25
June , 2017
Sunday
Cehoslovacia în anii comunismului.

Cehoslovacia în anii comunismului.

La sfârşitul anului trecut s-au împlinit două decenii de la „divorţul de catifea” care a fost transformarea fostei Cehoslovacii în două state separate: Cehia şi Slovacia. Era acea ruptură inevitabilă? Modul paşnic în care s-a produs ar putea arăta că da. A întrunit sufragiile tuturor? Faptul că decizia a fost luată fără un referendum sugerează că nu…

Cehoslovacia, un stat federal multietnic născut la sfârşitul primului război mondial, a supravieţuit dezmembrării de către nazişti şi deceniilor de comunism doar pentru a se rupe după trei ani de democraţie. „Împotriva dorinţei multora dintre cei 15 milioane de cetăţeni, Cehoslovacia s-a divizat azi în două state: Cehia şi Slovacia”, anunţa „The New York Times” în 1993. Nu era tocmai o veste bună pentru o parte a continentului şi aşa zguduită de tensiuni etnice; în timp ce în cazul Cehiei populaţia era alcătuită în majoritate din cehi, populaţia Slovaciei includea sute de mii de etnici maghiari care au manifestat destulă nelinişte faţă de noile condiţii politice (de altfel, într-un număr anterior al revistei noastre, am punctat dificultăţile generate de această minoritate procesului de regionalizare din această ţară).

O întrebare persistă şi azi: a fost disoluţia Cehoslovaciei urmarea de neevitat a unor diferenţe (şi diferende)? Mulţi analişti politici argumentează răspunsul cu câteva motive principale, printre care natura asimetrică a statului federal (cu preponderenţa Cehiei), naţionalismul de ambele părţi, lipsa exerciţiului democratic care să „ţină laolaltă” formaţiunile rezultate în urma alegerilor din 1992. Existau destule „antagonisme”: pe partea slovacă era acuzată „obtuzitatea” cehă în acordarea unui mai mare grad de autonomie, denumită chiar „pragocentrism”. La rândul lor, cehii păstrau resentimente slovacilor pentru ceea ce numeau „trădarea” din 1939, când Slovacia formase un stat independent sub protecţia naziştilor. Mai mult, cehii care nu văzuseră cu ochi buni crearea Cehoslovaciei după cel de-al doilea război mondial continuau să susţină că Cehia plătea prea mult pentru dezvoltarea Slovaciei.

Asimetria (cu o Slovacie la jumătate faţă de Cehia) a fost şi ea un motiv de dispute care au erodat constructul federal. An după an, între 1968 şi 1993, s-au agravat disfuncţionalităţile între sistemul centralizat şi rezultatele efective ale acestuia în cele două entităţi: pe de o parte, Adunarea Federală bloca reforme necesare, pe de alta pierdea „teren” şi influenţă în cele două guverne naţionale. Nici preşedintele nu mai avea un cuvânt greu de spus (ne amintim că Vaclav Havel a demisionat, în semn de protest faţă de decizia scindării). În final, lipsa de consens politic a întregit tabloul, astfel încât, după doar trei ani de la căderea blocului comunist, liderii politici „discutau şi consumau scindarea ţării în spatele cetăţenilor”, punctează ziarul „ABC”.

Un… succes?

Disidentul Václav Havel (ulterior preşedinte al ţării) participând la „Revoluţia de catifea” 

Disidentul Václav Havel (ulterior preşedinte al ţării) participând la „Revoluţia de catifea”

Dacă ne raportăm la termenii, mecanismele şi procedurile folosite pentru disoluţia fostei Cehoslovacii, se poate considera că acest proces a reuşit – a fost, până la urmă, negociat şi finalizat în termeni paşnici, fără conflicte de genul celor care au însângerat fosta Iugoslavie sau fosta Uniune Sovietică.

Şi totuşi, pe ce se bazau politicienii care intraseră în Parlament pentru a întări statul federal şi ieşiseră cu declaraţii de independenţă şi două state separate? Pe un istoric de prosperitate. Între 1918 şi începutul celui de-al doilea război mondial, Cehoslovacia a fost una dintre primele zece cele mai dezvoltate ţări din lume, băncile germane având o prezenţă consistentă în industria şi agricultură acestei ţări. Aşa se face că între 1913 şi 1929, PIB-ul Cehoslovaciei a crescut cu 52%, iar producţia industrială cu peste 40 de procente. Economia planificată din cele peste patru decenii de comunism nu a mai adus ţării asemenea cifre spectaculoase, dar „salturile” din anii `70 şi mijlocul anilor `80 au dus Cehoslovacia din nou în topul continentului în sectoare ca industria electronică, chimică sau farmaceutică.

În aceste condiţii, ce a produs divizarea? La început, un recul şi un impact negativ în domeniul cooperării regionale. „Grupul de la Vişegrad a fost retrogradat, alunecarea Slovaciei către un regim semi-autoritar a erodat încrederea şi au fost slăbite poziţiile celor două entităţi în special în relaţiile cu Germania şi Austria”, consideră analistul ceh Jiří Pehe. Ulterior, admiterea în organizaţiile euro-atlantice (UE şi NATO), precum şi aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice (doar în cazul Slovaciei) au schimbat radical statura internaţională şi reperele de dezvoltare ale celor două state. Concret, în dreptul Cehiei, punctăm că, de pildă, în anul 2006, aceasta a devenit primul stat din fostul bloc comunist care a primit din partea Băncii Mondiale statutul de economie dezvoltată. Ascensiunea se datorează în special creşterii constante a exporturilor şi investiţiilor masive (din nou se reliefează prezenţa germană). Aceste aspecte pozitive macro-economice se reflectă direct în calitatea vieţii, cehii înregistrând venituri pe cap de locuitor care ating circa 80% din media europeană, la capitolul dezvoltare umană Cehia situându-se între primele 30 de ţări din lume şi cea dintâi în Europa Centrală şi de Est. Este, totodată, un exemplu de guvernare democratică şi unul dintre cele mai pacifiste state de pe continent.

La rândul ei, Slovacia a ţinut pasul. Economie avansată, este, alături de Slovenia, ţara din această parte a continentului care face parte simultan din UE, Eurozonă, Spaţiul Schengen şi NATO. Efectele nu au întârziat. Denumită înainte de izbucnirea crizei economice „tigrul din Tatra”, Slovacia era, la nivelul anului 2007, ţara cu cea mai rapidă creştere economică din întregul bloc comunitar. Ritmul a mai scăzut, dar totuşi ţara a rămas pe plus, anul 2011 găsind-o cu a doua cea mai mare creştere din Zona Euro. Alături de înfloritoarea industrie auto, tehnologia informaţiei situează Slovacia în prim-planul mondial. De remarcat că, începând cu anul 2009, Slovacia a renunţat să fie un beneficiar de fonduri de la Banca Mondială, devenind în schimb un furnizor internaţional de ajutoare.

Îndoieli…

S-ar putea crede că parcursul favorabil al statelor rezultate în urma divizării fostei Cehoslovacii este de natură să-i facă pe cehi şi slovaci să privească tot mai puţin spre trecut şi tot mai mult spre viitor. De fapt, după două decenii, Republica Cehă a sărbătorit fără mult fast ca zi naţională crearea Cehoslovaciei de la 1918. În schimb, în Slovacia, aniversarea a trecut aproape neobservată. Aşadar, numai nostalgicii par să mai privească înapoi şi să se întrebe de ce, totuşi, opinia publică nu a fost întrebată dacă dorea separarea în 1993 sau ce să rezulte în urma ei. Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi supus divizarea unui referendum? Sondajele acelui moment arată că 70% din populaţie ar fi respins la vot ruperea statului federal. Aceste date erau, fireşte, cunoscute de liderii politici şi, chiar dacă Legea fundamentală pretindea un referendum în cazul secesiunii, în acea vreme nu exista o lege concretă care să o impună. Ca urmare, partidele majoritare au „profitat” de această lacună pentru a-şi impune decizia.

Neîndoielnic, astăzi este greu să ne mai imaginăm un asemenea proces decis şi finalizat fără o masivă consultare a populaţiei. Istoria pare să se rescrie din mers, iar divizarea din urmă cu două decenii a încetat să mai fie o temă de discuţie între cehi şi slovaci…

Viaţa împreună în interiorul unui singur stat s-a încheiat. Viaţa împreună în două state continuă” (Vladimir Meciar, fost prim-ministru al Slovaciei)

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult