avut loc o acțiune directă de epurare a bibliotecilor dar şi a fondurilor de carte private (spre exemplu, Fondul de carte de la Blaj), trecându-se la distrugerea fizică a cărţilor. E drept, chiar incendiate, cărţile lui Sadoveanu au rămas în circulaţie și la dispoziţia celor voiau să le citească, cărţile lui Blaga au fost interzise, distrugerea lor fiind un fapt ce decurgea din interzicere. Un alt exemplu semnificativ poate fi soarta cărţilor lui Lucrețiu Pătrășcanu, un proeminent lider al noii puteri, care după arestarea autorului au intrat în lista lucrărilor interzise, alături de titlurile aparţinând adversarilor săi ideologici. Pe lista neagră se găseau cărţile lui Titu Maiorescu, Octavian Goga, Eugen Lovinescu – mai tot fondul de valoare certă al culturii naţionale.

Iar lista victimelor din rândul oamenilor de cultură este lungă dar pentru a înțelege că nimic nu stătea în calea tăvălugului noii puteri, trebuie să amintim nume ca istoricul Gh. Brătianu, scriitorul Vasile Voiculescu, filosoful Mircea Vulcănescu, teologul Vladimir Ghika. Sunt nume emoţionante prin semnificaţia lor dar ele nu sunt decât o frântură din marele gheţar care a fost represiunea intelectualilor, a oamenilor de cultură din România. Mulţi au fost interziși ca autori, amintim pe Lucian Blaga şi Tudor Arghezi, deşi, cel puțin Arghezi a avut o atitudine deschisă împotriva alianței cu Germania, deci nu putea fi acuzat de fascism. Dar nu i s-a iertat colaborarea postbelică la ziarul țărănist „Naţiunea”.

Noul regim suferea de convulsii interne, iar acestea își găseau imediat reflexul în lista interzicerilor. De fapt, asistăm la localizarea unor conflicte din lumea culturii sovietice, polemica dintre revistele „Zvezda“şi „Moskva” este copiată, parcă, de conflictul dintre revista „Steaua” şi „Gazeta literară”. Nu erau simple polemici literare, deoarece o cronică, o părere negativă reluată în oficiosul de partid ducea la aruncarea în neant a scriitorului. Aşa s-a întâmplat în cazurile Alexandru Jar sau Ion Caraion, oameni declaraţi de stânga dar imprudenți sau chiar naivi. Mulțimea celor aflați în închisori era întrecută doar de mulțimea celor cu domiciliu forțat sau cu interdicție de publicare. Toate aceste nume însemnau cărţi interzise la care se adăugau cărţile interzise în general. Erau interzise cărţile lui Stere, Xenopol, Densușianu, Hortensia Papadat Bengescu, Anton Holban, chiar și Ionel Teodoreanu. Toată această reprimare a cărţilor era un pas hotărât pe calea unei Revoluţii Culturale. O revoluţie care a refuzat intrarea în țară a operelor lui Brâncuși, care a ciuntit zdravăn opera lui Eminescu, o revoluţie care așeza pe piedestalul gloriei literare pe A. Toma , Theodor Neculuță ori Marcel Breslașu voind să arunce la lada de gunoi a culturii operele tuturor celor care nu intrau în tiparul variabil al “noii culturi”. Cea mai importantă specie culturală a devenit critica. Critica înţeleasă ca instituţie de “igienizare” a mediului cultural. Creaţia, cercetarea, sinteza nu sunt luate în considerare decât în măsura în care sunt angajate şi militante. Revoluţia culturală era pe cale să triumfe. Energiile sale se epuizează odată cu „Declaraţia din Aprilie” şi „Amnistia deţinuţilor politici,” anunţate în anul 1964 de Gheorghiu- Dej, care începuse desprinderea de politica Moscovei.

Urmează un răgaz. Un răgaz scurt dar decisiv pentru viitorul culturii româneşti.

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult