25
June , 2017
Sunday

1Puternica şi originala personalitate politică a lui Armand Călinescu s-a manifestat cu deosebire în ultimul deceniu interbelic, ilustrându-se printr-o atitudine rectilinie de lupta împotriva pericolului fascist, ca şi prin combaterea extremismului de stânga.

Sursele bibliografice de bază pentru cunoaşterea ideilor sale politice sunt cele două volume de discursuri parlamentare şi culegerea „Noul regim”, cuprinzând cuvântări rostite în anii 1938-1939, ambele editate în timpul vieţii autorului, precum şi jurnalul apărut postum sub titlul „Însemnări politice. 1916-1939”.

Ceea ce asigură unitatea personalităţii sale în cele două ipostaze sunt crezurile sale perene, manifestate de-a lungul întregii lui vieţi politice. Între acestea se remarcă în primul rând adeziunea la o politică de apărare a statului, a ordinii publice, împotriva curentelor destabilizatoare, dizolvante, înfruntarea curajoasă şi hotărîtă a mişcării fasciste legionare, grija pentru salvgardarea independenţei şi integralităţii teritoriale a României, ostilitatea faţă de Germania hitleristă şi orientarea statornică în politica externă spre alianţele occidentale tradiţionale, îndeosebi spre Marea Britanic.

Preocupat de problemele administraţiei de stat, semnalează şi el hipertrofierea, din raţiuni politicianiste, a aparatului funcţionăresc, pronunţându-se pentru reechilibrarea lui şi transferarea în activitatea productivă a personalului de prisos. „Funcţionarismul, spunea el, a devenit o adevărată formă de asistenţă socială… şi eu cred că am face un real serviciu economiei naţionale dacă i-am reda o sumă de energii care lâncezesc neproductive în numeroasele birouri ale serviciilor statului. De aceea… va trebui să ne îngrijim… de o reorganizare a serviciilor publice, cu suprimarea funcţionarilor sinecurişti, cu raţionalizarea muncii celorlalţi şi cu o salarizare corespunzătoare.

Ziarele vremii, despre odiosul asasinat

Ziarele vremii, despre odiosul asasinat

De-a lungul întregii sale activităţi, A. Călinescu a fost adeptul unor măsuri forte şi prompte pentru apărarea ordinii de stat, primejduită, în opinia lui, de curentele extremiste – fascismul şi comunismul. Fundamentând această concepţie, el spunea, în 1934: „Trăim o epocă de exaltare excepţională şi de slăbire a sentimentului moral. Războiul mondial, care a fost o dezlănţuire a forţei, s-a continuat după încheierea tratatelor, pe terenul gândirii, prin apologia forţei şi, fie ca această apologie a făcut-o comunismul, fíe că a făcut-o fascismul, amândouă aceste curente au îndreptat un atac hotărât împotriva actualei organizaţii de stat. Punctul central al acestui atac îl ocupă regimul parlamentar”.

Într-o polemică directă cu susţinători ai Gărzii de Fier, Călinescu spunea, într-un discurs parlamentar din 1934: „Eu nu cred în viitorul acestei mişcări. Se opresc poate unii asupra ideii naţionale, pe care o speculează membrii Gărzii de Fier. Domnilor, aceasta este o concepţie pe care trebuie să o pună oricine la baza unei acţiuni de întărire a vieţii noastre de stat şi de popor… Dar… ţara aceasta a ajuns în aşa situaţie încât, pentru a promova ideea naţională, trebuie să recurgă la o mână de oameni care nici măcar nu şi-au terminat studiile şcolare? Ţara aceasta a ajuns acolo încât, pentru a declanşa acest mare resort moral care este sentimentul naţional, trebuie să recurgem la oficiile asasinului lui Manciu? (Codreanu – n. r..). Şi triumful ideii naţionale înseamnă omorârea lui Ion Duca? (de către legionari – n. r.). Este o ruşine, domnilor!”.

Ziarele vremii, despre odiosul asasinat

Ziarele vremii, despre odiosul asasinat

Peste ani, s-a ajuns la tragedia – pentru el, pentru ţară şi pentru istoria noastră – asasinării lui Armand Călinescu, al doilea prim-ministru în funcţiune care cădea sub gloanţele legionarilor.

În faţa dilemei dictatură sau regim parlamentar, A. Călinescu s-a pronunţat categoric în favoarea celui din urmă. „De altfel – se întreba el – ce ne propun curentele extremiste? Fie extermismul de dreapta, fie extremismul de stânga; ne propun dictatura. Este formula care realizează forţa… Dar… forţa provoacă totdeauna reacţiunea altei forţe. Dictatura este obligată să-şi piardă cea mai mare parte din timp organizându-şi propria ei apărare… Dictatura nu are control şi ea acoperă toate turpitudinile. Finanţele… sunt întotdeauna învăluite în mister şi ajung la bancrută. Dictatura este regimul în care se pregăteşte revoluţia sau războiul. Şi atunci, domnilor – conchidea el – înţelegeţi de ce între regimul parlamentar şi dictatură, pe care ne-o propun curentele extremiste, eu socotesc că nu există alegere pentru un om conştient”. Din nefericire, dialectica istoriei avea să-l ducă, peste câţiva ani, în fruntea taberei adepţilor dictaturii regale, forţându-l să recurgă la o răsturnare a valorilor şi, deci, a argumentaţiei.

După Călinescu din perioada dictaturii regale, vechiului regim i se reproşau îndeosebi patru păcate, formulate de el astfel:

… naţia este slăbită sufleteşte prin diviziunile şi certurile de grupuri.

… nu există o atmosferă de onestitate, corespunzătoare jertfelor pe care le făcea poporul.

… lipsa de solicitudine pentru tineret.

… regimul partidelor nu promovase îndeajuns ideea naţională”.

Soclul statuii lui Armand Călinescu, distrusă de legionari.

Soclul statuii lui Armand Călinescu, distrusă de legionari.

O problemă constantă a politicii româneşti de după decembrie 1918 a fost aceea a liniei de conduită faţă de minorităţile naţionale. Creionând cadrul obiectiv al poziţiei Frontului Renaşterii Naţionale în această chestiune, A. Călinescu spunea, într-o conferinţă rostită la radio, la 11 ianuarie 1939: „Suntem, desigur, un stat naţional. Pământul nostru este un pământ românesc. Suntem cel mai vechi şi cel dintâi popor care l-a ocupat, care l-a muncit şi l-a fructificat.

Dacă ulterior unele regiuni au fost vremelnic supuse dominaţiunilor străine aduse de vitregia vremurilor, acestea nu au schimbat dreptul nostru fundamental, ci numai l-au încălcat. De asemenea, nu au putut schimba caracterul poporului român, care a stăruit necontenit cu fiinţa lui, cu limba lui naţională. Prin urmare, hotarul statului român este hotarul naţiunii române. El nu este trasat de vreo convenţiune, el nu este atribuit de vreun tratat. El este indicat de istorie şi de drepturi naturale. De aceea, îl vom apăra cu ultima hotărâre, ca pe un patrimoniu sfânt.

În hotarul nostru naţional trăiesc, însă, din vremuri îndepărtate, şi cetăţeni de altă origine etnică. Este un fenomen care se întâlneşte în mai toate statele. Cu aceşti cetăţeni avem interese care le impun convieţuirea în acelaşi stat şi buna stare comună…

Constituţia ţării fixează principiul egalităţii desăvârşite în faţa legii…, se recunosc aceleaşi drepturi civile, aceleaşi drepturi politice şi aceleaşi garanţii legale tuturor cetăţenilor…

Fireşte, acest tratament nu însemnează dispensarea minorităţilor de la deplina supunere faţă de toate legiuirile ţării şi, evident, orice infracţiuni la aceste legiuiri atrag după ele sancţiuni, ca pentru orice cetăţean român”.

Impresionantă prin perspicacitatea ei este viziunea de politică externă, ce confirma orientarea tradiţională a României spre puterile nefasciste occidentale, cuprinsă în expunerea pe care Călinescu a făcut-o regelui, la 24 mai 1938, rezumată astfel în „Însemnări politice”:

Care trebuie să fie politica?

Nu sentimentalism, ci interes.

Nu putem fi nici cu ruşii, nici cu germanii.

Dacă suntem cu ruşii victorioşi, ne ameninţă bolşevismul. Dacă suntem cu germanii, victoria este subjugare economică şi apoi politică…

De aceea, trebuie căutat un sprijin armat. Recunosc că Franţa e în criză. Dar avem Anglia. Aici trebuie să ancorăm politica noastră. Metoda: atitudine demnă şi independentă.”

În climatul de nelinişte şi grave presimţiri al începutului anului 1939, a produs un efect tonifiant în interior, având, pentru o vreme, importanţa ei internaţională declaraţia făcută la 27 martie 1939 de către preşedintele Consiliului de Miniştri în faţa Consiliului Superior al Frontului Renaşterii Naţionale şi care confirmă pe deplin ideile politice ale lui Armand Călinescu:

Pentru integralitatea teritoriului ei, România se va bate; se va bate împotriva oricui, cu toate puterile ei şi fără să stea să cumpănească rezultatul luptei. Noi avem un patrimoniu sfânt, pe care înaintaşii noştri l-au creat; suntem datori să-l păstrăm cu orice sacrificiu”.

Notă: În realizarea acestui material s-au folosit fragmente din lucrarea cu acelaşi titlu, de dr. Marin Nedelea (1991).

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult