15
December , 2017
Friday

Atitudini

Identitate culturală în era globalizării

Reporter: editura September - 26 - 2013
Conferinţa internaţională cu tema „Întărind excepţia culturală în Europa de mâine”, Cannes 2013

Conferinţa internaţională cu tema „Întărind excepţia culturală în Europa de mâine”, Cannes 2013

Asistăm, cu mulţumire sau nu, la o ofensivă mondială a aşa-numitei globalizări în domenii care nu au decât de câştigat din reglementări: economie, producţie de bunuri, servicii ori comerţ, în general, la îndepărtarea din practică a barierelor restrictive. Fără îndoială că există şi vor exista şi pierderi, marile capitaluri sau marii producători îşi vor impune propriile reguli care nu neapărat vor proveni din strictul lor interes subiectiv, ci, de cele mai multe ori, vor fi impuse din specificul lor cantitativ – sunt mari! Produc mult! Ocupă piaţa! Sunt competitivi datorită preţurilor! Rezultatul va fi îmbucurător din punctul de vedere al necesităţilor umanităţii. Sunt şanse ca pe această cale să asistăm, cel puţin statistic, la o îmbunătăţire a nivelului de trai al unei majorităţi a populaţiei planetei. Dar totul se plăteşte, totul are un cost; un consum global mai mare, chiar dacă va fi însoţit de o repartiţie ceva mai echitabilă, va duce la dispariţia unor forme mai mult sau mai puţin artizanale de producţie a bunurilor, va modifica, în sensul reducerii, spectrul agricol, va accentua problemele ecologice şi va avea consecinţe imprevizibile asupra biosferei. O bunăstare generală va însemna pentru anumite grupuri mari o degradare a standardelor de viaţă, pentru altele chiar adevărate convulsii economice, iar aceste fapte pot provoca – mai întotdeauna se întâmplă aşa – conflicte militare, rasiale etc. Însă cea mai mare ameninţare contemporană o reprezintă conflictul ideologico-religios. Ultimele decenii au fost dominate de violenţa provocată de grupuri religioase care se opun unor forme de… globalizare, dorind să impună, la rândul lor, alte forme de globalizare. Lupta pentru apărarea – dar şi pentru impunerea – democraţiei are ca rezultat direct reacţia pentru apărarea şi impunerea altor forme de înţelegere a lumii, de la „sharia” la „terorismul dezagregant” al mişcărilor anti-sistem. În cele din urmă, vom constata că lumea contemporană se află în plin conflict al modelelor, fie economice, fie de orice alt tip.

Dar cele mai vizibile, cele mai acute conflicte, într-o multitudine de forme şi acţiuni, sunt conflictele de ordin cultural. De la simple cutume la sofisticate expresii artistice, cultura specifică unui grup uman a făcut diferenţa între sfera de influenţă a modelului de acţiune şi gândire a respectivului grup şi restul lumii. Este vorba de felul de a fi. Întrebarea se pune inevitabil: orice mod de a fi trebuie neapărat păstrat? Răspunsul este la fel de simplu: desigur! Aşa cum considerăm că drepturile şi libertăţile fiecărei fiinţe umane trebuie respectate, tot aşa culturile specifice ale grupurilor umane, oricât de mici sau oricât de diferite ar fi, au dreptul la existenţă. De ce oare? Pentru că toate fiinţele umane alcătuiesc umanitatea în toată diversitatea şi grandoarea sa, iar toate diferenţele culturale alcătuiesc uriaşa, inepuizabila resursă spirituală şi de creativitate a omenirii.

2Mai greu este să găseşti căile prin care diversitatea să nu alimenteze conflictele, ci să definească armonia existenţei umane. O observaţie la îndemână este aceea că pe măsură ce se relaxează şi se armonizează reglementările care privesc producţia şi comerţul de bunuri materiale, se înmulţesc şi se rigidizează reglementările care privesc valorile imateriale. Convenţiile şi legile care privesc dreptul de autor şi folosirea acestuia sunt în acest moment câmpul de confruntare a puterilor mari şi mici, o zonă de interes general care ţine mai mult de retractilitate decât de expansiune. Fiecare actant al jocului global se străduieşte să-şi apere valorile proprii, valori care privesc în primul rând sfera creaţiei şi apoi pe cea a producţiei. Revoluţia tehnologică a transformat producţia, ceva ce era în apanajul statelor dezvoltate, într-o activitate la dispoziţia aproape oricărei naţiuni, mijloacele de producţie devenind vectorii globalizării. Spre exemplu, Thailanda şi Malaezia produc memorie pentru computerele folosite în lumea întreagă. Asta nu înseamnă că respectivele ţări deţin vreo pârghie de control în rândul celor care folosesc computerele. Cei care lucrează în fabricile de memorii sunt foşti ţărani, cultivatori de orez şi tot atât de bine ar fi putut produce obiecte din plastic. Adevărata putere aparţine celor care au creat şi deţin dreptul de autor asupra generării respectivelor produse. De aici până la produsul cultural propriu-zis, cel care exprimă identitatea spirituală a unei colectivităţi, e o cale foarte scurtă, de fapt, nu este decât o extindere a domeniului. Creaţia tehnologică este considerată, pe bună dreptate, parte a culturii. De fapt, nu este o parte, ci produsul acestei culturi, cu tot specificul ei. Mai cu seamă un produs condiţionat de acest specific. Iată că, dacă vom accepta acest raţionament, există toate motivele ca naţiunile să lupte pentru apărarea specificului lor cultural, generatorul atâtor valori materiale şi imateriale, hotărâtoare pentru bunăstarea lor. E un punct de vedere. Cert este faptul că statele avansate iau măsuri de protecţie şi stimulare a culturii, care se concretizează în măsuri legislative şi administrative foarte ferme şi foarte precise. Uniunea Europeană are în componenţă state de acest fel. Spre exemplu, Franţa a adoptat decizii de protecţie şi sprijinire a creaţiei culturale proprii, prin regulamente privind difuzarea la radio şi televiziune ce prevăd o pondere importantă a produselor culturale autohtone. Tot Franţa alocă răspândirii limbii franceze şi culturii sale scrise o atenţie specială şi fonduri importante. Două mari organizaţii internaţionale, Alianţa Franceză şi Comunitatea Francofonă, sunt căile de răspândire a culturii franceze, iar răspândirea, în acest caz, înseamnă opţiuni politice şi economice. De ce îşi apără Franţa, prin lege, propria cultură? O apără pentru că propria cultură este motorul progresului său, mediul în care apar şi se dezvoltă marile invenţii şi descoperiri care îi asigură instrumentele necesare de a avea o poziţie importantă în orice domeniu de activitate, în concurenţă cu alte state, care procedează mai mult sau mai puţin la fel. Din acest punct de vedere, România, deşi este în aceeaşi familie de interese şi în acelaşi model civilizaţional şi cultural, face mai puţin, cu toate că pentru statele mici şi mijlocii se impune să facă mai mult, deoarece ele se confruntă cu dificultăţi de comunicare şi de impunere a propriului produs cultural. Reducerea vizibilă a ponderii culturii scrise în România, haosul multor programe de radio şi televiziune, aplicarea unor reguli de economie de piaţă în domeniul cultural – toate acestea – şi încă destul de multe altele – reprezintă inconveniente din punctul de vedere al protejării şi dezvoltării culturii naţionale. Este de apreciat, însă, faptul că România s-a alăturat demersului înaintat de alte 12 state europene care cer ca sectorul audiovizual să fie exclus din acordul de liber schimb care urmează a fi negociat de Uniunea Europeană şi Statele Unite. Este o decizie de a face front comun în faţa efectelor nivelatoare ale globalizării.

Este aceasta calea sigură şi fără întoarcere de a ne transforma dintr-o naţiune participantă la ansamblul global într-o populaţie dependentă de globalizare. Nu vom aduce nimic nou, nici reguli, nici valori şi din această cauză vom fi tot mai marginalizaţi, mai neimportanţi. Avertismentul domnului George Friedman, din conferinţa susţinută la Banca Naţională a României, în luna mai 2013, este foarte serios. El spunea că suntem o ţară ofertabilă, dar nu suntem o naţiune care mai crede în propriile valori. Răspunsul nu este uşor de dat, dar este simplu: încrederea în valori este dată doar de exerciţiul acestora din partea celor care le deţin. Altă soluţie de supravieţuire, în perspectiva unei globalizări iminente, nu este. Sau, cel puţin, aşa pare să fie astăzi.

Eugen Uricaru

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult