20
February , 2019
Wednesday
Vasile Alecsandri  Multe soiuri de peisajuri am văzut prin deosebite ţări, dar rareori, am întâlnit acea frumuseţă măreaţă şi sălbatică, prin care se ...
Aşadar, iată-ne în prag de alegeri. Multe cotidiane, „repere obiective ale opiniei publice”, mimând aşa-numita ...
Chiar în aceste zile trăim cu impresia că mergem pe o sârmă subţire – subţirică ...
Sute de meserii pentru imigranţi După cum se cunoaşţe, acum, după şapte ani de la aderarea ...
„Invazia”… sperietoare Prezisul aflux de lucrători din România şi Bulgaria în urma ridicării restricţiilor privind imigraţia, ...
Gala Premiilor Casei Româno-Chineze Spectacol susţinut de Compania „ Grandioasa Epocă”, din Beijing
Bogdan Mazuru, Ambasadorul României la Paris „Deschiderea pieţei muncii din UE, un transfer de inteligenţă" Excelenţa sa ...
Pol economic gigant euroatlantic UE şi SUA pregătesc o mişcare economică de amploare: un acord de ...
-O falsă dispută, promovată de interese meschine- Intenţia anunţată de preşedintele Traian Băsescu, în plenul Adunării ...
SUPLIMENT GBO

Elită românească

Reporter: editura June - 4 - 2013

Ca în multe alte state europene, în Germania, Belgia şi Olanda trăiesc şi lucrează români care intră în categoria elitelor. Profesori universitari, scriitori sau oameni de afaceri, sunt compatrioţi cu care ne mândrim pentru felul în care reuşesc să obţină performanţe, datorită pregătirii din ţara noastră.

prof. dr. ing. Radu Popescu-Zeletin, de la Universitatea Tehnică din Berlin

prof. dr. ing. Radu Popescu-Zeletin, de la Universitatea Tehnică din Berlin

Printre personalităţile române de prestigiu stabilite în Germania, Belgia sau Olanda se numără prof. dr. Eugen Coşeriu, de la Universitatea germană „Tübingen”, considerat unul dintre cei mai importanți lingvişti ai secolului XX, prof. dr. ing. Radu Popescu-Zeletin, de la Universitatea Tehnică din Berlin, totodată director al „Fraunhofer Institute for Open Communication Systems”, dr. Viorel Roman, consilier academic la Universitatea din Bremen, prof. dr. Sorin Alexandrescu, profesor emerit la Universitatea din Amsterdam, prof. dr. ing. Constantin Gallin, de la Universitatea olandeză „Delft”. Un alt român remarcabil este Radu Manoliu, fost şef al serviciului de radiologie al Centrului Universitar „Medical Vrije Universiteit”, din Amsterdam, iar dintre importantele personalităţi care activează în domeniile cultural şi umanitar îi amintim pe Eugen Cojocaru, scriitor, jurnalist, vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Români din Germania, scriitoarea Monica Săvulescu-Voudouris, membru al Uniunii Scriitorilor din Olanda şi Belgia, istoricul de artă Pavel Chihaia şi Brânduşa Massion, fondatoarea Comunităţii Românilor din Rhin-Main.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult