24
September , 2017
Sunday

Editorial

Se caută imagine

Reporter: editura September - 26 - 2013

carol romanÎn urmă cu câtva timp, relatam, în unul din editorialele noastre, despre vizita făcută în ţară de James Grunig, specialist în relaţii publice, profesor emerit la Universitatea din Maryland. Împreună cu alţi colegi, am vrut să ştim cum era apreciat brand-ul România” peste ocean. A răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: „Nu se poate spune că România are o problemă de imagine, pentru că în multe ţări occidentale, România nu are nici o imagine.” Evident că se referea la acele trăsături definitorii fireşti pentru o ţară, la prestigiul său în lume.

La o privire mai atentă, putem constata că, din păcate, România nu a prea avut răgaz să-şi poată clădi un capital de prestigiu pe termen lung. După crearea României Mari, în Europa bântuiau campanii de presă antiromâneşti întreţinute de Ungaria, Bulgaria şi Rusia sovietică. Şi în perioada celui de-al doilea război mondial prestigiul nostru a suferit. Chiar valul de simpatie apărut în anul 1989, odată cu ieşirea românilor în stradă, a fost întrucâtva răstălmăcit prin publicarea a tot felul de scenarii denigratoare, care au culminat cu faptul, real de astă dată, al împuşcării celor doi soţi Ceauşescu.

Şi în zilele noastre prestigiul şi imaginea ţării nu sunt ferite de duhuri rele, răuvoitoare. Intrarea României în Uniunea Europeană, după ce nu a fost prea bine văzută de cei cu o mentalitate retrogradă din Occident, a continuat prin permanenta suspiciune a folosirii frauduloase a fondurilor europene, fiind categorisiţi drept „cea mai coruptă ţară din Europa”, în timp ce Marea Britanie, Italia, Spania primeau amenzi imense pentru declararea unor false terenuri agricole (417 milione euro doar într-un an)! Ca să nu mai pomenim de scandalul cărnii de cal din UE, în care, deşi Franţa şi Olanda erau responsabile de păcălirea consumatorilor, s-a creat impresia că, în ciuda tuturor dovezilor, noi am fi făptaşii.

Dar ar trebui să ne întrebăm ce se face la noi în ţară pentru a corecta denaturările făcute prestigiului şi imaginii ţării. Afişăm copios în presă tot felul de întâmplări cu iz senzaţional, ce sunt preluate deîndată de către o bună parte a presei occidentale. Nu ar avea rost să mai pomenim ce s-a scris în multe publicaţii şi posturi tv din occident despre „odiseea regilor ţigani”, prezentată cu lux de amănunte. Fotografii mari ale „regilor” ce se înfruntă între ei, spre deliciul unor cercuri ce nu ne simpatizează deloc ţara şi care în permanenţă îi arată pe romii sosiţi din România a fi făptaşii tuturor relelor ce se petrec pe acolo. De asemeni, toate detaliile confruntării dintre „colaborarea” preşedinţie-guvern, cuvinte rostite uneori necugetat, atitudini reproşabile sunt vânturate spre deliciul aceloraşi binevoitori de peste hotare.

Nimeni nu spune să ne ascundem petele în faţa lumii ori gunoiul sub preş. Dar când avem ceva de spus, avem performanţe în domeniul politic, social, cultural etc. şi avem cu ce ne mândri, e cazul să o facem din toată inima. Se cunoaşte că, bunăoară, în Olanda, pe lângă Consiliul Capitalei există o echipă de specialişti formată din analişti şi ziarişti care se ocupă în mod special de modul în care este prezentată imaginea ţării în străinătate. Atunci când apar diverse calomnii, echipa ripostează rapid şi profesionist la orice prezentare tendenţioasă, incorectă sau denigratoare a ţării. Evident, nimeni nu-şi propune să acopere actele de corupţie sau grave încălcări ale legii date în vileag, dar trebuie să existe şi preocuparea pentru înfăţişarea peste hotare a feţei curate, normale, a ţării care încearcă în mod eroic să depăşească situaţia economico-socială pe care suntem obligaţi să o parcurgem.

Carol Roman

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult