28
June , 2017
Wednesday

Evoluţii

Drumul Uniunii Europene prin secole

Reporter: editura December - 12 - 2013


– Un parcurs cu numeroase modificări, restructurări şi ajustări –

Cetăţenii Europei se întreabă tot mai des, în faţa provocărilor pe care le are în faţă proiectul european, cum a evoluat vechiul „vis” al iniţiatorilor Uniunii. În încercarea de a răspunde la unele dintre aceste dileme, ne propunem să abordăm felul în care conceptul iniţial a fost adaptat la realităţile celor şase decenii scurse de când Uniunea Europeană a prins primele contururi.

Jean Monnet şi Robert Schuman, „părinţii fondatori” ai Uniunii Europene

Jean Monnet şi Robert Schuman, „părinţii fondatori” ai Uniunii Europene

Când ţările Europei occidentale au decis să constituie împreună un spaţiu al păcii şi prosperităţii, acesta a fost un „vis”, născut din ruinele celui de-al doilea război mondial. În timp, s-a transformat într-o năzuinţă a întregii Europe după căderea comunismului, un deziderat al reunificării vechiului continent şi al construirii unei veritabile „case comune”. Milioane de europeni şi-au dorit cu ardoare să poată fi integraţi în blocul comunitar, să poată circula liber, să se simtă cetăţeni ai continentului.

Care a fost parcursul acestui un proiect devenit model de progres pentru întreaga planetă? Un scurt istoric al edificării Uniunii Europene ne duce în anul 1949, când diplomatul şi economistul francez Jean Monnet, pe atunci şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării din Franţa, a conceput ideea de Comunitate Europeană. Ideea sa a fost acceptată de Robert Schuman, ministrul de Externe al Franţei, iar proiectul a fost făcut public. Propunerea concretă viza plasarea producţiei franco-germane de cărbune şi oţel sub responsabilitatea unei autorităţi supreme comune, independente, în cadrul unei organizaţii deschise participării şi altor state europene. În urma acestei declaraţii, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg au răspuns favorabil şi astfel s-a format „Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”. Aşadar, nucleul edificiului s-a constituit pe considerente economice. Astăzi, după cum se ştie, unificarea europeană a cuprins şi palierele, social şi cultural.

Libertăţile şi aplicarea lor

Semnarea tratatului de la Roma, actul de naştere al Comunităţii Economice Europene (1957)

Semnarea tratatului de la Roma, actul de naştere al Comunităţii Economice Europene (1957)

Privind spre felul în care au evoluat conceptele de bază ale UE, ne vom referi la aşa-numitele libertăţi, care s-au stabilit dintru început: libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a capitalurilor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a persoanelor. Să le luăm pe rând. În ce priveşte circulaţia bunurilor, întreprinderile din UE pot vinde şi cumpăra mărfuri pe tot teritoriul Uniunii. Totuşi, începând cu anii 1980, UE a dezvoltat o nouă abordare, stabilind cerinţe pe care trebuie să le respecte produsele pentru a putea fi comercializate pe teritoriul său. Astfel, au fost publicate, până în prezent, circa 20.000 de standarde europene. În plus, în anumite condiţii, stabilite ca excepţionale, statele membre pot restricţiona libera circulaţie a mărfurilor. Aşadar, pe acest segment au intervenit ajustări. Libera circulaţie a capitalurilor este considerată cea mai largă libertate, dar şi în acest domeniu au fost operate modificări. Iniţial, tratatele UE nu prevedeau liberalizarea totală a circulaţiei capitalurilor, statele membre fiind obligate numai să elimine restricţiile în măsura în care acest lucru era necesar pentru funcţionarea pieţei commune, arată un document al Parlamentului European. Ulterior, întrucât situaţia economică şi politică din Europa şi din lume a evoluat, a fost nevoie şi aici de anumite reglări. Astfel, după ce Consiliul European a confirmat realizarea progresivă a uniunii economice şi monetare, în 1988, a fost introdusă o mai mare coordonare a politicilor economice şi monetare naţionale. În consecinţă, a fost instituită libertatea deplină a tranzacţiilor de capital, consacrată în Tratatul de la Maastricht: orice restricţii privind plăţile şi circulaţia capitalurilor, atât între statele membre, cât şi între statele membre şi ţările terţe, sunt interzise.

Libera circulaţie a serviciilor este strâns legată de libera circulaţie a persoanelor. Acestea două au fost, în timp – şi continuă să fie – teme de dezbateri aprinse în interiorul Uniunii. De ce? Serviciile au o importanţă crucială pentru piaţa internă comună a UE, deoarece acestea reprezintă între 60% şi 70% din activitatea economică a UE şi aproximativ acelaşi procent din forţa de muncă ocupată.  Principiul care guvernează piaţa internă a serviciilor a fost denumit generic „principiul libertăţi fundamentale” şi a fost reglementat prin Tratatul Comunităţii Europene. Potrivit acestui principiu, companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se stabili şi furniza servicii pe teritoriul altor state membre. Dar evoluţiile din realitate au generat numeroase bariere în calea aplicării acestei libertăţi, obstacole pe care UE se străduieşte şi astăzi să le depăşească. Şi asta pentru că multitudinea de servicii implicate variază de la cel mai obişnuit, cum ar fi frizerul, la cele mai mari activităţi, cum ar fi transportul. În anul 2000, un raport al Comisiei Europene atrăgea atenţia cu privire la obstacolele legale, administrative şi practice ale circulaţiei serviciilor peste graniţele Uniunii Europene, la prăpastia încă existentă, după decenii, între viziunea unei economii integrate şi realitatea experimentată de cetăţenii europeni şi de furnizorii de servicii. Cu toate reglementările, în domeniul circulaţiei libere a serviciilor nu s-a atins nivelul performanţelor la care se află circulaţia bunurilor. Şi astfel ajungem la legătura cu libera circulaţie a persoanelor. Atunci când, în 2004 o Directivă europeană în domeniul serviciilor a fost menită să îmbunătăţească sistemul, ea a devenit unul dintre motivele pentru care francezii au respins Tratatul constituţional al UE. Motivul? Aceştia au considerat că aşa-numitul (în mod generic) „instalator polonez” (prestatorul de servicii comunitar, cu drept de a circula liber şi a-şi oferi serviciile liber) era o ameninţare pentru propria piaţă a muncii. Dintr-o dată, două libertăţi nu mai erau… libertăţi. Iată, aşadar, cum marile idei imaginate la începuturile Uniunii au suferit modificări, unele chiar de substanţă. Nu putem omite faptul că Uniunea se vede nevoită şi astăzi să pedepsească state care încearcă să încalce aceste drepturi din motive rasiste sau pentru că, aşa cum am arătat şi în cazul Franţei, imigranţii sunt văzuţi ca europeni de mâna a doua care ocupă locurile de muncă ale localnicilor.

Aceste realităţi, cărora li s-au adăugat evoluţiile istorice şi efectele unei extinderi masive a UE, au generat efecte de diviziune pe care iniţiatorii Uniunii nici nu le-ar fi bănuit. Dacă timp de ani s-a tot vorbit despre vest şi est, despre zidul Berlinului şi „cortina de fier”, astăzi se vorbeşte despre nord şi sud, despre ţările care au rezistat mai bine crizei economice (sau chiar au profitat de ea) şi despre ţările din sud, care au fost lovite din plin. Mai există şi alte diviziuni europene – între zona euro şi restul ţărilor membre sau diferenţele de opinie asupra vitezei de integrare ori transferului de competenţe la Bruxelles.

Un model unic în lume

Parlamentul European: puterea legislativă, bugetară şi de control politic asupra instituţiilor europene.

Parlamentul European: puterea legislativă, bugetară şi de control politic asupra instituţiilor europene.

Am arătat în cele de mai sus felul în care evoluţiile contemporane au obligat Uniunea Europeană să se adapteze, păstrând totuşi reperele fundamentale creionate cândva de fondatorii săi. Mulţi dintre stâlpii care au servit construirii UE nu mai sunt în picioare; amintirea celui de-al doilea război mondial a pălit în timp, războiul rece s-a încheiat, năzuinţa spre prosperitate a fost zdruncinată de criza financiară, reducerea decalajelor dintre statele membre va mai întârzia multe decenii, iar edificarea statului social, parte integrantă din identitatea UE, face faţă cu greu concurenţei globale şi schimbării demografice majore în Europa. Dar, pe lângă inerentele greutăţi, există şi o distanţă mare în direcţia progresului. Putea oare Monnet prevedea că această construcţie continentală, imaginată pe un teritoriu distrus de un război nimicitor, şi-ar putea propune, după o jumătate de secol, să devină, de pildă, „cea mai competitivă economie a cunoaşterii din lume”? Şi totuşi, se întâmplă. Iată şi alte exemple: Uniunea Europeană este astăzi cea mai mare putere comercială din lume, primul donator mondial pentru dezvoltare (prin alocarea a zeci de miliarde de euro anual în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi reducerii sărăciei la nivel global), oferă un model de extindere, de cooperare între statele membre, luate fiecare în parte şi întreg ansamblul cu restul lumii, totodată fiind un garant al păcii. Europa continuă să fie în centrul atenţiei mondiale prin experimentarea unui model de integrare unic pe glob. De asemeni, UE a evoluat spectaculos şi în domeniul creării unei pieţe redutabile, primul exemplu de piaţă comună şi unică în acelaşi timp. Mai mult, este un model de libertate, de exercitare neîngrădită a drepturilor omului, de justiţie socială. „Părinţii fondatori” ai UE s-ar putea mândri…

Va veni o zi în care voi, francezi, ruşi, italieni, germani, voi, toate naţiunile continentului, fără să vă pierdeţi calităţile distincte şi glorioasa voastră individualitate, veţi fonda împreună o unitate superioară şi veţi construi fraternitatea europeană” (Victor Hugo)

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult