22
September , 2017
Friday

Documentarul nostru

Megastructuri geopolitice

Reporter: editura September - 26 - 2013

Pol economic gigant euroatlantic

UE şi SUA pregătesc o mişcare economică de amploare: un acord de liber schimb cu numeroase beneficii bilaterale, ale cărui efecte se vor resimţi din plin pe ambele pieţe, având, în acelaşi timp, urmări majore pentru comerţul din întreaga lume.

Vicepreşedintele american Joe Biden şi preşedintele PE Martin Schulz, în consens pentru acordul de liber schimb

Vicepreşedintele american Joe Biden şi preşedintele PE Martin Schulz, în consens pentru acordul de liber schimb

Acordul de liber-schimb UE-SUA este un proiect considerat „ambiţios” de către specialişti, menit să elimine tarifele pentru comerţ şi să armonizeze reglementările pentru mai multe industrii, facilitând comerţul transatlantic şi investiţiile. Mai mult, este considerat de importanţă strategică, în special din perspectivă europeană, fiind perceput între altele drept o modalitate de a contracara influenţa în creştere a Chinei şi a Indiei în economia globală. Se preconizează că exporturile statelor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China) către semnatarii viitorului accord ar putea scădea cu până la o treime. Este de notorietate şi faptul că cei doi mari jucători economici mondiali vor putea stabili repere de reglementare pentru restul lumii. De altfel, iniţiativa porneşte de la realitatea că statele UE şi SUA adună peste 40% din PIB-ul mondial şi circa o treime din comerţul global (comerţul bilateral între Statele Unite şi cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene a ajuns la 646 miliarde de dolari în 2012).

Ca în orice altă iniţiativă de o asemenea anvergură, sunt preconizate şi dificultăţi. În primul rând, este vorba despre durata discuţiilor, estimate a se prelungi cu cel puţin doi ani, răstimp în care viitoarele alegeri europarlamentare ar putea schimba algoritmul la vârful UE. Pe lângă segmentul politic, există puncte nevralgice în domeniul economic, cu poziţii divergente ale celor două părţi în privinţa reglementărilor financiare, protecţiei datelor cu caracter privat, supravegherii comunicaţiilor electronice, organismelor modificate genetic, siguranţa auto, produsele farmaceutice etc. „Partida nu este câştigată încă. Este necesară o atitudine prudentă, progresele nefiind considerate dobândite din start”, notează publicaţia franceză „Le Monde”, luând în calcul faptul că negocierile vor acoperi numeroase sectoare economice, inclusiv produsele industriale, agricole şi serviciile. Totuşi, ambele părţi au convenit să depună eforturi pentru încheierea acestui aşa-numit „Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii” şi se speră, la nivelul oficialităţilor, ca acest acord să fie încheiat până în noiembrie 2014.

Estimări de creştere a exporturilor SUA către UE

Estimări de creştere a exporturilor SUA către UE

Câştig pe toată linia

Care ar fi beneficiile şi cine beneficiarii? Ceilalţi, punctează presa de pe cele două maluri ale Atlanticului. „Pentru David Cameron, Parteneriatul UE-SUA este mai mult decât un simplu acord de liber-schimb. Este un element cheie în campania sa vizând reconcilierea Marii Britanii cu statutul ei de membru al Uniunii Europene. În acelaşi timp, partenariatul este un mijloc acceptabil din punct de vedere politic de a replasa Marea Britanie în inima Europei”, notează publicaţia americană „Wall Street Journal”. În Germania, în schimb, „Die Welt” consideră că acordul privind zona de liber-schimb între UE şi Statele Unite ale Americii „ar folosi mai ales americanilor” şi argumentează cu un studiu al Institutului de sondaje „Ifo”, care analizează consecinţele unei astfel de zone pentru 126 de ţări, concluzionând că punerea acesteia în aplicare ar permite crearea de 1,1 milioane de locuri de muncă în SUA şi creşterea PIB-ului real pentru fiecare american cu 13,4%. Per ansamblu, se estimează că economia europeană va beneficia de o creştere de a veniturilor 119 miliarde euro anual, în timp ce economia americană va creşte cu aproximativ 95 miliarde euro.

Unul dintre cele mai importante segmente vizate este, cum era de aşteptat, cel al exporturilor. Cele europene ar putea spori semnificativ, în contextul în care în prezent unele produse alimentare, de pildă, sunt interzise pe piaţa americană (cum ar fi merele, unele brânzeturi), iar altele fac subiectul unor taxe vamale foarte mari (carne 30%, băuturi 22-23%, brânzeturi până la 139%). Alte estimări se referă la schimburile comerciale dintre Germania şi SUA, care s-ar putea dubla, ca şi cifra de afaceri totală a schimburilor comerciale între Statele Unite şi Italia, Grecia sau Portugalia. Concomitent, însă, acest aspect ar putea deveni o provocare pentru piaţa unică europeană, în condiţiile în care unul dintre efectele viitorului acord ar putea fi o scădere a schimburilor comerciale intracomunitare (-23% pe relaţia Germania – Franţa şi chiar o reducere cu 40% a celor dintre Germania şi Marea Britanie!).

3

Produsele tradiţionale europene, libere pe piaţa americană

Deşi se subînţelege, pe de o parte, că ţările care vor profita cel mai mult de acest acord vor fi cele care întreţin în mod tradiţional relaţii comerciale privilegiate cu SUA, precum Marea Britanie sau Irlanda, pe de altă parte, nici economiile sudice, mai marcate de criză, cum ar fi ale Spaniei şi Italiei, nu vor avea de ce să se plângă – importurile lor costisitoare din alte ţări ale Uniunii Europene ar putea fi parţial înlocuite cu produse relativ mai ieftine venite de peste ocean.

Tot din perspectivă comercială poate fi şi România considerată un potenţial câştigător al acordului de liber schimb, dat fiind faptul că de acesta vor beneficia nu numai companiile multinaţionale, ci şi întreprinderile mici şi mijlocii, care vor exporta direct. Creşterea accesului pe piaţa americană, prin reducerea barierelor tarifare, va conduce la creşterea exporturilor româneşti, în special la produse agricole, autovehicule şi componente auto, produse chimice, echipamente şi utilaje”, explică Manuel Donescu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

 

Uniunea Eurasiatică, o nouă piaţă comună

Realizarea Uniunii Eurasiatice – din Scoţia până în Noua Zeelandă – este unul din dezideratele strategice ale preşedintelui rus Vladimir Putin. Viitoarea construcţie are mize politice şi economice, iar paşii pentru înfăptuirea ei continuă neîntrerupt.

Trei lideri ai Uniunii Eurasiatice: Dmitri Medvedev, Alexander Lukaşenco şi Nursultan Nazarbayev (2011)

Trei lideri ai Uniunii Eurasiatice: Dmitri Medvedev, Alexander Lukaşenco şi Nursultan Nazarbayev (2011)

Integrarea euroasiatică este menită a deveni o punte de legătură între Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Rusia a întreprins deja paşi concreţi, reuşind să coaguleze în jurul ei câteva state din fosta Uniune Sovietică. Astfel, la 1 ianuarie 2010 intra în vigoare Uniunea Vamală dintre Belarus, Kazakhstan şi Rusia. Apoi, în 2011, premierul Kîrgîzstanului şi-a manifestat, la rându-i, intenţiile de a adera la proaspăt creata entitate economică, alături de Tadjikistan. De altfel, anul 2011 a fost cel mai prolific pentru creionarea proiectului preşedintelui rus Vladimir Putin, atât din punct de vedere declarativ, cât şi al acţiunilor întreprinse: pe 19 noiembrie, Belarus, Kazakhstan şi Rusia au format o comisie mixtă pentru a duce la îndeplinire planul de realizare a Uniunii Eurasiatice până în 2015. Apoi, în 2012 a intrat în vigoare Comisia Economică Eurasia, primul organism supranaţional al viitoarei Uniuni Eurasiatice. Iar în luna iulie a acestui an, preşedintele Putin, a reluat îndemnurile adresate Ucrainei – care încearcă să se apropie de Europa – de a se integra cu Rusia din punct de vedere economic, făcând apel la „legăturile spirituale dintre cele două ţări ortodoxe”.

Ce îşi propune Uniunea Eurasiatică? Scopul este „crearea unui spaţiu cu o piaţă comună de aproximativ 200 de milioane de consumatori, adoptarea unei legislaţii economice comune, asigurarea liberei circulaţii a capitalului, a serviciilor şi a forţei de muncă”, notează interfax.by. Ca întotdeauna când este vorba despre proiecte de o asemenea anvergură, mizele politice nu lipsesc – este ţintită şi ajutarea Europei să iasă din recesiune, Rusia şi statele partenere având în vedere crearea unei comisii mixte care să includă reprezentanţi ai Comisiei Economice Eurasiatice şi ai Uniunii Europene. Acesta ar putea fi un fundament pentru crearea unui spaţiu economic unic de la Atlantic până la Oceanul Pacific, din Scoţia până în Noua Zeelandă şi a formării unei pieţe continentale comune. Rusia merge chiar mai departe cu viziunea, proiectând în perspectivă crearea unor structuri supranaţionale ale pieţei continentale, cum ar fi Comisia Continentală, Banca Continentală, chiar şi o monedă unică, reguli comune atât pentru Uniunea Eurasiatică, cât şi pentru Uniunea Europeană. Acest sistem de parteneriat dintre Uniunea Eurasiatică şi Uniunea Europeană poate da naştere premiselor necesare creării unei schimbări a configuraţiei geopolitice şi geo-economice ale întregului continent Eurasia, cu consecinţe pozitive clare la nivel global”, îşi sintetizează viziunea Vladimir Putin.

Un vis vechi…

Preşedintele rus Vladimir Putin contemplând un vis vechi de o jumătate de secol

Preşedintele rus Vladimir Putin contemplând un vis vechi de o jumătate de secol

Intenţiile actuale ale lui Vladimir Putin se trag din ideile geopolitice din perioada sovietică, preluate de către reprezentanţii curentului politico-ideologic cunoscut sub denumirea de „eurasianism”. Acest curent s-a format în anii ‘20 ai secolului trecut, în cercurile ruseşti de peste hotare. Esenţa ideii eurasianiste rezidă în faptul că Rusia ocupă spaţiul central între Asia şi Europa şi reprezintă o lume socio-culturală aparte. Aşadar, Uniunea Eurasiatică are în centrul său… Rusia, care, în opinia eurasianiştilor, trebuie să se constituie ca o cultură eurasiatică centrală. Etnologul rus Lev Gumiliov (1912-1992) a stabilit şi hotarele megacontinetului Eurasia: Asia de Sus – Mongolia, Giungaria, Tuva şi Zabaikal; Regiunea de Sud – Kazahstan şi Asia de Mijloc; Regiunea de Vest, care include Europa de est.

În timp, eurasianismul a provocat interes în toată lumea. Oameni de ştiinţă ruşi, dar şi geopoliticieni americani au devenit adepţii ideii. Nu în ultimul rând, Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Jimmy Carter, s-a arătat interesat de ideea eurasiatică. Iar acest interes nu a dispărut nici la începutul secolului al XXI-lea – în 2001, adepţii ideilor eurasianiste au fondat „mişcarea social-politică a tuturor ruşilor Eurasia”. Ideea centrală? Opoziţia faţă de atlantism. Se poate observa că, la scară mare, este vorba despre intenţia creării, de către Uniunea Eurasitică şi Uniunea Europeană, a unei megastructuri geopolitice şi economice care să stea în faţa SUA şi NATO. Cu Rusia în prim-plan…

…în haine geopolitice noi

Preşedintele rus Vladimir Putin (ales cu 64% din voturi în 2012!) menit a reda Rusiei strălucirea de altădată, şi-a asumat rolul de a coordona proiectul de realizare al Uniunii Eurasiatice. În spatele declaraţiilor despre Rusia spirituală, care va putea da lumii şansa unui viitor pozitiv, se află aceleaşi mize geopolitice dintotdeauna ale Moscovei: supremaţia pe podiumul mondial, statutul de superputere care să aibă nu numai drept de veto în cadrul organizaţiilor internaţionale, ci şi putere de decizie deplină. Cu Rusia în postura de „creier” al structurii şi cu aliaţi care dispun, la rândul lor, de resurse naturale importante, lucru esenţial în susţinerea şi dezvoltarea economiei unui organism de asemenea dimensiuni, Uniunea Eurasiatică (chiar dacă nu neapărat împreună cu Uniunea Europeană…) se prefigurează tot mai aproape. Un singur exemplu pentru ilustrarea mizei viitoarei construcţii zonale: în situaţia în care proiectul Uniunii Eurasiatice ar ajunge la un stadiu complet de dezvoltare (având drept membri state precum Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina etc.), va controla 33% din rezervele mondiale de gaze naturale!

La rândul lor, partenerii actuali ai Kremlinului subscriu: „Nu trebuie să ne oprim la această integrare. Uniunea Eurasiatică o văd ca pe o parte indispensabilă a integrării europene atotcuprinzătoare. De aici reiese propunerea de a interacţiona cu Uniunea Europeană, care ar duce într-un final la crearea unui spaţiu economic unic de la Lisabona până la Vladivostoc. Noi propunem «integrarea integrărilor»”, consideră preşedintele Belarusului, Alexandr Lucaşenco.

Cursă cu obstacole

Element grafic (Uniunea Eurasiatică pe harta lumii)

Element grafic (Uniunea Eurasiatică pe harta lumii)

Am arătat că Uniunea Eurasiatică ar urma să ia fiinţă în mai puţin de doi ani – ianuarie 2015. Modelul economic în baza căruia se va constitui va fi cel european, adaptat la algoritmul de funcţionare a actualei Comunităţi a Statelor Independente (chiar dacă acest lucru nu va fi uşor, întrucât statele membre au interese diferite, unele dintre ele fiind angrenate în alte angajamente sau „oscilând între două lumi”, cum este cazul Ucrainei). Aşa încât privirea Moscovei a sărit peste vecinătatea geografică imediată, susţinută şi de conjunctura economică mondială. Astfel, Ciprul a fost constrâns să ia în calcul o eventuală aderare la Uniunea Eurasiatică. Rusia a propus autorităţilor cipriote, în calitate de plan de salvare a sistemului bancar, să se gândească la eventualitatea aderării la Comunitatea Economică Eurasiatică, pentru a putea avea acces la resursele financiare ale Federaţiei Ruse: „Am putea să soluţionăm problemele Ciprului dacă acesta ar fi sub jurisdicţia noastră – dacă, să presupunem, Ciprul ar fi în Comunitatea Economică Eurasiatică. Atunci Ciprul ar putea obţine credite ca şi Tadjikistanul, Kîrghîzstanul, Belarus, din Fontul Anticriză al Comunităţii Economice Eurasiatice,” a arătat fără echivoc consilierul preşedintelui rus, Serghei Glaziev. Şi Iranul vede posibilitatea de a colabora cu Uniunea Eurasiatică drept o idee bună, mai ales în contextul izolării sale actuale pe scena internaţională (această ţară deţine locul doi în lume în ceea ce priveşte rezervele de gaze naturale şi este al patrulea exportator de petrol din lume, alăturarea cu Rusia putând genera un pol energetic major).

În acest moment, totuşi, Uniunea Eurasiatică şi primele sale instrumente – Uniunea Vamală (Rusia – Belarus – Kazahstan), Spaţiul Economic Unic sau Comunitatea Economică Eurasiatică răspund mai mult intereselor Federaţiei Ruse, ceea ce poate duce la apariţia unor neînţelegeri. Amintim că procedura de vot din interiorul Uniunii Economice Eurasiatice nu va fi consensul, ci fiecare ţară va deţine puterea unui vot proporţional cu puterea sa economică. Iar dintre toţi membrii, Rusia este cel mai puternic stat… Mai mult, Europa va fi nevoită să negocieze cu state precum Belarus sau Kazakhstan în mare parte prin intermediul Rusiei, care poate ajunge să controleze toate procesele şi tranzacţiile interne şi externe ale Uniunii Eurasiatice. „Există discrepanţe şi nemulţumiri, dar aceste aspecte vor fi abordate pe parcurs. Principalul lucru este că există voinţă politică”, arată Nursultan Nazarbaev, preşedintele Kazahstanului, adăugând, prudent, că Uniunea Eurasiatică este „o problemă complexă”. Dar, prin dimensiunile şi posibilele efecte geostrategice, precum şi dată fiind ambiţia Rusiei de a-l realiza, proiectul rămâne unul deosebit de important pentru viitorul statelor din spaţiul ex-sovietic.

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult