26
September , 2017
Tuesday

Grigore C. Moisil era mândru de tradiţia intelectuală a Moisileştilor, originari din comunele Maieru şi Sunt, lângă Năsăud, grăniţeri – deci români liberi – preoţi şi profesori la Liceul românesc din Năsăud. Constantin Moisil, tatăl lui Grigore Moisil (1876-1958), beneficiar al unei burse acordate de Alexandru Odobescu tinerilor ardeleni merituoşi care doreau să studieze la Bucureşti istoria şi arheologia, se stabilea la sfârşitul sec.al XIX-lea în Vechiul Regat, devenind profesor de istorie la Liceul din Tulcea

Grigore-Constantin-MoisilÎn 1912, familia se mută la Bucureşti, unde va reveni după încheierea războiului. Costantin Moisil, profesor la Liceul Spiru Haret, îşi continuă activitatea şi ca director al Cabinetului Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, adăugându-i, din 1923 până în 1938, şi Direcţia Arhivelor Statului. Membru corespondent al Academiei Române din 1938, academician zece ani mai târziu, Constantin Moisil rămâne întemeietorul numismaticii ştiinţifice în România şi marele organizator al arhivelor ca patrimoniu al memoriei istorice a naţiunii.

Într-un interviu, Moisil spunea: „Eu cred că omul trebuie să găsească plăcerea în însăşi munca lui. Consider că munca e o pedeapsă numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place”. Încă din anii de liceu, Grigore Moisil a înţeles că, pentru el, a face ceea ce îi place însemna să facă matematică. În anul şcolar 1922-1923, el publică în „Gazeta Matematică” primul său articol, „Teoreme asupra triunghiului” şi înţelege că acest joc al spiritului este marea lui pasiune.

Format la marea şcoală clasică a matematicilor din România, i-a avut profesori la Bucureşti pe D. Pompeiu, Gh. Ţiţeica, A. Davidoglu, Tr. Lalescu, iar la Roma şi Paris pe Vito Volterra. La 4 iunie 1929 susţine teza de doctorat „Mecanica analitică a sistemelor continue”, dezvoltând metoda funcţională recent elaborată de Volterra. În 1930 se află la Paris, unde – la mai puţin de 25 de ani – este invitat să prezinte o comunicare la Academia de Ştiinţe a Institutului Franţei. La 1 iulie 1931 susţine examenul de docenţă în analiză matematică, iar în 1932, la 26 de ani, devine conferenţiar la Universitatea din Iaşi, unde va rămâne pentru următorii 10 ani.

Cum spunea Mircea Maliţa odată, „Moisil a fost mai mult decât un savant, a fost mai mulţi savanţi întruniţi în sesiune permanentă, sau luându-şi locul unul altuia în mari cicluri succesive, reprezentate de temele fundamentale pe care le-a abordat”: analiza funcţională, ecuaţiile fizicii matematice, aplicarea metodelor algebrice în mecanică. Dar în centrul preocupărilor sale rămâne logica ne-chrysipiană – logica ce respinge atât principiul contradicţiei (nici o propoziţie nu poate fi şi adevărată şi falsă), cât şi principiul terţiului exclus (orice propoziţie este adevărată sau falsă). Moisil se consacră sistematic logicii polivalente, intuind că astfel se inaugura un nou câmp de aplicaţie pentru matematici. Academicianul i-a consacrat lui Moisil şi un capitol din discursul său de recepţie la Academia Română, „Opuşii inseparabili”, observând că, încă din 1940, studiul „Cercetări asupra logicilor ne-chrysipiene” deschidea un întreg ciclu, încununat de volumul cu acelaşi titlu, din 1965. Marele matematician este cunoscut ca părintele informaticii în România. În 1957 a asistat instalarea primului computer la Institutul de Fizică Atomică şi i-a încurajat pe studenţii la matematică să înveţe programare, alcătuind primul curs de informatică. În plus, Moisil a fost unul dintre susţinători realizării unor calculatoare româneşti, proiect la care a contribuit activ. El este şi cel care a format primele generaţii de informaticieni din România. Grigore Moisil rămâne în istorie şi pentru contribuţiile aduse la iniţierea studiului informaticii în România, dar şi pentru inventarea de circuite electronice tristabile. În 1946, Moisil a fost numit ambasador al României la Ankara. El a fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române şi i s-a decernat, în 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul „Om de ştiinţă emerit”. Mircea Maliţa propune şi un scenariu având atingere cu politicul pentru acest capitol esenţial din opera marelui matematician. Ofensat de campania de denigrare a universităţilor din anii ’50, declanşată de publicaţiile oficiale ale PMR împotriva „formalismului”, campanie în care e acuzat direct de abateri de la ştiinţa „sănătoasă”, orientată spre realizări practice în folosul poporului, Moisil a pus la cale – scrie Maliţa – o replică intelectuală de proporţii, pe care am numit-o „răzbunarea lui Moisil”. Într-o suită de comunicări ştiinţifice, intitulatăÎntrebuinţarea logicilor trivalente în teoria mecanismelor automate”, care apare între 1955 şi 1959, el demonstrează cum o logică formală, şi neclasică pe deasupra, rezolvă probleme esenţiale pentru industrie, iar în 1959 le încununează cu o carte – „Teoria algebrică a mecanismelor automate”, tradusă la Moscova, New York şi Praga.

Citat-Grigore-Moisil-680x360Grigore Moisil a fost profesor nu prin profesie, ci prin vocaţie: adora să se adreseze tinerilor şi a declanşat o adevărată cruciadă informatică, conferenţiind în licee şi şcoli generale – se interesa de fapt şi de grădiniţe – pentru a educa noile generaţii în vederea aplicaţiilor matematicii în întreaga viaţă a societăţii. Datorită eforturilor lui, Universitatea din Bucureşti se număra, în anii ’70 -’80, printre primele zece universităţi din lume în domeniul informaticii. În 1970, Moisil inaugura, la laboratorul de semiotică al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, un ciclu de prelegeri, „Matematica pentru ştiinţele umaniste”, care au influenţat o întreagă pleiadă de lingvişti, muzicieni, pictori, arheologi şi istorici. Ludicul era omniprezent în personalitatea marelui matematician. Întrebat de un reporter dacă glumele lui se potrivesc cu ştiinţa, a răspuns cu un abia disimulat dispreţ: „numai unora ştiinţa li se pare tristă”. A avut şi un har mediatic de excepţie, atât în publicistica scrisă, cât şi – lucru rar printre savanţi – în audio-vizual. Emisiunile de televiziune care îl aveau pe Moisil drept protagonist au rămas memorabile pentru câteva generaţii. Întrebat care este idealul său de fericire, profesorul a răspuns: „Să trăiesc printre oameni care judecă corect”. Iar despre forţa gândirii umane a spus: „Explozivul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească”.

La un an după apariţia monumentalului Tratat de logici ne-chrysipiene, în 1973, Moisil moare, la Ottawa, după un lung turneu de conferinţe în universităţile din Canada şi SUA, unde regăsise peste o sută de foşti elevi, deveniţi profesori. Se pare că familia Ceauşescu a interzis depunerea sicriului la Academia Română şi a acceptat cu greu expunerea lui la Universitate. A doua zi după funeralii, în schimb, mormântul lui Moisil era acoperit de sute de garoafe, de cozile fiecărei flori fiind prinsă o matricolă de elev de liceu.

Am avut privilegiul rar de a-l fi cunoscut îndeaproape în primele trei decenii din biografia mea pe Grigore C. Moisil, fratele mai mare al mamei mele, Florica Moisil, căsătorită Condurachi; o afecţiune foarte profundă îi unea şi între ei, şi cu ceilalţi doi fraţi, Ioan şi George Moisil, tot astfel cum tatăl meu, Emil Condurachi, şi soţia lui Grigore Moisil, Viorica, născută Constante, erau legaţi de familia de adopţie prin legături afectuoase şi statornice.

Prof. dr. Zoe Petre

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult