5
November , 2017
Sunday

La răscruci

Memoria lui Snegur

Reporter: editura March - 10 - 2014

– cum s-au pus bazele independenţei şi „regăsirii fraţilor”-

IMG_0001La Chişinău au apărut de curând ultimele patru volume, dintr-o serie de şase, ale Memoriilor primului preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, sub titlul generic „Labirintul Destinului.”. Începută în urmă cu peste zece ani, în 2003, această carte a vieţii, cum o numeşte autorul, şi-a propus să realizeze „o îmbinare a amintirilor cu faptele reale” despre istoria recentă a Moldovei, privită „prin prisma unor analize şi viziuni proprii” (vol. 1, p. 10). Este vorba cu deosebire de primii ani din devenirea şi afirmarea ca stat independent a Republicii Moldova, mai precis perioada 1990-1996, când Mircea Snegur a deţinut funcţia supremă la Chişinău.

Consecvent crezului său iniţial, autorul realizează, într-adevăr, în ordine cronologică, o relatare sinceră, neretuşată, a evoluţiei sale începând cu anii copilăriei, ai tinereţii ca agronom, preşedinte de colhoz, activist al Partidului Comunist şi membru al Sovietului Suprem al URSS, pentru a ajunge apoi la prezentarea pe larg a marilor provocări din anii maturităţii, ca preşedinte al tânărului stat moldovean. Concomitent, pe un plan paralel, autorul prezintă cititorului evoluţiile care au marcat renaşterea naţională în străvechea provincie basarabeană în preajma destrămării fostului imperiu sovietic, desprinderea treptată de metropolă şi afirmarea propriei identităţi în primii ani ai ultimului deceniu al secolului trecut.

O întrebare firească răsună ca un ecou în paginile „Memoriilor”: ce rol a avut România în aceşti ani de răscruce pentru fraţii din stânga Prutului, înstrăinaţi atâta amar de vreme de poporul român? Răspunsul primului preşedinte Mircea Snegur este, în această privinţă, tranşant: România a reprezentat un reper şi un suport necondiţionat al renaşterii naţionale şi afirmării Republicii Moldova în viaţa internaţională. Mai mult, România a început să joace acest rol încă din 1990, când RSS Moldovenească era încă o republică în componenţa URSS. Acest adevăr este afirmat cu tărie de Mircea Snegur ori de câte ori are ocazia pe parcursul celor şase volume, dar mai ales într-un amplu capitol special din volumul 4, intitulat sugestiv „România: Regăsirea Fraţilor” (p. 39-173): „Pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, după îndelungata înstrăinare în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, anul 1990 a însemnat începutul deschiderii sufleteşti între fraţi. Imboldul descătuşării l-a dat primul Pod de flori… Acţiunile de apropiere au devenit mai ample după adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Declaraţiei de Suveranitate” (23 iunie 1990, n.n.).

De fapt, începând cu anii 1988-1989, evoluţiile care au marcat renaşterea naţională din Basarabia s-au desfăşurat într-un ritm alert şi continuu, surprinzând adesea opinia publică din România prin amploare, profunzime şi curaj: revenirea la grafia latină, adoptarea semnelor identitare (imn, stemă), apariţia Tricolorului şi arborarea sa pe sediul Parlamentului de la Chişinău, la 27 aprilie 1990, acţiune apreciată la vremea respectivă ca identificându-se cu „suveranitatea şi independenţa statului moldovenesc” (vol. 1, p. 746).

Pagini memorabile sunt dedicate de Mircea Snegur primei sale vizite în România (11-16 februarie 1991), în calitate de preşedinte ales al RSS Moldoveneşti, întâlnirilor cu liderii politici români de atunci, de la Preşedinţie, Parlament (unde Mircea Snegur a rostit fraza „Să ne ţinem de neamuri!”, îndelung aplaudată de asistenţă), Guvern, MAE, dar şi unor convorbiri şi vizite de suflet la Patriarhia Română şi mănăstirile din Moldova, în primul rând la mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la Putna. La finele lunii martie 1991, cu ocazia vizitei ministrului de Externe român la Chişinău, a fost lansată, de comun acord, ideea existenţei a două state româneşti (România şi Republica Moldova), precum şi proiectul integrării lor treptate în plan spiritual, cultural, economic şi de altă natură, pentru făurirea unui viitor comun. Câteva zile mai târziu, la 27 martie 1991, la Chişinău era organizată, în prezenţa preşedintelui Mircea Snegur, o şedinţă consacrată împlinirii a 73 de ani de la unirea Basarabiei cu patria-mamă România, „eveniment marcat pentru prima dată după mai bine de jumătate de veac de uitare” (vol. 4, p. 48).

În sfârşit, la 27 august 1991, Parlamentul de la Chişinău a adoptat Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, act recunoscut în acceaşi zi de preşedinţia României, de Guvernul de la Bucureşti şi salutat câteva zile mai târziu printr-o Declaraţie a Birourilor permanente ale celor două camere ale Parlamentului român. Poziţie agreată şi de fostul suveran al României, regele Mihai I, care a adresat un mesaj membrilor unui Consiliu mixt al Unirii, întrunit la 24 ianuarie 1992, la Iaşi.

Perioada anilor 1990 – finele anului 1993, probabil cea mai zbuciumată din scurta istorie a tânărului stat desprins din fostul imperiu sovietic, prezentată pe larg în volumul 2 al „Memoriilor“, este ilustrativă pentru modul în care Republica Moldova, alături de alte republici ex-sovietice, a trecut printr-un proces extrem de complex, care a dus la destrămarea URSS, dar a provocat şi numeroase convulsii şi evenimente tragice, marcate de conflicte violente soldate cu victime umane, refugiaţi şi destine sfărâmate. La scurt timp de la proclamarea independenţei, Republica Moldova s-a confruntat cu un violent război pe Nistru, provocat de cei care doreau să salveze sistemul totalitar ce dominase aproape o jumătate de secol o mare parte a Europei. Dovezi de netăgăduit atestă implicarea directă în conflict a Armatei a 14-a ruse de partea separatiştilor. În faţa gravităţii evenimentelor, Mircea Snegur nu a ezitat să spună lucrurilor pe nume, respectiv că Republica Moldova s-a văzut în faţa unui război deschis şi inegal cu Rusia: „1. Transnistria este zonă ocupată de Armata a 14-a a Rusiei. 2. Rusia a declanşat un război nedeclarat împotriva Moldovei”(vol. 2, p. 633). Pacea a fost restabilită cu greu, dar ea a rezistat în timp.

Dincolo de documente, cele şase volume de „Memorii” aduc în prim- plan mărturii directe, păstrând adesea tonul emoţional, dar şi stângăciile, inevitabile în acea epocă.

Desigur, Mircea Snegur are mulţi simpatizanţi şi prieteni, dar şi critici şi adversari politici. El aparţine, însă, istoriei Moldovei, după cum scrie unul din biografii săi, Andrei Vartic: „Snegur a adunat, prin cariera sa politică, toate bucuriile şi necazurile tranziţiei şi meritul lui este că nu s-a ferit de greutăţi, că şi-a recunoscut greşelile, care, posibil, au fost destul de multe. Dar mult mai multe au fost lucrurile bune ale acestui om”.

Ioan C. Popa

Descarca revista in format pdf

Evenimente

Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti - Lansarea volumului "În balansul vremurilor" -

Lansarea volumului 'În balansul vremurilor'

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România a premiat cele mai prestigioase creatii publicistice din anul 2015, din toate domeniile - presa scrisa, audiovizuala, carte de gen - în cadrul unei manifestari de înalta tinuta.

Marele Premiu a revenit cartii "ÎN BALANSUL VREMURILOR" - "volum-reper al jurnalismului românesc", dupa cum a punctat juriul, sub semnatura publicistului Carol Roman, director general al revistei "Balcanii si Europa".

Citeste mai mult