28
June , 2017
Wednesday
La 28 iunie 1912, în Roman, judeţul Neamţ, vede lumina zilei Sergiu Celibidache, primul fiu ...
Au aterizat pe pământ spaniol cu câţiva euro în buzunar şi cu teamă că vor ...
Arma numită propagandă este folosită de multe secole. Dacă în trecut era un instrument al ...
- Director al „Casei Limbii Române” din Chişinău „Casa Limbii Române”, din capitala Republicii Moldova, este ...
În aceste vremuri de sarcasm general, nimic nu mai impresionează. De pildă, oamenii politici se ...
Moment istoric. Parafarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, survenită la Vilnius, ...
Apărarea aliaţilor, restabilirea democraţiei, înlăturarea regimurilor dictatoriale periculoase pentru regiuni şi continente întregi sunt comandamente ...
Opera lui Mihail Sadoveanu este un fenomen. Un fenomen artistic, de conştiinţă naţională, mitic. ...
Mulţi se întreabă de ce în societăţile occidentale – de pildă, în Germania -ordinea civică ...
Încheiem un an economic bun, unul rău sau... aşa şi-aşa? Umorul predecembrist spunea că celebrul ...
Separarea familiilor prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate şi încredinţarea copiilor rudelor sau prietenilor ...
-O falsă dispută, promovată de interese meschine- Intenţia anunţată de preşedintele Traian Băsescu, în plenul Adunării ...
Din păcate, în acest anotimp răsucit a plecat dintre noi, după o lungă suferință, celebrul ...
SUPLIMENT SPANIA

Reîntorşi acasă

Reporter: editura July - 31 - 2013

-Au deschis un restaurant de elită în Bucureşti-

Românii care pleacă la muncă în străinătate visează să se poată întoarce într-o bună zi, iar unii dintre ei chiar reuşesc. Este şi cazul unui cuplu care, după mulţi ani de muncă şi sacrificii, şi-a îndeplinit năzuinţa de a reveni în ţară şi de a porni o afacere.

12

Plecaţi acum 13 ani în Spania, unde au lucrat pentru mai multe restaurante, Roxana şi Cristi Văduva s-au întors în România şi au investit împreună cu un prieten român 150.000 de euro într-un local cu specific spaniol în centrul comercial „Mario Plaza”, din Bucureşti.

Cei doi români spun că au decis să o ia de la capăt cu un business propriu, „La Rambla”, după ce au învăţat peste hotare ce înseamnă lucrul într-un restaurant. „Acesta este primul nostru business. Am terminat liceul economic şi am început să lucrăm în restaurantele din Capitală, la Intercontinental, la clubul BNR sau la Hotel Park. În 2000 am plecat în Spania, unde am rămas până la finalul anului trecut. Am decis să aplicăm ce am învăţat în Spania şi să deschidem un restaurant cu specific spaniol, unde să punem accentul pe paella, peşte şi fructe de mare. Am investit banii pe care i-am strâns în perioada în care am stat în Spania. Nu am apelat deloc la bani de la bănci“, povesteşte Cristi Văduva. La inaugurarea din centrul Capitalei au degustat preparate spaniole oaspeţi ca Ambasadorul Spaniei, Estanislao de Grandes Pascual, reprezentanţi ai Ambasadelor statelor Chile sau Argentina, personalităţi ale vieţii publice şi oameni de afaceri.

Proaspeţii patroni nu încetează să-şi facă şi alte planuri de viitor. „Visul nostru este să deschidem un local într-o vilă şi să amenajăm şi o terasă la iarbă verde“, adaugă românul, pentru care, acum, că s-a întors, totul pare posibil.

Şomer spaniol, antreprenor în România

Criza economică din Spania nu are efecte negative doar asupra românilor aflaţi la muncă în străinătate, ci şi asupra multor spanioli, în special tineri, care nu-şi mai pot construi un viitor în propria lor ţară.

spaniol afacereDacă unii se îndreaptă spre Germania, Marea Britanie sau ţările scandinave, există cel puţin un spaniol care a decis să îşi încerce norocul la Bucureşti: David Santos. Când a văzut că afacerea sa din Barcelona este în pragul falimentului şi că are toate şansele să îngroaşe rândurile şomerilor, a venit în România.

Un reportaj realizat de mass-media l-a arătat pe David Santos la el acasă, într-un cartier din Bucureşti. Garsoniera îi ţine deocamdată loc şi de birou: nu are nevoie de mult spaţiu, pentru că un calculator şi o conexiune bună la internet reprezintă motorul afacerii lui în România. David are o firmă de marketing online şi, deşi a înfiinţat-o în urmă cu mai puţin de un an, are deja clienţi fideli. Dacă ai un restaurant şi pregăteşti un eveniment cu mine, şi în fiecare săptămână noi pregătim un eveniment, şi la fiecare eveniment eu merg cu opt-zece persoane, este foarte bine pentru restaurant. Se face publicitate, se face reclamă, explică David Santos, într-o română cu puternic accent iberic.

David Santos nu a ales Bucureştiul la întâmplare: a venit pentru prima oară aici în 2006, când şi-a cunoscut partenera de viaţă. Au plecat împreună la Barcelona, dar, cu fiecare an de criză, afacerea lui de acolo – o firmă de consultanţă – mergea tot mai prost.

În Spania am avut o firmă de consultanţă. Cu problemele care există acum, cu problemele cu clienţii care nu plăteau… era nebunie totală, povesteşte el. În plus, băncile din Spania nu îi mai sprijină deloc pe micii întreprinzători, mai ales dacă e vorba de afaceri noi: Acum, în Spania, din cauza crizei economice eu nu pot să deschid nimic”, mai spune Santos, adăugând că afacerea sa merge bine şi acum se gândeşte să se stabilească definitiv aici.

În Spania, şomajul a trecut de 27%, iar în rândul tinerilor situaţia este şi mai dramatică: jumătate dintre spaniolii sub 25 de ani nu au un loc de muncă.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult