22
September , 2017
Friday

– declară domnul Ambasador George Cristian Maior, Directorul Serviciului Român de Informaţii

Anul 2012 a fost un an greu, din perspectiva unor evenimente exterioare Serviciului. Să nu uităm că au avut loc trei rânduri de alegeri, s-au schimbat mai multe Guverne. Ceea ce m-a bucurat foarte mult este faptul că Serviciul a stat aşezat pe valorile sale fundamentale de neutralitate, independenţă, profesionalism şi integritate în faţa acestui context exterior Serviciului. Şi-a putut îndeplini misiunea cu profesionalism şi fără niciun fel de influenţe din exterior, inclusiv de natură politică. Acesta este lucrul cel mai important de subliniat ca mesaj.

George Cristian Maior - Directorul Serviciului Român de Informaţii

George Cristian Maior – Directorul Serviciului Român de Informaţii

Anul 2012 a fost, pentru Serviciu, un an de reafirmare a valorilor sale fundamentale legate de aceste criterii pe care le-am menţionat. De fapt, acest lucru se vede şi în aprecierea populaţiei faţă de Serviciu. Orice sondaj de opinie indică faptul că 50% din populaţia României are încredere în această instituţie, ceea ce este foarte important pentru legitimitatea şi credibilitatea noastră.

Din punct de vedere al securităţii naţionale a României, cel mai important aspect menţionat a fost faptul că nu am fost surprinşi, la nivel strategic, de nici o evoluţie negativă la adresa securităţii naţionale a României, deci am putut informa. Guvernul a fost, de asemenea, informat în legătură cu evoluţiile de securitate naţională a României. Nu a existat, cu alte cuvinte, surpriză strategică.

Din punct de vedere al hărţii riscurilor de securitate naţională, aş menţiona mai multe probleme. În primul rând terorismul. Facem eforturi deosebite pentru ca această ameninţare să nu se materializeze pe teritoriul României. Au existat indicii, în 2012, că ea creşte în intensitate prin diverse măsuri, însă, la nivel de prevenţie am putut evita acest risc major pentru populaţie.

Din punct de vedere al securităţii economice, ne-am concentrat foarte mult, pe informarea, în special a Guvernului, în legătură cu evoluţiile din acest domeniu, care a apreciat ceea ce am prezentat, atât la nivel de informare, cât şi la nivel de analiză, astfel încât să evoluăm bine din această criză economică, din punct de vedere al securităţii naţionale a României.

A fost şi un an de testare a apărării Constituţiei prin diverse manifestări şi am putut gestiona toate problemele legate de această dimensiune importantă a activităţii noastre. De asemenea, am anticipat, din punct de vedere practic, prin strategia noastră „SRI în era informaţională”, problema securităţii cibernetice a României. Ne-am confruntat cu cel puţin două atacuri majore asupra bazelor de date şi infrastructurilor tehnologice majore ale statului român. Am putut să le contracarăm şi astfel să evităm prejudicii materiale semnificative, dar şi de altă natură, pentru stat. De altfel, această chestiune va rămâne o preocupare majoră a noastră pentru anii viitori. Trebuie să ne adaptăm tehnologic la această nouă ameninţare ceea ce presupune investiţii şi resurse.

SRIAş sublinia, de asemenea, contribuţia noastră la combaterea crimei organizate transfrontaliere. Am cooperat bine cu diverse instituţii care au competenţe, de asemenea, în acest domeniu, în special Ministerul de Interne şi Parchetele. Acest lucru îl anticipăm ca pe o problemă de viitor în România – intensificarea, din punct de vedere calitativ, a crimei organizate – şi încercăm să abordăm şi acest fenomen inclus în problematica de securitate naţională. Şi evaziunea fiscală, care constituie, de asemenea, un risc la adresa securităţii naţionale s-a aflat permanent în atenţia noastră. Bineînţeles, problema corupţiei în administraţie, în justiţie a rămas o prioritate şi pentru noi.

Anticipăm, pentru 2013, creşterea acestor riscuri în intensitate. Încercăm să le contracarăm şi să realizăm un baraj de prevenire a acestor riscuri, de combatere a lor, menite să devină un depozit de cunoaştere pentru Guvern, pentru Preşedinţie, în legătură cu securitatea naţională a României, cu deciziile care se iau pe acest palier. Statul, ca să fie puternic astăzi, în secolul XXI, trebuie să fie şi un stat inteligent. Am spus, în prezentarea mea de la bilanţ, că inteligenţa se bazează şi pe informaţie, pe analiză, pe cunoaştere, astfel încât şi cetăţeanul să poată fi protejat.

Mi-aş permite să mai subliniez faptul că am avut o colaborare bună cu Comisia de control parlamentar asupra activităţii Serviciului. Există mitologia că Serviciul nu este controlat. Nu este aşa. Au avut loc vizite, unele inopinate, la diverse unităţi ale Serviciului din partea Comisiei, au avut loc multiple interpelări şi discuţii în Comisie. În mod absolut, există garanţia că operarea are loc în condiţii de strictă legalitate, din punct de vedere al modului în care ne desfăşurăm misiunile.


Notă: Text realizat pe baza declaraţiilor făcute cu ocazia aniversării a 23 de ani de activitate a Serviciului Român de Informaţii

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult